Alte cereri. Decizia 10/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 10/CA
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nastasia Cuculis
JUDECĂTOR 2: Mihaela Davidencu Șerban
JUDECĂTOR 3: Elena
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor în contencios administrativ declarate de recurenții reclamanți -, cu domiciliul în localitatea, comuna, județ T, domiciliată în comuna, județul T, domiciliat în comuna, județul T, domiciliată în comuna, județul T, domiciliat în sat, comuna, județ T, domiciliată în comuna, județul T, domiciliat în comuna, județul T, domiciliat în localitatea, comuna, județ T, domiciliat în comuna, județ T, domiciliat în comuna, județ T, domiciliat în comuna, județ T, domiciliat în comuna, județ T, domiciliat în comuna, județ T, împotrivaSentinței civile nr. 2013/11.09.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-în contradictoriu cu intimații pârâți - CONSILIUL LOCAL, cu sediul în comuna, județ T, PRIMARUL COMUNEI, cu sediul în comuna, județ T, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurenți av. în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar, lipsind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care:
Curtea acordă cuvântul pentru dezbateri asupra excepției tardivității recursurilor declarate de recurenții reclamanți, mai puțin recursul declarat de.
Pentru recurenții reclamanți av. învederează instanței că singurul recurs formulat în termen este cel formulat de reclamantul, față de celelalte recursuri arată că lasă la aprecierea instanței.
Depune la dosar concluzii scrise. Nu mai are alte cereri de formulat, probe de administrat solicită cuvântul pentru dezbateri.
Av. solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței pronunțată de instanța de fond în sensul admiterii acțiunii și obligarea pârâților la acordarea îndemnizației de dispozitiv în cuantum de 25% cu începere de la data de 07.08.2005 și în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu.
Susține motivele de recurs arătând că în raport de înscrisurile depuse la dosar, instanța să facă aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 9.2 și art. 31.1 din ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 496/2003 privind modificarea și completarea ordinului Ministerului d e Interne nr. 275/2002 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar și civil din Ministerul d e Interne, cu mențiunea că în mod nelegal Tribunalul Tulceaa apreciat că textele legale menționate, nu au incidență în cauză.
Astfel, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, extrase ale contractelor de muncă, adeverințe privind data încadrării reclamanților în muncă, aceștia au calitatea de funcționari publici din cadrul Primăriei, având raporturi contractuale de muncă cu acest angajator, în temeiul Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici. În activitatea desfășurată reclamanții au atribuții de execuției, fiind practic la dispoziția conducerii unității teritoriale 24 de ore din 24 de ore, fapt ce presupune disponibilitatea acestora de a participa dincolo de durata normală a programului de lucru, la toate activitățile cu caracter extraordinar și pentru serviciul de permanență. Această situație este dovedită de tabelul nominal cu personalul încadrat în serviciul voluntar pentru situații de urgență, emis de Primăria.
Consideră că interpretarea dată de instanța de fond normelor legale menționate este nelegală, dat fiind faptul că reclamanții fac parte din personalul civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice și pentru acest motiv sunt îndreptățiți să primească îndemnizația de dispozitiv, o interpretare diferită, venind în contradicție cu prevederile Constituției României și ale Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursurilor în contencios administrativ de față:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Tulcea sub nr. 1768/88 din 24.06.2008 reclamanții, HG, G, au chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local al com., jud.T și Primarul Comunei, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați la plata indemnizației lunare de dispozitiv, în cuantum de 25% din salariul de bază, începând cu 01.01.2004 și în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu, actualizată în raport cu indicii de inflație precum și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt angajați ai Primăriei comunei, jud.T, având calitate de funcționari publici.
Prin Ordinul nr.496/2003 al Ministerului Administrației și Internelor s-a completat și modificat Ordinul Ministrului de Interne nr.275/2002 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar și civil din Ministerul d e Interne.
În cauză sunt relevante punctele nr.9.2 și 31.1 din ordin, la emiterea căruia a fost avută în vedere Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, OUG nr.192/2000 privind reglementarea drepturilor de natură salarială ale funcționarilor publici, aprobată prin Legea nr.228/2003, OUG nr.63/2003 și HG nr.281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, Ordonanța nr.137/2000 art.1 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 și cap.V din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată.
Conform art.9.2 din Ordinul nr.496/2003 "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".
Modificarea este clară, în sensul că beneficiază de acest drept și personalul civil din administrația publică, fără a se diferenția între administrația publică centrală și cea locală.
Susțin reclamanții că conform acestui ordin, trebuie să beneficieze de îndemnizația de dispozitiv de 25%, calculate la salariul de bază, nu numai personalului din prefecturi, ci și personalului din aparatul propriu al consiliilor județene. Și cel din cadrul consiliilor locale.
Se specifică în ordin că personalul civil din administrația publică beneficiază de dreptul prevăzut la art.13 din Legea nr.138/1999, deci de îndemnizația de dispozitiv și nu beneficiază de celelalte drepturi prevăzute de lege.
Art.13 din Legea nre.138/1999 reglementează tocmai acest drept salarial, drept de care beneficiază, alături de salariații din Ministerul Internelor și Reformei Administrative, în calitate de lucrători administrația publică, personalul din Agenția Națională a Funcționarilor Publici din prefecturi, din cadrul multor consilii locale și județene din țară.
O astfel de interpretare a acestui text de lege vine în contradicție cu prevederile din Constituția României, din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și cu dispozițiile din Carta Europeană a autonomiei locale.
Mai arată reclamanții că interpretarea prevederilor Ordinului nr.496/2003, în sensul că nu se aplică decât personalului din prefectură, conduce la o gravă diferențiere în rândul funcționarilor publici, diferențiere care încalcă drepturile fundamentale ale cetățenilor, prevăzute în Constituție, în Convenția Europeană a Drepturilor Omului și creează o situație care contrazice prevederilor Legii nr.188/1999 privind statutul funcționarului public.
Prin OUG nr.30/2007, s-a organizat și funcționează Ministerul Internelor și Reformei Administrative, organ de specialitate al administrației publice centrale ce exercită atribuțiile ce-i revin potrivit Constituției al legilor țării, cu privire la apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, realizarea Programului de guvernare și strategiilor în domeniul administrației și ordinii publice.
Conform prevederilor art.7 alin.4 din ordonanță, în exercitarea atribuțiilor conferite de lege, ministrul administrației și internelor emite ordine și instrucțiuni care pot avea caracter normativ sau individual.
Actul normativ prevede, în art.3 alin.1 lit.a, pct.1 și 4, printre principalele atribuții ale ministerului, atribuții de îndrumare și sprijinire a autorităților publice locale și a aparatului de specialitate al acestora în aplicarea corectă și unitară a prevederilor legale și în îndeplinirea atribuțiilor ce le sunt conferite prin lege și de asigurare a aplicării strategiei și a Programului de Guvernare în domeniul managementului funcției publice și al funcționarilor publici.
În organigrama ministerului sunt prevăzute direcțiile pentru administrația publică, conduse de către un secretar de stat pentru reforma în administrația publică, pentru relația cu prefecturile și pentru comunitățile locale.
Dreptul de reglementare și pentru autoritatea publică locală derivă din lege și nu poate fi tăgăduit sau înlăturat, pe calea unei interpretări excesive a autonomiei locale, prin ignorarea chiar a prevederilor constituționale.
Cuantumul acestei indemnizații de dispozitiv de 25% din salariul de bază, conform art.13 din Legea nr.139/1999 la nivel național, în alte departamente administrativ teritoriale au fost recunoscute și plătite aceste drepturi, ca urmare a prevederilor OG nr.137/200o privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Este în spiritul Convenției Europene, al Constituției României, al Legii nr.188/1999 și al celorlalte acte normative amintite că funcționarii publici din consiliile locale să nu fie discriminați din punctul de vedere al indemnizației de dispozitiv, față de cei din prefecturi.
Prin acordarea sporului de dispozitiv tuturor categoriilor de personal și nu numai personalului prefecturilor se realizează principiul constituțional al egalității cetățenilor, ținând seama că toți desfășoară activitate în domeniul administrației publice.
Din prevederile art.2 și 3 din OUG nr.92/2004, rezultă necesitatea creării premiselor pentru implementarea sistemului unitar de salarizare, gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici fiind asigurată de fiecare ordonator principal de credite. Ordonanța a avut în vedere asigurarea unor drepturi salariale pentru funcționarii publici care, potrivit legii, îndeplinesc prerogative de putere publică și sunt supuși unui regim sever al incompatibilităților și conflictului de interese.
Prin acordarea sporului de dispozitiv nu se încalcă nici o prevedere legală, ci, dimpotrivă, se asigură egalitatea de tratament economic, salarial, a personalului din cadrul aceleiași autorități, sporul fiind întemeiat pe prevederile Ordinului nr.496/2003, care se aplică și în cazul autorității publice locale și se respectă principiul asigurării, de fiecare ordonator principal de credite, a gestiunii sistemului de salarizare.
Astfel, sporul prevăzut într-un ordin al Ministerului Administrației și Internelor, care are competența de reglementare în domeniul administrației publice locale, se regăsește în categoria "alte sporuri", prevăzute în art.4 alin.2 din OUG nr.92/2004.
Indemnizația de dispozitiv face parte din categoria altor drepturi, pe care ordonatorul de credite le poate acorda personalului, înlăturându-se astfel discriminarea în ceea ce privește acordarea drepturilor de natură salarială personalului din cadrul aceluiași minister și instituie un tratament egal între salariații acestuia.
Constituția României tratează în cap.V "Administrația publică" atât administrația publică centrală cât și administrația publică locală și instituția prefectului, ceea ce creează premisa unui regim unitar de reglementare.
Or, conform art.16 alin.1 din Constituția României: "cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".
În art.14 din "Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale" se consacră principiul nediscriminării, iar în art.17 se prevede interzicerea abuzului de drept.
În art.1 din Protocolul nr.12 semnat și de România, se arată că: "dreptul de a se bucura de oricare dintre prevederile prevăzute de lege trebuie să fie asigurat fără nici o discriminare bazată pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau alte opinii, origine națională sau socială, avuție, naștere sau oricare altă situație".
La alin.2 al acestui articol se prevede că "nimeni nu poate face obiectul unei discriminări bazate pe oricare din motivele menționate în paragraful 1, din partea niciunei autorități publice".
Legea nr.188/1999 reglementează un singur statut al funcționarului public, adică aceleași drepturi și obligații ale funcționarului public, fără deosebire, raportat la instituție.
Mai susțin reclamanții că un alt act normativ care duce la argumente în sprijinul legalității măsuri acordării indemnizației de dispozitiv și personalului din aparatul de specialitate al consiliilor locale și nu numai prefecturilor, îl reprezintă și OUG nr.92/2004 care reglementează drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005 (sentința civilă nr.110 CAF/2007 a Tribunalului Giurgiu ) au avut în vedere art.1 alin.2 din ordonanța în care se prevede ca sistemul de salarizare a funcționarilor publici urmărește: "crearea permiselor pentru implementarea, din anul 2006, sistemului unitar de salarizare a funcționarilor publici", apreciind ca: "în contextul în care actualul sistem legislativ românesc se tinde atingerea valorilor europene, spre crearea unei societăți în fiecare sistem și domeniu funcționează pe criterii egale, unitare, în acord cu normele europene. A gândi că administrația publică nu este un sistem, ci o unitate duală (pe de o parte administrație publică centrală și pe de altă parte cea locală) ar constitui un pericol pentru înfăptuirea reformei administrației, o în consolidarea unui statut European al funcționarului public".
Consiliul local gestionează resursele umane, materiale, financiare la nivel de comună "asigură dezvoltarea comunității locale, implementează strategii și proiecte, este instituție care gestionează fonduri europene de dezvoltare locală, gestionează eventuale stări provocate de situații de criză, de urgență și de necesitate.
În dovedirea acțiunii reclamanții au depus la dosarul cauzei: tabel nominal cu salariații semnatari ai acțiunii, Ordinul Ministrului administrației și internelor nr.496/28.07.2003, dispozițiile nr.90/14 iulie 2003, nr.1283/31.08.2007, nr.92/14.07.2003, nr.93/14.07.3003, Ordin nr.926/1.dec.2004, dispozițiile nr.94/14.07.2003, nr.87/14.07.2003, nr.89/14.07.2003, nr.88/14.07.2003 nr.527/8.12.2005, nr.1284/31.08.2007, nr.1285/31.08.2007, nr.95/14.07.2003, copiile cărților de muncă și de identitate ale salariaților.
Prin Sentința civilă nr. 2013/11.09.2008 pronunțată de Tribunalul Tulceaa fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamanților.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul Primăriei comunei, jud.T, reprezentând personal civil din cadrul administrației publice locale.
În conformitate cu prevederile art.1 din Legea nr.138/1999 - "Dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției".
Potrivit art.47 și 49 din menționata lege, personalul civil din ministerele și instituțiile centrale enumerate în art.1, care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile și indemnizațiile acordate acestora.
Prin Ordinul Ministerului d e Interne nr.275 din 05.06.2002 au fost adoptate Normele metodologice pentru punerea în aplicare a Legii nr.138/1999, acest din urmă act normativ fiind modificat și completat prin Ordinul MAI nr.496/28.07.2003.
Potrivit punctului 9.2, introdus prin Ordinul modificator: "Indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".
Punctul 31.1 din Ordin prevede că: "Prin personalul civil, în sensul prezentului Ordin, se înțelege funcționarii publici și personalul contractual civil din Ministerul Administrației și Internelor personalul civil din Ministerul Administrației și Internelor beneficiază de drepturile stabilite prin prezenta lege, cu excepția celui din domeniul administrației publice, care beneficiază doar de dreptul prevăzut de art.13 din lege, precum și de cele prevăzute în reglementările în vigoare aplicabile salariaților omologi din sectorul bugetar".
Din coroborarea dispozițiilor legale anterior menționate a constatat tribunalul că, pentru a se acorda sporul de dispozitiv prevăzut de Legea nr.138/1999, trebuie ca personalul civil să-și desfășoare activitatea într-un dispozitiv cu caracter militar sau într-una din instituțiile și autoritățile prevăzute în art.1 din Legea nr.138/1999.
Personalul din cadrul pârâtului face parte dintr-un organ al administrației publice locale, și nu din cadrul Ministerului d e Interne, astfel că, ordinul invocat nr.496/2003 al Ministerului Administrației și Internelor nu își are aplicabilitate în privința reclamanților.
Acest aspect, în opinia instanței de fond, și din punctul VI al ordinului, care arată că măsuri de aplicare a ordinului vor fi luate de comandanții și șefii de unități.
Nu există nici o legătură de subordonare a instituției pârâte față de Ministerul Administrației și Internelor, consiliul local fiind potrivit Legii nr.215/2001 o autoritate publică locală autonomă.
În aceste condiții, ministrul administrației și internelor nu avea nici o atribuție în privința salarizării personalului contractual din cadrul administrației publice locale și, prin urmare, ordinul sus menționat nu poate fi aplicat în cazul pârâtului și cu atât mai puțin dispozițiile Legii nr.138/1999, care nu fac nici o referire la salarizarea personalului civil din administrație publică locală.
Chiar denumirea legii susține cele de mai sus, aceasta se referă în primul rând la personalul militar și la personalul civil, dar din cadrul acelorași unități (adică a unităților militare) - or, în mod evident, pârâtul nu are personal militar privind salarizarea.
Mai mult, denumirea indemnizației, aceea de dispozitiv, demonstrează că această indemnizație nu se aplică în cadrul instituțiilor cu caracter eminamente civil.
S-a apreciat de instanță că în cauză nu sunt aplicabile nici dispozițiile art.16 din Constituția României și nici cele din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului, deoarece nu există nici o egalitate între persoanele care își desfășoară activitatea într-un dispozitiv militar - în care există anumite reguli specifice de acces, de circulație în interiorul dispozitivului, de comunicare - și o instituție publică, în care toate acele reguli nu se aplică.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții -, HG, G,, care au criticat-o ca fiind nelegală și netemeinică.
În ședința publică din 10.12.2008, din oficiu s-a invocat de instanță excepția tardivității recursurilordeclarate de recurenții reclamanți, HG, G,.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat că ocupă funcția de secretar al Comunei numit prin Ordinul Prefectului județului T nr. 926/01.12.2004, funcția fiind prevăzută prin Legea nr. 215/2001 și prin Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, activitatea pe care o desfășoară presupunând disponibilitatea sa totală de a participa dincolo de durata normală a programului de lucru.
Susține recurentul că instanța de fond a apreciat greșit că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 16 din Constituția României și cele ale Convenției Europene a Drepturilor Omului, atât timp cât personalul din cadrul prefecturilor și al unor consilii județene beneficiază de acest drept salarial, cunoscut fiind faptul că toate aceste categorii de funcționari își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.
Consideră recurentul că motivarea instanței de fond în sensul că prevederile Ordinului nr. 496/2003 nu își are aplicabilitatea în privința reclamantului întrucât face parte dintr-un organ al administrației publice locale și nu există o subordonare a instituției pârâte față de Ministerul Administrației și Internelor, este greșită.
Astfel, conform prevederilor OUG nr. 30/2007, Ministerul Internelor și Reformei Administrative monitorizează aplicarea prevederilor cuprinse în strategiile și programele de reformă și restructurare a administrației publice centrale și locale, elaborate pe baza Programului de guvern, în conformitate cu politicile Uniunii Europene și legislația internă și asigură realizarea strategiilor și programelor în domeniul său de activitate, monitorizează cooperarea structurilor deconcentrate ale administrației publice centrale, de pe plan local, cu autoritățile administrației publice locale, îndrumă și sprijină autoritățile publice locale și aparatul de specialitate al acestora și aplicarea corectă și unitară a prevederilor legale și în îndeplinirea atribuțiilor ce le sunt conferite prin lege, asigură aplicarea în mod unitar a principiilor autonomiei locale și descentralizării. Ministerul Internelor și reformei Administrative exercită atribuții în ceea ce privește realizarea programului de guvernare și strategiilor în domeniul administrației și ordinii publice, deci și asigurarea aplicării strategiilor și programului de guvernare în domeniul managementului funcției publice și al funcționarilor publici.
Dreptul de reglementare și pentru autoritatea publică locală derivă deci din lege și nu poate fi tăgăduit pe calea unei interpretări excesive a autonomiei locale. Prin urmare, aplicarea prevederilor referitoare la acordarea îndemnizației de dispozitiv este posibilă și pentru autoritățile administrației publice locale, nu numai pentru autoritățile publice centrale.
Apreciază recurentul că prin acordarea sporului de dispozitiv nu se încalcă nicio prevedere legală, ci dimpotrivă se asigură egalitatea de tratament economic, salarial și social al personalului din administrația publică centrală și locală.
Sporul prevăzut într-un ordin al Ministerului Administrației și Internelor, care are competența de reglementare și în domeniul administrației publice locale se regăsește în categoria "sporuri" prevăzuta la art. 1, alin.3 din OUG nr. 92/2004, art. 1, alin.2 din OU nr. 6/2007 și art. 1, alin.2 din OG nr. 6/2007, modificată și completată prin OG nr. 9/2008. Din analiza acestor acte normative reiese faptul că acestea își propun crearea premiselor pentru implementarea sistemului de salarizare unitară a funcționarilor publici, urmărindu-se acordarea drepturilor de natură salarială fără discriminări personalului din cadrul autorităților publice și instituirea unui tratament egal între salariații acestora.
A mai arătat recursul că deși, consiliul local este potrivit Legii nr. 215/2001 o autoritate publică locală autonomă, salarizarea personalului din cadrul acestei autorități a administrației publice se face potrivit grilelor stabilite prin actele normative adoptate la nivel central, în același mod fiind stabilite și sporurile și celelalte drepturi de natură salarială. Deci, sub acest aspect, autonomia publică locală nu este totală, stabilirea drepturilor salariale ale personalului din cadrul consiliilor locale nefiind un drept discreționar al primarului sau consiliului local, ci se face în condițiile și în limitele stabilite de către legiuitor, așa cum este și cazul sporului de dispozitiv.
În susținerea recursului reclamant a depus la dosar înscrisuri.
Intimații legal citați nu au formulat apărări în cauză.
Curtea în temeiul dispozițiilor art. 137 (1) Cod pr. civilă, va analiza cu prioritate excepția tardivității declarării recursurilor formulate de către reclamanți.
Analizând actele și lucrările dosarului se constată că hotărârea instanței de fond a fost comunicată reclamanților, HG, G, la data de 09.10.2008, conform dovezilor de comunicare atașate la dosarul de fond. Recursurile formulate de, G, au fost înaintate instanței la data de 28.10.2008 (data poștei), recursurile formulate de, HG, au fost înaintate instanței la data de 29.10.2008 (data poștei).
În raport de data comunicării hotărârii și data depunerii motivelor de recurs se constată că s-a depășit termenul legal de 15 zile prevăzut de art.301 Cod procedură civilă, sens în care urmează a admite excepția tardivității recursurilor formulate de reclamanții menționați, cu consecința respingerii lor ca atare.
Examinândrecursul declarat de recurentul reclamant prin prisma argumentelor invocate ce se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ. dar șiîn condițiile art. 3041.pr.civ. Curtea reține următoarele.
Indemnizația de dispozitiv este una dintre componentele soldei lunare reglementată de art.3 din Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții. Potrivit textului cadrele militare în activitate și militarii angajați pe bază de contract au dreptul la o soldă lunară, compusă din: solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă, gradații șiindemnizația de dispozitiv.Totodată, această indemnizație este prevăzută și de art. 13 din aceeași lege; potrivit acestui articol, cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de oindemnizație de dispozitiv lunară de 25%din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază.
Personalul civil din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art. 1 (Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției) beneficiază, potrivit art. 47 din Legea nr. 138/1999, de drepturile salariale reglementate în legislația aplicabilă în sectorul bugetar și de unele drepturi salariale prevăzute de Legea nr. 138/1999.
În executarea și pentru aplicarea (între altele) a prevederilor acestei legi, ministrul de interne a emis Ordinul nr. 275/2002. Astfel, prin art. 1 al ordinului au fost aprobate Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor legii cu privire la salarizarea personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, norme prevăzute în anexa nr. 1, conform art. 64 din Legea nr. 138/1999; potrivit art. 64 ministerele și instituțiile prevăzute la art. 1 - respectiv, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției,- în aplicarea legii, emit norme metodologice în termen de 30 de zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial al României.
În ceea ce privește aplicarea art. 13 din Legea nr. 138/1999 normele prevăd, la pct. 9.1, că de indemnizația de dispozitiv beneficiază și studenții care au obținut gradul de sublocotenent după absolvirea anului IV la Academia de Poliție " " sau alte instituții militare de învățământ superior.
Ordinul nr. 275/2002 a fost modificat și completat prin Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 496/2003. In ceea ce privește art. 13 din Legea nr. 138/1999, în norme a fost introdus, după pct. 9.1, pct. 9.2 potrivit căruia indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice. Pct. 31.1 din norme - dat în aplicarea art. 47 din Legea nr. 138/1999 - definește personalul civil, în sensul prevederilor ordinului, ca fiindfuncționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor(alin. 1); la alin. 2 se prevede că personalul civil din acest din urmă minister beneficiază de drepturile stabilite de Legea nr. 138/1999, cu excepția celui din domeniul administrației publice care beneficiază doar de dreptul prevăzut de art. 13 din lege, precum și de celelalte drepturi prevăzute în reglementările în vigoare aplicabile salariaților omologi din sectorul bugetar.
Dacă s-ar avea în vedere doar prevederile normelor metodologice date în aplicarea art. 13 din Legea nr. 138/1999 ar rezulta că normele adaugă la dispozițiile legii, în sensul că indemnizația de dispozitiv se acordă - pe lângă categoriile prevăzute de lege: cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili - și altor două categorii: studenții care au obținut gradul de sublocotenent după absolvirea anului IV la Academia de Poliție " " sau alte instituții militare de învățământ superior, respectiv personalului civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice. O astfel de concluzie nu ar putea fi reținută întrucât nu pot căpăta eficiență juridică prevederi ale unor norme date în aplicarea unei legi, care adaugă prevederilor legii. Pe de altă parte, autoritatea emitentă nu putea edicta norme care să privească personalul altor autorități întrucât s-ar fi încălcat dispozițiile art. 4 alin. 3, art. 75 și art. 76 din Legea nr. 24/2000; potrivit acestor texte actele normative date în executarea legilor se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă (art. 4 alin. 3), iar ordinele cu caracter normativ ale conducătorilor ministerelor se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului (art. 75), fiind necesar a se limita strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora (art. 76).
Însă, dispozițiile din normele metodologice date în aplicarea art. 13, astfel cum a fost modificate prin Ordinul nr. 496/2003, trebuie interpretate ținându-se seama de definiția conținută de pct. 31.1. alin. 1, personalul civil la care se referă normele fiind doar funcționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor. O asemenea definiție poate fi folosită doar în interpretarea Legii nr. 138/1999 și a normelor sale de aplicare, neputând fi extinsă la alte categorii de personal civil, indiferent că este vorba de funcționari publici ori de personal contractual. Atunci când cel care edictează o normă juridică recurge la definirea unor termeni o face pentru a le conferi un înțeles diferit de cel comun și, prin urmare, definițiile nu pot fi extinse de la actul normativ care le conține la altul, în afara cazului în care legea permite acest lucru. Ori, Legea nr. 138/1999, prin art. 64, nu conține o astfel de îngăduire. In context trebuie reținută sfera persoanelor care intră în categoria personalului civil prevăzută de art. 47 din Legea nr. 138/1999.
Așadar, rezultă cu claritate că indemnizația de dispozitiv se acordă doar cadrelor militare în activitate, militarilor angajați pe bază de contract și salariaților civili din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art. 1 din Legea nr. 138/1999 (Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției), pct. 31.1. din normele modificate prin Ordinul nr. 496/2003 referind-se expres la personalul civil din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.
Scopul declarat al reclamantului la formularea acțiunii - acela de a elimina deosebirile existente cu privire la salarizarea personalului din serviciile administrației publice locale - nu poate fi atins pe cale judiciară, căci judecătorului nu îi este permis să extindă, peste ceea ce legea îi îngăduie, dispoziții dintr-o lege specială aplicabile anumitor subiecte de drept, considerându-le aplicabile și altor subiecte de drept care se consideră discriminate. O asemenea conduită a judecătorului ar fi contrară principiului constituțional al separației puterilor în stat (art. 1) și dispozițiilor art. 61 din Constituție potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare.
Art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (invocat de recurent) se referă la interzicerea discriminării în exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de convenție. Or, astfel cum s-a reținut anterior, salarizarea diferitelor categorii de personal este atributul exclusiv al legiuitorului național și nu face obiectul convenției. Pe de altă parte, discriminarea se constată în raport de anumite criterii - definite atât de art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de art. 1 din Protocolul nr. 12 la convenție, cât și prin art. 2 alin. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 137/1999 - criterii a căror incidență în cauză nu poate fi reținută. Nu se poate vorbi de discriminare în materia salarizării decât în măsura în care se constată existenta unor condiții de egalitate, astfel cum se prevede expres prin art. 2 alin.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 137/1999; or, în cauză, astfel cum a reținut în mod corect tribunalul, asemenea de condiții de egalitate nu subzistă dat fiind statutul socio-profesional, cariera profesională, îndatoririle de serviciu și răspunderile diferite. In acest sens s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea Marckx împotriva Belgiei din 13 iunie 1979; s-a considerat că o distincție este discriminatorie dacă "este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă", adică dacă nu există un "raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit".
În ceea ce privește hotărârile judecătorești prin care problema acordării indemnizației de dispozitiv a fost soluționată în mod diferit de instanțele de fond este de constatat, pe de o parte, că practica instanțelor naționale nu constituie izvor de drept în sistemul judiciar român. Pe de altă parte, în cauza Beian contra România, în ceea ce privește încălcarea art. 14 din Convenție referitor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a reținut ca relevantă existența unorsimple divergențe de jurisprudență, care sunt consecința inerentă oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond,României imputându-i-seneîndeplinirea de către Înalta Curte de Casație a rolului său de regulator al acestor conflicte.
Pe cale de consecință, neexistând motive de nelegalitate a hotărârii atacate, Curtea apreciază că recursul declarat de este nefondat, urmând ca în temeiul art.312 Cod pr.civilă să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursuldeclarat de recurentul reclamant -, domiciliat în satul, comuna, județul T, împotrivaSentinței civile nr. 2013/11.09.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-în contradictoriu cu intimații pârâți - CONSILIUL LOCAL, cu sediul în comuna, județul T și PRIMARUL COMUNEI, cu sediul în comuna, județul T, ca nefondat.
Admite excepția tardivității pentru celelalte recursuri.
Respinge recursuriledeclarate de recurenții reclamanți -, cu domiciliul în comuna, județul T, domiciliată în comuna, județul T, domiciliat în comuna, județul T, domiciliată în comuna, județul T, domiciliată în comuna, județul T, domiciliat în comuna, județul T, domiciliat în localitatea, comuna, județul T, domiciliat în comuna, județul T, domiciliat în comuna, județul T, domiciliat în comuna, județul T, domiciliat în comuna, județul T, domiciliat în comuna, județul T, împotrivaSentinței civile nr. 2013/11.09.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-în contradictoriu cu intimații pârâți - CONSILIUL LOCAL, cu sediul în comuna, județul T, PRIMARUL COMUNEI, cu sediul în comuna, județul T,ca tardiv formulate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 21 Ianuarie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Jud.fond
tehnoredactat dec.jud.-- -
2 ex./26.02.2009
Președinte:Nastasia CuculisJudecători:Nastasia Cuculis, Mihaela Davidencu Șerban, Elena
