Anulare act administrativ . Sentința 382/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 24.06.2009
SENTINȚA CIVILĂ Nr.382
Ședința publică din 23 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Local, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic în reprezentarea pârâtei, lipsă fiind reclamantul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care instanța pune în discuție excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Timișoara în soluționarea prezentei cauze în raport de valoarea contestată.
Reprezentanta pârâtei solicită respingerea excepției și soluționarea pe fond a cauzei, în sensul respingerii acțiunii.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Cererea reclamantului:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr. 754/59/24.06.2009, reclamantul Consiliul Local a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, suspendarea executării Deciziei de soluționare a contestației înregistrată la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură sub nr.-, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, decizie pe care o consideră netemeinică și nelegală, anularea deciziei și exonerarea de la restituirea sumei de 120,113,25 lei.
În motivare, reclamantul arată că în fapt, prin Decizia înregistrată la i se impută suma de -,25 lei acordată ca sprijin pe suprafață de teren aferent anului 2007, pe considerentul că nu ar fi utilizat sumele respective pentru desfășurarea unei activități agricole.
Cronologic s-a ajuns la emiterea acestei decizii in modul următor:
- reclamantul a depus la cererea de acordare a plăților in cadrul se sprijin pe suprafață pentru anul 2007;
-prin Decizie i s-a acordat suma de-,25 lei, sumă care urma să fie utilizată pentru valorificarea superioară a pășunilor permanente comunale;
-prin adresa Centrul Județean C-S al ne precizează care sunt măsurile care trebuie luate pentru aducerea suprafețelor declarate pajiști permanente in parametri deplini de eligibilitate, respectiv care sunt cheltuielile eligibile:
- Efectuarea de lucrări de curățire a pajiștilor permanente pentru îndepărtarea rugilor, mărăcinișurilor, tufelor de si porumbar, puieților de arbori, combaterea ferigii (prin cosiri repetate);
- Pe suprafețele declarate neincluse in "pachetul ", executarea de tratamente de erbicidare pentru înlăturarea vegetației nedorite (feriga)
- de utilaje specifice pentru realizarea lucrărilor de mai sus (utilaje pentru defrișări, cosiri)
-pe baza acestor documente reclamantul a procedat la organizarea unei licitații conform prevederilor OUG nr.34/2006 si a executat lucrări de îndepărtare a vegetației de pe suprafețele de pajiști precizate in cererea de finanțare, cheltuind suma de -,25 lei.
-la data de 02.02 2009 o echipă de control din cadrul Direcției și Control Intern din cadrul incheie un proces-verbal de constatare care are ca obiect verificarea condițiilor de legalitate și oportunitate privind acordarea sprijinului direct pe suprafață, aferent anului 2007, pentru fermele mai mari de 50 de ha, fiind supusă controlului și cererea reclamantului.
Organul de control a constatat că prin Decizie a Directorului General al Agenției pentru Plăți și Intervenție in Agricultură, i s-ar fi aprobat reclamantului in mod nelegal suma de -,25 lei, nelegalitatea acordării sumei respective fiind determinată de faptul că nu a desfășurat "activitate agricolă proprie" conform prevederilor art.6(1) al ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr.704/2007, raportat la neîndeplinirea condițiilor de eligibilitate prevăzute de către OUG nr.- pentru aprobarea schemelor de plați directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, cu modificările și completările ulterioare.
-procesul-verbal de mai sus l-a contestat in termenul legal, contestația
fiind respinsă prin Decizia pe care o contestă prin prezenta acțiune, motivația respingerii contestației fiind aceea că reclamantul nu a desfășurat propria activitate agricolă.
Reclamantul consideră că temeiul legal avut in vedere de către pentru respingerea contestației este invocat in mod eronat, deoarece:
A- ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr.704/2007, care reprezintă temeiul juridic al solicitării de restituire a sumelor primite, a fost abrogat prin Ordinul nr. 246 din 23 aprilie 2008 privind stabilirea modului de implementare, a condițiilor specifice și a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare în sectorul vegetal, pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu și zone defavorizate.
În acest context nu se poate angaja răspunderea pe baza unui act normativ abrogat, chiar dacă respectiva formulare a fost preluată si de actul normativ abrogator.
- nici o prevedere a OUG nr. 125/2006 nu impune consiliilor locale să desfășoare "activitate agricolă proprie", iar un ordin al ministrului nu poate adăuga dispoziții noi la o lege, ordonanța sau hotărâre de guvern.
Prin includerea in ordin a obligativității desfășurării unei "activități agricole proprii de către consiliile locale, fără a explica în ce constă aceasta, se încalcă dispozițiile art.4 aiin.3) din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd că: "(3) Actele normative date in executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit in urnitele si potrivit normelor care le ordona."
C- conform prevederilor art.5 alin.(1)din OUG nr. 125/2006 "de plată unică pe suprafață constă în acordarea unei sume uniforme pe hectar, plătibilă o dată pe an,decuplată total de producție."
D- conform prevederilor art.5 alin.(3) lit.b) din OUG nr. 125/2006"Suprafața agricolă eligibilă poate avea următoarele categorii de folosință: b)pajiști permanente - pășuni și fânețe - terenul utilizat pentru pășunatul animalelorsau pentru producerea de furaje; .
Deci, pentru a fi eligibilă suprafața de pajiști este suficient ca terenul să fie utilizat si numai pentru pășunatul animalelor, nefiind condiționat și de desfășurarea unei activități agricole proprii.
.- deși in legislația internă invocată in procesul verbal de control nu se definește ce înseamnăactivitate agricolă proprie, organul de control trebuia să se raporteze la dispozițiile art.2 lit.c) din Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 al Consiliului de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct in cadrul politicii agricole comune si de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori care prevăd: c) "activitate agricolă" producția, creșterea sau cultura produselor agricole, sau menținerea terenurilor in condiții agricole si de mediu, așa cum sunt definite in art. 5
De asemenea, ordinul nr. 152/2004 privind stabilirea termenilor de referință pentru organizarea și funcționarea Sistemului integrat de administrare și control definește activitatea agricolă la pct.2 -Termeni și definiții-ca fiind: "Activitate agricolă - cultivarea plantelor, creșterea și îngrijirea animalelor sau menținerea terenurilor în bună stare agricolă ori ambientală, în conformitate cu reglementările europene."
În art.5 alin.1) din Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 se menționează că statele membre definesc, la nivel național sau regional, cerințele minime pentru bunele condiții agricole și de mediu
Ordinul / nr.791/1381 din 2006 pentru definirea bunelor condiții agricole și de mediu în România, cu aplicabilitate in anul 2007, prevede trei măsuri referitoare la pajiștile permanente:
7: Nu este permis suprapășunatul pajiștilor permanente
8: pajiștilor permanente este permisă numai cu acordul autorității competente pentru protecția mediului
11: Menținerea suprafeței de pajiști permanente la nivel național, existente la data de 1 ianuarie 2007
Prin urmare, respectarea bunelor condiții agricole și de mediu este suficientă, in conformitate cu prevederile actelor legislative sus menționate, pentru dovedirea utilizării pajiștilor permanente de către orice producător agricol care depune cerere de plată, inclusiv de către consiliile locale.
Reclamantul menționează că aceeași definiție este menținută și în Regulamentul (CE) nr.73/2009 care abrogă Regulamentul nr. 1782/2003.
în sarcina reclamantului nu poate fi invocată nici răspunderea civilă contractuală sau delictuală, deoarece nu a făcut altceva decât să pună in aplicare instrucțiunile reprezentanților din momentul depunerii cererii de finanțare.
Prin respingerea contestației pe considerentul că utilizarea pășunilor pentru pășunatul animalelor aparținând cetățenilor din comună nu este o activitate eligibilă, deși reprezentanții au cerut documente prin care să se demonstreze că pășunatul este gratuit pentru a avea cererea eligibilă, se ajunge in situația ca să își invoce propria culpă pentru a imputa reclamantului sumele de bani pe care le-a acordat pe baza propriilor criterii respectate de reclamant in totalitate.
Reclamantul susține că în sarcina sa nu s-a reținut nici o culpă că ar fi consumat sumele acordate pentru cheltuieli neeligibile sau că nu ar fi respectat procedurile de achiziții publice, astfel încât nici din acest punct de vedere nu i se pot imputa sumele în cauză.
Față de cele de mai sus, reclamantul solicită suspendarea executării Deciziei de soluționare contestației înregistrată la sub nr.-, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, admiterea acțiunii, anularea deciziei și exonerarea de la restituirea sumei de 120,113,25 lei.
În drept, invocă art.218 Cod procedură fiscală și Legea contenciosului administrativ nr.554/2004.
Excepția de necompetență a Curții de Apel Timișoara:
La termenul din 23.11.2009, instanța a pus în discuția părților excepția de necompetență materială a Curții de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal, raportat la natura juridică a actului atacat și la dispozițiile art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Analiza Curții cu privire laexcepția de necompetență materială:
Analizând probatoriul administrat în cauză, cu privire la excepția de necompetență materială, instanța constată următoarele:
Prezentul litigiu are de obiect legalitatea actelor emise de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură în vederea recuperării unor sume acordate reclamantului potrivit Ordonanței de Urgență nr.125/2006, pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură.
Curtea subliniază că Ordonanța de Urgență nr. 125/2006 stabilește cadrul general de acordare a plăților directe în agricultură, în sectoarele vegetal și zootehnic, în conformitate cu mecanismele prevăzute de legislația europeană, și anume:
- Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.782/2003 (privind stabilirea normelor comune pentru regimurile de susținere directă în cadrul politicii agricole comune și stabilirea altor regimuri de susținere în favoarea agricultorilor, cu modificările și completările ulterioare, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 270 din 21 octombrie 2003);
- - Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.290/2005 cu privire la finanțarea politicii agricole comune și
- Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.698/2005 privind sprijinul acordat pentru dezvoltare rurală, finanțat din Fondul european pentru agricultură și dezvoltare rurală (), și în conformitate cu Tratatul
Temeiul legal al controlului efectuat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură este Ordonanța de Guvern nr. 79 din 28 august 2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, ordonanță care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 622 din 30 august 2003, fiind ulterior modificată prin Legea nr. 529/2003; Ordonanța Guvernului nr. 94/2004; Ordonanța Guvernului nr. 53/2005; Ordonanța Guvernului nr. 12/2007; Legea nr. 205/2007 și prin Ordonanța Guvernului nr. 20/2008.
În privința textelor legale relevante, Curtea observă că, potrivit art. 2 alin. 1 lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 79/2003, "în sensul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:
d)creanțele bugetarerezultate din nereguli reprezintă sume de recuperat la bugetul general al Comunității Europene și/sau la bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum și/sau la bugetele de cofinanțare aferente, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare și a sumelor de cofinanțare aferente și/sau ca urmare a obținerii necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din sistemul de finanțare integrală ori parțială a acestor fonduri".
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 3 alin 4 și 6 din Ordonanța Guvernului nr. 79/2003,
(4)"Titlul de creanțăspecificat la alin. (2) lit. a) constituie înștiințare de plată șicuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul d e procedură fiscală, precum și elemente specifice, acolo unde este necesar.
(6) Împotriva titlului de creanță debitorulpoate formula contestațiela organul emitent,în condițiile și termenele stabilite de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003privind Codul d e procedură fiscală, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 174/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare".
Curtea reține, față de dispozițiile art. 3 alin. 4 din actul normativ citat, că titlul de creanță este asimilat actului administrativ fiscal, de vreme ce cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul d e procedură fiscală.
Această interpretare este confirmată și de dispozițiile art. 4 alin 2 din Ordonanța Guvernului nr.79/2003, potrivit cărora"creanțele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și debitorilor".
Totodată, deoarece - potrivit art.3 alin 6 din Ordonanța Guvernului nr.79/2003 - împotriva acestui titlu de creanță debitorul poate formula contestație la organul emitent, în condițiile și termenele stabilite de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, Curtea reține aplicabilitatea dispozițiilor din Codul d e Procedură Fiscală în cazul contestării actelor emise de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură în baza Ordonanței de Urgență nr. 79/2003.
Or, conform art. 218 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală,"deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii".
Așadar, art. 218 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală face trimitere - în privința competenței de soluționare a acțiunilor judiciare îndreptate împotriva deciziilor emise în soluționarea contestațiilor administrativ fiscale prealabile - la dispozițiile "legii", respectiv, în lipsa altor precizări, la dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materia competenței instanțelor de contencios administrativ
Or, conform art. 10 din Legea nr. 554/2004, "litigiileprivind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și celecare privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Având în vedere că solicitarea reclamantei are ca obiect anularea unor acte administrative care privesc o creanță bugetară care nu depășește 500.000 lei - creanță bugetară asimilată unei creanțe fiscale, conform art. 4 alin 2 din Ordonanța Guvernului nr.79/2003 - instanța apreciază că prezentul litigiu este de competența Secției de contencios administrativ tribunalului, în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
În acest sens, instanța apreciază că este lipsit de relevanță faptul că reclamanta solicită în acest litigiu și anularea unui act emis de o autoritate centrală (respectiv de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, care a soluționat contestația administrativ fiscală formulată de reclamantă, respingând-o). Instanța subliniază că art. 10 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 face o dublă distincție pentru stabilirea competenței instanțelor de contencios administrativ:
Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale), și acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).
Pe de altă parte, legea distinge între actele administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale), și acte administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).
În speță, obiectul litigiul este reprezentat de acte emise de o autoritate administrativă centrală, respectiv de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, însă toate actele contestate de reclamant se referă la o creanță bugetară (fiscală) care nu depășește 500.000 lei, iar astfel de litigii sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale.
Așadar, întrucât prezenta acțiune în justiție privește un act administrativ fiscal, și cum din interpretarea art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 rezultă că în cazul litigiilor privind taxe, impozite și contribuții, competența se stabilește prin raportare exclusiv la criteriul valoric, iar nu la nivelul instituției emitente a actului fiscal atacat, având în vedere că valoarea obiectului cererii se situează sub pragul de 500.000 lei prevăzut de art. 10 alin. 1 din Legea nr.554/2004, Curtea apreciază întemeiată excepția necompetenței materiale, litigiul nefiind de competența de primă instanță a curții de apel.
În privința competenței teritoriale, în condițiile în care sediul reclamantului Consiliul Local al comunei este situat în județul C S, Curtea reține că este competent, din punct de vedere teritorial, Tribunalul CSs au Tribunalul București, conform art. 10 alin. 3 teza I din Legea nr. 554/2004, care prevede că " reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului".
Cum reclamantul a optat în prezenta cauză pentru instanța de la domiciliul său - Curtea de Apel Timișoara - instanța va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului în circumscripția căruia se situează sediul acestuia, respectiv în favoarea Tribunalului C S, respectând opțiunea reclamantului în favoarea instanței de la sediul său.
Având în vedere și dispozițiile art. 158 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, conform cărora "când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent", precum și dispozițiile art. 159 alin. 1 punctul 2 Cod de Procedură Civilă, potrivit cărora necompetența este de ordine publică "când pricina este de competența unei instanțe de alt grad", în raport cu cele arătate mai sus, instanța va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului C
În privința căii de atac împotriva prezentei hotărâri, față de dispozițiile art. 158 alin. 3 Cod de Procedură Civilă - potrivit cărora "dacă instanța se declară necompetentă, împotriva hotărârii se poate exercita recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Dosarul va fi trimis instanței competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent, de îndată ce hotărârea de declinare a competenței a devenit irevocabilă"- instanța reține că prezenta hotărâre poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțarea hotărârii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței.
Declină competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului C-
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțarea hotărârii.
Pronunțată în ședința publică din 23 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
Red./22.12.2009
Tehnored. /2 ex./22.12.2009
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru
