Alte cereri. Decizia 24/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 24/CA
Ședința publică de la 19 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Violeta Elena Pinte
JUDECĂTOR 2: Dan Mircea Tăbâltoc
Judecător - -
Grefier -
Pe rol judecarea cererii de recurs formulată de recurentul, domiciliat în I, șoseaua -, nr.7, -.5,.A,.2,.8, județul I, împotriva sentinței civile nr. 797/CA/12.09.2008, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații Consiliul Local Al Municipiului I și Primarul Municipiului I, având ca obiect -alte cereri.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă avocat, lipsă fiind reprezentanții intimaților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se dă citire referatului cauzei de către grefier.
Avocat depune la dosar împuternicirea avocațială pentru recurent. și precizează că nu are de formulat cereri.
Nemaifiind formulate cereri și constatându-se cauza în stare de judecată, se acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat solicită admiterea recursului, fără obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată, pentru cele invocate în motivele de recurs, casarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare la ribunalul Iași pentru a se verifica cine are calitate procesuală pasivă în cauză și care este natura juridică a actului atacat pentru că, atât timp cât nu s-a făcut comunicarea actului, nu se poate ști care este natura juridică a acestuia, dacă este dispoziție sau decizie.
Instanța declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de contencios administrativ de față;
Prin sentința civilă 797/CA/12.09.2008 a Tribunalului Iași, s-a dispus:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al mun. I, invocată din oficiu de către instanța de judecată.
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul, domiciliat în mun. I, șos. - nr.7, -. A,.2 în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al mun. I, cu sediul în mun. I, b-dul - cel M și nr.11, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A reținut instanța de fond că, prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, reclamantul a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al mun. I să dispună:
- anularea Dispoziției nr.2046/23.10.2007 emisă de Primarul mun. I;
- recunoașterea dreptului la salariu în raport de Dispoziția nr.631/01.04.2007 a Primarului mun. I;
- obligarea pârâtului la repararea pagubei pricinuite începând cu data de 01.10.2007;
- încadrarea reclamantului pe postul de funcționar public cu grad superior de consilier I;
- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul de judecată din data de 20.06.2008 instanța din oficiu a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local al mun. I și a reținut cauza în pronunțare pe excepție la termenul de judecată din data de 12.09.2008.
Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al mun. I se constată că aceasta este întemeiată având în vedere următoarele considerente:
Inițial reclamantul a chemat în judecată în calitate de pârâți Primăria mun. I și Primarul mun.
La termenul de judecată din data de 20.06.2008 (al doilea termen de judecată și prima zi de înfățișare conform art.134 Cod procedură civilă) reclamantul, prin avocat ales, modifică cererea de chemare în judecată sub aspectul părții chemate în judecată în sensul că precizează expres că dorește să se judece în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al mun. I și nu cu Primăria mun. I și Primarul mun. I, astfel încât instanța raportat la obiectul cererii de chemare în judecată a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât.
Excepția este întemeiată întrucât reclamantul invocă o "pretinsă vătămare" produsă de Dispoziția nr.2046/23.10.2007 emisă de Primarul mun. I, actul administrativ nefiind emis de pârâtul Consiliul Local mun. I, acesta nefiind parte în procedura de numire în funcția publică a reclamantului.
Prin urmare, atâta timp cât pârâtul nu a emis/adoptat actul administrativ contestat acesta nu poate fi parte în raportul litigios în cadrul contenciosului administrativ, această calitate aparținând doar emitentului actului (Primarul municipiului I).
Faptul că ulterior invocării excepției lipsei calității procesuale pasive a I de către instanță reclamantul, prin avocat ales, la termenul de judecată din 12.09.2008, a precizat că dorește citarea în calitate de pârâți și a Primăriei mun. I și a Primarul mun. I, este lipsit de relevanță și efecte juridice atâta timp cât modificarea/completarea acțiunii s-a dorit a fi făcută după prima zi de înfățișare, condițiile impuse de art.134 Cod procedură civilă, fiind îndeplinite la termenul de judecată din data de 20.06.2008.
De altfel, remodificarea acțiunii sub aspectul părților chemate în judecată după invocarea unei excepții procesuale de către instanță tinde a constitui un abuz de drept în condițiile art.723 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe a promovat cerere de recurs reclamantul, considerând-o nelegală și netemeinică, întrucât prin acțiunea sa introductivă la instanță, a chemat în judecată, în calitate de pârâți, autoritățile emitente ale actului, respectiv Primăria I prin primar, și Primarul Municipiului I, având în vedere că actele supuse cenzurii instanței de contencios administrativ erau dispozițiile primarului nr. 2046/23.10.2007 și nr. 631/1.04.2007.
Prin întâmpinarea depusă la dosar Primăria Iai nvocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar nu a pârâtului Primarul municipiului I, o astfel de excepție nefiind invocată în cauză, și nici supusă discuției contradictorii a părților.
La prima zi de înfățișare a precizat că solicită a fi citat în calitate de pârât Consiliul Local I, ca emitent al hotărârii de modificare a Organigramei Statului de Funcții și Regulamentului de Organizare și funcționare ale aparatului de specialitate al Primarului municipiului I, și pentru a completa probatoriul cu acte, însă conform precizărilor de la fila 41 dosar fond, rezultă cu claritate că nu a înțeles să se judece pârâții inițial chemați în judecată, cum eronat a interpretat instanța de fond.
Mai mult, din înscrisurile depuse la dosar rezultă cu certitudine necesitatea suplimentării probatoriului cu înscrisuri emise de pârâta intimată Consiliul Local I, respectiv adresele sale cu nr. 55801/2007 și n62102/2007, invocate în avizul ANAF de transformare a unor posturi contractuale, în care era inclus și cel pe care funcționează recurentul, aspect ce era de natură a justifica chemarea în judecată și a pârâtului Consiliul Local
Consideră așadar că este necesară reaprecierea precizărilor reclamantului de la dosarul de fond, urmând ca instanța de recurs, admițând această cale de atac, să procedeze la casarea sentinței pronunțate de tribunal, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Intimata nu a depus întâmpinare.
Curtea, verificând probatoriul aflat la dosarul cauzei, coroborat cu susținerile părților din cadrul dezbaterilor, constată recursul ca fiind întemeiat, pentru considerentele de mai jos.
Astfel, în cauză reclamantul a chemat în judecată prin acțiunea sa introductivă la instanță, "în calitate de pârâți Primăria I prin primar, Primarul municipiului I" (fila 2 dosar fond).
Urmare întâmpinării formulate de Primarul municipiului I (fila 26 dosar fond), prin care se invocă lipsa capacității de folosință a Primăriei municipiului I, reclamantul depune precizări (fila 41 dosar), prin care solicită, să fie citat în calitate de pârât, Consiliul Local I, prin reprezentanți legali, pentru a depune o serie de înscrisuri pe care le consideră utile cauzei, și pentru a "clarifica natura cauzei", având în vedere că prin dispoziția 2046/2007 a Primarului municipiului I nu fusese dispusă încetarea contractului său de muncă.
Deși reclamantul nu a depus la dosar vreun înscris prin care să-și manifeste voința de restrângere a cadrului procesual, doar la pârâta Consiliul Local I, prin încheierea de ședință din 20.06.2008, instanța de fond ia act de o astfel de "modificare" a cadrului procesual, și ignorând voința exprimată în scris a reclamantului, prin precizările depuse la termenul din 12.09.2008 (51 dosar), prin care solicită "ca în continuare să fie în calitate de pârât, alături de Consiliul Local I și autoritatea care a emis actul contestat: Primăria prin primar, Primarul municipiului I", procedează la soluționarea cauzei doar în contradictoriu cu pârâta Consiliul Local I, admițând excepția lipsei de calitate procesuală a acestuia.
Ori, disp. art. 16 indice 1 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ obligă instanța, ca dimpotrivă, să pună în discuția părților "necesitatea introducerii în cauză" a altor subiecte de drept, - când constată că obiectul acțiunii implică prezența lor în proces, și nicidecum să procedeze la scoaterea din cauză a unor părți direct implicate în emiterea actelor administrative litigioase, cum s-a procedat în cauza de față, contrar voinței expres exprimate a reclamantului de la fila 51 dosar.
Se impune așadar, conform celor arătate anterior, ca instanța de control judiciar să procedeze la admiterea recursului promovat de reclamantul, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, care să procedeze la reanalizarea cadrului procesual cu care a fost investită, funcție de emitenții actelor supuse cenzurii instanței, în raport de care să procedeze la analiza calității procesuale a părților, respectiv a fondului cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul introdus de împotriva sentinței civile nr. 797/CA/12.09.2008 a Tribunalului Iași sentință pe care o casează.
Trimite cauza în vederea rejudecării aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
02.02.2009
Tribunalul Iași:
-
Președinte:Violeta Elena PinteJudecători:Violeta Elena Pinte, Dan Mircea Tăbâltoc