Alte cereri. Decizia 2501/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2501/2009
Ședința publică de la 15 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 2: Radu Dusa
JUDECĂTOR 3: Monica Diaconescu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta - SRL, împotriva sentinței civile nr. 1965/2009, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul cu nr-, în contradictoriu cu pârâtul TRIBUNALUL BUCUREȘTI, având ca obiect alte cereri recurs impotriva hotărârii de declinare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul recurentei, avocat, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prezentul recurs este legal timbrat, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în fond la aceeași instanță, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1965 din 26 iunie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, s-a admis excepția necompetenței teritoriale invocate de pârâtul TRIBUNALUL BUCUREȘTI și in consecință s-a declinat competența de soluționare a cauzei formulate de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâtul TRIBUNALUL BUCUREȘTI, în favoarea Tribunalului București - Secția IX - de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta - SRL a chemat în judecată pârâtul TRIBUNALUL BUCUREȘTI, solicitând pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună: anularea actului administrativ întitulat "hotărâre emis de TRIBUNALUL BUCUREȘTI cuprins în Raportul de atribuire nr.1106/10.03.2009 inclusiv a pct.3 din această hotărâre, prin care spațiul pentru desfășurarea activității de vânzare, carte juridică se atribuie ofertantului - 2000 Com SRL câștigător cu un punctaj total de 73 puncte; obligarea autorității publice să încheie contract de închiriere cu privire la acest spațiu și să reia procedura de atribuire a acestui contract, respectând prevederile OUG 34/2006; suspendarea actului administrativ-hotărâre până la soluționarea irevocabilă a prezentei acțiuni.
II. Pârâtul prin întâmpinare, a invocat excepția necompetenței teritoriale, motivată pe faptul că hotărârea pe care reclamanta o contestă reprezintă un act administrativ care poate fi atacat potrivit 554/2004, fiind incidente prev. art.10 al.1.
Pe de altă parte, a învederat că sediul reclamantei este în B, sector 4 și nu în jud.C, neexistând nici o dispoziție legală care să statueze că sediul avocatului atrage competența instanței.
III. Analizând excepția invocată, tribunalul o apreciază ca fiind întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit prev. art.10 al.1 din Legea nr.554/2004, "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale".
Conform art.10 al.3 din Legea nr. 554/2004, reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului, iar dacă a optat pentru instanța de la domiciliul acestuia nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale.
Având în vedere că în speță reclamanta are sediul în B,-,.11,.4,.1,.50, sector 4 iar pârâtul TRIBUNALUL BUCUREȘTI are sediul în B și actul administrativ contestat reprezintă un act administrativ care poate fi atacat în temeiul prevederilor Legii 554/2004, tribunalul a apreciat în temeiul art.10 al.1 și 3 din Legea nr.554/2004, că excepția invocată este întemeiată, urmând a dispune declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București.
Apărarea formulată de reclamantă în sensul că prev. art.10 pct.3 din Legea nr.554/2004 permit reclamantului latitudinea alegerii instanței este neîntemeiată, deoarece aceste prevederi au un caracter imperativ iar în speță, sediul procesual ales este inconfundabil cu domiciliul părții în raport de care se analizează competența iar pe de altă parte, acesta are latitudinea alegerii instanței de la domiciliul său sau de la domiciliul pârâtului, însă în speță, ambele părți au domiciliul, respectiv sediul în
IV. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamanta, solicitând admiterea acestuia, casarea potrivit art. 312 alin. (3) - teza a III-a pr.civ. a sentinței recurate în temeiul art. 304 pct. 9.pr.civ. cu consecința reținerii cauzei, spre competentă soluționare pe fond, la Tribunalul Cluj;
În motivarea recursului reclamanta arată că, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale ridicată de pârâtul TRIBUNALUL BUCUREȘTI și, în consecință, și-a declinat competența în favoarea acestuia din urmă.
Pozitia fată de declinarea competentei: Astfel, instanța:
(i) fie s-a raportat exclusiv la prevederile pr.civ. în materia competenței teritoriale (art. 5) care, desigur, acordă prevalență domiciliului (sediului) pârâtului;
(ii) fie a avut în vedere art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, însă l-a interpretat de
manieră cu totul eronată.
În oricare din aceste ipoteze sentința este criticabilă sub aspectul legalității (A), iar consecințele previzibile ale menținerii acestei soluții le găsim cu deosebire prejudiciabile pentru reclamantă - cum se arată mai jos (B)..
În primul rând, cum apare în chiar preambulul cererii introductive. subscrisa mi-am ales domiciliul procesual la sediul reprezentantului convențional, mandatat să-mi urmărească interesele, fără ca acestui demers să-i poată fi aduse, mai mult, să i se fi adus efectiv, vreo critică. Acest demers judiciar nu are, prin urmare, nimic nelegal, iar soluționarea incidentului procesual trebuie pornită de la această premisă. Astfel, împrejurarea că, întâmplător, subscrisa am sediul situat administrativ în B nu poate avea vreo relevanță în dosar.
Revenind la ipotezele enunțate mai sus:
(i) A arătat însă (inclusiv în concluziile puse față de excepția ridicată) că, în speță, art. 5 amintit - dreptul comun în materie. este inaplicabil. prevalentă trebuind acordată art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, ca normă specială, derogatorie.
Textul invocat din Legea contenciosului administrativ instituie o competență alternativă (și nu una subsidiară), iar prerogativa alegerii instanței căreia să-i fie dedus litigiul s-a atribuit reclamantului. Doctrina este practic unanimă în a îmbrățișa această interpretare, observându-se că "suntem în prezența unei competența de favoare, pusă la îndemâna reclamantului pentru o mai bună ocrotire a intereselor sale"
(ii) Chiar în considerarea art. 10 alin. (3) Legea nr. 554/2004. competenta teritorială aparține instanței din;, căci subscrisa mi-am desemnat expres domiciliul la sediul mandatarului convențional. Prin urmare, din orice unghi s-ar aborda problema competenței teritoriale, soluția Tribunalului este clar greșită.
În concluzie, Tribunalul Cluja fost corect sesizat cu soluționarea prezentei cereri, prima parte din cea de-a doua teză a art. 10 alin. (3) nefăcând altceva decât să confirme posibilitatea (=dreptul) de "opțiune a reclamantului".
Consecința evidentă a prelungirii nejustificate, sine die, a litigiului: nesocotirea art. 21 și, implicit, a art. 52 din Constituție, respectiv violarea art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului
În prezentul dosar, subscrisa am înaintat o cerere prin care am solicitat anularea actului administrativ "Hotărâre" emis de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - ca Autoritate contractantă, respectiv suspendarea actului atacat până la soluționarea irevocabilă a fondului cauzei., justificat prin necesitatea stopării urgente a procedurii de achiziție publică - pe care am considerat-o nelegală, am solicitat suspendarea provizorie, de urgență, fără citare, a efectelor actului administrativ (dos. nr-). Ambele dosare au ajuns spre soluționarea la același complet de judecată.
Din punctul subscrisei de vedere, efectivitatea demersului jurisdicțional era (și este) deci condiționată de posibilitatea reală a obținerii închirierii spațiului în cauză. Astfel, în varii ocazii, am arătat că orice prelungire a soluționării cererii de anulare a actului administrativ scade valoarea soluției obținute, fiind discutabil dacă și în ce proporție (pe ce interval) subscrisa îmi voi realiza dezideratul.
Astfel, oricare dintre variantele de evoluție a demersului judiciar (până la aducerea în discuție a fondului litigiului doar) nu poate fi de natură a satisface exigențele art. 6 al. 1 din Convenție, căci:
1. chiar în măsura soluționării favorabile a prezentului recurs (sperăm în perioada vacanței judecătorești) pricina va fi trimisă spre judecare pe fond, ceea ce ar împinge primul termen de judecată după casare undeva în septembrie. ar, față de obiectul cererii introductive, ca și față de amânarea cererii de suspendare provizorie (dos. nr-), cu certitudine contractul de achiziție publică s-a perfectat și e în derulare.
2. în cazul respingerii prezentului recurs (ceea ce, în aprecierea subscrisei, ar semnifica o reiterare a ignorării - nu doar a spiritului, dar chiar a literei - art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004), soluția firească este aceea a strămutării de la TRIBUNALUL BUCUREȘTI în temeiul art. 37 (1) pr.civ - pe motiv de bănuială legitimă că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită calității părților și împrejurării pricinii. Într-o atare împrejurare chiar efectul declinării s-ar pierde, căci speța s-ar putea foarte bine repartiza instanței clujene fără ca acest fapt să reprezinte o favorizare a subscrisei.
Cât privește violarea art. 6 par. 1 din Conven1ie: "orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și în termen rezonabil a cauzei sale, de către o instan1ă independentă și impar1ială, instituită prin lege, care va hotărî. asupra contesta1iilor privind drepturile și obliga1iile sale cu caracter civil".
În concret, susținem că s-a adus atingere liberului acces la justiție, garantat, de altfel inclusiv de prevederile art. 21 din Constituția României, apreciat în contextul art. art. 52 alin. (1) din Legea fundamentală.
Apreciem că accesul la justiție se prezintă ca un corolar în protejarea celorlalte drepturi recunoscute prin Convenție. Aceasta deoarece garanțiile conferite trebuie considerate ca fiind golite de conținut dacă însăși posibilitatea deducerii litigiului (în fondul său) în fața instanței de judecată este prejudiciată și spoliată de posibilitatea atingerii obiectivului final.
Prin urmare, prin sintagma "a aduce la îndeplinire o dispoziție dintr-o hotărâre judecătorească" trebuie să se înțeleagă faptul că ea trebuie realizată efectiv, material, concret, iar nu doar teoretic și "iluzoriu" (a se vedea și cauza: Papamichalopoulos și alții, precitată). De altfel, Curtea s-a pronunțat constant în sensul că "dreptul de acces în fața instanței va fi iluzoriu dacă ordinea juridică a uni stat va permite ca o decizie judiciară definitivă să rămână inoperantă în detrimentul unei părți" ( 30 martie 2005 35).
În aceeași speță ( - precitată, 37), Curtea a observat că introducând o cerere În anularea unui act administrativ, partea urmărește să obțină nu doar disparițiea actului litigios, ci și, iar mai ales Înlăturarea tuturor efectelor sale. Or, pentru protejarea efectivă a subiecților de drept și pentru restabilirea legalității, Curtea a reliefat obligația autorităților Statului de a se . nu doar de aplicarea formală, abstractă a dispozitivului actului jurisdicțional irevocabil, ci mai ales de posibilitatea efectivă a re-creării situației anterioare emiterii actului anulat.
Or, pentru a ajunge în acest stadiu, se impune respectarea principiului celerității în soluționarea diferendului de contencios administrativ, în toate valențele sale, respectiv evitarea oricăror amânări imputabile autorității.
Evident, este discutabil dacă atitudinea completului de judecată - același în ambele proceduri (de fond și specială în temeiul art. 581 și urm. pr.civ.) - implică sau nu culpa instanței (lato sensu a "autorităților statului"). Totuși, în condițiile în care:
- în procedura urgentă - unde subscrisa, asumându-mi orice risc, am solicitat pronunțarea unri ordonanțe fără citare - abia după 3 luni și 7 zile posibil o să ajung la pronunțarea unei soluții (iar aceasta va fi previzibilă: ridicarea și admiterea excepției necompetenței teritoriale În considerarea art. 581 alin. (2) pr.civ.- respectiv declinarea și acestei proceduri speciale Tribunalului );
- iar în procedura pe dreptul comun (prezentul dosar), instanța fie a ignorat, fie a aplicat greșit act. 10 alin. (3) din Legea nr. -,
Caracterul iluzoriu - atât al demersului judiciar În sine, cât și al câștigului rezultat din recunoașterea violării dreptului invocat (ca, În condițiile unei oferte mai avantajoase tehnico-economic, contractul de Închiriere să se . cu subscrisa) - poate fi socotit transparent. Prin urmare, Întrucât În speță nu este . exigența efectivității accesului la justiție, considerăm că a fost . art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin întâmpinarea înregistrată la 21 iulie 2009, TRIBUNALUL BUCUREȘTI invocă excepția de necompetentă teritorială a Tribunalului Cluj - Secția Mixtă de Contencios Administrativ și Fiscal, de Conflicte de Muncă și asigurări sociale în soluționarea prezentei acțiuni și solicită respingerea ca nefondată a plângerii.
În susținerea excepției învederează că, așa cum rezultă din anunțul de participare, procedura de atribuire a contractului de închiriere a spațiului nu s-a Întemeiat pe prevederile OUG nr. 34/2006 și prin urmare ]n cauză nu sunt aplicabile nici procedura de contestare și nici normele de competență prevăzute de respectivul act normativ.
Hotărârea comisiei de evaluare, pe care reclamanta o contestă, reprezintă un act administrativ care poate fi atacat potrivit Legii nr. 554/2004, în acest caz fiind aplicabile normele de competență prevăzute la art. 10 alin. 1 din actul normativ susmenționat. Raportând cererea de chemare În judecată la acest text legal, observăm că actul administrativ atacat nu este emis de o autoritate publică centrală În sensul legii și prin urmare competența soluționării aparține Secției specializate din cadrul Tribunalului București, ca instanță de fond competentă din punct de vedere teritorial, conform art. 10 alin. 3 din Legea nr. 554/2004.
Trebuia menționat ca sediul contestatoarei este in B, sector 4 si nu in județul C, neexistând nici o dispoziție legala care sa statueze ca sediul avocatului (ales pentru îndeplinirea actelor procedurale) atrage competenta instanțelor in a cărei raza își are sediul.
Chiar dacă s-ar admite că în cauză sunt aplicabile prin analogie prevederile OUG nr. 34/2006, trebuie avut În vedere că reclamanta nu a . să parcurgă procedura administrativ-jurisdicțională prevăzută de art. 266 și următoarele din ordonanța susmenționată, ci a formulat o contestație administrativă împotriva hotărârii comisiei de evaluare, care reprezintă în fapt procedura administrativă prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, dreptul comun în materia contenciosului administrativ. Pornind de la această situație de fapt și luând În considerare prevederile art. 255 alin. 1 teza ultimă din OUG nr. 34/2006, observăm că și în această ipoteză competența teritorială revine Tribunalului București, potrivit regulilor prevăzute în legea de trimitere.
Pe fondul cauzei, dacă se va trece peste excepția invocată, vă solicităm să respingeți ca nefondată acțiunea formulată de către - SRL împotriva Hotărârii Comisiei de Evaluare a deschiderii ofertelor depuse pentru Închirierea spațiului destinat vânzării de carte juridică din sediul Tribunalului București, situat În B,-, sector 3, pentru următoarele motive:.
Prin Raportul de atribuire nr. 11 06/C/1 0.03.2009 privind procedura de atribuire pentru închirierea spațiului din imobilul situat în-, sector 3, destinat activității de vânzare de carte juridică s-a hotărât de către Comisia de Evaluare, numita prin Decizia nr 21/06.03.2009, atribuirea contractului de Închiriere pentru spațiu către ofertantul - 2000 COM SRL, castigator cu un punctaj de 73 de puncte.
Punctajul a fost obtinut de castigator, in urma evaluarii ofertelor, conform criteriilor de atribuire precizate in documentati de atribuire a spatiului, atasata:
- media cifrei de afaceri realizata in ultimii 3 ani - 30 puncte pentru cea mai mare medie a cifrei de afaceri;
- proiect de amenajare a spațiului - 40 puncte pentru volumul cel mai mare de lucrari de amenajare descrise
- preț lei /mp/luna - 30 puncte pentru cel mai mare preUmp/luna ( inclusiv TVA)
In urma evaluarii ofertelor admisibile, a rezultat urmatorul clasament, asa cum se arata in Raportului de atribuire:
1. C 2000 COM SRL - 73 puncte
2. C SRL - 60 puncte
3. C COM SRL - 49 puncte
4. - - PFA - 27 puncte.
În final, precizează ca niciunul dintre ofertanti nu a contestat aceste criterii anterior evaluarii ofertelor admisibile. Clasamentul a fost stabilit in deplina concordanta cu aceste criterii.
Examinând recursul declarat în cauză Curtea constată că este nefundat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
1. Prin sentința civilă nr.1965 din 26 iunie 2009 Tribunalul Cluj, a admis excepția necompetenței teritoriale invocate de pârâtul TRIBUNALUL BUCUREȘTI și in consecință a declinat competența de soluționare a cauzei formulate de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâtul TRIBUNALUL BUCUREȘTI, în favoarea Tribunalului București - Secția IX - de contencios administrativ și fiscal.
Curtea constată că prin acțiunea introductivă de instanță înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanta - SRL a chemat în judecată pârâtul TRIBUNALUL BUCUREȘTI, solicitând pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună: anularea actului administrativ întitulat "hotărâre emis de TRIBUNALUL BUCUREȘTI cuprins în Raportul de atribuire nr.1106/10.03.2009 inclusiv a pct.3 din această hotărâre, prin care spațiul pentru desfășurarea activității de vânzare, carte juridică se atribuie ofertantului - 2000 Com SRL câștigător cu un punctaj total de 73 puncte; obligarea autorității publice să încheie contract de închiriere cu privire la acest spațiu și să reia procedura de atribuire a acestui contract, respectând prevederile OUG 34/2006; suspendarea actului administrativ-hotărâre până la soluționarea irevocabilă a prezentei acțiuni.
Dincolo de discuțiile ce s-ar putea face asupra temeiului de drept care ar sta la baza demersului judiciar și al calificării astfel a acțiunii în contencios special ori contencios de drept comun, chestiunea cu referire la stabilirea competenței teritoriale se poate tranșa doar utilizând dispozițiile relevante din materia contenciosului administrativ guvernate de Legea nr. 554/2004.
Astfel, conform art.10 al. 3 din Legea nr. 554/2004, reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului, iar dacă a optat pentru instanța de la domiciliul acestuia nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale.
Având în vedere că în speță reclamanta are sediul în B,-,.11,.4,.1,.50, sector 4 iar pârâtul TRIBUNALUL BUCUREȘTI corect a apreciat tribunalul că excepția de necompetență teritorială invocată este întemeiată, și ca atare a dispus în mod legal declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București.
Apărările și criticile formulate de recurenta reclamantă în sensul că prev. art.10 pct.3 din Legea nr.554/2004 permit reclamantului latitudinea alegerii instanței a fost corect înlăturate ca neîntemeiate, deoarece aceste prevederi au un caracter imperativ iar în speță, sediul procesual ales este inconfundabil cu domiciliul părții în raport de care se analizează competența iar pe de altă parte, acesta are latitudinea alegerii instanței de la domiciliul său sau de la domiciliul pârâtului, însă în speță, ambele părți au domiciliul, respectiv sediul în
Este real că textul art. 10 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 instituie o normă procesuală de competență alternativă lăsând reclamantului opțiunea alegerii dintre cele două instanțe ce devin deopotrivă competente. Însă tot atât de adevărat este că reclamantul nu poate utiliza alte criterii de alegere ori stabilire a competenței în afara dispozițiilor legale.
Curtea are în vedere că în accepțiunea dispozițiilor procesuale ce stau la baza stabilirii competenței teritoriale noțiunea de domiciliu trebuie luată în sens mai larg, având astfel importanță nu numai locuința statornică și principală a pârâtului ci și adresa unde pârâtul locuiește efectiv la data intentării acțiunii.
Din conținutul memoriului de recurs Curtea desprinde concluzia că recurenta face confuzie între domiciliul ori sediul social al reclamantului titular al acțiunii introductive și domiciliul procesual unde acesta urmează a fi citat.
Sub primul aspect, așa cum s-a arătat mai sus interesează domiciliul, reședința, sediul social principal sau secundar de la epoca la care se introduce acțiunea și aceasta se reține ca și criteriu decisiv la stabilirea competenței sub aspect teritorial iar sub cel de-al doilea aspect, reclamantul are libertatea de a-și alege orice alt domiciliu unde să-i fie comunicate actele de procedură (art. 112, corelat cu art. 90 și art. 93.pr.civ) această opțiune putând fi modificată pe parcursul demarării litigiului (art. 98.pr.civ.).
Prin urmare, reclamanta nu poate alege alte criterii de stabilire a competenței teritoriale decât cele expres prevăzute de lege nici măcar cu concursul pârâtului, deoarece în materia contenciosului administrativ normele de competență au caracter imperativ fiind excluse astfel de la regula prevăzută în ipoteza art. 19 teza I pr.civ.
Așa fiind, se constată că instanța de fond a soluționat corect excepția de necompetență teritorială stabilind totodată în mod legal că asupra cauzei de față revine competența de soluționare în favoarea Tribunalului București raportat și la împrejurarea că ambele părți litigante își au sediul în municipiul
Aspectele cu privire la încălcarea dreptului la un proces echitabil sub aspectul soluționării excepției de necompetență nu pot fi reținute ca pertinente. În jurisprudența relevantă a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Golder împotriva Regatului Unit) s-a statuat cu valoare de principiu că dreptul la un proces echitabil nu este un drept absolut, părțile contractante la Convenție putând să-l reglementeze de o manieră suplă și flexibilă însă fără a-l putea altera în substanță.
Se constată că prin indicarea unor criterii legale de alegere între anumite instanțe deopotrivă competente legiuitorul român nu a contribuit la anihilarea dreptului la un proces echitabil văzut prin prisma accesului la instanță ci doar a menționat regimul juridic al accesului la anumite instanțe strict stabilite de lege, fără ca prin acest procedeu să se poată statua cu temei că se în substanță dreptul de acces la jurisdicția judiciară.
Așa fiind, față de cele ce preced, Curtea în temeiul art. 158 rap. la art. 312.pr.civ. corelat și cu art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a respinge ca nefundat recursul cu consecința menținerii în întregime a sentinței instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta - SRL împotriva sentinței civile nr.1965/2009 din 26.06.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 15 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
Red.U/Dact.
4ex./06.11.2009
Jud.fond:
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur, Radu Dusa, Monica Diaconescu
