Alte cereri. Decizia 131/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.131/CA
Ședința publică din data de 1 aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Carina Gheorma
JUDECĂTOR 2: Nastasia Cuculis
JUDECĂTOR 3: Mihaela
Grefier -
S-a luat în examinare recursul în contencios administrativ formulat de recurenții reclamanți, G, NA, G, G, -, G, - prin SINDICATUL SALARIAȚILOR DIN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ LOCALĂ DE STAT, cu sediul în T,-, județul T, împotriva Sentinței civile nr.2661/11.12.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți JUDEȚUL T și CONSILIUL JUDEȚEAN T, cu sediul în T,-, județul T și intimatul reclamant prin Sindicatul Salariaților din Administrația Publică Locală de Stat, cu sediul în T,-, județul T, având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 25 martie 2009 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea asupra cauzei la 1 aprilie 2009 când s-a pronunțat prin prezenta hotărâre.
CURTEA
Asupra recursului în contencios - administrativ de față:
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată la nr-, reclamanții, G, -, na, -, G, G, -, -, -, G, -, -, -prin Sindicatul Salariaților din Administrația Publică Locală de Stat T,au chemat în judecată pe pârâții Județul T și Consiliul Județean T, pentru a fi obligați la plata sumelor de bani reprezentând sporuri privind suplimentul postului în procent de 25% din salariul tarifar de încadrare și respectiv privind suplimentul treptei de salarizare în procent de 25% din salariul tarifar de încadrare, în baza art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, începând cu data de 1 ianuarie 2004, actualizate cu indicele de inflație până la efectuarea plății.
In motivare, reclamanții au arătat că, la solicitarea de acordare a sporurilor arătate, pârâții au comunicat că nu se pot plăti aceste sume pentru că nu au fost prevăzute în bugetul instituției, capitole cu această destinație, cu toate că aceste drepturi trebuiau acordate începând cu 1 ianuarie 2004, fiind introduse în Legea nr. 188/1995 prin Legea nr. 161/2003, după care prin art. 44 din nr.OUG 92/2004, s-a suspendat aplicarea respectivelor dispoziții pentru perioada 2004 - 2006.
S-a mai susținut că nici executivul, și nici legiuitorul nu putea suspenda sau abroga acest drept întrucât un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câștigat nu mai poate fi anulat, iar cenzurarea legalității suspendării succesive a actului normativ revine instanței, sub sancțiunea denegării de dreptate, și nu Curții Constituționale.
Reclamanții au precizat, în continuare, că normele legale de suspendare contravin art. 41 și art. 53 din Constituție pentru că un drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate democratică dar contravin și art. 16 alin. 1 din Constituție pentru că se creează o situație de discriminare față de celelalte categorii de persoane încadrate în muncă și art. 15 alin. 2 deoarece aceste norme legale sunt retroactive, suspendând un drept câștigat sub imperiul Legii nr. 188/1999 în mod retroactiv, încălcându-se și art. 1 din Protocolul adițional la. în condițiile în care sporurile solicitate reprezintă un drept de creanță, respectiv un bun în înțelesul protocolului.
S-a subliniat că s-a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și că suspendările succesive au întrerupt cursul prescripției extinctive ce și-a reluat cursul după încetarea suspendării, invocându-se și dispozițiile art. 1 alin. 2 lit. i) din nr.OUG 137/2000 întrucât se creează discriminare față de categoriile de funcționari publici ce au câștigat aceste drepturi.
În drept, s-au invocat dispozițiile Constituției României, Legii nr.53/2003 Codul Muncii; Legii nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici,rep. și actualizată; Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă; Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ; OUG nr.137/2000.
Prin întâmpinare, pârâtul Consiliul Județean Tas olicitat respingerea acțiunii reclamanților, ca nefondată, susținând că legea nu reglementează expres cuantumul drepturilor solicitate și modalitatea de calcul a acestora, astfel că nu au fost prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2008 și prin urmare nu se pot acorda.
Prin Sentința civilă nr.2661 din 11 decembrie 2008 Tribunalul Tulceaa respins cererea reclamanților ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamanții sunt funcționari publici în cadrul Consiliului Județean
Potrivit art. 31 din Legea nr. 188/1999, republicată, forma în vigoare începând cu 1 aprilie 2004, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
In perioada 2004 - 2006, dispozițiile cuprinse la literele c) și d) din textul legal menționat au fost suspendate prin acte normative succesive: nr.OUG 92/2004, Legea nr. 76/2005, nr.OUG 2/2006 și Legea nr. 417/2006.
Deși este prevăzut în mod expres că în compunerea salariului funcționarului public, pe lângă salariul de bază și sporul de vechime, intră și suplimentul postului, precum și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, legiuitorul nu a stabilit și cuantumul sporurilor în discuție sau un minim de criterii în baza cărora să poată fi determinate, limitându-se la precizarea că suplimentul prevăzut la lit. d) din art. 31 se stabilește în raport cu treapta de salarizare.
In aceste condiții, este evident că stabilirea cuantumului celor două suplimente a fost lăsată de legiuitor în competența Administrației a cărei activitate fundamentală este aceea a organizării legii sau a executării în concret a legii.
In consecință, a reținut prima instanță că este atributul exclusiv al Administrației să execute în concret prevederile cuprinse în art. 31 din Legea nr. 188/1999 și care beneficiază de o largă marjă de apreciere din moment ce singurul criteriu impus de legiuitor fiind cel relativ la treapta de salarizare pentru fiecare categorie de funcționari publici.
A stabili la acest moment legalitatea sau nelegalitatea dispozițiilor de suspendare nu este relevant în speță pe de o parte pentru că perioada de suspendare a expirat, iar pe de altă parte, pentru că suspendarea nu a vizat decât plata acestor drepturi salariale și nu existența acestora, ce nu a fost înlăturată, prevederile legale ce reglementau dreptul la cele două tipuri de sporuri producându-și efectele și în continuare.
Insă, în lipsa unui act infralegislativ emis sau adoptat de către Administrație, prin care să fie stabilit cuantumul sau procentul celor două suplimente solicitate de reclamantă, instanța nu are competența de a determina ea însăși întinderea drepturilor salariale deoarece s-ar substitui Administrației, ipoteză în care ar încălca principiul separației puterilor în stat, consacrat în art. 1 alin. 4 din Constituția României.
Prin urmare, funcționarii publici, înainte de a solicita plata respectivelor suplimente, ar trebui să acționeze în sensul determinării Administrației să-și îndeplinească atribuțiile de stabilire a cuantumului sau procentului sporurilor, după ce a rămas în pasivitate o atât de îndelungată perioadă de timp, profitând de faptul că s-a dispus suspendarea temporară a plăților acestora.
Este lipsit de eficiență ca, la acest moment, să se dispună plata celor două sporuri salariale, în mod generic, întrucât, ulterior, în condițiile în care Administrația persistă într-o atare atitudine de pasivitate, o hotărâre pronunțată în sensul arătat ar fi imposibil de executat, în lipsa unor minime criterii de determinare, după cum s-a arătat.
De asemenea, chiar dacă se verifică o situație discriminatorie în raport cu alți funcționari publici ce au obținut hotărâri judecătorești prin care s-au admis acțiunile, o atare discriminare este doar aparentă întrucât, așa cum s-a învederat, acele hotărâri nu pot fi puse în executare pentru că nu se poate determina modul de plată.
In măsura în care intervine Administrația și în îndeplinirea atribuțiilor sale, precizează modul de calcul al sporurilor respective, iar instituția pârâtă persistă în refuzul de plată al sumelor la care reclamanta și ceilalți funcționari publici au dreptul, nimic nu o împiedică pe reclamantă să promoveze o altă acțiune, fără a intra în discuție o autoritate de lucru judecat.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs reclamanții, în temeiul art.304 pct.8 și 9 din Codul d e procedură civilă, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Deși, în cuprinsul hotărârii, reține că suspendarea drepturilor reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare nu a vizat decât plata acestor drepturi salariale, iar nu existența acestora, Tribunalul Tulcea, a respins acțiunea ca nefondată.
Potrivit prevederilor art. 31, alin. 1) din lege: "pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din - suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare. "
In perioada 2004 - 2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
În calitatea de funcționari publici, recurenții susțin că au dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, sporul constând in suplimentul postului, respectiv suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum rezultă din prevederile art. 31 alin. (l) lit.c) și d) din - Legea nr. 188/1999, republicată în anul 2007.
Motivația hotărârii judecătorești referitoare la faptul că nu este relevantă stabilirea legalității sau nelegalității dispozițiilor de suspendare, însăși Tribunalul Tulcea recunoscând existența drepturilor salariale ale funcționarilor publici, este de natură a conduce la concluzia că instanța de fond nu a înțeles însăși voința legiuitorului exprimată prin art. 31 alin. 1) din lege.
Legiuitorul, la stabilirea cadrului legal care vizează desfășurarea activității funcționarilor publici, a reglementat retribuirea acestei categorii de bugetari și implicit și părțile componente ale salariului.
Este neîndoielnic, aceste drepturi solicitate prin cererea de chemare în judecată, sunt reglementate prin lege.
A susține, astfel cum a înțeles instanța de fond să-și motiveze hotărârea, că acordarea acestor drepturi salariale nu ar putea fi executată în lipsa unui procent al sporurilor, este de natură a nega, practic existența acestora, și transformarea acestor dispoziții ale legii într-o prevedere formală, golită de conținut și, implicit, inaplicabilă.
Procentele cerute de către reclamanți nu sunt decât de natură a determina modul de calcul al acestor drepturi iar întinderea lor nu trebuie să conducă, în mod automat la discutarea existenței acestora întrucât, așa cum am mai arătat mai sus,acest drept există, fiind consacrat prin lege.
Prevederile art. 38 și 39 alin. 1 lit. d) din Codul Muncii (Legea nr. 53/2003) ca și reglementarea generală în materia raporturilor juridice de muncă, sunt imperative statuând că ". orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate".
De remarcat este faptul că nici un act normativ nu face referire la eventualitatea desființării acestui drept ci doar la suspendarea exercițiului sau, suspendarea neechivalând cu înlăturarea sa, dispoziția prevăzută la art. 31 din Legea nr. 188/1999 nefiind abrogată. Astfel, pentru ca un drept prevăzut într-un act normativ să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la "nudum-just" - ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui - un atare drept nu poate fi considerat că nu există în perioada de timp în care exercițiul său este suspendat însă nu și înlăturat.
Prin urmare, ideea că acest drept nu poate fi acordat, întrucât administrația nu și-a stabilit, printr-un act "infralegislativ" procentul celor două suplimente este lipsită de justificare, întrucât drepturile respective, nefiind înlăturate printr-o altă dispoziție expresă a legii, au continuat și continuă să existe.
Acest drept salarial este generat de activitatea desfășurată în cadrul instituției publice, cu condiția ca să fie acordat printr-o dispoziție legală.
Consideră recurenții că hotărârea recurată ca netemeinică și nelegală, întrucât instanța de fond, respingând acțiunea promovată a procedat la încălcarea și la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 31 alin. 1) din lege.
Tribunalul Tulceaa procedat la restrângerea drepturilor la care sunt îndreptățiți prin lege, fapt care contravine dispozițiilor art. 41 și 53 din Constituția României.
Potrivit prevederilor constituționale mai sus arătate, exercițiul drepturilor sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege, pentru motivele expres arătate în textul său, și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății."
Din interpretarea sistematică și logică a acestor texte rezultă că sporurile privind suplimentul postului și al funcției li se cuvin, întrucât nici executivul și nici legiuitorul nu puteau suspenda sau abroga acest drept, din perspectiva textelor constituționale menționate în prezent și pe viitor atât cât legea dispune.
Față de considerentele de mai sus, potrivit acestor texte constituționale și de lege organică, respectiv Legea nr. 53 /2003 - Codul Muncii - cu modificările și completările ulterioare, rezultă, în mod indubitabil, că un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câștigat nu mai poate fi anulat.
Deasemenea, potrivit art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Dreptului Omului și a Libertăților Fundamentale: "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului". Drept urmare, cum sporurile solicitate reprezintă UN DREPT DE CREANȚA, sunt un în înțelesul Protocolului anterior menționat.
Conform art.40 alin. 2) lit.c) din Codul muncii, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, revine angajatorului.
Potrivit art. 155 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Art. 154 al aceluiași act normativ stipulează că salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat și că pentru munca prestată fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.
A respinge acțiunea, astfel cum a procedat Tribunalul Tulcea, deși în cuprinsul hotărârii recunoaște în mod expres componența salariului, reprezintă o încălcare a legii, cu atât mai mult cu cât instanța de fond a confirmat faptul că cele două tipuri de sporuri își produc în continuare efectele.
Apreciază recurenții ca fiind o aplicare greșită a legii susținerea instanței de fond referitoare la rolul activ pe care ar trebui sa-1 manifeste funcționarii publici, de a determina administrația publică să stabilească cuantumul sau procentul sporurilor.
Atâta timp cât a fost deschisă o acțiune prin care s-a solicitat acordarea unui drept salarial, prevăzut de lege, instanța era obligată să procedeze la analizarea acestui drept și să stabilească aplicabilitate sau inaplicabilitatea dispozițiilor art. 31 alin. 1) din Statutul funcționarilor publici.
Chiar dacă, întinderea drepturilor nu intră în competența instanței, aceasta nu putea să respingă acțiunea motivat de faptul că administrația publică a rămas în pasivitate în ceea ce privește cuantumul sporurilor, iar, pe de altă parte am solicitat procentul de 25 % având în vedere practica judecătorească atât cererile promovate la diverse instanțe cât și hotărâri judecătorești în care s-a acordat acest procent.
Totodată, aprecierea instanței de fond că discriminarea apărută între funcționarii publici care au obținut hotărâri judecătorești favorabile, este aparentă, nu poate fi primită întrucât, prin această susținere, instanța a procedat la încălcarea legii creând practic o discriminare voită, și, respingând acțiunea, pentru lipsa unor criterii de apreciere, instanța de fond a pronunțat o hotărâre care este și lipsită de temei legal.
In drept, au invocat dispozițiile art.299 și următoarele din Codul d e procedură civilă, și ale Constituției României; Legii nr.53/2003 Codul Muncii; Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată și actualizată; Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă; Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ; OUG nr. 137/2000.
Intimatul pârât Consiliul Județean T, legal citat, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat reiterând susținerile de la fond.
La termenul de judecată din data de 25 februarie 2009, Curtea a repus cauza pe rol pentru a pune în discuțiapărților excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2004 - 31.12.2004.
Examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotărârii de către recurenți și care au fost încadrate în motivele prevăzute de art.304 pct.8 și 9 dar și potrivit dispozițiilor art.3041din Codul d e procedură civilă Curtea constată că este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.137 Cod de procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției invocate, excepție care face inutilă cercetarea pe fond a cauzei.
Astfel, prin cererea formulată la data de 21.11.2008, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare începând cu data de 1.01.2004 și până la data pronunțării hotărârii.
În conformitate cu dispozițiile art.3 și 7 alin.1 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, termenul de prescripție este de 3 ani și începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.
Art.12 alin.1 din același act normativ prevede că în cazul când un debitor este obligat la prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită.
În speță, având în vedere că prin dispozițiile pct.7 din articolul unic al Legii nr.164/2004 s-a dispus suspendarea acordării acestor drepturi pentru anul 2004, se reține că dreptul la acțiune al reclamanților pentru drepturile aferente anului 2004 s-a născut la data de 1.01.2005. Ori, față de data introducerii cererii - 21.11.2008 - se constată că acțiunea a fost formulată cu depășirea termenului general de prescripție, astfel că excepția invocată din oficiu este întemeiată urmând a fi admisă ca atare.
Pe fond, analizând cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea constată că recursul este întemeiat.
Conform art.31 din Legea nr.188/1999 "(1)Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a)salariu de bază;
b)sporul de vechime în muncă;
c)suplimentul postului;
d)suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
(3) Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici."
Dispozițiile menționate au fost introduse prin Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, fiind cuprinse la momentul respectiv la art.29 alin.1, și au intrat în vigoare la data de 1.01.2004 astfel cum s-a prevăzut în art.XXV din aceeași lege.
Aplicarea textului de lege în discuție a fost suspendată succesiv, după cum urmează:
- pentru anul 2004 - prin articolul unic pct.7 din Legea nr.164/2004 pentru aprobarea OUG nr.123/2003 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar;
- pentru anul 2005 - prin OUG nr.92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005;
- pentru perioada 24.01.2006 - 31.12.2006 - prin OG nr.2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006.
Curtea constată că aceste suspendări au avut o aplicare limitată în timp în conformitate cu dispozițiile art.64 alin.1 și art.66 alin.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Astfel, art.64 alin.2 din Legea nr.24/2000 prevede că la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră în vigoare, ceea ce înseamnă că măsura suspendării acordării drepturilor privind suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare a afectat doar exercițiul dreptului nu și existența acestuia, deoarece un drept prevăzut de lege încetează doar prin abrogare.
Prin urmare, odată ce suspendarea a încetat, reclamanții sunt în drept să solicite drepturile menționate, iar pârâta are o obligație corelativă de a acorda reclamanților aceste drepturi. Pârâta nu a făcut dovada că, după încetarea suspendărilor menționate, a inclus în drepturile plătite funcționarilor publici cu titlu de salariu suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare și nici că a achitat aceste sume pentru perioada anterioară, în care a operat suspendarea.
Este adevărat că legea nu stabilește un mod concret de calcul al acestor drepturi, iar instanța de judecată nu este abilitată să procedeze ea însăși la o cuantificare a drepturilor,o astfel de atribuție revenind fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr.188/1999.
Instanța reține însă că în virtutea atribuțiilor sale de a legifera salarizarea funcționarilor publici, legiuitorul poate ca, în funcție de modificarea resurselor bugetare, să intervină asupra criteriilor de acordare și a cuantumurilor valorice ale unor drepturi, să anuleze ori să suspende vremelnic acordarea unora dintre drepturile prevăzute, fără a avea însă posibilitatea de a lipsi de conținut dreptul la salarizare pentru munca depusă.
În speță, drepturile invocate de reclamanți nu reprezintă sporuri, prime sau alte adaosuri la salariu, ci sunt elemente ale salariului însuși, alături de salariul de bază și sporul de vechime în muncă. Salariul, ca formă de remunerare a funcționarului public pentru munca prestată, reprezintă, în esență, un drept patrimonial care poate fi inclus în sfera noțiunii de "bun", astfel cum aceasta a fost definită de practica CEDO în aplicarea dispozițiilor art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale. Ori, într-o atare situație, fiind vorba de un drept fundamental, protecția sa este garantată, iar exercițiul dreptului nu poate fi restrâns decât în condițiile art.53 din Constituție.
Curtea apreciază că cererea reclamanților de acordare a suplimentului într-un procent de 25% este lipsită de temei legal însă lipsa legiferării cuantumului sau procentului celor două drepturi nu poate să atragă respingerea acțiunii pentru că s-ar ajunge astfel la o negare a dreptului însuși și, implicit, la suprimarea unui drept salarial recunoscut de lege.
Prin urmare, chiar dacă la acest moment nu este posibilă stabilirea întinderii drepturilor solicitate de reclamanți, aceste drepturi sunt prevăzute de lege și trebuie să fie recunoscute de către instanța de judecată ca atare, urmând ca instituția pârâtă, în calitate de debitor al obligației de plată, să facă demersurile necesare pentru executarea obligației.
Concluzionând, Curtea reține că hotărârea tribunalului este nelegală și netemeinică prin prisma considerentelor reținute mai sus motiv pentru care în temeiul art.312 din Codul d e procedură civilă recursul va fi admis ca fondat, urmând a fi modificată în tot hotărârea recurată.
Astfel, pentru drepturile bănești aferente anului 2004 se va reține excepția prescrierii dreptului la acțiune, acțiunea urmând a fi respinsă ca prescrisă.
Curtea va admite în parte acțiunea reclamanților, urmând a fi obligată pârâta la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare începând cu data de 1.01.2005 și până la data pronunțării prezentei hotărâri, precum și în continuare corespunzător perioadei în care fiecare reclamant s-a aflat în raporturi de serviciu cu pârâta.
Având în vedere principiile generale de drept potrivit cu care repararea oricărui prejudiciu trebuie să fie integrală, urmează a se dispune obligarea pârâtei la plata actualizată a sumelor în raport cu indicele de inflație la momentul plății efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în contencios administrativformulat de recurenții reclamanți, G, NA, G, G, -, G, - prin SINDICATUL SALARIAȚILOR DIN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ LOCALĂ DE STAT, cu sediul în T,-, județul T, împotriva Sentinței civile nr.2661/11.12.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți JUDEȚUL T și CONSILIUL JUDEȚEAN T, cu sediul în T,-, județul T și intimatul reclamantprin Sindicatul Salariaților din Administrația Publică Locală de Stat,cu sediul în T,-, județul.
Modifică în tot hotărârea în sensul că admite excepțiaprescrierii dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2004-31.12.2004 și respinge acțiunea privind acordarea drepturilor bănești pentru această perioadă ca fiind prescrisă; admite în parte acțiunea și obligă pârâta la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, de la data de 01.01.2005 până la data pronunțării prezentei hotărâri și în continuare, corespunzător perioadei în care fiecare reclamant s-a aflat în raporturi de serviciu cu pârâta, sumele urmând a fi actualizate în raport cu indicele de inflație la momentul plății efective.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 aprilie 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Jud. fond:
tehnoredactat dec.jud.- -
4 ex/30.04.2009
Președinte:Elena Carina GheormaJudecători:Elena Carina Gheorma, Nastasia Cuculis, Mihaela
