Alte cereri. Decizia 186/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.186/CA
Ședința publică din 30 aprilie 2009. 30 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Pintea
JUDECĂTOR 2: Ecaterina Grigore
JUDECĂTOR 3: Claudiu Răpeanu
GREFIER - - -
Pe rol soluționarea recursului în contencios administrativ declarat de recurenții reclamanți -, G, ., G, -, G, TA, G, și - toți prin av. - cu domiciliul ales în T,-,.3,.B,.10, jud.T, împotriva sentinței civile nr.2742/19.12.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, -, G, -, G, - toți prin av. - cu domiciliul ales în T,-,.3,.B,.10, jud.T și intimata pârâtă - DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ - cu sediul în T,-, jud.T, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurenții reclamanți avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.38/03.02.2009 depusă la dosar, lipsind intimata pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este scutit de le plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Curtea pune în discuție cererea de repunere pe rol a cauzei.
Apărătorul recurenților reclamanți solicită admiterea cererii de repunere pe rol a cauzei.
Curtea, constată întemeiată cererea de repunere pe rol a cauzei, o încuviințează și dispune repunerea pe rol.
Întrebat fiind apărătorul recurenților reclamanți, arată că nu mai are alte cereri de formulat, solicitând acordarea cuvântului pe fond.
Curtea, luând concluziile apărătorului recurenților reclamanți potrivit cu care nu mai are cereri prealabile, în condițiile art. 150 Cod procedură civilă, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.
Având cuvântul apărătorul recurenților reclamanți, avocat, solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate și pe cale de consecință admiterea acțiunii și obligarea pârâtei la plata pentru fiecare reclamant în parte a suplimentului postului în procent de 25% din salariu de bază, retroactiv, respectiv din data de 01.01.2004 până la data pronunțării hotărârii. Apreciază că reclamanții sunt îndreptățiți să solicite aceste drepturi bănești care li se cuvin, având în vedere că aceștia sunt funcționari publici, iar prin această funcție li s-a interzis orice fel de altă activitate. Totodată depune la dosar practică judiciară și solicită a se lua act că nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea rămâne în pronunțare.
CURTEA
Prin sent.civ.nr.2742/19.12.2008 pronunțată de Tribunalul, Secția Civilă, Contencios Administrativ și Fiscal respins cererea formulată de reclamanții:, G, ., G, -, -, G, G, TA, G, -, G, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ T,ca nefondată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond, în baza materialului probator administrat în cauză, a reținut următoarele, prin cererea adresată instanței de judecată reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor de bani reprezentând sporuri privind suplimentul postului în procent de 25% din salariul tarifar de încadrare și respectiv privind suplimentul treptei de salarizare în procent de 25% din salariul tarifar de încadrare, în baza art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, începând cu data angajării fiecăruia și până la pronunțarea hotărârii, dar și în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, avându-se în vedere și plata către stat a contribuțiilor sociale și a impozitului aferent acestor drepturi de natură salarială.
In motivare se arată că, sunt funcționari publici în cadrul instituției pârâte, calitate în care, începând cu 1.01.2004, aveau dreptul la plata celor două sporuri introduse în Legea nr.188/1999 prin Legea nr.161/2003, după care prin art. 44 din nr.OUG 92/2004, s-a suspendat aplicarea respectivelor dispoziții pentru perioada 2004 - 2006.
S-a mai învederat că nici executivul și nici legiuitorul nu puteau suspenda sau abroga acest drept întrucât un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câștigat nu mai poate fi anulat, iar cenzurarea legalității suspendării succesive a actului normativ revine instanței, sub sancțiunea denegării de dreptate, și nu Curții Constituționale.
Reclamanții au precizat că normele legale de suspendare contravin art. 41 și art. 53 din Constituție pentru că un drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate democratică dar contravin și art. 16 alin. 1 din Constituție pentru că se crează o situație de discriminare față de celelalte categorii de persoane încadrate în muncă și art. 15 alin. 2 deoarece aceste norme legale sunt retroactive, suspendând un drept câștigat sub imperiul Legii nr. 188/1999 în mod retroactiv, încălcându-se și art. 1 din Protocolul adițional la. în condițiile în care sporurile solicitate reprezintă un drept de creanță, respectiv un bun în înțelesul protocolului.
Potrivit art. 31 din Legea nr. 188/1999, republicată, forma în vigoare începând cu 1 aprilie 2004, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
In perioada 2004 - 2006, dispozițiile cuprinse la literele c) și d) din textul legal menționat au fost suspendate prin acte normative succesive: nr.OUG 92/2004, Legea nr. 76/2005, nr.OUG 2/2006 și Legea nr. 417/2006.
Deși este prevăzut în mod expres că în compunerea salariului funcționarului public, pe lângă salariul de bază și sporul de vechime, intră și suplimentul postului, precum și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, legiuitorul nu a stabilit și cuantumul sporurilor în discuție sau un minim de criterii în baza cărora să poată fi determinate, limitându-se la precizarea că suplimentul prevăzut la lit. d) din art. 31 se stabilește în raport cu treapta de salarizare.
In aceste condiții, este evident că stabilirea cuantumului celor două suplimente a fost lăsată de legiuitor în competența Administrației a cărei activitate fundamentală este aceea a organizării legii sau a executării în concret a legii.
In consecință, este atributul exclusiv al Administrației să execute în concret prevederile cuprinse în art. 31 din Legea nr. 188/1999 și care beneficiază de o largă marjă de apreciere din moment ce singurul criteriu impus de legiuitor fiind cel relativ la treapta de salarizare pentru fiecare categorie de funcționari publici.
A stabili la acest moment legalitatea sau nelegalitatea dispozițiilor de suspendare nu este relevant în speță pe de o parte pentru că perioada de suspendare a expirat, iar pe de altă parte, pentru că suspendarea nu a vizat decât plata acestor drepturi salariale și nu existența acestora, ce nu a fost înlăturată, prevederile legale ce reglementau dreptul la cele două tipuri de sporuri producându-și efectele și în continuare.
Insă, în lipsa unui act infralegislativ emis sau adoptat de către Administrație, prin care să fie stabilit cuantumul sau procentul celor două suplimente solicitate de reclamantă, instanța nu are competența de a determina ea însăși întinderea drepturilor salariale deoarece s-ar substitui Administrației, ipoteză în care ar încălca principiul separației puterilor în stat, consacrat în art. 1 alin. 4 din Constituția României.
Prin urmare, funcționarii publici, înainte de a solicita plata respectivelor suplimente, ar trebui să acționeze în sensul determinării Administrației să-și îndeplinească atribuțiile de stabilire a cuantumului sau procentului sporurilor, după ce a rămas în pasivitate o atât de îndelungată perioadă de timp, profitând de faptul că s-a dispus suspendarea temporară a plăților acestora.
Este lipsit de eficiență că, la acest moment, să se dispună plata celor două sporuri salariale, în mod generic, întrucât, ulterior, în condițiile în care Administrația persistă într-o atare atitudine de pasivitate, o hotărâre pronunțată în sensul arătat ar fi imposibil de executat, în lipsa unor minime criterii de determinare, după cum s-a arătat.
De asemenea, chiar dacă se verifică o situație discriminatorie în raport cu alți funcționari publici ce au obținut hotărâri judecătorești prin care s-au admis acțiunile, o atare discriminare este doar aparentă întrucât, așa cum s-a învederat, acele hotărâri nu pot fi puse în executare pentru că nu se poate determina modul de plată.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, învederând că, în mod greșit s-au respins pretențiile acestora din moment ce ei nu sunt vinovați de practica mai multor guverne de a nu emite normele de aplicare a unor acte normative care erau în favoarea funcționarilor publici.
Un alt motiv de nelegalitate invocat îl reprezintă practica unor instanțe care au admis astfel de acțiuni, iar în raport de acei funcționari publici reclamanții recurenți sunt discriminați.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe, din perspectiva criticilor formulate, precum și din oficiu, Curtea constată că recursul este nefondat.
Constituția României prevede în art.1 alin.4, statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale.
Plecând de la acest principiu Constituția delimitează în mod clar atribuțiile fiecăreia dintre aceste puteri astfel precum și autorități publice ce le exercită astfel, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării, Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne și externe a țării și exercită conducerea generală a administrației publice iar justiția se înfăptuiește în numele legii.
Parlamentul și Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art.126 alin.(1) din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În mod corect a indicat instanța de fond că, stabilirea cuantumului celor două suplimente solicitate de reclamanți a fost lăsată de legiuitor în competența Administrației, a cărei activitate fundamentală este aceea a organizării sau a executării în concret a legii.
În lipsa unui act normativ emis de puterea legiuitoare sau cea executivă, prin care să fie stabilit cuantumul sau procentul celor două suplimente solicitate de reclamanți, puterea judecătorească prin instanțele de judecată nu are competența de a determina întinderea drepturilor salariale deoarece s-ar substitui primelor, ipoteză în care ar încălca principiul prezentat mai sus.
Soluția astfel adoptată respectă Decizia nr.818/din 03.07.2008 a Curții Constituționale care a admis excepția de neconstituționalitate și a constat că prevederile art.1, art.2 alin.(3) și art.27 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În aceste condiții Curtea va constată că nu există discriminare între reclamanții recurenți și alte categorii de funcționari publici.
În consecință recursul va fi respins ca nefondat menținându-se sentința instanței de fond ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenții reclamanți -, G, ., G, -, G, TA, G, și - toți prin av. - cu domiciliul ales în T,-,.3,.B,.10, jud.T, împotriva sentinței civile nr.2742/19.12.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, -, G, -, G, - toți prin av. - cu domiciliul ales în T,-,.3,.B,.10, jud.T și intimata pârâtă - DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ - cu sediul în T,-, jud., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 aprilie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.jud.hot.
Red.jud.dec.
28.05.2009
Președinte:Adriana PinteaJudecători:Adriana Pintea, Ecaterina Grigore, Claudiu Răpeanu
