Alte cereri. Decizia 140/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 140
Ședința publică de la 03 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Obreja Manolache Iustinian
Judecător: G -
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Aurelia
Grefier:
S-a luat în examinare recursul introdus de recurentul G, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului I, împotriva sentinței civile nr.3260 din 2 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, având ca obiect "alte cereri".
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, recurentul solicită să se lase cauza la a doua strigare pentru a se prezenta și reprezentantul intimatului.
Instanța admite cererea.
La reluare, constatându-se, din nou, lipsa reprezentantului intimatului, instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat, acordă cuvântul în susținerea recursului.
Recurentul arată că instanța de fond nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, lipsind reprezentantul Ministerului Public, conform art.45 Cod procedură civilă, art.4 din Legea 304/2004 și art.131 din Constituția României, astfel încât hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței instanței, fiindu-i cauzată o vătămare în drepturile sale.
Mai arată că hotărârea cuprinde motive contradictorii și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
În concluzie solicită admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare
Instanța, constatând dezbaterile închise, rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului de contencios administrativ de față;
Prin sentința civilă nr. 3260/CA/02.11.2007 a Tribunalului Iașia fost admisă excepția inadmisibilității și respinsă pe acest considerent acțiunea reclamantului G, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului I, având ca obiect anularea tuturor actelor penale efectuate în dosarele nr. 1701/P/2005, 3666/P/2005 și 3850/P/2005, obligarea pârâtei a reface toate actele de cercetare penale - prin Poliția Târgu- -, cu obligarea la plata sumei de 3.600.000.000 lei vechi cu titlu de daune morale pentru refuzul de a-i răspunde la petiția înregistrată la nr. 7931/17.05.2007.
A reținut instanța de fond că, potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Potrivit art. 5 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, reactualizată, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară, iar potrivit art. 73 alin. 3 lit. "h" din Constituție, prin lege organică se reglementează infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora.
Așadar, în conformitate cu dispozițiile legale menționate anterior, Tribunalul reține că cererea reclamantului prin care acesta reclamă deficiența unor acte de procedură specifice fazei de cercetare penală, nu este de competența dreptului administrativ.
În consecință, a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii și respinsă acțiunea formulată de reclamantul G în contradictoriu cu pârâtul
Împotriva acestei sentințe a formulat cerere de recurs reclamantul G, în motivarea căruia invocă nelegala alcătuire a completului de judecată la instanța de fond, din care lipsea reprezentantul Ministerului Public, conform art. 45 Cod procedură civilă, art. 4 din Legea nr. 304/2004 și art. 131 din Constituție.
Totodată prima instanță și-a încălcat și normele de competență aplicabile, întrucât în ipoteza în care nu era competentă a soluționa cauza, trebuia să o trimită organelor competente potrivit legii.
Sentința atacată este lovită de nulitate în condițiile art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, întrucât nu a fost semnată de toți judecătorii care au soluționat cauza, cuprinde motive contradictorii și aplică eronat dispozițiile legale incidente, din moment ce nu și-a declinat competența în favoarea unui organ competent să-i soluționeze cererea.
Prin precizările de la fila 9 dosar recurs, reclamantul arată că se consideră vătămat în drepturile sale recunoscute de lege prin sentința tribunalului, întrucât prin cererea sa nu a solicitat ca plângerea să-i fie înaintată altui parchet, însă organele de poliție abilitate au refuzat a-i rezolva petițiile în termen legal.
Intimata nu a depus întâmpinare.
Curtea, verificând probatoriul aflat la dosarul cauzei, coroborat cu susținerile părților din cadrul dezbaterilor, constată recursul ca fiind nefondat, pentru considerentele ce vor urma.
Astfel, corect a reținut prima instanță ca operând în cauză excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului întemeiată pe dispozițiile legii contenciosului administrativ, actele supuse cenzurii instanței în această procedură specială fiind în realitate guvernate de regulile de procedură penală, în condițiile în care oricum cele semnalate de reclamant prin acțiunea din prezenta cauză au fost înaintate și Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani de Inspectoratul de Poliție al Județului I, încă din 05.06.2006,conform borderoului nr. 350.
Cât privesc excepțiile de nulitate ale sentinței de fond, Curtea reține că nu poate fi vorba de o nelegală alcătuire a completului, din moment ce de la apariția Legii nr. 554/2004, nu mai este obligatorie participarea la dezbaterea cauzelor de contencios, a reprezentantului parchetului, sentința fiind semnată de toți membrii completului ce au soluționat cauza.
Nu se poate reține nici susținerea recurentului privind obligativitatea pentru prima instanță de a-și declina competența în favoarea organelor de cercetare penală, din moment ce temeiul de drept al acțiunii reclamantului era Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, regulile procedurii civile recunoscând reclamantului dreptul de dispoziție privind calea procesuală cu care înțelege să investească instanța și implicit riscul de a suporta consecințele unui demers ce nu respectă dispozițiile legale incidente.
Concluzionând, față de cele arătate în cele ce preced, Curtea va proceda la menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile nr. 3260/CA/2007 a Tribunalului Iași, respingând ca nefondat recursul promovat de reclamantul
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul promovat de G împotriva sentinței civile nr. 3260 din 02 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 03.03.2008.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Roșculeț
-
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:,
12.03.2008
2 ex.-
Președinte:Obreja Manolache IustinianJudecători:Obreja Manolache Iustinian, Gheorghe Aurelia, Roșculeț