Alte cereri. Decizia 105/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 105/CA
Ședința publică de la 20 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nastasia Cuculis
JUDECĂTOR 2: Mihaela Davidencu Șerban
JUDECĂTOR 3: Elena Carina Gheorma
Grefier - - -
Pe rol judecarea recursului în contencios administrativ declarat de recurenta reclamantă -, domiciliată în T,-, -.A,.16, împotriva sentinței civile nr. 1776/11.10.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă - DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ T, cu sediul în T,-, jud. T, având ca obiect
drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele din Codul d e procedură civilă.
În referatul oral făcut asupra cauzei grefierul de ședință învederează asupra recursului formulat de reclamantă care este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Se solicită judecata cauzei în lipsă.
Curtea constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă conform art. 242 Cod pr. civilă.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față.
Din actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 31.07.2007 și înregistrată sub nr- la Tribunalul Tulcea, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ T obligarea pârâtei la plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă de care trebuia să beneficieze în temeiul Legii nr.142/1998 începând cu 11 decembrie 2006, actualizate cu indicele de inflație până la data efectuării plății.
Prin sentința civilă nr.1776/11.10.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea s-a respins ca nefondată acțiunea.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.142/1998, "salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal, prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite angajator, pot primi alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator", iar potrivit alin.2 al aceluiași articol, tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau ale bugetelor locale și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli pentru celelalte categorii de angajatori.
Rezultă deci, că Legea nr.142/1998 nu stabilește în mod imperativ obligația angajatorului de a acorda acest drept, ci instituie doar o posibilitate, lăsând la latitudinea angajatorului care, în limita disponibilităților bugetare, să acorde sau nu această bonificație.
Nu se poate susține că prin acordarea tichetelor de masă dintre categoriile de salariați din unitățile bugetare s-a ajuns la aplicarea discriminatorie a legii, încălcându-se principiul legalității tuturor cetățenilor români în fața legii, deoarece acest principiu impune aplicarea aceluiași regim juridic unor situații identice, ceea ce în speță nu se verifică, fiind vorba despre instituții diferite, având buget de venituri și cheltuieli diferite și aparținând de alte ministere, chiar dacă toate sunt bugetare.
Împotriva sentinței menționate a declarat recurs reclamanta care a criticat soluția instanței de fond ca fiind netemeinică și nelegală.
A susținut recurenta, în esență, că acordarea tichetelor de masă constituie o măsură de protecție privind securitatea la locul de muncă al salariaților constând în desfășurarea activității în condiții optime, întrucât vizează asigurarea hranei zilnice sub forma unei alocații, în condițiile în care angajatorul nu poate oferi salariaților la locul de muncă anumite condiții pentru ca aceștia să-și poată procura hrana zilnică direct de la locul de muncă. Acordarea tichetelor în funcție de voința angajatorului, prin includerea sau nu în buget a sumelor de bani cu acest scop, constituie o restrângere a dreptului la protecție socială a reclamantei, neexistând nicio dovadă că o astfel de restrângere ar avea un caracter necesar într-o societate democratică. Mai mult, se creează o situație discriminatorie față de alți salariați care beneficiază de acest drept, fiind încălcate disp. art.41 alin.2, art.53 din Constituție, art.5 alin.3 din Codul Muncii și art.41 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.
Astfel, instanța de fond a apreciat în mod corect dispozițiile art.1 din Legea nr.142/1998 privind tichetele de masă reținând că acordarea tichetelor de masă constituie doar o facultate pentru angajator și nu o obligație, condiționată de limitele prevăzute în bugetul de stat sau în bugetele locale.
Nu se poate susține că neacordarea acestui beneficiu constituie o încălcare a dreptului la protecția socială sau că ar crea o situație discriminatorie între salariații diferitelor sectoare de activitate.
Un astfel de drept nu reprezintă un drept fundamental pentru protecția socială, ci constituie doar un avantaj, recunoscut de lege, pe care angajatorul poate să-l acorde salariatului său. Prin urmare, neacordarea tichetelor de masă nu reprezintă o măsură care ar putea conduce la lipsirea de substanță a dreptului la protecția socială.
De asemenea, potrivit OG nr.137/2000, sunt considerate discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute în ordonanță, față de alte persoane. Ori, nu se poate vorbi de existența unei situații discriminatorii în cauză, situație care presupune o restrângere, înlăturare a recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege. Recurenta nu a dovedit discriminarea în raport de alte categorii profesionale care își desfășoară activitatea în condiții identice sau cel puțin echivalente.
Pentru considerentele expuse, apreciind că motivele invocate de recurentă sunt nefondate, urmează a respinge recursul ca atare în baza art.312 alin.1 Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul în contencios administrativ declarat de recurenta reclamantă -, domiciliată în T,-, -.A,.16, împotriva sentinței civile nr. 1776/11.10.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă - DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ T, cu sediul în T,-, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 20 Februarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - - |
Grefier, - - |
Jud.fond - (jud.red.DN)
Red.dec.jud.
2 ex./26.02.2008
Președinte:Nastasia CuculisJudecători:Nastasia Cuculis, Mihaela Davidencu Șerban, Elena Carina Gheorma
