Alte cereri. Decizia 25/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 25/CA

Ședința publică de la 19 Ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Violeta Elena Pinte

JUDECĂTOR 2: Dan Mircea Tăbâltoc

Judecător - -

Grefier -

Pe rol judecarea recursul introdus de către recurentul, domiciliat în comuna, județul I, împotriva sentinței civile nr.512/CA/04.04.2008 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, având ca obiect alte cereri.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se dă citire referatului cauzei de către grefier, referat din care rezultă că recurentul a depus la dosar, prin registratura instanței,"precizări".

Instanța constată că înscrisul depus de recurent, precizări la întâmpinare, în care se reiterează susținerile recurentului de pe parcursul judecății, nu se impune a fi comunicat.

Nemaifiind formulate cereri și constatându-se cauza în stare de judecată, instanța rămâne în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA DE APEL,

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința 512/CA/4.04.2008 Tribunalul Iași - Contencios administrativ a hotărât:

Admite excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor, invocate de aceștia.

Respinge cererea formulată de reclamantul, cu domiciliul în comuna, județul I, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 2 și, cu sediul în B,-, sector 2.

Respinge ca inadmisibile cererile formulate de de chemare în garanție a Ministerului Justiției și Ministerului Economiei și Finanțelor.

Respinge cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Iași, cu sediul în I, str. -. - nr.10, județul

Respinge ca inadmisibilă cererea formulată de pârâtul Penitenciarul Iași, de chemare în garanție a

În motivarea acestei sentințe a reținut instanța că prin cererea formulată reclamantul a solicitat obligarea pârâților Penitenciarul Iași, Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Justiției la încheierea asigurării de risc profesional pentru viață, sănătate și bunuri în condițiile stipulate de art.34 lit. "n" din Legea 293/2004.

Instanța a apreciat că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor sunt fondate, între aceștia și reclamant neexistând raporturi directe de serviciu.

Cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Iași, ca angajator, a fost apreciată ca nefondată. Articolul 34 din Legea 293/2004 stabilește dreptul funcționarului public cu statut special din sistemul administrației penitenciare la asigurare de risc profesional pentru viață, sănătate și bunuri, în condițiile stabilite prin hotărâre de guvern. Ca atare, reclamantul beneficiază de o astfel de asigurare prin efectul legii, nu ca urmare a încheierii unui contract cu o societate de asigurare.

De acest drept se bucură potențial toți funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, el devenind efectiv doar în cazul producerii unuia din riscurile asigurate.

Având în vedere motivația expusă, cererile de chemare în garanție au fost respinse ca inadmisibile.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, arătând că, prin natura funcției deținută în sistemul penitenciar, intră în contact cu persoane private de libertate cu grad mare de periculozitate, condiții în care se impune aplicarea dispozițiilor OUG 47/2006 care completează Legea 293/2004 în privința beneficiului unei asigurări de viață și sănătate.

Cele trei instituții chemate în judecată aveau obligația de a depune toate diligențele pentru a fi promovată o hotărâre de guvern care să stabilească toate condițiile pentru încheierea acestor asigurări.

Întrucât instanța a stabilit, prin sentința atacată că subiectul special beneficiază de o astfel de asigurare prin efectul legii, se impune a fi făcută distincția între dreptul subiectiv, ca posibilitate juridică și exercițiul dreptului, ca posibilitate materializată. Asigurarea de care se face vorbire în actul normativ menționat se poate face în condițiile impuse de legislația în materia asigurărilor, prin încheierea unui contract de asigurare, act fără de care nu se pot produce efecte juridice.

Pârâții nu au făcut dovada că au întreprins toate demersurile pentru ca dreptul la asigurare de viață să fie exercitat la nevoie și să producă efecte juridice.

Depunând întâmpinare, intimatul Penitenciarul Iașia răspuns motivelor invocate, solicitând respingerea recursului.

Analizând actele și lucrările cauzei prin prisma criticilor formulate și în lumina dispozițiilor legale aplicabile, Curtea apreciază că recursul nu este fondat.

Prin dispozițiile Legii 293/2004 republicată în forma actualizată este stabilit statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor.

Conform art.34 lit. "3" din acest act normativ, funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare "beneficiază de despăgubiri, în cazul în care viața, sănătatea ori bunurile sale, ale soțului/soției și ale copiilor aflați în întreținerea sa le sunt afectate în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu acestea. Drepturile menționate se acordă în condițiile stabilite prin hotărâre a guvernului".

Este de menționat că lit. "n" a art.34 a fost modificată de p. 8 al art. I din OUG 193/25.11.2008, publicată în Monitorul Oficial nr.826/9.12.2008.

Introducerea noțiunii de "despăgubire" vine să reglementeze aspectele discutabile, din forma anterioară a legii, aspecte care, de altfel, au fost corect interpretate de către instanța de fond, care a apreciat că textul în vigoare la data pronunțării se referea la o asigurare prin efectul legii, ce se materializează numai în momentul producerii evenimentului de risc.

Având în vedere și modificările din noua formă a legii, este evident că legiuitorul nu s-a referit la încheierea unui contract de asigurare, ci la despăgubirea persoanelor ce lucrează în sistemul penitenciar, în condiții deosebite, în cazul în care le-ar fi afectată viața ori sănătatea prin producerea unui incident în legătură cu serviciul.

Apreciind, astfel, că sentința este legală și temeinică, instanța va respinge recursul ca nefondat, conform art.312 Cod procedură civilă.

Pentru aceste motive

În numele legii,

DECIDE:

Respinge recursul introdus de împotriva sentinței nr.512/CA/04.04.2008 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 19.01.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Grefier,

Red.

09.II.2009.-

Tehnored.

Tribunalul Iași:

-

-

10.II.2009.-

2 ex.-

Președinte:Violeta Elena Pinte
Judecători:Violeta Elena Pinte, Dan Mircea Tăbâltoc

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 25/2009. Curtea de Apel Iasi