Alte cereri. Decizia 129/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr.129/CA
Ședința publică de la 25 februarie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Kamelia Vlad
JUDECĂTOR 2: Erol Geli
JUDECĂTOR 3: Adriana Gherasim
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursurilor declarate în contencios administrativ și fiscal de: pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin mandatarul său ales Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în municipiul T,- bis, județul T, PENITENCIARUL CU REGIM DE MAXIMĂ SIGURANȚĂ, cu sediul în T,-, județul T și recurent MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.1522 pronunțată la 18.09.2007 de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu
intimati-reclamanți, G, G, G, G, G, G, G, G, HG, A, G, A, I, E C, A, OV, OV, G, toți cu domiciliul ales în T,-, județul T, SINDICATUL NAȚIONAL AL LUCRĂTORILOR DIN ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR PENTRU GRUPA SINDICALĂ DIN T, cu sediul în B,-, ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR -cu sediul în B,-, sector 2, având ca obiect drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă dl. în calitate de lider al B, conform procurii pe careo depune la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită, conform art.87 și urm. din Codul d e procedurăcivilă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța, urmează a lua act de cererea (fila 18 dosar) Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranță T, privind renunțarea la recursul declarat, motivat de faptul că a apărut nr.OUG146 /19 decembrie 2007, pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, publicată în nr.877/20.12.2007. Constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Având cuvântul, reprezentantul, față de cererea Penitenciarului Tulcea de renunțare la recursul formulat, arată că nu se opune iar în ce privește celelalte recursului concluziile sunt de respingere.
Instanța lasă dosarul în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursurilor declarate în contencios administrativ;
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată sub nr.4109/2006, reclamanții, G, G, G, G, G, G, G, G, HG, A, G, A, I, E C, A, OV, OV, G, prin Sindicatul Național al Lucrătorilor din Administrația Națională a Penitenciarelor ca reprezentant legal al Grupei Sindicale din Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță T, Administrarea Națională a Penitenciarelor B și Ministerul Justiției, solicitând obligarea pârâților la plata sumelor de bani neacordate ca primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu în conformitate cu prev.art.34 lit."f" din Legea 293/2004, privind Statutul funcționarilor publici din ANP.
Totodată, reclamanții au mai solicitat obligarea pârâților la acordarea acestor drepturi, actualizate conform indicelui de inflație, la data efectuării plății pentru anii 2004 (luna octombrie - decembrie), 2005, 2006 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței prin care pârâții vor fi obligați la plata acestor drepturi restante, cât și la plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuate în cauză.
În motivare, reclamanții au arătat că sunt salariați ai - T, fiind funcționari publici cu statut special, cu grade profesionale de ofițeri și agenți, beneficiind în conformitate cu Legea 293/28 iunie 2004, începând cu data de 28 septembrie 2004, de o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu, așa cum este stipulat la art.34 lit."f" din legea mai sus menționată.
În acest sens, reclamanții au mai arătat că, în mod ilegal nu le-a fost acordat acest drept de către pârâte pentru anul 2004, începând cu luna octombrie, anul 2005 și anul 2006.
Reclamanții au învederat instanței că, potrivit prev. art. 53 din Constituție:
" (1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății, ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod discriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății".
Reclamanții și-au întemeiat cererea pe prev.Legii 293/2004, ale Legii 168/1999 și ale art.2 și 112 Cod proc.civilă.
În apărare, pârâtul Administrația Națională Penitenciarelor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive în cauză.
În acest sens, pârâtul a arătat că, reclamanții sunt cadre ale T, iar potrivit nr.HG1849/2004, unitățile de penitenciare au personalitate juridică.
Totodată, pârâtul a mai arătat că, pentru a avea calitatea de poarte în proces, aceasta trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului și respectiv obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept dedus judecății, or, singura calitate a sa este aceea de ordonator secundar de credite, fără a avea raporturi juridice directe cu acestea.
Referitor la acordarea primei de concediu, aferentă anilor 2004, 2005 și 2006, pârâtul a arătat că, întra-adevăr, prima de concediu pentru funcționarii din sistemul administrației penitenciare, a fost reglementată prin Lg.nr.293/2004, însă, plata acesteia a fost suspendată până la data de 31.12.2004, conform art.9 alin.7/Lg.nr.507/2003, iar ulterior conform art.8 alin. (7) din Legea 511/2004 și art.5 alin.(5) din Legea 379/2005.
A mai arătat pârâtul că, Curtea Constituțională a statuat în mod constant că, dispozițiile referitoare la suspendările dispuse prin legile bugetului de stat sunt constituționale, deoarece "prima de concediu nu constituie un drept constituțional fundamental, iar prev. art.53 din Constituție nu sunt incidente în privința reglementărilor".
Totodată, pârâtul Administrația Națională a Penitenciarelor a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice și a Ministerului Justiției.
Astfel, a arătat pârâtul că, potrivit art.3 alin.(1) pct.3 din HG nr.208/2005, privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, acesta elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
Pârâtul a mai precizat că, în conformitate cu prev. art.4 pct.X, subpunctele 2 și 3 din nr.HG83/2005, privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, acesta asigură condițiile materiale necesare în vederea desfășurării activității instanțelor judecătorești, a aparatului propriu și a unităților subordonate ministerului, fundamentează și elaborează proiectul bugetului de stat pentru activitatea proprie a instituțiilor aflate sub autoritatea sa și a unităților subordonate, repartizează alocațiile bugetare ordonatorilor secundari de credite și controlează modul de folosire a acestora.
Pârâtul a mai învederat instanței, faptul că, potrivit art.7 din privind HG organizarea și funcționarea Ministerului Justiției:
"Ministerul justiției este ordonator principal de credite", iar conform art.7 alin.(3) din HG nr.1849/2004, directorul general al are calitate de ordonator secundar de credite.
La data de 30 octombrie 2006, reclamanții au depus la dosar copie xerox după sentința civilă nr.1587/03 august 2006.
La data de 31.10.2006 pârâtul, Ministerul Justiției a depus cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la virarea fondurilor necesare achitării sumelor solicitate prin cererea de chemare în judecată
reprezentând prima de vacanță pentru anii 2004, 2005 și 2006, în favoarea fiecărui membru de sindicat dintre cei nominalizați în tabelul anexă la cererea de chemare în judecată, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Astfel, pârâtul a arătat că potrivit disp. art.2 din HG nr.1849, privind organizarea, funcționarea și atribuțiile:
"Finanțarea Administrației Naționale a Penitenciarelor și a unităților subordonate se asigură din venituri proprii și din subvenții acordate de la bugetul de stat, potrivit legii".
Totodată pârâtul a învederat instanței că potrivit art.19 din Legea 500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale. Ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
De asemenea, potrivit art.3 alin.1) pct.2 din HG 208/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în realizarea funcțiilor sale, Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții:
"elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuala și raportul asupra proiectului bugetului de stat precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările necesare."
Pârâtul, Ministerul Justiției a formulat totodată întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive în cauză.
În acest sens, pârâtul a arătat că, pentru a avea calitatea de parte în proces, aceasta trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului și respectării al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății.
Pârâtul a arătat că, potrivit art.21 din Legea 500/2002
" (1) Ordonatorii principali de credite repartizează credite bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii -.
(4) Ordonatorii principali de credite vor repartiza, potrivit alin.(1), creditele bugetare, după reținerea a 10% din prevederile aprobate acestora, pentru asigurarea unei execuții bugetare prudente, cu excepția cheltuielilor de personal și a celor care decurg din obligații internaționale, care vor fi repartizate integral -.
De asemenea, potrivit disp. art.1 și 2 din nr.HG1849/2004,
" (1) Administrația Națională a Penitenciarelor, instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, în subordonarea Ministerului Justiției, cu sediul în municipiul B, se organizează prin preluarea atribuțiilor, patrimoniului, personalului și a bugetului aprobat Direcției Generale a Penitenciarelor.
(2) Finanțarea Administrației Naționale a Penitenciarelor și a unităților subordonate se asigură din venituri proprii și din subvenții acordate din bugetul de stat, potrivit legii".
Pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neântemeiată învederând instanței că potrivit Deciziei nr.148/2005 Curtea Constituțională a stabilit că beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, cum este și prima de concediu nu constituie un drept constituțional fundamental, iar prevederile art.53 din Constituție nu sunt incidente în privința reglementării lor. În consecință, legiuitorul este în drept să le acorde, să le modifice, ori să înceteze acordarea lor, precum și să stabilească perioada în care le acordă.
A precizat pârâtul că, dreptul reclamanților la prima de concediu a fost suspendat prin legi succesive pentru întreaga perioadă reclamată, în prezent această măsură fiind menținută în continuare prin disp. art.5 alin.5 din Legea 379/2005.
În dovedire, reclamanții au mai depus la dosar Legea nr.293/2004, Statutul Sindicatului Național al Lucrătorilor din și adresa nr.16619/18 decembrie 2006.
Prin sentința civilă nr.3315 din 22 decembrie 2006, Tribunalul Tulceaa admis acțiunea formulată de reclamanți, în parte, a obligat pârâtele să plătească reclamanților G, I și drepturi bănești reprezentând prime de concediu aferente perioadei 1 august 2006 - 31 decembrie 2006, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A obligat pârâtele să plătească celorlalți reclamanți drepturi bănești reprezentând prime de concediu aferente anilor 2004 (numai pentru lunile octombrie - decembrie 2004), 2005 și 2006, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A respins capătul de cerere privind obligarea pârâților plata acestor drepturi în continuare până la data rămânerii irevocabile a hotărârii, ca nefondat.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Naționale a Penitenciarelor și a Ministerului Justiției, ca nefondată.
A admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Justiției.
A obligat Ministerul Finanțelor Publice să pună la dispoziția pârâtelor fondurile necesare plății primelor de concediu cuvenite reclamanților și admise prin prezenta hotărâre.
A respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Justiției formulată de Administrația Națională a Penitenciarelor, ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță T, Direcția Generală a Finanțelor Publice T, Ministerul Justiției
Prin decizia civilă nr.170/CM din 29 mai 2007, Curtea de APEL CONSTANȚAa respins ca tardiv formulat recursul declarat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin T și a admis recursurile formulate de MINISTERUL JUSTIȚIEI și PENITENCIARUL CU REGIM DE MAXIMĂ SIGURANȚĂ T, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
La ribunalul Tulcea, cauza a fost înregistrată la nr-.
Prin sentința civilă nr. 1522/18.09.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr- s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Naționale a Penitenciarelor și a Ministerului Justiției ca nefondată și a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții:, G, G, G, G, G, G, G, G, HG, A, G, A, I, E C, A, OV, OV, G, și Sindicatul Național al Lucrătorilor Din Administrația Națională a Penitenciarelor Pentru Grupa Sindicală din T, în contradictoriu cu pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor, Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță, și Ministerul Justiției, precum și cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Au fost obligați pârâții la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând prime de concediu pentru perioada cât aceștia au avut calitatea de funcționari publici cu statut special în cursul anilor 2004, 2005 și 2006, drepturi actualizate în raport cu indicele de inflație aplicabil la data plății.
A fost respins ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata acestor drepturi în continuare până la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
A fost admisă cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, formulată de Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Justiției și a fost obligat Ministerul Economiei și Finanțelor Publice să pună la dispoziția pârâtelor fondurile necesare plății primelor de concediu cuvenite reclamanților conform prezentei hotărâri.
S-a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Justiției formulată de Administrația Națională a Penitenciarelor, ca nefondată.
Pentru a pronunța în acest sens instanța din probatoriul administrat în cauză a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
În ceea ce privesc excepțiile invocate de pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Justiției, în legătura cu lipsa calității lor procesuale pasive, acestea vor fi respinse ca neîntemeiate, pentru următoarele motive:
Conform prevederilor art.1 din nr.HG1849/2004, privind organizarea, funcționarea și atribuțiile, această instituție publică de interes național se află în subordinea Ministerului Justiției.
În conformitate cu prevederile art.4 pct.X subpunctele 2 și 3 din nr.HG83/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, acesta asigură condițiile materiale necesare, în vederea desfășurării activității instanțelor judecătorești, a aparatului propriu și a unităților subordonate ministerului, fundamentează și elaborează proiectul bugetului de stat pentru activitatea proprie, a instituțiilor aflate în subordinea sa și a unităților subordonate, repartizează alocațiile bugetare ordonatorilor secundari de credite și controlează modul de folosire a acestora.
Conform art.7 din nr.HG83/2005:
" Ministerul Justiției este ordonator principal de credite".
Potrivit art.20 alin.4 din Legea 500/2002, privind finanțele publice "conducătorii instituțiilor publice cu personalitate juridică din subordinea ordonatorilor principali de credite sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz".
Așa după cum se prevede la art.2 alin.4 din Legea 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor, aceasta "este instituție publică de interes național cu personalitate juridică," iar conform art.7 din HG1849/2004, privind organizarea, funcționarea și atribuțiile, directorul general al acesteia are calitatea de ordonator secundar de credite.
În calitate de ordonator secundar de credite elaborează și fundamentează proiectul de buget, în funcție de solicitările penitenciarelor din subordine, care sunt ordonatori terțiari de credite.
Potrivit prevederilor art.21 din Legea 500/2002, privind finanțele publice, referitoare la rolul ordonatorilor de credite, "ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii"
Referitor la cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, formulată de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor și pârâtul Ministerul Justiției, instanța a reținut că, potrivit prevederilor art.1 (2) din nr.HG1849/2004, privind organizarea, funcționarea și atribuțiile, finanțarea acestei instituții și a unităților subordonate, se asigură din venituri proprii și din subvenții acordate de la bugetul de stat, potrivit legii.
Potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Conform prevederilor art.3 alin.(1) pct.2 din HG nr.208/2005, privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în realizarea funcțiilor sale, Ministerul Finanțelor Publice are, în principal următoarele atribuții: "elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Pe fond, s-a reținut că, potrivit disp.art.34 litera f), din Legea nr.293/28.06.2004, privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din în vigoare începând cu data de 30.09.2004, funcționarii publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor au dreptul la "o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediul de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu".
Așadar, s-a constat că, dreptul reclamanților s-a născut din lege, ca drept subiectiv și conferă titularilor săi prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului pasiv al raportului juridic născut, să efectueze o anumită prestație pozitivă, respectiv acea de a da o anumită sumă de bani.
Facultatea de a pretinde o anumită conduită în raportul juridic ce ia naștere, presupune obligația corelativă a subiectului pasiv de a se conforma.
Aplicarea prev. art.34 lit.f) din Legea nr.293/2004, a fost suspendată succesiv printr-o serie de acte normative.
Astfel, prin art.9 alin.7 din Legea nr.507/2003, în vigoare din 5 decembrie 2003, aplicarea dispozițiilor mai sus menționate a fost suspendată până la 31 decembrie 2004, prin art.8 alin.7 din Legea nr.511/2004, în vigoare din 1 decembrie 2004, suspendarea s-a prelungit până la 31 decembrie 2005 și, în fine, prin art.5 alin.5 din Legea nr.379/2005, în vigoare din 22 decembrie 2005, suspendarea s-a prelungit până la 31 decembrie 2006.
Așadar, aplicarea textului de lege menționat este suspendată și în prezent însă, cu toate acestea, nu se poate considera totuși că dreptul la prima de concediu (vacanță) nu mai există ci, dimpotrivă, succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune să se rețină că acest drept și-a produs efectele, începând cu data de 1 octombrie 2004.
Pe de altă parte, actele normative de suspendare, neconținând nici o referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu ci doar la suspendarea exercițiului acestuia, ori la prelungirea termenului de punere în aplicare, nu pot fi considerate nici ele că ar înlătura însăși existența lui.
Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența până în prezent.
Din moment ce printr-o lege anterioară, s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă, iar ulterior introducerea acestui drept a fost suspendat, nu se poate considera că acel drept nu a existat în toată această perioadă sau că nu mai există în prezent, deoarece s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut redusă la nullum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat pe perioada anilor pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.
Astfel, s-ar ajunge la situația că au un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie privat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea a aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca, titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstacolați de a se bucura efectiv de acestea, pe perioada în care sunt prevăzute de lege.
Instanța, reținând considerentele expuse mai sus, cât și faptul că, așa cum rezultă din adresa nr.16619/18 decembrie 2006, reclamanții au calitatea de funcționari publici cu statut special, începând cu data de 1 august 2006, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Naționale a Penitenciarelor și a Ministerului Justiției ca nefondată.
De precizat este și faptul că este de principiu că, printr-o sentință judecătorească nu se poate dispune plata de drepturi bănești derivând din raporturi de muncă, pentru viitor.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin mandatarul său ales Direcția Generală a Finanțelor Publice T, PENITENCIARUL CU REGIM DE MAXIMĂ SIGURANȚĂ T și MINISTERUL JUSTIȚIEI, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
Prin adresa nr.K- din 7 ianuarie 2008, depusă la dosar ( fila 19) recurentul Penitenciarul Tulceaa arătat că urmare a emiterii de către Guvernul României a Ordonanței de Urgență nr.146 din 19 decembrie 2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 - 2006, publicată în nr.887/20.12.2007, înțelege să renunțe la recursul formulat împotriva sentinței civile nr.1522/2007.
Recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor prin mandatarul său ales Direcția Generală a Finanțelor Publice T prin prisma motivelor de recurs, întemeiate pe disp. art.304 indice 1 Cod procedură civilă, susține în esență că Ministerul Economei și Finanțelor nu decide asupra bugetelor ministerelor, solicitând admiterea recursului, desființarea hotărârii atacate, rejudecarea cererii de chemare în garanție pe fond cu consecința respingerii acesteia.
Recurentul Ministerul Justiției, prin prisma motivele de recurs apreciază că sentința tribunalului a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă coroborat cu cu art.312 Cod procedură civilă solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței 1522/2007, iar pe fond, respingerea acțiunii formulate în contradictoriu cu Ministerul Justiției.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței recurate, în raport de criticile aduse, se constată că recursurile sunt nefondate raportat la următoarele considerente:
În ceea ce privește recursul inițiat de către Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță T avănd în vedere adresa nr.K- din 7 ianuarie 2008, prin care aceasta a arătat că,m urmare a emiterii de către Guvernul României a Ordonanței de Urgență nr.146 din 19 decembrie 2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 - 2006, publicată în nr.887/20.12.2007, înțelege să renunțe la recursul formulat în cauză,urmează a se lua act de manifestarea sa de voință.
În referire la recursul formulat de către Ministerul Economiei și Finanțelor prin mandatarul său ales Direcția Generală a Finanțelor Publice T,apreciem că este nefondat,că instanța de fond a procedat în mod corect la admiterea cererii de chemare în garanție formulată de Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Justiției cu consecința obligării acesteia să pună la dispoziția pârâtelor fondurile necesare plății primelor de concediu cuvenite reclamanților conform hotărârii pronunțate în cauză,asigurăndu-se opozabilitatea acesteia.
Astfel s-a reținut faptul că potrivit prevederilor art.1 (2) din nr.HG1849/2004, privind organizarea, funcționarea și atribuțiile, finanțarea acestei instituții și a unităților subordonate, se asigură atăt din venituri proprii căt și din subvențiile acordate de la bugetul de stat, potrivit legii.
Recurenta Ministerul Economiei și Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar respectiv: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție,în conformitate cu art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice.
Pe de altă parte în realizarea funcțiilor sale recurenta chemată în garanție are atribuții în elaborarea proiectului bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și a proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare potrivit disp. art.3 alin.(1) pct.2 din HG nr.208/2005, privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
In aceste condiții se va aprecia că critica formulată în cauză argumentată de complexitatea,dificultatea procedurii de elaborare a bugetului, de faptul că,calitatea ei procesuală,conferită de chemarea în garanție ar excede dispozițiilor privind obligarea eventuală a sa ca terț poprit,calitate ce i-ar putea fi reținută ulterior în sarcină nu sunt întemeiate.
In ceea ce privește prima critică din recursul formulat de către recurenta părătă Ministerul Justiției,în sensul că greșit s-ar fi reținut calitatea ei procesuală pasivă în cauză o apreciem ca nefondată deoarece nr.HG1849/2004, privind organizarea, funcționarea și atribuțiile, statuează că această instituție publică de interes național se află în subordinea Ministerului Justiției, autoritate care potrivit nr.HG83/2005,în calitate de ordonator principal de credite asigură condițiile materiale necesare, în vederea desfășurării activității instanțelor judecătorești, a aparatului propriu și a unităților subordonate ministerului, fundamentează și elaborează proiectul bugetului de stat pentru activitatea proprie, a instituțiilor aflate în subordinea sa și a unităților subordonate, repartizează alocațiile bugetare ordonatorilor secundari de credite și controlează modul de folosire a acestora.
Potrivit art.20 alin.4 din Legea 500/2002, privind finanțele publice "conducătorii instituțiilor publice cu personalitate juridică din subordinea ordonatorilor principali de credite sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz".
Administrația Națională a Penitenciarelor este instituție publică de interes național cu personalitate juridică, directorul general al acesteia are calitatea de ordonator secundar de credite.
În calitate de ordonator secundar de credite elaborează și fundamentează proiectul de buget, în funcție de solicitările penitenciarelor din subordine, care sunt ordonatori terțiari de credite.
Potrivit prevederilor art.21 din Legea 500/2002, privind finanțele publice, referitoare la rolul ordonatorilor de credite, "ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii"aspecte de natură a genera obligații și în sarcina recurentei părăte,cum corect a reținut instanța de fond.
Nici critica ce vizează fondul cauzei nu este întemeiată deoarece potrivit art.32 al. 2 (devenit art.34 după republicarea Legii nr.188/1999) funcționarul public are dreptul pe lângă îndemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu,sunt imperative și nu au fost abrogate.
Suspendarea succesivă a dreptului de acordare a primei de vacanță pentru perioada 2001-2006 prin legile bugetului de stat nu produce efectul înlăturării, anulării dreptului recunoscut reclamanților prin art.32 al.2 din legea 188/1999.
Aceste prevederi au devenit neaplicabile prin procedura suspendării instituită inițial prin prevederile art.3 din OG nr.33/2001, urmată ulterior prin suspendări dispuse prin legea bugetului anual până la finalul anului 2006.
Suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu desființarea sa, astfel că începând cu data încetării suspendării, reclamanții sunt îndreptățiți să primească primele de vacanță, pe perioada în care aceste drepturi nu s-au acordat, respectiv 2001-2006.
Interpretarea dată acestei măsuri de suspendare de către recurenta-pârâtă conduce la concluzia că nu se poate acorda acest drept decât după ce încetează suspendarea dispusă prin legile speciale.
În acest context,examinând dispozițiile legilor temporale privind suspendarea exercitării dreptului. raportat la prevederile constituționale din art. 53, în mod legal instanța de fond a constatat că limitarea adusă exercițiului dreptului la prima de concediu excede condițiilor reglementate de dispozițiile arătate, privind situațiile în care intervine, caracterul necesar proporțional cu situația ce a determinat-o,nediscriminatoriu și fără a aduce atingere dreptului în substanța lui.
Pe de altă parte limitarea exercițiului dreptului la prima de concediu motivată de lipsa exercițiului bugetar nu îndeplinește nici cerințele impuse de disp. art. 19 paragraful 3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice adoptat la 16.12.1966 de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite și ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974.
Susținerea recurentei în sensul că, primele de vacanță au fost acordate greșit, nu poate fi reținută, întrucât acest drept a fost prevăzut prin art.32 (34) din Legea nr.188/1999 a Funcționarilor Publici.
Faptul că primele de vacanță nu au fost plătite din cauza suspendărilor succesive, nu atrage neplata în continuare a acestora, ca urmare a lipsei culpei autorității publice.
Astfel, dispozițiile art.41 din Legea nr.188/1999 sunt incidente în cauză, culpa autorității publice constând în (prime de vacanță acordate în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu) neplata drepturilor salariale cuvenite după încetarea suspendării acestora.
De asemenea,nici ultima critică nu este întemeiată,apreciem că actualizarea acestor sume s-a dispus în mod corect, deoarece ca urmare a devalorizării sumelor datorate, se impune acoperirea prejudiciului efectiv suportat de reclamanți.
Avănd în vedere considerentele mai sus expuse și analizate urmează ca, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, să se dispună respingerea recursurilor ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de renunțarea judecății recursului formulat de recurenta PENITENCIARUL CU REGIM DE MAXIMĂ SIGURANȚĂ, cu sediul în T,-, județul T, împotriva sentinței civile nr. 1522 pronunțată la 18.09.2007 de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-.
Respinge ca nefondate recursurile formulate de MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin mandatarul său ales Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în municipiul T,- bis, județul T și MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 1522 pronunțată la 18.09.2007 de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 25 februarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
05 martie 2008
jud.fond. /
red.dec.jud.
2ex/27.03.2008
Președinte:Kamelia VladJudecători:Kamelia Vlad, Erol Geli, Adriana Gherasim
