Alte cereri. Decizia 2350/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2350
Ședința publică de la 08 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 2: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 3: Constantin Diaconu
Grefier - -
Pe rol rezultatul dezbaterilor din data de 05 mai 2009 privind recursul declarat de reclamanta SOCIETATEA DE CONSUM C împotriva sentinței numărul 1978 din 14 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile din data de 05 mai 2009 au fost consemnate într-o încheiere separată care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința numărul 1978 din 14 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr- s-a respins excepția neîndeplinirii procedurii prealabile prev.de art.7 din L 554/2004, excepția tardivității acțiunii și s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SOCIETATEA DE CONSUM C în contradictoriu cu pârâții SC" "SRL și COMUNA -PRIN PRIMAR.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele aspecte de fapt și de drept:
Potrivit art. 13 alin 1 din Legea 550/2002, lege care se stabilește cadrul juridic pentru vânzarea spațiilor comerciale și a celor de prestări de servicii, proprietate privată a statului, aflate în administrarea consiliilor județene sau a consiliilor locale, "terenul aferent spațiului comercial sau de prestări de servicii se vinde o dată cu acesta, dacă este clarificată situația sa juridică și dacă sunt îndeplinite condițiile legale", iar potrivit alin 2 al aceluiași articol "terenul a cărui situație juridică se clarifică după data vânzării spațiului comercial sau de prestări de servicii, cu excepția celor care sunt proprietate publică a statului sau a unității administrativ-teritoriale, va fi vândut cumpărătorului spațiului, la cererea acestuia, prin negociere directă, avându-se în vedere valoarea de circulație a terenului".
În speța de față, așa cum s-a reținut anterior, vânzarea prin negociere directă a intervenit în conformitate cu dispozițiile Legii 550/2002, ulterior înstrăinării chiar de către reclamantă a unei părți din construcția a cărei proprietară este și vizează un teren aflat în domeniul privat al com., jud D, aferent spațiului comercial înstrăinat și cu privire la care reclamanta justifică un drept de folosință numai pe durata deținerii în proprietate a construcției.
Susținerile reclamantei legate de nerespectarea dreptului său de folosință prin înstrăinarea terenului, ori la încălcarea dreptului său de preempțiune prevăzut de dispozițiile art. 107 din Legea 1/2005 sunt nefondate, împrejurările invocate neafectând valabilitatea convenției încheiate cu respectarea condițiilor Legii 550/2002.
În condițiile în care proprietatea asupra terenului în discuție revenea com., aceasta în calitate de titular al dreptului își putea exercita prerogativele de proprietar, hotărând chiar și vânzarea prin negociere directă potrivit L 550/2002 independent de eventualul drept de folosință consacrat de disp. art. 187 alin 1 din Legea nr. 109/1996, pe durata deținerii construcției în proprietate, drept care în mod firesc nu poate fi afectat prin schimbarea proprietarului terenului.
De asemenea, având în vedere că dispozițiile Legii 1/2005 au intrat în vigoare în luna februarie 2005, reclamanta nu poate invoca pentru o vânzare din anul 2003 un eventual drept de preempțiune instituit de dispozițiile acestui act normativ care nu poate produce efecte retroactiv.
Neîntemeiată este și cererea de constatare a nulității contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 564/2007 și a actului adițional la acesta autentificat sub nr. 766/2007, în privința cărora ne se identifică vicii de fond sau de formă care să atragă sancțiunea nulității actelor juridice.
De altfel, invocând nulitatea celor două contracte, reclamanta nu invocă nicio cauză de nulitate a cărei incidență să poată fi verificată în concret de către instanță.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivarea cererii de recurs, reclamanta a arătat că instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 13 din Legea 550/2002 și le-a aplicat greșit la starea de fapt reținută în cauză, întrucât acest text legal impune îndeplinirea cumulativă a două condiții: clarificarea situației juridice a terenului și respectarea condițiilor legale de vânzare, iar în cauză prima condiție nu era îndeplinită întrucât terenul în suprafață de 552 mp este aferent întregii construcții "Magazin ", formată din "Bufet " și alte spații comerciale ce au rămas în proprietatea reclamantei, nefiind delimitat prin nici un act terenul aferent fiecărei părți din construcție.
S-a mai arătat că la momentul vânzării terenului către SC mohora SRL situația acestuia nu era clarificată, întrucât prin efectul Legii nr. 109/1996 reclamanta deținea un drept de folosință asupra întregului teren, iar după vânzarea unei părți din construcție se impunea delimitarea dreptului de folosință.
S-a mai criticat soluția instanței de fond și prin prisma încălcării dispozițiilor art. 123 din Legea nr. 215/2001 care recunoaște un drept de preemțiune reclamantei.
În drept, recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
La data de 07.04.2009 intimata pârâtă SC SRL a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefundat și menținerea sentinței ca legală și temeinică.
În motivarea acestei cereri, s-a arătat că este eronată susținerea recurentei în sensul că nu au fost respectate dispozițiile art. 13 din Legea nr. 550/2002, întrucât acest text legal impune doar condiția ca la momentul vânzării să fie clarificată situația juridică a terenului, nu și a construcțiilor existente pe acesta, și că în speță această condiție este îndeplinită întrucât terenul este domeniul privat al comunei, nefiind revendicat și neexistând alte impedimente legale.
S-a mai arătat că este irelevantă critica recurentei privitoare la folosința unei părți din construcția ce a fost vândută intimatei întrucât aceasta nu a formulat cerere de cumpărare a terenului sau a unei părți din teren în temeiul Legii nr. 550/2002.
Cu privire la dreptul de preemțiune s-a arătat că temeiul invocat de reclamantă, art. 107 din legea 1/2005 nu este aplicabil în raport de data încheierii procesului verbal atacat, iar invocarea dispozițiilor art. 123 din legea nr. 215/2001 nu echivalează cu o precizare a acțiunii.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței instanței de fond prin prisma motivelor de recurs formulate de reclamantă și a dispozițiilor art. 3041din Codul d e procedură civilă se rețin următoarele aspecte de fapt și de drept:
Potrivit art.129 din Codul d e procedură civilă, text legal ce reglementează rolul activ al judecătorului, " cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurare de fapt și de drept, chiar dacă sunt menționate în cerere sau în întîmpinare. De asemenea, judecătorii vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare chiar dacă părțile se împotrivesc".
Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă s-a solicitat să se constate nulitatea absolută a procesului-verbal nr. 1414/04.09.2003 și a tuturor actelor subsecvente încheiate în baza sa cu motivarea că prin procesul-verbal nr. 1414/04.09.2003 Primăria a vândut prin negociere directă către SC SRL suprafața de teren de 552. aferentă imobilului "Magazin sătesc cu Bufet ", care până în anul 2002 aparținut în totalitate Podari prin fuzionarea Cooperativei de Consum în luna mai 1989 și, ulterior, fuzionată cu
Reclamanta a precizat că terenul respectiv i-a fost transmis în folosință fără plată și fără termen pentru construirea "Magazinului sătesc cu Bufet " de către Consiliul Popular al comunei, iar construcția a fost ridicată cu bună-credință și în mod voluntar de către membrii cooperatori ai fostei Cooperative de Consum, fuzionată ulterior cu de Consum Podari, în baza prevederilor Decretului nr. 244/17.06.1955.
În motivarea acțiunii, s-a arătat, în esență, că reclamantei i-a fost încălcat dreptul de proprietate asupra construcției "Magazinul sătesc " și dreptul de folosință asupra terenului aferent acestei construcții, întrucât prin procesul verbal încheiat la data de 22.03.2002 s-a vândut doar construcția "Bufet ", iar prin procesul - verbal încheiat la data de 04.09.2003 s-a vândut terenul în suprafață de 522 mp aferent ambelor construcții (întregului spațiu comercial) și nu doar al celui aferent "Bufet ", fiind astfel încălcate dispozițiile Legii nr. 550/2002.
Instanța de fond, deși reține aplicabilitatea dispozițiilor art. 13 alin. 1 din Legea 550/2002, lege care se stabilește cadrul juridic pentru vânzarea spațiilor comerciale și a celor de prestări de servicii, proprietate privată a statului, aflate în administrarea consiliilor județene sau a consiliilor locale, potrivit cu care "terenul aferentspațiului comercial sau de prestări de servicii se vinde o dată cu acesta, dacă este clarificată situația sa juridică și dacă sunt îndeplinite condițiile legale", iar "terenul a cărui situație juridică se clarifică după data vânzării spațiului comercial sau de prestări de servicii, cu excepția celor care sunt proprietate publică a statului sau a unității administrativ-teritoriale, va fi vândut cumpărătorului spațiului, la cererea acestuia, prin negociere directă, avându-se în vedere valoarea de circulație a terenului", nu a administrat probe cu privire la suprafața de teren aferentă spațiului comercial "Bufet " și respectiv spațiului comercial "Magazinul sătesc ", în condițiile în care la dosar s-a depus raportul de constatare tehnică și evaluare extrajudiciar întocmit de ing., în care sunt evidențiate construcțiile și terenul aferent.
Față de aceste considerente, instanța de fond avea obligația de a pune în discuția părților aceste aspecte, precum și necesitatea administrării unei expertize tehnice specialitatea topometrie pentru a stabili suprafața de teren aferentă fiecărui spațiu comercial.
Constatând că instanța de fond nu a lămurit fondul litigiului pe bază de probe, Curtea, apreciază că sentința este nelegală, nefiind cercetat fondul litigiului dintre părți.
Față de aceste considerente, se constată întemeiat recursul reclamantei și față de faptul că instanța de fond a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, urmează a fi casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, în raport de dispozițiile art.312 alin.5 Cod pr. civilă.
Instanța de trimitere, în lumina prevederilor art.315 alin.1 și 3 Cod pr. civilă, va pune în discuția părților necesitatea administrării unei expertize tehnice specialitatea topometrie pentru a stabili suprafața de teren aferentă fiecărui spațiu comercial, pentru a se putea verifica respectarea condițiilor impuse de dispozițiile art. 13 din legea 550/2002.
De asemenea, în rejudecare instanța de fond va avea în vedere și celelalte apărări formulate de părți în fața instanței de recurs în vederea pronunțării unei sentințe legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SOCIETATEA DE CONSUM C împotriva sentinței numărul 1978 din 14 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Mai 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. jud.
tehnored. /2ex/08.06.2009
Jud. fond
Președinte:Costinel MoțîrlichieJudecători:Costinel Moțîrlichie, Gabriela Carneluti, Constantin Diaconu
