Alte cereri. Decizia 1089/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 22.07.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1089
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 08.10.2009
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 2: Diana Duma
JUDECĂTOR 3: Maria Belicariu
GREFIER:- -
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuenții, și, împotriva deciziei civile nr.975/23.06.2009, pronunțată în dosarul nr-, al Curții de APEL TIMIȘOARA, în contradictoriu cu intimați MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru intimați consilier juridic, lipsă fiind revizuenții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței, la data de 08.10.2009, întâmpinare din partea intimatului Ministerul Administrației și Internelor.
Instanța pune în discuția părților competența de soluționare a cauzei de către Curtea de APEL TIMIȘOARA față de dispozițiile art.323 alin.2 Cod procedură civilă și reține cauza spre soluționare.
Reprezentantul intimaților pune concluzii de declinare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
CURTEA
Deliberând asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înreg. Pe rolul Tribunalului Timiș reclamanții, au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T, obligarea acestora la plata primelor de concediu egale cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu ce li se cuvin pe anii 2002 - 2003 în calitate de polițiști, funcționari publici din cadrul
Prin sentința civilă nr.81 din 26.01.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- s-a respins acțiunea reclamanților.
În motivarea hotărârii primei instanțe, s-au reținut următoarele:
Reclamanții au calitatea de polițiști de frontieră aflându-se în raporturi de serviciu cu T, iar potrivit art.1 din Legea nr.360/2002 polițistul este funcționar public cu statut special, statut ce i-a fost conferit începând cu intrarea în vigoare a Legii nr.360/2002, respectiv 24.08.2002.
Actul normativ care reglementează salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor îl reprezintă nr.OG38/2003, act normativ care la art. 37 instituit dreptul polițiștilor la prima de concediu, acest act normativ a intrat însă în vigoare la data de 01.01.2004. Reclamanții au invocat faptul că anterior datei de 01.01.2004 erau îndreptățiți la plata primei de vacanță în condițiile în care Legea nr.360/2002 îi conferea statutul de funcționar public cu statut special, astfel încât le sunt aplicabile prevederile art.35 aliniatul 2 din Legea nr.188/1999 invocând în acest sens și dispozițiile art.78 aliniatul 1 din Legea nr.360/2002, potrivit cărora dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile Legii nr.188/1999.
Instanța nu a reținut o asemenea interpretare juridică în condițiile în care Legea nr.360/2002 prevede la același art.78 dar la aliniatul 2 faptul că până la intrarea în vigoare a legii privind salarizarea polițiștilor, acestora le sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranța națională. Ca atare, în prezența aliniatului 2 al art.78 din Legea nr.360/2002 nu se poate reține incidența Legii nr.188/1999 câtă vreme acestui domeniu, respectiv cel al salarizării polițiștilor, i se aplică în mod expres dispozițiile legale privind salarizarea personalului militar.
Instanța a mai reținut că Legea nr.138/1999 privind salarizarea militarilor nu prevede dreptul la prima de concediu pentru categoriile profesionale ce cad în incidența sa, polițiștii nefiind remunerați cu salarii ci cu solde ori, în ipoteza invocată de reclamanți plata primei de concediu se face prin raportare la salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, situație de nerealizat în speță în condițiile în care în perioada 2002-2003 reclamanți nu au fost retribuiți cu salariu ci cu solda, astfel încât nu există o măsură etalon între solda și salariu.
În ceea ce privește practica judiciară depusă de reclamanți în susținerea pretențiilor lor instanța a reținut pe de o parte faptul că aceasta nu reprezintă izvor de drept iar pe de altă parte nu dovedește existența unei practici judiciare unitare la nivelul întregii țări în această chestiune.
Un alt argument îl reprezintă și faptul că prin nr.OUG146/2007 care a reglementat plata primelor de concediu, respectiv în preambulul acesteia, se indică în mod clar actele normative în baza cărora s-a stabilit dreptul la prima de concediu pentru diferitele categorii profesionale, fiind invocat cuprinsul art.37 aliniatul 2 din nr.OG38/2003, ceea ce confirmă încă odată faptul că dreptul polițiștilor la plata primei de concediu s-a născut odată cu intrarea în vigoare a nr.OG38/2003, aspect confirmat de care a decis în soluționarea unui recurs în interesul legii că aceștia au dreptul la plata primei de concediu în perioada 2004 - 2006.
Pentru aceste considerente de drept și văzând și dispozițiile art.91 ind.1 din Legea nr.188/1999 cu raportare la art.1 și următoarele din Legea nr. 554/2004, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților, polițiști de frontieră privind plata primelor de concediu pe anii 2002 - 2003.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții recurenți, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate, iar pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului s-au arătat următoarele:
Potrivit art.28 alin.1 lit. b) din Legea nr.360/2002 polițistul are dreptul la ajutoare și alte drepturi bănești ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege.
Art.78 alin.1 din același act normativ prevede că dispozițiile acestei legi se completează, după caz, cu prevederile Legii nr.188/1999 privind statutul funcționarului public, cu modificările și completările ulterioare, și ale altor acte normative în vigoare aplicabile funcționarului public în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifică polițistului.
Așadar după intrarea în vigoare la 24.08.2002 a Legii nr.360/2002 polițistul nu mai are calitatea de militar, ci aceea de funcționar public civil, iar în această calitate îi sunt aplicabile și prevederile Legii nr.188/1999, conform art. 5 din Statutul funcționarilor publici și art. 78 din Statutul polițistului.
Întrucât prin legi speciale dreptul la prima de concediu a fost suspendat succesiv, dreptul este actual, deci nu s-a prescris.
Având în vedere aceste considerente, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurată, iar pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
La dosarul cauzei s-au depus de către intimații Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T întâmpinări.
În motivarea întâmpinării, intimatul Ministerul Administrației și Internelor a arătat în esență următoarele:
În perioada 01.01.2002 - 24.08.2002 instituția intimată purta denumirea de Ministerul d e Interne, organizarea și funcționarea ei fiind reglementate prin Legea nr. 40/1990.
Polițiștii aveau calitatea de cadre militare, aveau grade militare de ofițeri și subofițeri, iar drepturile și obligațiile lor erau cele stabilite de Legea nr.80/1995 privind Statutul cadrelor militare și Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Potrivit prevederilor Legii nr.26/1994 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, s-a prevăzut că polițistul este învestit cu exercițiul autorității publice, însă totodată, în acest act normativ se mai prevede la art. 54 că "în termen de 90 de zile de la adoptarea prezentei legi, Guvernul va prezenta Parlamentului spre aprobare proiectul de lege privind statutul polițistului". Așadar, se dorea ca Legea nr.26/1994 să prefațeze noua reglementare a statului polițiștilor, în cuprinsul căreia urma să se reglementeze demilitarizarea poliției.
Așadar, pentru anii 2002-2003, prevederile legale care stabileau modul de salarizare a polițiștilor erau cele ale Legii nr. 138/1999, iar în baza acestor prevederi, polițiștii nu aveau dreptul la primă de concediu.
În motivarea întâmpinării depuse de intimatul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T s-a arătat că este adevărat că art.78 alin. l din Legea nr.360/2002 privind Statutul polițistului prevede că dispozițiile legi se completează cu prevederile Legii Nr. 188/1999 dar numai "în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifică polițistului". Susține intimatul că, anterior datei de 01.01.2004, cu privire la salarizarea polițiștilor, erau aplicabile, conform art.78 alin.2 din Legea Nr.360/2002 privind Statutul polițistului, prevederile Legii Nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Polițiștilor nu li se poate acorda prima de concediu pentru anii 2002 și 2003, decât cu nesocotirea voinței legiuitorului, ceea ce constituie o încălcare a principiului separației puterilor în stat, instituit prin art.1, alin.4 din Constituția României.
În concluzie, față de aspectele învederate solicită să se constatate că recursul este neîntemeiat și, pe cale de consecință, solicită respingerea recursului.
Prin decizia civilă nr.975/23.06.2009 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr- s-a respins recursul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr.81/CA/26.01.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reținut următoarele:
Reclamanții recurenți susțin că, întrucât Legea nr.138/1999, în baza căreia erau salarizați în perioada 2002 - 2003, nu prevedea dreptul la prima de concediu pentru polițiști și personalul militar, pentru această perioadă s-ar aplica dispozițiile art.34 alin 2 din Legea nr.188/1999, care reglementează dreptul la prima de concediu pentru funcționarii publici.
Însă, așa cum a reținut prima instanță, cele două acte normative, respectiv Legea nr.138/1999, care reglementa salarizarea polițiștilor în perioada menționată, și Legea nr.188/1999, care reglementează drepturile și obligațiile funcționarilor publici, sunt acte normative adresate unor categorii socio-profesionale distincte.
Astfel, în măsura în care Statutul polițiștilor (Legea nr.360/2002) face trimitere, în ceea ce privește salarizarea, la o lege specială, respectiv la Legea nr.138/1999 privind salarizarea militarilor, se impune a concluziona că trimiterea generică la dispozițiile Legii nr.188/1999, privind Statutul funcționarilor publici se referă la toate aspectele pe care nu le cuprinde Statutul polițiștilor, excluzând însă salarizarea. Concluzia se impune întrucât, dacă legiuitorul ar fi intenționat să acorde polițiștilor și alte drepturi decât cele prevăzute pentru personalul militar, respectiv și drepturile funcționarilor publici, atunci art. 78 alin 2 din Statutul polițiștilor ar fi făcut trimitere nu numai la legea specială de salarizare a personalului militar ci și la legea specială de salarizare a funcționarilor publici, reprezentată în perioada de referință, de nr.OUG192/2002.
Ori, domeniul salarizării polițistului având o reglementare specială, nu este posibil, în lipsa unei prevederi exprese în acest sens, ca o categorie de personal să cumuleze drepturile salariale prevăzute de dispozițiile legale referitoare la două categorii distincte, respectiv personalul militar și funcționarii publici.
Cât privește practica judiciară invocată, este adevărat că a existat opinia, minoritară de altfel, contrară celei expuse în prezenta hotărâre, însă jurisprudența s-a cristalizat în sensul că polițiștii beneficiază de dreptul la primă de concediu doar începând cu anul 2004, ca efect al apariției nr.OG38/2003, astfel încât inclusiv această instanță se raliază jurisprudenței majoritare.
Împotriva acestei decizii au formulat cerere de revizuire revizuenții, și, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct.7 Cod procedură civilă.
Intimatul Ministerul Administrației și Internelor a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.
În considerentele întâmpinării se arată că legea nu cuprinde dispoziții speciale referitoare la conținutul revizuirii, însă în lipsa unor asemenea precizări se vor aplica dispozițiile art.82-84 Cod procedură civilă, precum și cele ale art.112 Cod procedură civilă, iar cererea de revizuire nu îndeplinește condiția referitoare la motivele contestației.
Se mai arată că, revizuenții își întemeiază cererea pe dispozițiile art.322 pct.7 Cod procedură civilă care stipulează că este motiv de revizuire "dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate".
Revizuirea fiind o cale de atac extraordinară, de retractare, comună și nesuspensivă de executare, se poate exercita numai împotriva hotărârilor definitive sau irevocabile, în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege.
În această situație, apreciază că nu sunt incidente dispozițiile art.322 pct.7 Cod procedură civilă, revizuenții tinzând de fapt la o rejudecare a recursului pentru că nu sunt mulțumiți de soluția adoptată și de modul în care instanța de judecată a apreciat cu privire la probele din dosar și la modul de interpretare a prevederilor legale incidente în materie.
Analizând excepția necompetenței materiale a Curții, excepție invocată de către instanță din oficiu în raport de dispozițiile art. 158 Cod procedură civilă, instanța coroborat cu art.137 Cod procedură civilă, o va admite ca fiind întemeiată și va constata că, competența de soluționare a cauzei revine B - secția contencios administrativ, pentru următoarele considerente.
Revizuenții își întemeiază cererea pe dispozițiile art.322 pct.7 Cod procedură civilă care stipulează că este motiv de revizuire "dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate".
Art.323 alin.2 teza 1 Cod procedură civilă stipulează că,În cazul art. 322 pct.7, cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice.
Raportat și la dispozițiile art.2 Cod procedură civilă care reglementează competența după materie, coroborat cu dispozițiile legale arătate mai sus instanța a admis excepția necompetenței materiale a Curții de APEL TIMIȘOARA și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Declină competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuenții, și în contradictoriu cu intimații MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ T împotriva deciziei civile nr.975/23.06.2009 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr- în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 08.10.2009
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
RED:/15.10.2009
TEHNORED:/15.10.09
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător -
Instanța de recurs:Curtea de APEL TIMIȘOARA
Judecători - ia / Liber/
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru, Diana Duma, Maria Belicariu
