Alte cereri. Decizia 26/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 26/CA
Ședința publică de la 19 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Violeta Elena Pinte
JUDECĂTOR 2: Dan Mircea Tăbâltoc
Judecător - -
Grefier -
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE V, cu sediul în V,-, județul V, în contradictoriu cu intimatul G, având ca obiect - restituire taxă primă înmatriculare, recurs împotriva sentinței numărul 253/CA/13.10.2008 a Tribunalului Vaslui.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Se dă citire referatului cauzei de către grefier.
Nemaifiind formulate cereri și constatându-se cauza în stare de judecată, instanța rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr. 253/CA din 13 octombrie 2008, Tribunalul Vaslui admițând excepția de nesoluționare, prin decizie, contestației formulată de reclamantul G, a admis cererea formulată de reclamantul G, în contradictor cu pârâta Administrația Finanțelor Publice V dispunând trimiterea cauzei pârâtei V în vederea soluționării contestației formulate de reclamant și obligând pârâta să plătească reclamantului suma de 43,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a chemat în judecată pe pârâtă pentru a se dispune anularea adresei nr. 11162/26 martie 2008, prin care i s-a refuzat restituirea taxei de primă înmatriculare, precum și obligarea pârâtului de a-i restitui suma de 5.464,07 lei reprezentând taxă specială cu dobânda legală și că, raportat la dispozițiile art. 209 alin. 2 din nr.OG 92/2003, soluționarea contestației trebuie să se facă de către organul fiscal, prin decizie, în condițiile art. 210 alin. 1 Cod procedură fiscală.
Constatând că, în cauză, contestația reclamantei nu a fost soluționată prin decizie, că adresa nr. 11162/26.03.2008, nu are valoarea unei decizii, că ea nu a fost emisă cu respectarea prevederilor art. 211, din nr.OG 92/2003, și că acest fapt echivalează cu o nesoluționare a contestației, în condițiile în care, potrivit art. 218 alin. 2 cod procedură fiscală, doar deciziile emise în soluționarea contestației pot face obiectul acțiunii în contencios administrativ, prima instanță a admis excepția, trimițând cauza organului fiscal emitent al actului fiscal contestat, în vederea soluționării contestației; făcând totodată aplicațiunea dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuielile de judecată ocazionate în cauză.
Împotriva acestei sentințe a introdus recurs pârâta Administrația finanțelor Publice V, care critică hotărârea primei instanțe pe motiv că în mod greșit a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată, atâta timp cât, prin hotărâre, nu s-a stabilit culpa sa în nesoluționarea cererii reclamantului, răspunsul dat cererii acestuia fiind conform dispozițiilor art. 214 ind. 1 din Legea nr. 571/2003.
Intimatul nu a depus întâmpinare.
Din exmainarea actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că acțiunea în anulare și, respectiv, acțiunea în pretenții nu au fost cercetate, pe fond, de către prima instanță, ea rezumându-se la a trimite dosarul organului administrativ investit cu soluționarea contestației formulate împotriva actului de impunere, în vederea rezolvării acesteia în forma și în condițiile prevăzute de art. 210 - 211 Cod procedură fiscală.
Necercetându-se fondul pricinii nu se cunoaște dacă acțiunea reclamantului este sau nu întemeiată și nici dacă organul fiscal este sau nu în culpă pentru soluția adoptată în ceea ce privește contestația la actul de impunere.
-se până la această dată culpă procesuală a pârâtei și neparcurgându-se complet în condițiile legii, procedura administrativă prealabilă sesizării instanței, primei instanțe nu-i era permisă aplicațiunea dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, întrucât nu s-a stabilit dacă pârâta este sau nu partea căzută în pretenții, singura situație care conferă celeilalte părți dreptul de cere și obține plata cheltuielilor de judecată, avansate în cauză.
Ca atare, constatând că s-a făcut o greșită aplicare a legii, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul pârâtei urmează a fi admis, în sensul că, modificându-se în parte hotărârile atacate, se va respinge cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca fiind prematură.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul introdus de - împotriva sentinței nr. 253/CA/ 13.10.2008 a Tribunalului Vaslui. sentință pe care o modifică în parte.
În fond, respinge cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex.
02.02.2009
Tribunalul Vaslui
Jud.
Președinte:Violeta Elena PinteJudecători:Violeta Elena Pinte, Dan Mircea Tăbâltoc
