Alte cereri. Decizia 2354/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2354
Ședința din Camera de Consiliu de la 11 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Ilie Judecător
- - - - Judecător
- - - - Judecător
Grefier: -
XXXX
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la data de 29 aprilie 2009, privind recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței nr. 1945 din data de 30 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul pârât Spitalul Județean Tg.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică de la data de 29 aprilie 2009, când cei prezenți au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi și care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța în vederea deliberării a amânat pronunțarea pentru ziua de 06 mai 2009 și ulterior pentru 11 mai 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față,
Prin sentința nr.1945 din 30 septembrie 2008 Tribunalului Gorj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal, a fost respinsă contestația formulată de petentul, împotriva dispoziției nr.448/30.05.2006, emisă de intimatul Spitalul Județean Tg
În motivare instanța a reținut că prin dispoziția nr.351 din 18 mai 2004, în urma concursului susținut petentul a fost numit în funcția de Director Îngrijiri Medicale al Spitalului Județean Tg- Prin 576/2006 reclamantului s-a încetat de drept numirea în funcția de Director Îngrijiri Medicale al Spitalului județean Tg-J, dispoziția 448/30.05.2006 fiind un act de aplicare al ordinului prin care unitatea pârâtă i- asigurat locul de muncă deținut anterior prin contract individual de muncă, loc rezervat pe perioada cât îndeplinit funcția de asistent medical principal PL - Laborator Recuperare, Medicină Fizică și al spitalului, astfel încât prin dispoziția respectivă nu a avut loc concediere abuzivă cum se susține în mod eronat de către petent.
Cât privește excepția de nelegalitate a 576/2006 invocată în acțiunea principală, s-a pronunțat Curtea de Apel București prin sentința nr. 292 din 29.11.2006, în sensul că a fost respinsă ca neîntemeiată cu motivarea că pe de o parte nu au fost încălcate disp. art. 15 al. 2 și art. 78 din Constituție, iar cu referire la nelegalitatea disp. art. 5 din ordinul menționat, reclamantul nu invocat dispozițiile legale ce au fost încălcate.
În ceea ce privește cererea pentru acordarea diferențelor salariale indexate, majorate și reactualizate, precum și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat petentul de la data încetării contractului de administrare până la data pronunțării hotărârii tribunalul a constatat că este inadmisibilă, reclamantul nesolicitând anularea Ordinului 576/2006, acesta neputând cere acordarea lor întrucât prin efectul legii contractul de administrare a încetat să mai producă efecte.
Referitor la decizia nr. 2970/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție B pronunțată în dosarul nr. 7820/2007 s-a reținut de către tribunal că aceasta nu este generală și obligatorie, nefiindu-i opozabilă petentului, ea producând efecte doar între părțile din dosarul respectiv.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs la 03.11.2008 reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate.
S-a arătat că instanța de fond a reținut o stare de fapt eronată, în sensul că nu a invocat o concediere abuzivă, ci faptul că mandatul a încetat în timpul în care recurentul se afla în incapacitate temporară de muncă, că nu a existat nici un contract semnat de reclamant și, în consecință, competența de soluționare a cauzei revenea secției de dreptul muncii, că nu se poate vorbi în cauză de existența unui contract de administrare.
O altă critică a recurentului o reprezintă interpretarea eronată a instanței de fond a anulării Ordinului nr.576/2006 printr-o hotărâre a ÎCCJ.
Recurentul a arătat că înțelege să invoce din nou excepția nelegalității Ordinelor nr.576/2006, și nu 180/2006, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și admiterea contestației.
La 19.01.2009, intimatul Spitalul Județean de Urgență Tg Jad epus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului, apreciind că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică.
În ce privește competența secției de contencios administrativ, aceasta a fost stabilită de Curtea de APEL CRAIOVA, iar în ce privește Decizia nr.2970/2007 a ÎCCJ, instanța de fond a reținut corect că are efect numai între părți.
În drept au fost invocate dispozițiile art.308 alin.2 Cod pr.civilă.
Analizând cauza, prin prisma criticilor formulate, Curtea apreciază recursul fondat pentru următoarele considerente:
În ce privește competența de soluționare a cauzei, recurentul susținând că aceasta aparține secției de conflicte de muncă și asigurări sociale, Curtea apreciază că această critică este nefondată.
Prin acțiunea formulată, recurentul a solicitat anularea dispoziției nr.448/30.05.2006, emisă de Spitalul Județean Tg J și reintegrarea sa în funcția de Director îngrijiri medicale obținută prin concurs conform dispozițiilor art.23 din Legea 270/2003.
Față de dispozițiile art. 183 alin. 5 și 6 din Legea nr. 95/2006(în vigoare la data eliberării din funcție), contractul individual de muncă este suspendat, iar obiectul cauzei de față privește eliberarea din funcția de conducere - Director îngrijiri medicale - raport administrativ între reclamant și intimată.
Litigiul dedus judecății privește exclusiv raportul de funcție dintre reclamant și autoritatea publică Spitalul Județean de Urgență Tg J și nu raportul de muncă al recurentului, astfel încât competența de soluționare a cauzei revine instanței de contencios administrativ.
Cât privește critica recurentului referitoare la greșita interpretare de către instanța de fond a efectelor Deciziei nr.2970 din 11.06.2007 a ÎCCJ, aceasta este întemeiată.
Prin această hotărâre s-a dispus anularea Ordinelor nr.576/2006 și nr.180/2006, emise de Ministerul Sănătății.
Odată cu constatarea nelegalității emiterii acestor ordine și anularea lor, ele sunt lipsite de efecte juridice încă de la emitere și nu numai pentru viitor, cum eronat susține pârâta.
În același timp, efectul lor este erga omnes și nu numai față de părțile din dosarul respectiv.
Caracterul celor două ordine este general, în sensul că ele se referă la situații generice, iar anularea s-a făcut în întregime și nu doar în ce privește partea care a solicitat anularea lor.
Ca urmare, Ordinul nr.576/2006 fiind anulat, Dispoziția nr.448/30.05.2006 a Spitalului Județean Tg J rămâne lipsită de temei juridic și, pe cale de consecință, este atrasă și nulitatea acesteia.
Curtea va respinge însă capătul de cerere formulat de reclamant referitor la reintegrarea în funcție.
Aceasta deoarece, în prezent, funcția de Director de îngrijiri medicale din cadrul Spitalului Județean Tg J este ocupată în mod legal de o altă persoană, în sensul că a fost ocupată printr-un concurs a cărui legalitate nu a fost contestată.
În consecință, în prezent postul fiind ocupat legal, nu se mai poate dispune reintegrarea recurentului pe funcție.
Pentru considerentele expuse, în baza art.304 pct.8 și 9 și art. 312 Cod pr.civilă, Curtea va admite recursul formulat de reclamantul și va modifica sentința, în sensul că va admite în parte acțiunea, va anula Dispoziția nr.448/2006, emisă de pârâtul Spitalul Județean Tg J și va respinge capătul de cerere privind reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței nr. 1945 din data de 30 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul pârât Spitalul Județean Tg.
Modifică sentința, în sensul că admite în parte acțiunea.
Anulează Dispoziția nr.448/30.05.2006 a Spitalului Județean Tg.
Respinge capătul de cerere privind reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Aprilie 2009.
PREȘEDINTE: Carmen Ilie - - | JUDECĂTOR 2: Sanda Lungu - - | JUDECĂTOR 3: Gabriel Viziru - - |
Grefier, |
Red-jud.-
LF/ 2 ex/10.06.2009
Jud.fond:
Președinte:Carmen IlieJudecători:Carmen Ilie, Sanda Lungu, Gabriel Viziru