Alte cereri. Decizia 105/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR.105/R-

Ședința publică din 01 februarie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție

- - - - JUDECĂTOR 2: Ingrid Emina Giosanu

- - JUDECĂTOR 3: Gina

- - grefier

S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN A- și CONSILIUL JUDEȚEAN A, ambii cu sediul în Pitești, nr.1, jud.A, împotriva sentinței civile nr.482/CA din 08 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș Secția Civilă, în dosarul nr-, intimat fiind reclamantul CABINET MEDICAL INDIVIDUAL DR. cu sediul ales la Cabinetul Individual AvocatT. cu sediul în Pitești, str.- -,.2,.C,.7, jud.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții pârâți reprezentați de consilier juridic, lipsă fiind intimatul reclamant.

Procedura, legal îndeplinită.

Recursurile sunt timbrate cu timbru judiciar în valoare de câte 0,15 lei și taxă judiciară de timbru în sumă de 2,00 lei fiecare potrivit chitanțelor nr.414 din 10.01.2008 și nr.2389 din 01.02.2008, depuse la dosar.

S-a făcut referatul cauzei după care reprezentantul recurenților pârâți depune la dosar adresa nr.5629/07.11.2007 și precizează că nu are de formulat alte chestiuni prealabile.

Instanța constatând recursurile în stare de judecată, acordă cuvântul asupra lor.

Consilier juridic, având cuvântul pentru recurenții pârâți, susține oral motivele ambelor recursuri așa cum au fost precizate în scris la dosar, solicitând admiterea lor, modificarea sentinței primei instanțe în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

CURTEA

Asupra apelului de față, deliberând, constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la data de 26.07.2007, înregistrată la ribunalul Argeș sub nr-, reclamantul CABINET MEDICAL INDIVIDUAL DR. a chemat în judecată pârâții CONSILIUL JUDEȚEAN A și PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: a) obligarea pârâților să răspundă la cererile formulate privind cumpărarea spațiului medical în care își desfășoară activitatea; b) obligarea pârâților să întreprindă procedurile stabilite de OUG nr. 110/2005 în vederea vânzării spațiului în care își desfășoară activitatea medicală și să încheie contractul de vânzare - cumpărare; c) obligarea la cheltuieli de judecată, susținând următoarele:

În motivarea acțiunii, a arătat că a fost înființat și organizat potrivit OG nr. 124/1998, fiind înregistrat în Registrul unic al cabinetelor medicale individuale din județul A și având autorizație de funcționare.

Activitatea medicală și-o desfășoară în spațiul concesionat de către pârâtul Consiliul Județean.

Potrivit OUG nr. 110/2005, modificate, a solicitat cumpărarea spațiului concesionat.

Reclamantul în dovedirea acțiunii sale a depus înscrisuri.

Pârâtul Consiliul Județean, prin întâmpinare (23-24) a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată deoarece s-a aprobat vânzarea spațiului concesionat iar hotărârea s-a adus la cunoștință prin afișare, neavând obligația de comunicare, a fost constituită comisia de vânzare, trebuia trecut spațiul din domeniul public în domeniul privat, trebuiau efectuate măsurători, schițe și documentații și nu are culpă în realizarea cu întârziere a măsurilor legale.

Pârâtul Președintele Consiliului Județean, prin întâmpinare (25-26), a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive iar pe fond aceleași motive ca cele invocate de Consiliul Județean.

După examinarea cauzei, Tribunalul Argeș - secția civilă, complet specializat administrativ și fiscal a pronunțat sentința nr. 482/CA/08 octombrie 2007, prin care a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul președintele Consiliului Județean A, iar, pe fond, a admis în parte acțiunea și i-a obligat pe pârâți să răspundă reclamantului la cererile nr. 5629/8.05.2007.

Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, instanța a reținut că, președintele Consiliului Județean A are competențe sunt exclusive și sunt reglementate de art.6 alin.2 și 3, de art.10 alin.1, art.23 din nr.OUG110/2005, modificată și completată prin Legea nr.236/2006, precum și în alte acte normative de natură a duce la aplicarea acestui act normativ, art.104 Legea nr.215/2001, republicată.

. Pe fondul cauzei, a reținut că prin OUG nr. 110/2005, modificată și completată prin Legea nr.236/2006, s-a aprobat vânzarea spațiilor proprietate privată a statului sau a unităților administrativ teritoriale, cu destinație de cabinete medicale, precum și a spațiilor în care se desfășoară activități conexe actului medical.

Prin aceste acte normative s-au prevăzut proceduri obligatorii de urmat de către autoritățile publice locale și județene în vederea vânzării spațiilor în care funcționează cabinete medicale.

Totodată s-a prevăzut și posibilitatea de a se putea cumpăra terenul aferent spațiului în care funcționează cabinetul medical precum și terenul aferent spațiilor de folosință comună.

Din probatoriul administrat în cauză rezultă că între reclamant și Consiliul Județean A, reprezentat prin președintele consiliului, a fost încheiat contractul de concesiune nr. 7433/01.10.2004 (5-12) pentru suprafața de 41,20. conform schiței anexe la contract, predat la aceeași dată reclamantei, situat în mun.Pitești, Dispensar.

Reclamantul deține autorizația de funcționare nr. 1068/25.04.2001 emisă de Direcția de Sănătate Publică A (4) și este înregistrat în Registrul Unic al Cabinetelor Medicale din județul A sub nr.-/03.10.1999(3).

S-a făcut dovada în cauză că pârâții au realizat în parte procedura impusă de nr.OUG110/2005, modificată și completată prin Legea nr.236/2006 și că au răspuns cererilor formulate de reclamant.

Astfel, cu hotărârea nr.115/30.08.2006 s-a aprobat lista spațiilor în care funcționează cabinetele medicale ce urmează a fi vândute(38), depusă la dosar fără anexă.

Susținerea pârâților că nu aveau obligația să o comunice reclamantului este neîntemeiată și urmează a fi respinsă deoarece această obligație este prevăzută expres la art.4 alin.2 din ordonanță, cităm " instituțiile proprietare ale spațiilor medicale au obligația de a comunica actualilor utilizatori, prin scrisoare cu confirmare de primire, faptul că spațiul respectiv face obiectul prezenței ordonanțe de urgență", obligație care nu a fost îndeplinită.

Prin dispoziția nr.353/18.10.2006 s-a aprobat constituirea comisiei de vânzare a spațiilor (f34-35).

Reclamantul cu cererile nr. 5629/08.05.2007 (13-14 ) a solicitat cumpărarea spațiului concesionat.

Din tabelul depus de pârâți ( 32-33), poziția nr.112, rezultă că reclamantul a mai formulat, anterior cererile nr.10312/21.09.2005 și nr. 9923/17.08.2006 (f 33 verso, coloana 3).

Pârâții nu au răspuns la cererile de cumpărare formulate de reclamant.

Cererea reclamantului este întemeiată în parte numai cu privire la îndeplinirea procedurii prevăzută de nr.OUG110/2005, modificată și la obligarea să răspundă cererii formulate.

Împotriva sentinței au formulat recurs pârâții care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă, au criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul Consiliul Județean Aas usținut că hotărârea este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii(art. 304 pct. 9 Cod proc.civilă), pentru că, deși aplicarea OUG nr. 110/2005 a fost suspendată până la 30 iunie 2006, îndeplinit toate demersurile necesare pentru vânzarea cabinetelor medicale, durata în timp fiind determinată de procedurile ce trebuiau urmate, lucru de altfel constatat și de către judecătorul fondului.

Dincolo de aceste aspect, OUG nr.110/2005 privind vânzarea spațiilor proprietate privată a statului sau a unităților administrativ teritoriale cu destinația de cabinete medicale, precum și a spațiilor în care se desfășoară activități conexe actului medical, a fost declarată neconstituțională prin decizia nr.871/9.10.2007 pronunțată de Curtea Constituțională și publicată în Monitorul Oficial nr.701/17.10.2007.

La rândul său, pârâtul Președintele Consiliului Județean, a criticat sentința pentru motivul prevăzut de art. 309 pct. 9 Cod proc. civilă, arătând că nu are calitate procesuală pasivă, atribuții pentru vânzarea spațiilor cu destinație de cabinete medicale având doar consiliile județene și celelalte autorități ale administrației publice locale, nu și președinții acestora. Pe fondul cauzei, a susținut că au fost întreprinse toate demersurile necesare vânzării, însă ordonanța aplicabilă în speță a fost declarată neconstituțională prin decizia nr. 871/9.10.2007, astfel că nu mai există cadrul legal pentru vânzarea acestor cabinete medicale.

Examinând sentința, cu prioritate prin prisma motivelor de fapt și de drept de recurs invocate în comun de către cei doi recurenți, privind declararea ca neconstituțională a prevederilor nr OUG 110/2005, văzând și dispozițiile art.304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă, Curtea conchide că ambele recursuri sunt fondate.

Astfel, Curtea constată că OUG nr.110/2005 a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr.871/9.10.2007, publicată în Monitorul Oficial nr.701/17.10.2007.

Curtea Constituțională a reținut că, prin acest act normativ, se instituie obligația autorităților locale de a întocmi o listă completă a spațiilor cu destinația menționată și obligația acestora de a scoate la vânzare toate bunurile în cauză și că în acest mod, prin înlăturarea posibilității autorităților publice locale de a dispune în mod liber de bunurile aflate în proprietatea privată a unităților administrativ-teritoriale, în sensul de a opta sau nu pentru vânzarea acestora, se încalcă în mod vădit dreptul unităților administrativ-teritoriale de exercitare a prerogativei dispoziției, ca atribut ce ține de esența dreptului de proprietate.

Așa fiind, Curtea Constituțională a reținut că actul normativ criticat aduce atingere dispozițiilor constituționale cuprinse în art.44 alin.(1) teza întâi privind garantarea dreptului de proprietate privată.

Totodată, Curtea a reținut că Ordonanța de urgență a Guvernului nr.110/2005, în ansamblul său, reglementează un transfer silit de proprietate, care nu respectă prevederile referitoare la expropriere consacrate de art.44 alin.(1) și (3) din Constituție și de art.1 din primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Curtea a mai constatat că actul normativ criticat încalcă și dispozițiile art.34 din Constituție privind dreptul la ocrotirea sănătății. Garantând acest drept complex, textul constituțional menționat stabilește obligația statului de luare a măsurilor pentru asigurarea igienei și a sănătății publice, ceea ce implică și crearea condițiilor care să asigure prestarea de servicii medicale, inclusiv sub aspectul asigurării bazei materiale necesare. Or, în măsura în care se reglementează vânzarea spațiilor care au destinația de cabinete medicale, precum și a spațiilor în care se desfășoară activități conexe actului medical, cu riscul schimbării, pe viitor, a destinației acestora, statul nu va mai dispune de baza materială care să asigure îndeplinirea obligației constituționale menționate și, ca urmare, nu va mai putea garanta dreptul cetățenilor la ocrotirea sănătății.

În concluzie, Curtea a constatat că actul normativ, în ansamblul său, este neconstituțional.

În aceste condiții, întrucât nu a fost modificată de către Parlament sau Guvern în termenul de 45 de zile prevăzut de art.147 din Constituția României, Ordonanța și-a încetat efectele juridice.

Întrucât încetarea efectelor juridice ale actului normativ respectiv a intervenit în cursul judecății, Decizia de neconstituționalitate nr.871/9.10.2007 fiind general obligatorie și având efecte pentru viitor, Curtea constată că în sarcina pârâților nu pot fi stabilite obligații ce decurg din aplicarea OUG 110/2005. Astfel, demersurile stabilite de prima instanță în sarcina pârâților sunt rezultate din aplicarea dispozițiilor OUG nr.110/2005 și nu pot fi menținute în actualele condiții în care ordonanța de urgență nu mai poate produce efecte juridice.

Analiza conduitei pârâților în legătură cu vânzarea spațiului medical și a terenului aferent acestuia, prin raportare la dispozițiile OUG 110/2005, cât și a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Președintele Consiliului Județean A nu se mai impune pentru rațiunile ce țin de constatarea neconstituționalității actului normativ, sus arătate.

Pentru cele expuse, văzând și dispozițiile art.312 alin.1, 2 și 3 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursurile pârâților și va modifica în tot sentința primei instanțe în sensul respingerii acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile formulate de pârâții CONSILIUL JUDEȚEAN A și PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN, cu sediul în Pitești, nr. 1, județul A, împotriva sentinței civile nr. 482/CA din 08 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă-complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant CABINET MEDICAL INDIVIDUAL DR. cu sediul ales la Cabinetul Individual AvocatT. cu sediul în Pitești, str.- -,.2,.C,.7, jud.

Modifică în tot sentința, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul CABINET MEDICAL INDIVIDUAL DR., cu domiciliul ales la sediul profesional al Cabinetului Individual Avocat din Pitești, strada - -,.2,.C,.7, județul A.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 01 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

,

Grefier,

Red.

4 ex./22.02.2008

Jud. fond:

Președinte:Gabriela Chiorniță
Judecători:Gabriela Chiorniță, Ingrid Emina Giosanu, Gina

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 105/2008. Curtea de Apel Pitesti