Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 183/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.183/CA

Ședința publică din 30 aprilie 2009.

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Adriana Pintea

JUDECĂTOR 2: Ecaterina Grigore

JUDECĂTOR 3: Claudiu Răpeanu

GREFIER - - -

Pe rol soluționarea recursului în contencios administrativ declarat de recurenta reclamantă - - domiciliată în localitatea, jud.C, împotriva sentinței civile nr.139/13.02.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă - DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ - cu sediul în C,-, jud.C, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp. Art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual. Totodată învederează instanței că la dosarul cauzei s-au depus prin serviciul de registratură din partea recurentei reclamante note de ședință și din partea intimatei pârâte întâmpinare.

Curtea, constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.

CURTEA

Asupra recursului în contencios administrativ de față:

Examinând actele și lucrările dosarului, se constată:

Reclamanta a chemat în judecată la data de 12.12.2008 pe pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială C solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata lunară a indemnizației prevăzute de art. 3 alin.2 din nr.OUG214/1999 raportat la art. 3 alin. 2 din nr.118/1990, începând cu data de 01.06.2008.

În motivarea cererii sale reclamanta a arătat că beneficiază de indemnizația prevăzută de art. 3 lit. e din nr.118/1990 R conform deciziei nr.546/2003 a C, dar ar trebui să beneficieze și de indemnizația prevăzută la art. 3 lit.d, întrucât prin decizia nr.97/2008 a Comisiei pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă din cadrul Ministerului Justiției i s-a acordat calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, ținând seama de prevederile art. 3 lit. c și d din nr.OUG214/1999, având în vedere că a fost supusă din motive politice, unor măsuri administrative abuzive, iar pârâta refuză să-i plătească dreptul prevăzut la art. 3 lit."c" din nr.OUG214/1999.

Prin sentința civilă nr. 139/13.02.2009 a Tribunalului Constanțas -a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanța - secția contencios administrativ și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL CONSTANȚA.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță în aplicarea art. 137 alin. 1 și 152 Cod procedură civilă a reținut că nu este competentă să soluționeze cauza întrucât, prin cererea dedusă judecății reclamanta solicită ca pârâta să-i plătească indemnizația aferentă perioadei în care a avut domiciliul obligatoriu, conform art. 3 lit. "c" din nr.OUG214/1999, potrivit art. 6 alin. 2 din nr.OUG214/1999, "împotriva deciziei Comisiei pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, precum și în catul refuzului nejustificat de a rezolva cererea, persoana interesată poate introduce plângere la instanța de contencios administrativ competentă, potrivit legii" și ca urmare, acțiunea este de competența Curții de APEL CONSTANȚA, conform art. 10 alin. 1 din Legea nr.554/2004, în cauză, contestându-se o hotărâre a unei autorități publice centrale.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta criticând-o în temeiul art. 304 pct.9 și 3041Cod procedură civilă.

În motivarea recursului reclamanta arată că în mod nelegal instanța a admis excepția necompetenței materiale și a declinat cauza în favoarea Curții de APEL CONSTANȚA, deoarece aceasta este competentă în cauză prin raportare la dispozițiile art. 2 pct. 1 și art. 3 pct. 1 Cod procedură civilă și având în vedere că art. 23 din nr.HG11/16.01.2009 prevede că Direcțiile de Muncă și Protecție Socială județene și a Municipiului B, sunt instituții cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

Recursul este fondat.

În cauză, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta C, instituție județeană cu personalitate juridică, aflată numai în subordinea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale solicitând a se dispune obligarea acesteia la drepturi suplimentare decât cele deja acordate, având în vedere decizia nr.97/17.01.2008 a Comisiei pentru constatarea calității de luptător în rezistență anticomunistă și nu a formulat nici o plângere împotriva deciziei acestei comisii (care, dimpotrivă, i-a recunoscut drepturi și nici nu a refuzat a-i rezolva cererea) pentru ca în cauză să fie aplicabile, pe lângă dispozițiile art. 3 pct.1 Cod procedură civilă și cele ale art. 6 alin. 2 din nr.OUG214/1999.

Pentru aceste considerente și conform art. 312 (3) și următoarele Cod procedură civilă, recursul va fi admis, casată hotărârea recurată și trimisă cauza aceleiași instanțe pentru soluționarea fondului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenta reclamantă - - domiciliată în localitatea, jud.C, împotriva sentinței civile nr.139/13.02.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă - DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ - cu sediul în C,-, jud.

Casează hotărârea atacată și trimite cauza primei instanțe pentru soluționarea în fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 aprilie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

Grefier,

Red.jud.hot.

Red.jud.dec./11.05.2009

Dact.gref.

4 ex./11.05.2009

Președinte:Adriana Pintea
Judecători:Adriana Pintea, Ecaterina Grigore, Claudiu Răpeanu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 183/2009. Curtea de Apel Constanta