Alte cereri. Decizia 233/2010. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA OPERATOR 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr- - 18.12.2009

DECIZIA CIVILĂ NR. 233

Ședința publică din 18 Februarie 2010

PREȘEDINTE: Diana Duma

JUDECĂTOR 2: Maria Belicariu

JUDECĂTOR 3: Răzvan Pătru

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1192/23.10.2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr- în contradictoriu cu pârâta Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie a Județului C-

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsă părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depuse la dosar prin serviciul de registratură al instanței întâmpinare din partea Agenției județene pentru Prestații Sociale C-

Față de lipsa părților și având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului C-S la data de 20.05.2009 sub nr-, reclamantul a solicitat refacerea înscrisurilor dispărute din dosarul nr. 3944/CA/2003, confirmate prin decizia nr. 315 din 28.05.2007, emisă de către C-S, prin care specifică existența în cuprinsul dosarului nr. 5464/CA/2004, înregistrat la Curtea de Apel Timișoara, doar a adresei nr. 3330/08.07.2002 al, față de care,Comisia" constată că reclamantul nu a fost persecutat din motive politice și nu-i pot fi aplicate prevederile art. 1 din nr. 118/1990, republicat.

În motivare, reclamantul arată că, la data de 18.06.2003, în temeiul art. 11 din nr. 118/1990, a solicitat Tribunalului C-S să constate, prin hotărâre judecătorească, că reclamantul a fost persecutat din motive politice. Prin sentința nr. 2602/25.09.2003, Tribunalul C-S a admis acțiunea reclamantului. Pârâta a formulat recurs împotriva acestei sentințe, înregistrat la Curtea de Apel Timișoara sub nr. de dosar 5464/CA/2004, recurs ce este admis de instanță, sentința nr. 2602/25.09.2003 fiind casată. Dosarul nr. 5464/CA/2004 este trimis de Curtea de Apel Timișoara către Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie C-S, spre competentă soluționare.

Reclamantul menționează că, în temeiul sentinței nr. 2398/22.09.2006 a Tribunalului C-S, pronunțată în dosarul nr.4380/CA/2006, rămasă definitivă și irevocabilă, învestită cu formulă executorie, pârâta emite decizia nr. 315/28.05.2007, cu motivarea că: în conținutul dosarului nr. 5464/CA/2004 al Curții de Apel Timișoara, urmare a dosarului nr. 3944/CA/2003 al Tribunalului C-S, nu se mai găsesc probele, doveditoare a persecuției politice, ce au constituit motivarea sentinței nr. 2602/25.09.2003 a Tribunalului C-S, pronunțată în dosarul nr. 3944/CA/2003.

În drept, invocă prevederile art. 583 alin. 2 și 3 Cod procedură civilă.

Pârâta nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare.

Prin sentința civilă nr. 11921/23.10.2009 pronunțată în dosar nr-Tribunalul C-S a respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie a Județului C-

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut în esență următoarele:

Reclamantul a solicitat, în temeiul art. 583 Cod procedură civilă, refacerea înscrisurilor dispărute din dosarul nr. 3944/CA/2003.

Tribunalul C-S s-a pronunțat prin sentința nr. 2602/25.09.2003, prin care a admis acțiunea reclamantului și a constatat că perioada cuprinsă între 1958-1989 constituie vechime în muncă, întrucât reclamantul a fost persecutat politic (fila 32-33 dosar). Sentința Tribunalului C-S a fost casată prin decizia nr. 528/27.10.2004 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 5464/CA/2004, întrucât tribunalul a soluționat cererea reclamantului cu încălcarea competenței organelor prevăzute de Legea nr. 55/1998, motiv pentru care cererea reclamantului a fost trimisă, spre competentă soluționare Direcției de Muncă, Solidaritate Socială și Familie a Județului C-

Tribunalul a reținut că dispozițiile art. 583-585 Cod procedură civilă reglementează procedura refacerii înscrisurilor și a hotărârilor dispărute. Condiția esențială a acestei proceduri vizează dispariția actelor sau a dosarului cauzei privitoare la o pricină în curs de judecată.

În speța de față, tribunalul a reținut că nu ne aflăm în situația reglementată de dispozițiile art. 583 Cod procedură civilă, pentru următoarele considerente:

Reclamantul a solicitat refacerea înscrisurilor dispărute din dosarul nr. 3944/CA/2003 în care s-a pronunțat sentința nr. 2602/25.09.2003 de către Tribunalul C-S (fila 32-33 dosar). Această hotărâre a fost casată de Curtea de Apel Timișoara prin decizia nr. 528/27.10.2004 pronunțată în dosarul nr. 5464/CA/2004 (fila 35-36 dosar).

Așadar, în cauză nu este îndeplinită cerința existenței unei pricini aflată în curs de judecată.

De altfel, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că reclamantul a formulat mai multe cereri către Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie a Județului C-S, prin care a solicitat stabilirea calității sale de persoană persecutată politic, iar decizia comisiei a fost contestată în baza Legii contenciosului administrativ (fila 37-40, 55-56 și 60 dosar).

Prin acțiunea de față, reclamantul solicită, nefondat, refacerea înscrisurilor din dosarul nr. 3944/CA/2003 și rejudecarea cauzei.

Or, cauza dosarului cu nr.3944/Ca/2003 a fost soluționată definitiv și irevocabil, prin decizia civilă nr.528/2004 a Curții de Apel Timișoara (fila 35-36 dosar).

Față de considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, tribunalul a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie a Județului C-

Împotriva acestei hotărâri de formulat recurs reclamantul, solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii.

În motivare se arată că, trecerea în rezervă a unui militar d e carieră, înainte de anul 1989 ar fi putut avea motive și de natură politică ori psiho-fizică, însă nu echivalează cu o condamnare penală, cu sau fără executare de pedeapsă.

Alte motive care determină nelegalitatea sentinței nr. 1192 din 23.10.2009 dosar nr- o constituie reaua credință dovedită de magistratul judecător care, aplicând prevederile art. 583 al. 3. s-a mulțumit doar cu probele reclamantului, fără a lua măsurile ce se impun față de partea care declară lipsa probelor.

Aprecierea instanței că, starea cauzei dosarului nr. 3944/CA/2008 a fost soluționată definitiv și irevocabil, prin decizia nr. 528 din 27.10.2004 a Curții de Apel Timișoara nu are suport deoarece sentința a fost casată pentru necompetență și nicidecum pentru nulitate.

Prin întâmpinare, Agenția Județeană pentru Prestații Reșița a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe arătând că, urmare a cererii înregistrate cu nr. 6903 / 07.08.2002, reclamantul a solicitat stabilirea calității de beneficiar al nr. 118/1990, republicat Prin Decizia nr. 1667/12.1.2002 și Decizia nr. 1667/18.12.2002 de revizuire a primei Decizii, Comisia instituită potrivit nr. 118/1990 a respins cererea formulată de domnul Puntea, întrucât acesta nu se încadra în prevederile acestui act normativ. Deciziile susmenționate nu au fost contestate în termenul legal de 30 de zile de la comunicare, la instanța de contencios administrativ.

Ulterior, reclamantul a formulat o acțiune în contencios administrativ ce a făcut obiectul dosarului nr. 3944/CA/18.06.2003, la Tribunalul C-S prin care a solicitat instanței să constate că perioada de timp cuprinsă între anii 1958 - 1989 constituie vechime în muncă și se ia în considerare la stabilirea pensiei.

Prin Sentința civilă nr. 2602/25.09.2003 s-a admis acțiunea reclamantului împotriva.

Direcția de Muncă C S a declarat recurs la Curtea de Apel Timișoara împotriva acestei sentințe, iar prin Decizia civilă nr. 528/27.10.2004, Curtea de Apel a admis recursul, a casat hotărârea recurată.

Reclamantul și-a precizat acțiunea, în sensul că a solicitat să se constate că este beneficiar de drepturile 118/1990. În mod corect Tribunalul C-S a respins capătul de cerere prin care a solicitat să se constate că este beneficiar de 118/1990, întrucât, s-ar încălca competența organelor expres prevăzute de lege, sens în care s-a pronunțat și Curtea de Apel Timișoara prin Decizia civilă nr. 528/2004.

De asemenea reclamantul a contestat în anul 2006 la Tribunalul C-S în dosar nr. 4380/CA/2006, faptul că i s-a refuzat soluționarea cererii sale de punere în executare a Deciziei nr. 528 / 2004 emisă de Curtea de Apel Timișoara. Prin Sentința nr. 2398/22.09.2006, rămasă definitivă, prin respingerea recursului declarat de către C-S, la Curtea de Apel Timișoara, s-a dispus analizarea de către instituția pârâtă a dispozitivului Deciziei nr. 528/2004 și emiterea unei decizii motivate conform art. 8, alin. 4) din nr. 118/1990.

În executarea sentinței nr. 2398/22.09.2006, Comisia Județeană a emis Decizia nr. 315/28.05.2007, prin care a respins cererea formulată de reclamant, înregistrată cu nr.1499/03.03.2007. Această decizie a fost contestată de reclamant la Tribunalul C-S în dosar nr-,iar instanța de fond a respins acțiunea reclamantului prin sentința nr. 303 /19,10.2007. Acesta a atacat cu recurs Ia Curtea de Apel Timișoara sentința amintită, iar prin Decizia nr. 289/06.03.2008, Curtea de Apel a respins recursul domnului.

a formulat Contestație în anularei împotriva Deciziei 289/06.03.2008, iar Curtea a respins această contestație prin Decizia nr. 856/18.09.2008, pronunțata în Dosarul nr-.

Domnul a depus cerere de revizuire la Decizia nr. 856 / 18.09.2008, înregistrată în dosarul nr- la Curtea de Apel Timișoara. în data de 05.03,2009, Curtea de Apel a respins cererea de revizuire, decizia curții fiind irevocabilă.

Prin acțiunea prezentă, ce face obiectul dosarului nr-, reclamantul a solicitat refacerea unor înscrisuri dispărute din dosarul nr. 3944/CA/2003 aflat pe rolul Tribunalului C-S care prin sentința civilă 1192/23.10.2009, instanța de fond respins acțiunea formulată de, ca nefondată.

Analizând actele dosarului, criticile recurentului prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:

Reclamantul - domnul - a contestat legalitatea sentinței civile nr. 1192/23.10.2009 a Tribunalului C-S pe considerentul că judecătorul care a pronunțat această hotărâre era incompatibil, întrucât și-a spus părerea cu privire la pricina respectivă. Astfel domnul a invocat faptul că doamna judecătoare, care a pronunțat sentința civilă nr. 1192/23.10.2009 a Tribunalului C-S, s-a mai pronunțat asupra cauzei prin sentința civilă nr. 2487/30.09.2005 a Tribunalului C-

Curtea reține că prin sentința civilă recurată, Tribunalul C-S a respins cererea domnului privind refacerea înscrisurilor dispărute din dosarul nr. 3944/CA/2003.

Cât privește sentința civilă nr. 2487/30.09.2005 a Tribunalului C- atașată la fila 55-56 din dosarul de fond, Curtea constată că prin această hotărâre a fost respinsă cererea reclamantului referitoare la omisiunea punerii în executare de către Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie C-S decizia civilă nr. 528/27.10.2004, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. 5464/CA/2004, precum și cererea reclamantului de constatare a faptului că este beneficiarul al prevederilor Decretului-Lege nr. 118/1990.

Curtea constată, astfel, că în prezenta cauză s-a examinat cererea reclamantului de refacere a înscrisurilor dispărute din dosarul nr. 3944/CA/2003, în timp ce prin sentința civilă nr. 2487/30.09.2005 a Tribunalului C- a fost respinsă cererea reclamantului referitoare la omisiunea punerii în executare de către Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie C-S decizia civilă nr. 528/27.10.2004, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. 5464/CA/2004, precum și cererea reclamantului de constatare a faptului că este beneficiarul al prevederilor Decretului-Lege nr. 118/1990.

Așadar, Curtea constată că judecătorul cauzei a examinat două cereri diferite în cele două cauze, astfel încât nu se poate reține că acesta și-ar fi spus părerea cu privire la cererea de refacere a înscrisurilor dispărute prin soluționarea cererii reclamantului de constatare a faptului că este beneficiarul al prevederilor Decretului-Lege nr. 118/1990.

Cât privește fondul cererii de refacere a înscrisurilor pretins dispărute din dosarul nr. 3944/CA/2003, Curtea constată că în dosarul din dosarul nr. 3944/CA/2003 al Tribunalului C-S a fost pronunțată sentința civilă nr. 2602/25.09.2003 atașată la fila 32-33 din dosarul de fond, sentința civilă care a fost casată de Curtea de Apel Timișoara prin decizia civilă nr. 528/27.10.2004, pronunțată de 5464/CA/2004, atașată la fila 35-36 din dosarul de fond, decizie prin care s-a dispus trimiterea cauzei la Direcția de Muncă și Solidaritate Socială C-S în vederea analizării cererii domnului de beneficiarul al prevederilor Decretului-Lege nr. 118/1990.

Așadar, la 27.10.2004 soluția din dosarul nr. 3944/CA/2003 a devenit irevocabilă. Or, conform 583 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, " dosarele sau înscrisurile privitoare lao pricină în curs de judecată, dispărute în orice chip, se pot reface de însăși instanța învestită cu judecarea pricinii".

Totodată, art. 584 Cod de Procedură Civilă - care reglementează ipoteza refacerii unor înscrisuri dispărute dintr-un dosar în care s-a pronunțat o soluție de către instanța de fond - prevede următoarele:

"Dacă dosarul sau înscrisurile dispărute priveau o pricină în care se pronunțase o hotărâre de către prima instanță și împotriva căreia se făcuse apel, această hotărâre se va reface după cel de-al doilea exemplar al hotărârii păstrat de prima instanță; iar dacă și acel exemplar ar fi dispărut, vor putea folosi la refacere copiile legalizate de pe hotărâre, ce s-au încredințat părților sau altor persoane.

În acest scop, instanța va putea dispune să se facă, din oficiu, publicații într-un ziar mai răspândit, cu arătarea ca orice posesor al unei copii de pe hotărâre să o depună la grefa instanței care a ordonat publicația.

Dacă hotărârea nu se poate reface pe calea arătată la alin. 1 și 2, se va trece la refacerea ei de către instanța de apel, potrivit dispozițiilor art. 583.

Dacă dosarul, inclusiv hotărârea, nu se poate reface nici potrivit alin. 3, instanța de apel va judeca din nou pricina în fond. Pentru judecata din nou a cauzei, părțile sunt obligate să facă dovada că între ele a existat litigiul ce face obiectul rejudecării și că acesta a fost soluționat prin hotărâre judecătorească. Dovada se va face cu orice înscrisuri sau extrase din registrele ori din alte evidențe ale instanței judecătorești sau ale altor autorități".

În raport cu aceste dispoziții legale, Curtea consideră că în mod corect instanța de fond a reținut că nu este posibilă refacerea înscrisurilor pretins dispărute dintr-un dosar în care s-a pronunțat o hotărâre irevocabilă. În măsura în care domnul a sesizat dispariția unor înscrisuri din dosarul nr. 3944/CA/2003 al Tribunalului C-S, a avut posibilitatea de a solicita Curții de Apel Timișoara refacerea acestor înscrisuri conform procedurii prevăzute de 584 Cod de Procedură Civilă. Însă prin pronunțarea în această cauză a deciziei civile nr. 528/27.10.2004, hotărâre irevocabilă, s-a pus capăt termenului în care era admisibilă cererea de refacere a unor înscrisuri dispărute din dosarul respectiv.

Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea apreciază că soluția Tribunalului C-S este temeinică și legală sub acest aspect, urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă, recursul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1192/23.10.2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1192/23.10.2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 18.02.2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Prima instanță - Tribunalul C-

Judecător -

Red. RP-25.02.2010

TehnoredM. 25.02.2010

4 expl/SM/emis 2 comunicări

Președinte:Diana Duma
Judecători:Diana Duma, Maria Belicariu, Răzvan Pătru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 233/2010. Curtea de Apel Timisoara