Alte cereri. Decizia 1502/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 24.06.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1502
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 03.12.2009
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 2: Diana Duma
JUDECĂTOR 3: Maria Belicariu
GREFIER:- -
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuenta "" T împotriva deciziei civile nr.924/16.06.2009 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații " -" T și CONSILIUL LOCAL
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru revizuenta avocat în substituirea avocatului, pentru intimatul T se prezintă consilier juridic iar pentru intimata " -" T se prezintă avocat.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se depune delegație de reprezentare pentru intimatul
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta revizuentei solicită admiterea cererii de revizuire, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei " -" T pune concluzii de respingere a cererii ca nefondată, depunând concluzii scrise, cheltuielile de judecată urmând a le solicita pe cale separată.
Reprezentanta intimatului T solicită admiterea cererii de revizuire, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA sub nr-, revizuenta "" Tas olicitat în contradictoriu cu intimații " -" T și CONSILIUL LOCAL T revizuirea deciziei civile nr.924/16.06.2009 pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL TIMIȘOARA.
În motivarea cererii s-a arătat că instanța de recurs a pronunțat o hotărâre al cărei dispozitiv cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire.
Obiectul contractului a fost stabilit de părți în conformitate cu prevederile art.19 alin.2 lit. e) din Legea nr.101/2006 a serviciului de salubrizare a localităților, ori dispozitivul deciziei a cărei revizuire se solicită, cuprinde dispoziții potrivnice prevederilor acestui articol, decizia neputând fi pusă în executare decât cu încălcarea dispozițiilor art.19 alin.2 lit. e) din Legea nr.101/2006.
Se arată că instanța de recurs a înțeles prin "extinderea obiectului contractului la un teritoriu mult mai larg" delegarea gestiunii serviciului atât pe domeniul public cât și pe cel privat. Nu este deloc nelegal faptul că, în caietul de sarcini s-a făcut referire la domeniul public al municipiului T întrucât este de observat că la capitolul II sunt precizat expres modalitățile de executare a acestui serviciu pe domeniul public, precum și zonele unde acesta urmează a fi desfășurat conform astfel cu dispozițiile art.26 din nr.OG87/2001.
Rezultă astfel că, prestatorul serviciului public cu care s-a încheiat contractul are obligația de a presta acest serviciu la utilizatorul cu care s-a încheiat contractul, respectiv pentru domeniul public al municipiului T dar în același timp are obligația să servească toți utilizatorii din aria de acoperire pentru care a fost autorizat sau atestat conform art.20 alin.1 lit. b) și c) din nr.OG87/2001 tocmai pentru a se asigura astfel respectarea principiilor după care funcționează acest serviciu public, principii cuprinse la art.3.
Menționează că instanța de recurs în mod neîntemeiat a apreciat că reclamantei - recurente i-a fost încălcat dreptul de a mai presta acest serviciu la utilizatorii privați pe raza municipiului T, deoarece aceasta nu avea calitatea de prestator de servicii publice de salubrizare în conformitate cu prevederile nr.OG87/2001 și ale nr.140/2003, art.20 alin.1, nedeținând licența clasa I care să-i permită să presteze serviciul de salubrizare în localități cu peste 300.000 locuitori.
Deși contractul atacat cât și toată documentația constând în caietul de sarcini, regulamentul adoptat, procedura de desfășurare a licitației vizează exclusiv serviciul public de salubrizare și nu și pe cel privat, prin apariția Legii nr.101/2006 art.19 alin.2 lit. e), operatorii de servicii de salubrizare au dreptul la exclusivitatea prestării serviciului de salubrizare (deci nu numai pentru domeniul public) pentru toți utilizatorii din unității administrativ teritoriale pentru care au contract de delegare de gestiune, deci pentru municipiul
În drept au fost invocate dispozițiile art.322 pct.1 Cod procedură civilă.
Intimatul Consiliul Local al Municipiului Taf ormulat întâmpinare, solicitând admiterea cererii de revizuire așa cum a fost formulată, arătând că decizia a cărei revizuire se solicită nu poate fi pusă în executare, deoarece aceasta contravine dispozițiilor art.19 alin.2 lit. e) din Legea nr.101/2006.
Se mai arată că instanța de recurs în mod neîntemeiat a apreciat că reclamantei - recurente " -" i-a fost încălcat dreptul de a mai presta acest serviciu la utilizatorii privați pe raza municipiului T, deoarece aceasta nu avea calitatea de prestator de servicii publice de salubrizare în conformitate cu prevederile nr.OG87/2001 și ale nr.140/2003, art.20 alin.1, nedeținând licența clasa I care să-i permită să presteze serviciul de salubrizare în localități cu peste 300.000 locuitori, o asemenea licență fiind deținută doar de către "" în prezenta speță.
Acesta a fost și motivul pentru care reclamanta - recurentă nu s-a înscris la licitație și nu a depus oferta în acest sens, pentru ca autoritatea contractantă să constate neîndeplinirea unei condiții impuse de caietul de sarcini, caz în care reclamanta avea interesul și dreptul de a ataca actul emis de autoritatea contractantă ce îi refuza participarea la licitație.
Intimata " -" T nu a formulat întâmpinare însă a depus la dosar concluzii solicitând respingerea cererii de revizuire ca fiind neîntemeiată.
Analizând actele dosarului, criticile revizuentei prin prisma dispozițiilor art. 322 din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Revizuenta a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 924/16.06.2009, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr-, decizie prin care s-a admis recursul formulat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 907/CA/11.11.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, iar în rejudecarea cauzei, s-a dispus modificarea sentinței civile recurate în sensul admiterii în parte a acțiunii reclamantei și anularea parțială a art. 1 și 2 din contractul nr. SC.2006 15308/20.07.2006 în privința locului de desfășurare a activității decurgând din acest contract.
Motivul revizuirii l-a constituit faptul că executarea acestei decizii ar pune revizuenta în situația de a încălca dispozițiile art. 19 alin. 2 lit. a) din Legea nr. 101/2006.
Examinând admisibilitatea revizuirii, Curtea constată că revizuenta a indicat cazul prevăzut de art. 322 punctul 1 Cod de Procedură Civilă pentru revizuirea hotărârilor judecătorești, respectiv "dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire".
Curtea observă că revizuenta invocă, de fapt, pretinsa încălcare, prin executarea hotărârii, a unei dispoziții legale și că această dispoziție legală a fost adusă la cunoștința instanței care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită.
În aceste condiții, Curtea reține că nu este vorba despre o dispoziție potrivnică din dispozitivul hotărârii, dispozitivul fiind explicit în privința soluției instanței de recurs, iar imposibilitatea de executare invocată nu are caracter material și nu derivă dintr-o împrejurare ulterioară pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită și care nu mai permite executarea acesteia
Or, Curtea subliniază că admiterea revizuirea depinde de întrunirea motivelor prevăzute de lege în acest sens, și că fiind în discuție o cale de atac extraordinară, prin care se aduce atingere efectelor unei hotărâri judecătorești irevocabile, interpretarea motivelor care atrag admiterea revizuirii și rejudecarea cauzei trebuie făcută în mod restrictiv.
Curtea subliniază, totodată, că rejudecarea unei cauze în privința căreia s-a pronunțat o hotărâre judecătorească irevocabilă aduce atingere unui alt principiu reglementat de Convenția europeană a drepturilor omului, respectiv principiului securității juridice, astfel cum a fost consacrat prin hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului.
Prin hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 28 octombrie 1999, dată în cauza Brumărescu împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 414 din 31 august 2000, s-a arătat, la paragraful 61, că "dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, garantat de art. 6 alin. 1 din convenție, trebuie interpretat în lumina preambulului convenției, care enunța preeminența dreptului ca element de patrimoniu comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că o soluție definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată".
În hotărârea respectivă, Curtea europeană a drepturilor omului a reținut, în paragraful nr. 62, că "admițând recursul în anulare introdus în virtutea autorității mai sus menționate, Curtea Supremă de Justiție a înlăturat efectele unei proceduri judiciare care dusese, în termenii Curții Supreme de Justiție, la o hotărâre judecătorească "irevocabilă", dobândind deci autoritatea lucrului judecat și fiind, în plus, executată.
Aplicând în acest mod dispozițiile art. 330(din Codul d e Procedură Civilă)mai sus citat, Curtea Supremă de Justiție a încălcat principiul securității raporturilor juridice. În speță și în virtutea acestui fapt, dreptul reclamantului la un proces echitabil în sensul art. 6 alin. 1 din convenție a fost ignorat".
Curtea europeană a drepturilor omului a reiterat această jurisprudență și în hotărârea pronunțată în cauza Todorescu împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 770 din 24 august 2005, în paragrafele 37-38, Curtea arătând că "în cauza Brumărescu împotriva României, anterior citată (paragrafele 61 - 62), a decis că a existat o încălcare a art. 6 alin. 1 din Convenție, cu motivarea că anularea unei hotărâri judecătorești definitive este contrară principiului securității raporturilor juridice. Ea a mai arătat că refuzul de a recunoaște instanțelor competența de a soluționa litigii privind, ca în cazul de față, o acțiune în revendicare imobiliară, a încălcat art. 6 alin. 1 din Convenție."
De asemenea, în hotărârea pronunțată în cauza Androne împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 875 din 29 septembrie 2005, Curtea europeană a drepturilor omului a reiterat (în paragraful 50) jurisprudența sa anterioară, citând cauza Sovtransavto, în care "a hotărât că un sistem juridic marcat de procedura de protest - adică posibilitatea anulării repetate a unei hotărâri definitive - ceea ce s-a întâmplat în cazul în speță, este, ca atare, incompatibil cu principiul securității raporturilor juridice, care constituie unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului în sensul art. 6 alin. 1."
În paragraful nr. 52 din hotărârea pronunțată în cauza Androne împotriva României, Curtea europeană a drepturilor omului a reținut că "redeschiderea unei proceduri încheiate cu o hotărâre definitivă, în urma unei cereri de revizuire formulate tardiv, și anularea Hotărârii definitive din 22 noiembrie 2001, favorabilă reclamanților, au ignorat principiul securității raporturilor juridice și, în consecință, dreptul reclamanților la un proces echitabil, în sensul art. 6 alin. 1."
Totodată, în hotărârea pronunțată în cauza Iacob împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 389 din 5 mai 2006, Curtea europeană a drepturilor omului a reiterat (în paragrafele 25-26) aceleași considerații.
În definirea principiului securității juridice de către instanța europeană, Curtea reamintește și o altă hotărâre pronunțată de Curtea europeană a drepturilor omului împotriva Statului Român, respectiv hotărârea pronunțată în cauza Societatea Comercială " Industrial " -, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 682 din 9 august 2006. în această hotărâre, Curtea europeană a drepturilor omului a precizat (în paragraful 32) că "dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, garantat de art. 6 alin. 1 din Convenție, trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției, care enunță preeminența dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care înseamnă, printre altele, că soluția dată într-un mod definitiv oricărui litigiu de către instanțe nu trebuie repusă în discuție (Cauza Brumărescu, precitată, paragraful 61). În virtutea acestui principiu, nici una dintre părți nu este îndreptățită să solicite supervizarea unei hotărâri definitive și executorii cu singurul scop de a obține rejudecarea procesului și o nouă hotărâre în privința sa.Instanțele de control nu trebuie să utilizeze puterea lor de supervizare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept și erorile judiciare, și nu pentru a proceda la o nouă judecată. nu trebuie să devină un apel deghizat, și simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra subiectului nu constituie un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză.Nu se poate deroga de la acest principiu decât atunci când motive substanțiale și imperioase impun aceasta (Cauza Riabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, paragraful 52, CEDO 2003-IX)."
Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 Cod de Procedură Civilă pentru admiterea revizuirii și, ținând seama de imperativul respectării principiului securității juridice, astfel cum a fost stabilit prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - jurisprudență obligatorie pentru autoritățile române - Curtea urmează a respinge, ca fiind nefondată, cererea de revizuire formulată de împotriva deciziei civile nr. 924/16.06.2009, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire formulată împotriva deciziei civile nr. 924/16.06.2009, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
RED:/05.01.2010
TEHNORED:/05.01.2010
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător -
Instanța de recurs:Curtea de APEL TIMIȘOARA
Judecători - Liber/ /
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru, Diana Duma, Maria Belicariu