Excepție nelegalitate act administrativ. Sentința 46/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA NR. 46/F/CA/2010
Ședința publică de la 10 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Nanea Paraschiv
Grefier - -
Pe rol se află pronunțarea asupra excepției de nelegalitate a Ordinului nr. 634/2006 a Directorului General al Agenției Naționale de cadastru și Publicitate Imobiliară, invocată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Agenția Naționala de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Câmpeni, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară A, lui.
În interiorul termenului de pronunțare la dosarul cauzei nu au fost depuse acte din partea părților împrocesuate.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 03.02.2010, când a fost amânată pronunțarea pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință.
CURTEA DE APEL
Prin Încheierea din 30.11.2009 Judecătoria Câmpenia dispus în temeiul art.4 din Legea nr.554/2004, suspendarea judecății cauzei privind pe reclamantul și pârâții Agenția Naționala de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Câmpeni, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară A, lui și înaintarea cauzei la Curtea de APEL ALBA IULIA în vederea soluționării excepției de nelegalitate a Ordinului nr.634/2006 emis de către Directorul general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
Reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a Ordinului nr.634/2006 emis de către Directorul general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară în raport de prev.art.4 lit. l și h din Legea nr.7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară și de prevederile art.3 alin.1 lit.h din HG nr.1210/2004 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
În motivarea excepției de nelegalitate, reclamantul susține că, în condițiile în care până în prezent nu a fost elaborat "regulamentul comun" de către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și Ministerul Justiției, care să stabilească condițiile în care trebuie avizate tehnic expertizele efectuate de către experții judiciari înainte de depunerea lor la instanța de judecată, pentru ca acestea să devină expertize topocadastrale, prin Ordinul nr.634/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind conținutul și modul de întocmire a documentelor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, în mod unilateral, se adaugă la lege pentru că se prevede necesitatea depunerii unei documentații cadastrale pe lângă hotărârea judecătorească și raportul de expertiză judiciară.
Potrivit reclamantului, nelegalitatea documentației cadastrale rezultă din împrejurarea că ordinul care o prevede ar trebui emis în aplicarea legii și nu pentru modificarea și completarea acestuia; documentația cadastrală reprezintă o procedură extrajudiciară care nu a stat la baza pronunțării hotărârii judecătorești și care excede controlului judecătoresc și că în timp ce expertiza judiciară este întocmită de către experți judiciari, documentația cadastrală se întocmește de către experți cadastrali autorizați de către Oficiile teritoriale de cadastru.
Reclamantul mai susține că prin alin.1 și 3 al art.3 indice 2 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, modificat prin pct.5 din Legea nr.276/2009, legiuitorul a stabilit în mod imperativ că în cazul cererilor prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri care ține loc de act autentic de înstrăinare a unor bunuri imobile, dacă instanța va dispune efectuarea unei expertize tehnice aceasta va trebui să fie avizată de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară, situație în care odată pronunțată hotărârea judecătorească, este finalizată și faza avizării, astfel că nu se mai poate solicita depunerea unei alte documentații cadastrale.
În final, reclamantul precizează că Ordinul nr.634/2006 nu are o aplicabilitate unitară la nivelul țării și că este evident că acesta încalcă chiar și prevederile art.1, alin.3 din Constituție, conform căruia România este stat de drept, legea trebuind să fie aplicată unitar pe întreg teritoriul țării.
În drept, au fost invocate prevederile art.52 alin.1 din Constituție, art.4 alin.1 din Legea nr.554/2004, art.4 lit. l din Legea nr.7/1996, art.3 alin.1 lit. h din HG nr.1210/2004 și art.4 alin.3 a legii nr.24/2000.
Cererea s-a timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.
Pârâta Agenția Națională de Publicitate Imobiliară Bad epus întâmpinare (fila 35), prin care a invocat excepția de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate a Ordinului nr.634/2006, susținând că reclamantul nu a efectuat procedura prealabilă prev.de art.7 din Legea nr.554/2004. Pe fond, pârâta a solicitat respingerea excepției de nelegalitate ca neîntemeiată, arătând faptul că Ordinul nr.634/2006 are drept scop stabilirea procedurilor și modalităților prin care se întocmesc documentațiile cadastrale, necesare înscrierii în cartea funciară a actelor și faptelor juridice și nicidecum modul și condițiile de acordare a avizelor pentru expertizele tehnice efectuate de către experți judiciari cu ocazia soluționării unor litigii. Depunerea documentației cadastrale este prev. de art.59 din Legea nr.7/1996 pentru înscrierea în cartea funciară și nu reprezintă o adăugare la lege, iar disp.art.3 ind.2 alin.1 și 2 din Legea nr.146/1997 au în vedere situația în care prin hotărârea judecătorească se dispune înscrierea dreptului de proprietate asupra unor imobile dobândite în baza legilor proprietății, înscrierea unor construcții și întabularea dreptului de proprietate asupra acestora sau se dispune alipirea sau dezlipirea unui imobil, când cererea va cuprinde în anexă hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă, documentația cadastrală și dovada achitării taxei de timbru. De asemenea, se precizează că, din Referatul nr.56/28.04.2009, rezultă că documentația reclamantului a fost respinsă deoarece nu conține unele informații care nu au fost solicitate de instanță la efectuarea expertizei judiciare, informații prevăzute de legea cadastrului la înscrierea în cartea funciară. În ceea ce privește afirmația reclamantului că Ordinul nr.634/2006 nu a fost aplicat de către OCPI - Câmpeni decât cu data de 01-03-2009 se susține că acesta este neîntemeiată, întrucât acest act normativ stabilește procedurile și modalitățile de întocmire a documentațiilor cadastrale necesare înscrierii în cartea funciară și că neaplicarea lui de către Câmpeni ar fi dus la încetarea activității acestui birou.
Pârâtul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară A în nume propriu și pentru Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Câmpeni a depus întâmpinare (fila 37), prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, susținând că îndeplinește un serviciu de interes public și nu poate avea calitate procesuală pasivă în cadrul unui proces, deoarece indiferent de modul de soluționare a unei cereri nu urmărește satisfacerea unui drept sau interes propriu. Pe fond, solicită respingerea excepției de nelegalitate ca neîntemeiată, arătând faptul că Ordinul nr.634/2006 a fost emis având în vedere prev.art.4 lit. a și c și cele ale art.59 din Legea nr.7/1996, precum și dispozițiile art.3 alin.8 din Legea nr.7/1996 coroborate cu prevederile art.9 alin.5 din HG nr.1210/2004. Emiterea acestui ordin a avut loc în limita competențelor stabilite prin Legea nr.7/1996, fără să se depășească sau să se încalce prevederile și dispozițiile din domeniul de cadastru și publicitate imobiliară, iar textul ordinului nu denaturează și nu contravine normei juridice în executarea căreia a fost emis.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În ceea ce privește excepția de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate ca urmare a faptului că nu a fost parcursă procedura prealabilă, excepție ridicată de către pârâta Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară prin întâmpinare, instanța reține că, din cuprinsul art.4 din Legea nr.554/2004, excepția poate fi invocată în soluționarea unei acțiuni aflate pe rolul unei instanțe, în orice grad de jurisdicție, fiind un mijloc de apărare și nu o acțiune în contencios administrativ, astfel că procedura plângerii prealabile prev.de art.7 din lege nu se aplică excepției de nelegalitate. Prin urmare, excepția de inadmisibilitate ridicată de către pârâta Agenția de Cadastru și Publicitate Imobiliară este neîntemeiată, astfel că urmează a fi respinsă.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive ridicată prin întâmpinare de către Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară A pentru Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară Câmpeni, instanța reține că, în conformitate cu prevederile art.4 alin.2 din Legea nr.554/2006, asupra excepției de nelegalitate instanța se pronunță după procedura de urgență, în ședință publică, cu citarea părților și a emitentului actului.
Prin urmare, în vederea soluționării excepției de nelegalitate vor fi citate alături de emitentul actului acele părți din procesul în cadrul căruia a fost invocată excepția de nelegalitate. Având în vedere că atât Agenția de Cadastru și Publicitate Imobiliară B, cât și Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară A și Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Câmpeni figurează în calitate de pârâți în procesul în care a fost invocată excepția de nelegalitate, nu se poate considera în mod justificat că aceste instituții nu au calitate procesuală în prezenta cauză. Ca atare, excepția lipsei de calitate procesuală pasivă invocată de către pârâtul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară A în nume propriu și pentru Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Câmpeni este neîntemeiată, motiv pentru care va fi respinsă ca nefondată.
În ceea ce privește excepția de nelegalitate a Ordinului nr.634/2006 emis de către Directorul General al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, instanța constată următoarele:
Ordinul nr.634/13.10.2006 a cărui nelegalitate se invocă de către reclamant prin raportare la art.4 lit. l și h din Legea nr.7/1996 și la art.3 alin.1 lit. h din HG nr.1210/2004 a fost emis în temeiul art.3 alin.8 din Legea nr.7/1996 coroborat cu prevederile art.9 alin.5 din HG nr.1210/2004, avându-se în vedere dispozițiile art.4 lit. a și c și cele ale art.59 din Legea nr.7/1996.
Prin art.1 al acestui ordin, s-a aprobat Regulamentul privind conținutul și modul de întocmire a documentațiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, prevăzut în anexa care face parte din ordin.
Capitolul 1 din Regulamentul privind conținutul și modul de întocmire a documentațiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciar este rezervat dispozițiilor generale care prin art.1 stabilesc că în conformitate cu prevederile art.19 și art.59 din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr.7/1996, republicată, regulamentul are drept scop stabilirea procedurilor și modalităților prin care se întocmesc documentațiile cadastrale necesare înscrierii în cartea funciară a actelor și faptelor juridice, prin art.1 indice 1 definește o serie de noțiuni specifice, iar prin art. 2 enumeră tipurile de documentații cadastrale. Capitolul 2 și următoarele din regulament cuprinde dispoziții cu privire la întocmirea și conținutul documentațiilor cadastrale necesare, potrivit alin.2 al art.2 din Regulament, pentru identificarea, măsurarea și descrierea imobilelor, la data întocmirii lor, pentru a se asigura înregistrarea actelor și faptelor juridice referitoare la acestea.
Prin art.4 lit. l și respectiv h din Legea nr.7/1996 se prevede că Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară are ca atribuții principale avizarea expertizelor judiciare, topografice, geodezie sau de cadastru, cu privire la corectitudinea datelor topografice utilizate la solicitarea instanțelor de judecată și respectiv, avizarea conținutului topografic al hărților, planurilor cadastrale, ghidurilor și al altor documente cartografice destinate public.
De asemenea, prevederile art.3 alin.1 lit. h din HG nr.1210/2004 se prevede că Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară are ca principală atribuție avizarea tehnică prin oficiile de cadastru și publicitate imobiliară, înainte de depunerea lor în instanța de judecată, a expertizelor topocadastrale întocmite de experți judiciari, pe baza unui regulament elaborat în comun de Agenția Națională și de Ministerul Justiției.
În urma comparării textelor legale a căror nelegalitate se pretinde, instanța reține că nu există nici o contradicție și nici un aspect de nelegalitate. Aceasta întrucât Ordinul nr.634/2006 reglementează procedurile și modalitățile prin care se întocmesc documentațiile cadastrale necesare înscrierii în cartea funciară a actelor și faptelor juridice și nu instituie obligația și nici procedura de avizare a expertizelor tehnice efectuate de către experții judiciari cu ocazia soluționării unor litigii, obligație care este stabilită prin prevederile art.4 lit. l din Legea nr.7/1996, prevederi în a căror aplicare s-a stabilit necesitatea elaborării unui ordin comun de către Agenția Națională și Ministerul Justiției.
Din motivele de fapt ale excepției de nelegalitate expuse de către reclamant prin cererea depusă la fila 4, se observă că în realitate se urmărește de către reclamant să se înlăture aplicarea disp.art.4 lit. l din Legea nr.7/1996, care instituie obligația avizării tehnice a expertizelor efectuate la solicitarea instanțelor de judecată de experții judiciari, cu privire la corectitudinea datelor topografice utilizate, pentru considerente ce țin de omisiunea adoptării până în prezent de către instituțiile sus-menționate a regulamentului comun privind acordarea avizelor pentru aceste lucrări.
Însă, aceasta nu constituie un aspect de nelegalitate a Ordinului nr.634/2006 care se referă la o cu totul altă situație, respectiv la întocmirea documentațiilor cadastrale și care urmărește aplicarea dispozițiilor art.4 lit. a și c coroborate cu art.59 din Legea nr.7/1996 și nu a prevederilor art. 4 lit. l ale din același act normativ.
Susținerile reclamantului referitoare la interpretarea care trebuie dată dispozițiilor art.1 și ale alin. 3 al art.3 indice 2 din Legea nr.146/1997, precum și la neaplicarea unitară a Ordinului nr.634/2006 la nivelul întregii țări, sunt lipsite de relevanță juridică în cauză, întrucât, după cum se poate constata, ele nu sunt aspecte care se referă la nelegalitatea acestui din urmă act administrativ, în raport de actul în a cărui executare și aplicare a fost emis, respectiv a prevederilor art.4 lit. a și b și a art.59 din Legea nr.7/1996.
Pentru considerentele expuse, excepția de nelegalitate se constată a fi neîntemeiată, motiv pentru care va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate, invocată de pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ.
Respinge excepția lipsei de calitate procesuală pasivă, invocată de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară
Respinge ca neîntemeiată excepția de nelegalitate a Ordinului nr.634/2006 emis de către pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE CADASTRU ȘI PUPLICITATE IMOBILIARĂ, invocată în dosar nr- al Judecătoriei Cîmpeni de către reclamantul, cu domiciliul ales la Cabinetul de avocat, cu sediul în B de, str.2 -, -.A,.I,.1, jud.A în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, cu sediul în B,- A,.I, sector 6, Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară Cîmpeni, cu sediul în Cîmpeni,-, jud.A și Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară A, cu sediul în A I,-, jud.A, lui, cu domiciliu necunoscut, domiciliată în comuna, str.- -, jud.A, domiciliată în,-, jud.T, domiciliat în T,-,.C,.1, jud.T, domiciliată în comuna,-, jud.T, și, domiciliați în T, str.-.- și, --93,.A,.8, jud.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 10 Februarie 2010.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- -- - -
Red.
Tehnored./13 ex./03.03.2010
Președinte:Nicoleta Nanea ParaschivJudecători:Nicoleta Nanea Paraschiv