Alte cereri. Decizia 2200/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2200
Ședința publică de la 29 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sanda Lungu
JUDECĂTOR 2: Elena Canțăr Președinte Secție
JUDECĂTOR 3: Magdalena Fănuță
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta - DGFP D împotriva sentinței nr.1398 din 05 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă SC SRL.
HGLa apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat consilier juridic pentru recurenta pârâtă - DGFP D și avocat pentru intimata reclamantă SC SRL.
HGProcedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către, după care;
Curtea, constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a acordat cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic, pentru recurenta pârâtă - DGFP D, pune concluzii de admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii cererii de suspendare ca fiind netemeinică și nelegală, nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art.14 și 15 din Legea nr.554/2004.
Avocat pentru intimata reclamantă SC SRL HG depune concluzii scrise pe care le susține oral și în raport de care pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.1398 din 5 iunie 2008, Tribunalul Dolja admis acțiunea reclamantei SC" "SRL, a dispus suspendarea executării actelor administrative - raport de inspecție fiscală 5031/2007 și decizia de impunere privind obligațiile legale suplimentare, până la pronunțarea instanței de fond.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, în ceea ce privește paguba iminentă, organul fiscal a demarat și procedura de executare fiscală, fiind emise acte de executare privind înființarea popririi, sechestru asigurător pentru bunuri mobile, măsuri de executare care privesc bunurile mobile și imobile ale societății și care generează riscul creării unui prejudiciu material viitor și imprevizibil.
S-a avut în vedere că lipsa mijloacelor cu care reclamanta își desfășoară activitatea comercială poate determina imposibilitatea onorării obligațiilor financiare față de salariații săi, față de furnizori sau față de clienți, indisponibilizarea tuturor sumelor existente precum și a celor viitoare din conturile societății reclamante duce la imposibilitatea de a fi efectuate plățile ceea ce determină o pagubă iminentă în patrimoniul reclamantei.
A reținut tribunalul că în speță există un caz bine justificat în condițiile în care actul de creanță a fost contestat de reclamantă în cadrul procedurii fiscale jurisdicțional-administrative, însă organul de executare fiscal a procedat la efectuarea unor măsuri de executare silită privind înființarea popririi și sechestru asigurător pentru bunuri mobile.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DGFP
A precizat recurenta că actele administrative sunt prezumate a fi legale și veridice, astfel că sunt executorii din oficiu și că în cauză nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art.14 din Legea 554/2004, pentru suspendarea actului administrativ fiscal.
S-a arătat că al dosarul cauzei nu au fost depuse acte contabile din care să rezulte imposibilitatea onorării obligațiilor viitoare sau a desfășurării activității, datorită executării silite.
De asemenea, s-a precizat că nu au fost dovedite împrejurări legate de starea de fapt și de drept care să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ fiscal.
Examinând recursul, Curtea îl găsește nefondat pentru motivele ce se vor expune în continuare:
Organele de inspecție fiscală din cadrul DGFP D au efectuat un control fiscal la reclamantă, ale cărui rezultate s-au concretizat în raportul de inspecție fiscală nr.5032 încheiat la 26.10.2007, în baza căruia s-a emis decizia de impunere nr.539/26.10.2007, prin care s-au stabilit obligații fiscale suplimentare în cuantum de 341.405 lei.
Reclamanta a formulat plângere administrativă împotriva actului de control și a deciziei de impunere și de asemenea a solicitat instanței suspendarea actelor fiscale contestate.
Soluția adoptată de Tribunalul Dolj este legală și temeinică.
Procedura suspendării actelor administrative fiscale, împotriva cărora s-a formulat contestație,este reglementată în cuprinsul art.215 Cod pr.fiscală, Titlul IX; Cap.III, privind "soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale".
Articolul 215 Cod pr.fiscală dispune că introducerea contestației pe cale administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, iar în aliniatul 2 se precizează că dispozițiile acestui articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările ulterioare.
Textul prevede că suspendarea actului administrativ fiscal se poate solicita de către contribuabil, cu condiția depunerii unei cauțiuni.
Analizând trimiterea pe care legiuitorul o face în cuprinsul art.215 Cod pr.
Fiscală la prevederile Legii 554/2004, Curtea constată că aceasta se referă la prevederile art.14 din Legea contenciosului administrativ, text care reglementează suspendarea executării actului administrativ, în perioada cât se derulează procedura prealabilă.
Potrivit art.14 din Legea 554/2004, suspendarea executării unui act administrativ se poate dispune în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea autorității publice care a emis actul.
Cele două condiții prevăzute în art.14, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă sunt reciproc determinate, în sensul că pericolul producerii unei pagube iminente determină cazul bine justificat.
Ca principiu în Dreptul administrativ român operează prezumția de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu, așa cum s-a susținut în motivele de recurs.
Instituția suspendării unui act administrativ reprezintă creația legislativă, în baza căreia judecătorul investit cu soluționarea unei astfel de cereri apreciază dacă sunt întrunite cele două condiții și vizează tocmai posibilitatea suspendării unui act administrativ, până la pronunțarea instanței, dată la care este consfințită legalitatea sau nelegalitatea acestuia.
În speța de față, reclamanta a plătit cauțiunea prevăzută de art.215 Cod pr.fiscală.
Curtea apreciază că soluția primei instanțe de suspendare a executării actelor fiscale este legală, deoarece prin executarea ce s-a pornit împotriva reclamantei,respectiv prin înființarea popririi, dovedită cu actele depuse la dosar (fila 21) se creează posibilitatea producerii unui prejudiciu material, de natură a conduce la imposibilitatea continuării activității.
Cazul bine justificat derivă din faptul că procedura administrativă nu este finalizată, iar executarea, înainte de definitivarea acestei proceduri și mai înainte ca justiția să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal, constituie un motiv întemeiat la adoptarea soluției de suspendare a executării actului fiscal contestat.
Alături de argumentele instanței de fond, care a efectuat o analiză pertinentă a îndeplinirii condițiilor de suspendare a actului fiscal, Curtea mai arată că este aplicabilă și recomandarea nr.R/89/8/13.09.1989 a Comitetului de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă și recomandarea 16/2003 a Comitetului din cadrul Consiliului Europei, conform cărora executarea deciziilor administrative trebuie să țină cont de drepturile și interesele persoanelor particulare.
Potrivit celor două recomandări, autoritatea jurisdicțională competentă, în speță instanța judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, trebuie să ia măsuri provizorii corespunzătoare.
Soluția suspendării actului administrativ până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicțională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităților administrative prin care se impun particularilor o serie de obligații.
Suspendarea pronunțată de instanță nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiției pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicționale.
Ținând seama de considerentele de ordin legal expuse în prezenta hotărâre, de recomandările Comitetului de Miniștrii, pentru a evita excesul de putere din partea autorității fiscale și de circumstanțele cauzei, Curtea apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecințe grave în patrimoniul reclamantei.
Curtea consideră că executarea propriu-zisă și efectivă a deciziei de impunere fiscală trebuie să se realizeze numai după ce justiția s-a pronunțat și a stabilit că sumele reținute în actul fiscal sunt datorate.
Organul fiscal are posibilitatea să instituie măsuri asigurătorii, asupra bunurilor, așa cum prevede art.129 și urm. din Codul d e procedură fiscală pentru că suspendarea vizează executarea silită propriu-zisă a actului, și nu procedurile anterioare, cum este sechestrul asigurator.
Înființarea popririi asupra contului unei societăți, căreia organul fiscal i-a stabilit anumite obligații bugetare suplimentare constituie un caz bine justificat, de natură a determina judecătorul să adopte soluția de suspendare a actului fiscal prin care s-au constituit obligațiile bugetare.
Prin admiterea cererii de suspendare, societatea petentă, ca persoană juridică particulară nu aduce atingere caracterului executoriu al deciziilor autorităților administrative, deoarece așa cum s-a arătat și mai sus aceasta nu refuză executarea, ci solicită autorității jurisdicționale să ia măsuri de suspendare a executării actului, pe care îl apreciază că îi vatămă drepturile sale.
Reamintim că introducerea căilor administrative de atac, a acțiunii împotriva actelor administrative, precum și suspendarea actelor administrative, nu sunt cauze care să determine suspendarea aplicării majorărilor de întârziere pentru debitele restante.
Împrejurarea că legiuitorul nu a suspendat cursul majorărilor în timpul procedurilor enunțate anterior, este de natură a-i crea contribuabilului o responsabilizare mai mare,deoarece în situația în care demersul său legal nu va avea succes, acesta va suporta consecințele în sensul că va plăti majorări asupra obligațiilor fiscale principale și pentru perioadele respective.
Având în vedere motivele enunțate în prezenta decizie, Curtea reține că sentința primei instanțe este legală și temeinică, că motivele de recurs sunt nefondate, așa încât în baza art.312 Cod pr.civilă, recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta - DGFP D împotriva sentinței nr.1398 din 05 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă SC SRL.
HGDecizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Octombrie 2008
Președinte, - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.-
LF/ 2 ex/28.11.2008
Jud.fond: Cl.
Președinte:Sanda LunguJudecători:Sanda Lungu, Elena Canțăr, Magdalena Fănuță
