Alte cereri. Decizia 130/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 130/CA
Ședința publică din data de 1 aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Carina Gheorma
JUDECĂTOR 2: Nastasia Cuculis
JUDECĂTOR 3: Mihaela
Grefier -
S-a luat în examinare recursul în contencios administrativ formulat de recurenții reclamanți -, G, - toți cu domiciliul ales la. T situat în T-, județul T, împotriva Sentinței civile nr.2556/27.11.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ T - cu sediul în T,-, județul T, având ca obiect drepturi bănești.
Dosarul a avut termen de judecată la data de 25 martie 2009 când Curtea a constatat cauza în stare de judecată și având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu art. 260 (1) din Codul d e procedură civilă, amânat pronunțarea asupra cauzei la 1 aprilie 2009 când s-a pronunțat prin prezenta hotărâre.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față.
Din actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 10.07.2008 și înregistrată sub nr- la Tribunalul Tulcea, reclamanții, -, G, și au solicitat obligarea pârâtei Direcția De Muncă Și Protecție Socială T la plata sumelor de bani reprezentând sporul privind suplimentul postului în procent de 25% din salariul tarifar de încadrare și sporul privind suplimentul treptei de salarizare în procent de 25% din salariul tarifar de încadrare, în total 50%, în baza disp. art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată și actualizată, de care trebuia să beneficieze începând cu data de 15.11.2001, în funcție de data angajării sau încetării raporturilor de serviciu pentru fiecare funcționar public, în parte, sumă actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data efectuării plății efective.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că la solicitarea de acordare a sporurilor arătate pârâta a comunicat că nu se pot acorda aceste sume pentru că nu au fost prevăzute în bugetul instituției sume cu această destinație. Potrivit prevederilor art.29 din Legea nr.188/1999 în forma inițială, devenit ulterior art.31 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici republicată și actualizată: "Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: a) salariul de bază, b) sporul pentru vechime în muncă, c) suplimentul postului și d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare."
Ulterior, prin art. 44 din nr.OUG 92/2004, s-a suspendat aplicarea respectivelor dispoziții pentru perioada 2004 - 2006.
Se mai învederează că nici executivul și nici legiuitorul nu putea suspenda sau abroga acest drept întrucât un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câștigat nu mai poate fi anulat, iar cenzurarea legalității suspendării succesive a actului normativ revine instanței, sub sancțiunea denegării de dreptate, și nu Curții Constituționale.
Reclamanții au mai arătat că normele legale de suspendare contravin art.41 și art.53 din Constituție pentru că un drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate democratică, dar contravin și art.16 alin.1 din Constituție pentru că se creează o situație de discriminare față de celelalte categorii de persoane încadrate în muncă și art.15 alin. 2 deoarece aceste norme legale sunt retroactive, suspendând un drept câștigat sub imperiul Legii nr.188/1999 în mod retroactiv, încălcându-se și art.1 din Protocolul adițional la. în condițiile în care sporurile solicitate reprezintă un drept de creanță, respectiv un bun în înțelesul protocolului.
Prin sentința civilă nr.2556/2008, Tribunalul Tulceaa respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că potrivit art.31 din Legea nr.188/1999, republicată, forma în vigoare începând cu data de 15 noiembrie 2001, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În perioada 2004 - 2006, dispozițiile cuprinse la literele c) și d) din textul legal menționat au fost suspendate prin acte normative succesive: nr.OUG92/2004, Legea nr.76/2005, nr.OUG2/2006 și Legea nr.417/2006.
Deși s-a prevăzut în mod expres că în compunerea salariului funcționarului public, pe lângă salariul de bază și sporul de vechime, intră și suplimentul postului, precum și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, legiuitorul nu a stabilit și cuantumul sporurilor în discuție sau un minim de criterii în baza cărora să poată fi determinate, limitându-se la precizarea că suplimentul prevăzut la lit. d) din art. 31 se stabilește în raport cu treapta de salarizare.
În aceste condiții, apreciind că stabilirea cuantumului celor două suplimente a fost lăsată de legiuitor în competența Administrației a cărei activitate fundamentală este aceea a organizării legii sau a executării în concret a legii, instanța a considerat că este atributul exclusiv al Administrației să execute în concret prevederile cuprinse în art.31 din Legea nr.188/1999 și care beneficiază de o largă marjă de apreciere din moment ce singurul criteriu impus de legiuitor fiind cel relativ la treapta de salarizare pentru fiecare categorie de funcționari publici.
A motivat instanța că a stabili la acest moment legalitatea sau nelegalitatea dispozițiilor de suspendare nu este relevant în speță pe de o parte pentru că perioada de suspendare a expirat, iar pe de altă parte, pentru că suspendarea nu a vizat decât plata acestor drepturi salariale și nu existența acestora, ce nu a fost înlăturată, prevederile legale ce reglementau dreptul la cele două tipuri de sporuri producându-și efectele și în continuare.
Însă, în lipsa unui act infralegislativ emis sau adoptat de către Administrație, prin care să fie stabilit cuantumul sau procentul celor două suplimente solicitate de reclamantă, instanța a arătat că nu are competența de a determina ea însăși întinderea drepturilor salariale deoarece s-ar substitui Administrației, ipoteză în care ar încălca principiul separației puterilor în stat, consacrat în art.1 alin.4 din Constituția României.
Prin urmare, funcționarii publici, înainte de a solicita plata respectivelor suplimente, ar trebui să acționeze în sensul determinării Administrației să-și îndeplinească atribuțiile de stabilire a cuantumului sau procentului sporurilor, după ce a rămas în pasivitate o atât de îndelungată perioadă de timp, profitând de faptul că s-a dispus suspendarea temporară a plăților acestora.
Este lipsit de eficiență ca, la acest moment, să se dispună plata celor două sporuri salariale, în mod generic, întrucât, ulterior, în condițiile în care Administrația persistă într-o atare atitudine de pasivitate, o hotărâre pronunțată în sensul arătat ar fi imposibil de executat, în lipsa unor minime criterii de determinare, după cum s-a arătat.
De asemenea, chiar dacă se verifică o situație discriminatorie în raport cu alți funcționari publici ce au obținut hotărâri judecătorești prin care s-au admis acțiunile, o atare discriminare este doar aparentă întrucât, așa cum s-a învederat, acele hotărâri nu pot fi puse în executare pentru că nu se poate determina modul de plată.
A mai motivat instanța că, în măsura în care intervine Administrația și, în îndeplinirea atribuțiilor sale, precizează modul de calcul al sporurilor respective, iar instituția pârâtă persistă în refuzul de plată al sumelor la care reclamanta și ceilalți funcționari publici au dreptul, nimic nu o împiedică pe reclamantă să promoveze o altă acțiune, fără a intra în discuție o autoritate de lucru judecat.
Împotriva sentinței menționate au declarat recurs reclamanții care au susținut că, în baza disp. art.31 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Prin legi succesive au fost suspendate în mod nelegal, în perioada 2004 - 2006, drepturile privind suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, fapt ce contravine disp. art.53 alin.1 și 2 din Constituția României.
Au mai arătat reclamanții că suspendarea acordării celor două drepturi nu mai subzistă în prezent, astfel că sunt îndreptățiți la plata acestora începând cu data de 1.01.2004 având în vedere că dreptul la acțiune s-a născut distinct pentru fiecare din sporurile solicitate la expirarea fiecărei luni și după încetarea suspendării succesive dispuse de legiuitor.
Intimata - pârâtă Direcția de Muncă și Protecție Socială T, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând că, respectând dispozițiile legale în vigoare, instituția nu a avut posibilitatea financiară pentru a acorda drepturile solicitate de reclamanți.
La termenul de judecată din 25.02.2009, Curtea a invocat din oficiuexcepția prescrierii dreptului la acțiune în ceea ce privește drepturile bănești aferente perioadei 1.01.2004 - 31.12.2004.
Potrivit disp. art.137 Cod de procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției invocate, excepție care face inutilă cercetarea pe fond a cauzei.
Astfel, prin cererea formulată la data de 10.08.2008, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare începând cu data de 1.01.2004 și până la data pronunțării hotărârii.
Potrivit disp. art.3 și 7 alin.1 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, termenul de prescripție este de 3 ani și începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, iar art.12 alin.1 prevede că "în cazul când un debitor este obligat la prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită".
În speță, având în vedere că prin dispozițiile pct.7 din articolul unic al Legii nr.164/2004 s-a dispus suspendarea acordării acestor drepturi pentru anul 2004, se reține că dreptul la acțiune al reclamanților pentru drepturile aferente anului 2004 s-a născut la data de 1.01.2005. Ori, față de data introducerii cererii - 10.08.2008 - se constată că acțiunea a fost formulată cu depășirea termenului general de prescripție, astfel că excepția invocată din oficiu este întemeiată urmând a fi admisă ca atare.
Pe fond, analizând cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea constată că recursul este întemeiat.
Conform art.31 din Legea nr.188/1999 "(1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a)salariu de bază;
b)sporul de vechime în muncă;
c)suplimentul postului;
d)suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
(3) Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici."
Dispozițiile menționate au fost introduse prin Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, fiind cuprinse la momentul respectiv la art.29 alin.1, și au intrat în vigoare la data de 1.01.2004, astfel cum s-a prevăzut în art.XXV din aceeași lege.
Aplicarea textului de lege în discuție a fost suspendată succesiv, după cum urmează:
- pentru anul 2004 - prin articolul unic pct.7 din Legea nr.164/2004 pentru aprobarea OUG nr.123/2003 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar;
- pentru anul 2005 - prin OUG nr.92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005;
- pentru perioada 24.01.2006 - 31.12.2006 - prin OG nr.2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006.
Curtea constată că aceste suspendări au avut o aplicare limitată în timp, în conformitate cu dispozițiile art.64 alin.1 și art.66 alin.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Astfel, art.64 alin.2 din Legea nr.24/2000 prevede că la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră în vigoare, ceea ce înseamnă că măsura suspendării acordării drepturilor privind suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare a afectat doar exercițiul dreptului nu și existența acestuia, deoarece un drept prevăzut de lege încetează doar prin abrogare.
Prin urmare, odată ce suspendarea a încetat, reclamanții sunt în drept să solicite drepturile menționate, iar pârâta are o obligație corelativă de a acorda reclamanților aceste drepturi. Pârâta nu a făcut dovada că, după încetarea suspendărilor menționate, a inclus în drepturile plătite funcționarilor publici cu titlu de salariu suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare și nici că a achitat aceste sume pentru perioada anterioară, în care a operat suspendarea.
Este adevărat că legea nu stabilește un mod concret de calcul al acestor drepturi, iar instanța de judecată nu este abilitată să procedeze ea însăși la o cuantificare a drepturilor, o astfel de atribuție revenind fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr.188/1999. De asemenea, apare ca inadmisibilă, în condițiile art.1 din Legea nr.554/2004, o cerere de obligare a Guvernului la emiterea unui act normativ cu conținut special în sensul mai sus arătat.
Instanța reține că, în virtutea atribuțiilor sale de a legifera salarizarea funcționarilor publici, legiuitorul poate ca, în funcție de modificarea resurselor bugetare, să intervină asupra criteriilor de acordare și cuantumurilor valorice ale unor drepturi, să anuleze ori să suspende vremelnic acordarea unora dintre drepturile prevăzute, fără a avea însă posibilitatea de a lipsi de conținut dreptul la salarizare pentru munca depusă.
În speță, drepturile invocate de reclamanți nu reprezintă sporuri, prime sau alte adaosuri la salariu, ci sunt elemente ale salariului însuși, alături de salariul de bază și sporul de vechime în muncă. Salariul, ca formă de remunerare a funcționarului public pentru munca prestată, reprezintă, în esență, un drept patrimonial care poate fi inclus în sfera noțiunii de "bun", astfel cum aceasta a fost definită de practica CEDO în aplicarea disp. art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale. Ori, într-o atare situație, fiind vorba de un drept fundamental, protecția sa este garantată, iar exercițiul dreptului nu poate fi restrâns decât în condițiile art.53 din Constituție.
Curtea apreciază că lipsa legiferării cuantumului sau procentului celor două drepturi nu poate să atragă respingerea acțiunii reclamanților, astfel cum s-a pronunțat în cauză prima instanță. S-ar ajunge astfel la o negare a dreptului însuși și, implicit, la suprimarea unui drept salarial recunoscut de lege, doar cu motivarea că hotărârea ce s-ar pronunța în cauză ar fi imposibil de executat, fără a se avea totuși în vedere că eventuala pasivitate a reclamanților ar fi sancționată prin curgerea termenului de prescripție.
Prin urmare, chiar dacă la acest moment nu este posibilă stabilirea întinderii drepturilor solicitate de reclamanți, aceste drepturi sunt prevăzute de lege și trebuie să fie recunoscute de către instanța de judecată ca atare, urmând ca instituția pârâtă, în calitate de debitor al obligației de plată, să facă demersurile necesare pentru executarea obligației.
Pentru considerentele expuse, urmează a admite recursul în baza art.312 alin.1 Cod de procedură civilă și a modifica în tot hotărârea atacată în sensul admiterii în parte a acțiunii.
Astfel, pentru drepturile bănești aferente anului 2004 se va reține excepția prescrierii dreptului la acțiune, acțiunea urmând a fi respinsă ca prescrisă. De asemenea, pârâta va fi obligată la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare începând cu data de 1.01.2005 și până la data pronunțării prezentei hotărâri, corespunzător perioadei în care fiecare reclamant s-a aflat în raporturi de serviciu cu pârâta.
Având în vedere că potrivit principiilor generale de drept repararea oricărui prejudiciu trebuie să fie integrală, urmează a se dispune actualizarea sumelor în raport cu indicele de inflație la momentul plății efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursulformulat de recurenții reclamanți -, G, - toți cu domiciliul ales la. T situat în T-, județul T, împotriva Sentinței civile nr.2556/27.11.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ, cu sediul în T,-, județul
Modifică în tot hotărâreain sensul că admite excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2004 - 31.12.2004 și respinge acțiunea privind acordarea drepturilor bănești pentru această perioadă ca fiind prescrisă; admite în parte acțiunea și obligă pârâta la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, de la data de 01.01.2005 și până la data pronunțării hotărârii, corespunzător perioadei în care fiecare reclamant s-a aflat în raporturi de serviciu cu pârâta, sumele urmând a fi actualizate în raport cu indicele de inflație la momentul plății efective.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 aprilie 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Jud. fond:
Red.dec.jud.
4 ex/7.04.2009
Președinte:Elena Carina GheormaJudecători:Elena Carina Gheorma, Nastasia Cuculis, Mihaela
