Alte cereri. Decizia 217/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.217/CA
Ședința publică de la 17 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Eufrosina Chirica
JUDECĂTOR 2: Georgiana Pulbere
JUDECĂTOR 3: Adriana Pintea
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului în contencios administrativ declarat de recurentul pârât - MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE - cu sediul în T,- Bis, jud.T, împotriva sentinței civile nr.202/25.01.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații reclamanți - - - domiciliată în T,-, jud.T, - - domiciliată în T,-,.9,.B,.17, jud.T, - domiciliat în T,-, -.A,.15, jud.T și - domiciliată în T,-, -.A,.15, jud.T și intimații pârâți CENTRUL MEDICAL JUDEȚEAN T AL MINISTERULUI INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE - cu sediul în T,-, jud.T, DIRECȚIA MEDICALĂ A MINISTERULUI INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE - cu sediul în B, sect.5,- și MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE - cu sediul în B, sect.5,-, având ca obiect alte cereri drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art.87 și următoarele Cod procedură civilă.
Prezentul recurs este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual. Totodată învederează instanței că la dosarul cauzei s-au depus prin serviciul de registratură concluzii scrise din partea intimatei reclamante.
Curtea, constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Examinând actele și lucrările dosarului, se constată:
Prin cererea înregistrată sub nr-, reclamanții - domiciliată în T,-, județul T, - domiciliata in T,-,.9,. B,. 17, județul T, si, ambii domiciliați în T,-, -. A,. 15, județul T, au chemat în judecată pârâții CENTRUL MEDICAL JUDETEAN T AL MINISTERULUI INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE cu sediul in T,-, județul T, reprezentat prin Inspectoratul de Politie al Județului T, DIRECTIA MEDICALA A MINISTERULUI INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE cu sediul în B,-, sector 5, MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE cu sediul in B,-, sector 5 și MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR cu sediul in B,-, sector 5, prin DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE T cu sediul în T,- Bis, județul T, pentru a se dispune obligarea la către reclamanți a următoarelor sume:
- pentru - și -, primele de concediu cuvenite pentru anii 2004, 2005, 2006 și sporul de fidelitate cuvenit pentru anul 2005, ambele actualizate cu rata inflației, calculate de la data nașterii drepturilor până la data plății efective;
- pentru, primele de concediu cuvenite pentru anii 2004, 2005 și sporul de fidelitate cuvenit pentru anul 2005 ambele sume actualizate cu rata inflației, calculate de la data nașterii drepturilor până la data pății efective;
- pentru, prima de concediu cuvenită pentru anul 2006 actualizată cu rata inflației, calculate de la data plății efective.
În motivare, cu privire la primele de concediu au arătat că, sunt angajați ai și activează ca polițiști în cadrul Centrului Medical Județean al, unitate prin care se asigură asistența medicală a personalului, înființat prin nr.1288/2000.
Potrivit art. 37 alin. (2) teza I din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, s-a prevăzut că "la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază în luna anterioară plecării în concediu".
Aplicarea acestor prevederi legale a fost suspendată succesiv prin Legea bugetului de stat, respectiv până la 31 decembrie 2004 prin art.9 al.7 din Legea 507/2003, până la 31 decembrie 2005 prin art.8 al.7 din Legea 511/2004, până la 31 decembrie 2006 prin art.5 al.5 din Legea 379/2005.
Succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune a se reține că dreptul polițiștilor la primă pentru concediul de odihnă, instituit prin art. 37 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 38 din 30 ianuarie 2003, și-a produs efectele începând cu data menționată, suspendarea exercițiului acestui drept neechivalând cu însuși înlăturarea lui.
Mai arată reclamanta că prin art.38 din Codul muncii se prevede, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu și de aceea, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu poate fi anulată prin actele normative menționate.
Apreciază reclamanții că acțiunea este admisibilă cu atât mai mult cu cât, într-o decizie dată în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. XII din 5.02.2007, publicată în O nr. 733 din 30 octombrie 2007 concluzionat că "aplicarea dispozițiilor art. 37 al. 2 teza 1 din nr.OG 38/2003, aprobată prin Legea nr. 353/2003, prima de concediu, respectiv prima egală cu salariul de bază în luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu, se cuvine pentru perioada 2004-2006, așa cum a fost reglementată prin dispoziția legală sus-menționată".
Cu privire la sporul de fidelitate, reclamanții arată că potrivit art. 6 din OG 38/2003, beneficiază de un spor de fidelitate în cuantum de până la 20% din salariul de bază, raportat la vechimea în muncă de polițist a fiecăruia dintre reclamanți.
Prin Sentința civilă nr.202 din 25 ianuarie 2008, Tribunalul Tulceaa admis în parte cererea formulată de către reclamanții -, -, și, în contradictoriu cu pârâții CENTRUL MEDICAL JUDEȚEAN T AL MINISTERULUI INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE, DIRECȚIA MEDICALĂ A MINISTERULUI INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE și MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T; a obligat pârâții MINSTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTATIVE - CENTRUL MEDICAL JUDEȚEAN T la plata către reclamantele - și - a drepturilor bănești reprezentând sporul de fidelitate prevăzut de art.6 din nr.OG38/2003, modificată, aferent anului 2005 și respectiv prima de vacanță pentru perioada în care acestea au avut calitatea de funcționar public pe parcursul anilor 2004, 2005 și 2006, actualizate în raport cu indicele de inflație la data efectuării plății; a obligat pârâții MINSTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTATIVE - CENTRUL MEDICAL JUDEȚEAN T la plata către reclamantul a drepturilor bănești reprezentând sporul de fidelitate prevăzut de art. 6 din nr.OG 38/2003, modificată, aferent anului 2005 și respectiv prima de vacanță pentru perioada în care acesta a avut calitatea de funcționar public pe parcursul anilor 2004 și 2005, actualizate în raport cu indicele de inflație la data efectuării plății; a obligat pârâții MINSTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTATIVE - CENTRUL MEDICAL JUDEȚEAN T la plata către reclamanta a drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță pentru perioada în care aceasta a avut calitatea de funcționar public pe parcursul anului 2006, actualizate în raport cu indicele de inflație la data efectuării plății; a respins cererea reclamanților formulată împotriva MINISTERULUI INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE - DIRECȚIA MEDICALĂ, pentru lipsa calității procesuale pasive și a obligat MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR să vireze sumele necesare plății pretențiilor recunoscute reclamanților.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Internelor și Reformei Administrative - Direcția Medicală, instanța o consideră întemeiată întrucât în conformitate cu prevederile art. 11 alin. 1 din nr.OUG 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative în fața autorităților jurisdicționale, acest minister este reprezentat prin personalul de specialitate pe baza împuternicirilor acordate pentru fiecare cauză în parte, conform competențelor stabilite prin ordin al ministerului și reformei administrative iar potrivit art. 16 alin. 1 din instrucțiunile de aplicare a acestor prevederi Direcția Generală Juridica a fost împuternicită să reprezinte și să angajeze Ministerul Reformei Administrative în raporturile cu instanțele de judecată și alte organe de jurisdicție.
Pe fondul cauzei, acțiunea sub ambele capete de cerere este întemeiată.
Astfel, în ce privește sporul de fidelitate acesta se acordă în raport de dispozițiile art.6 din OG 38/2003.
Chiar dacă la nivelul anului 2005, s-a emis OUG 118/2004, prin care s-a suspendat acordarea acestuia, totuși, aceasta nu înseamnă înlăturarea dreptului la sporul de fidelitate stabilit prin legea organică privind salarizarea polițiștilor.
Cu privire la primele de concediu pentru anii 2004, 2005, 2006, suspendarea acordării acestora pentru anii de referință prin legile succesive ale bugetului de stat înseamnă o limitare nelegală a unui drept conferit de o lege organică ce reglementează drepturile ce se cuvin polițiștilor.
Fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, aceasta nu poate fi anulată sau suspendată, prin alte acte normative și mai mult decât atât cu caracter retroactiv.
Față de cele ce preced, s-a admis în parte cererea.
Au fost obligați pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Ministerul Internelor și Reformei Administrative - Centrul Medical Județean T la plata către:
- reclamantele - și - a drepturilor bănești reprezentând sporul de fidelitate prevăzut de art. 6 din nr.OG 38/2003, modificată, aferent anului 2005 și respectiv prima de vacanță pentru perioada în care acestea au avut calitatea de funcționar public pe parcursul anilor 2004, 2005 și 2006, actualizate în raport cu indicele de inflație la data efectuării plății.
- reclamantul a drepturilor bănești reprezentând sporul de fidelitate prevăzut de art. 6 din nr.OG 38/2003, modificată, aferent anului 2005 și respectiv prima de vacanță pentru perioada în care acesta a avut calitatea de funcționar public pe parcursul anilor 2004 și 2005, actualizate în raport cu indicele de inflație la data efectuării plății.
- reclamanta a drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță pentru perioada în care aceasta a avut calitatea de funcționar public pe parcursul anului 2006, actualizate în raport cu indicele de inflație la data efectuării plății.
A fost respinsă cererea reclamanților formulată împotriva Ministerului Internelor și Reformei Administrative - Direcția Medicală pentru lipsa calității procesuale pasive.
A fost obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze sumele necesare plății pretențiilor recunoscute reclamanților.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor, invocând drept motiv de nelegalitate lipsa calității procesuale pasive, pentru că elaborarea bugetului este atributul Parlamentului.
Recursul este fondat.
Calitatea procesuală de parte în procesul civil trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului și respectiv al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material asupra judecății.
Astfel, calitatea de reclamant într-un proces poate aparține numai persoanei care pretinde că i-a fost încălcat un drept al său, iar calitatea de pârât numai persoanei despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut un drept.
În sensul celor de mai sus, se rețin următoarele:
1) obligația de plată a drepturilor bănești revine instituției cu care reclamanții au raporturi juridice;
2) Ministerul Economiei și Finanțelor nu are raporturi juridice cu reclamanții;
3) potrivit dispozițiilor art.19 din Legea nr.500/2002 Ministerul Finanțelor Publice are în atribuție coordonarea acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție;
4) Ministerul Economiei și Finanțelor Publice nu este obligat în mod direct la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale către reclamanți.
Așa fiind, se constată că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă în cauză pentru considerentele mai sus-arătate, astfel că, în baza art.312 Cod pr.civilă va fi admis recursul, modificată în parte sentința, în sensul că va fi respinsă acțiunea împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor.
Vor fi menținute cecelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în contencios administrativ declarat de recurentul pârât - MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE - cu sediul în T,- Bis, jud.T, împotriva sentinței civile nr.202/25.01.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații reclamanți - - - domiciliată în T,-, jud.T, - - domiciliată în T,-,.9,.B,.17, jud.T, - domiciliat în T,-, -.A,.15, jud.T și - domiciliată în T,-, -.A,.15, jud.T și intimații pârâți CENTRUL MEDICAL JUDEȚEAN T AL MINISTERULUI INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE - cu sediul în T,-, jud.T, DIRECȚIA MEDICALĂ A MINISTERULUI INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE - cu sediul în B, sect.5,- și MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE - cu sediul în B, sect.5,-.
Modifică, în parte, sentința, în sensul că respinge acțiunea împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor pentru lipsa calității procesuale pasive.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 17 aprilie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud.fond:,
Red.jud.-/18.04.2008
Dact.Sz - 4 ex/18.04.2008
Președinte:Eufrosina ChiricaJudecători:Eufrosina Chirica, Georgiana Pulbere, Adriana Pintea