Alte cereri. Decizia 253/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 253/CA
Ședința publică de la 27 aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Violeta Elena Pinte
JUDECĂTOR 2: Leocadia Roșculeț
Judecător: I - -
Grefier:
Pe rol fiind judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurenta Universitatea de Medicină și farmacie " Gr. " I, cu sediul în I,-, județul I, în contradictoriu cu intimat, având ca obiect - alte cereri, recurs împotriva încheierii din 27.02.2009, dată în dosarul nr- al Tribunalului Iași.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă avocat, pentru recurenta "-." I, și intimatul, asistat de avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se dă citire referatului cauzei, de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus, cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual al dosarului care se află la al doilea termen de judecată.
Avocat, pentru recurenta Universitatea de Medicină și Farmacie " Gr. " I, depune înscrisuri, duplicatul acestora fiind înmânat reprezentantului intimatului.
Avocat, pentru intimatul, interpelat fiind, precizează că are cunoștință de aceste înscrisuri și nu solicită termen în acest sens.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul părților referitor la excepția inadmisibilității recursului.
Avocat arată că în speța de față nu sunt aplicabile dispozițiile art. 158 alin.3 Cod procedură civilă, nefiind vorba despre o declinare a competenței materiale a instanței și, pe cale de consecință, solicită admiterea excepției inadmisibilității căii de atac a recursului, pentru aspectele învederate prin întâmpinare.
În concluzie, solicită respingerea recursului ca fiind inadmisibil, și să se admită excepția invocată.
Depune Decizia nr. 143R/2008 spre a fi avută în vedere ca practică judiciară și copia chitanței nr. 00382 din 17.03.2009 și a facturii fiscale nr. - ce reprezintă onorariul de avocat, solicitând acordarea cheltuielilor de judecată.
Instanța constatând încheiate dezbaterile, rămâne în pronunțare.
După deliberare;
CURTEA DE APEL:
Tribunalul Iași - Secția contencios administrativ și fiscal, prin încheierea de ședință din 27.02.2009, cu privire la competența funcțională a secției, urmare a investirii de către secția civilă - completul de litigii de muncă, a dispus retrimiterea cauzei la completul de litigii de muncă, investit inițial prin repartizarea aleatorie, din cadrul Secției civile a aceleiași instanțe - Tribunalul Iași.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că litigiul reprezintă un conflict de muncă, jurisdicția muncii fiind asigurată de completele specializate în cadrul Secției civile a Tribunalului Iași, urmând ca dosarul să fie retrimis completului inițial investit, pentru considerentele ce se vor expune:
a) raportul juridic fundamental în baza căruia reclamantul a solicitat prelungirea activității este un raport de muncă ce are la bază contractul individual de muncă;
Potrivit art.281 din mun.:"Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de munca cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea si încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum si a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod."
Atâta timp cât prin actul contestat s-a dispus respingerea prelungirii raporturilor de muncă dintre reclamant și universitatea pârâtă este mai mult decât evident că în baza art.281 din mun. competența funcțională de soluționare a acțiunii promovate de reclamant revine Secției civile prin completele specializate de dreptul muncii.
b) situația de fapt și de drept în care se află reclamantul este reglementată de art.61 lit. e din mun. iar prin analiza coroborată cu prevederile art.281 mun. se ajunge la determinarea naturii juridice a litigiului - litigiu de muncă - și implicit a secției competente să soluționeze acțiunea reclamantului;
c) emitentul actului nu este Senatul universității pârâte, cum eronat susține avocatul pârâtei, aspect reținut și consemnat și în Încheierea de ședință din data de 05.02.2009, reieșind din conținutul Deciziei nr.773/30.09.2008 că aceasta a fost emisă de rectorul universității pârâte;
d) decizia contestată nu reprezintă un act juridic emis de universitatea pârâtă în regim de putere publică în sensul art.2 alin. lit. c din Legea nr.554/2004 și este exclus controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta Universitatea de Medicină și Farmacie "Gr. ", apreciind că a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât obiectul cauzei dedusă judecății este: anularea deciziei de nr. 773/30.09.2008, reintegrarea în funcția deținută anterior emiterii deciziei contestate și obligarea intimatei la plata drepturilor salariale restante.
Decizia contestată este rezultatul votului exprimat în Senatul universitar, ca răspuns la cererea contestatorului de prelungire în activitatea didactică, pentru anul universitar curent. Așa cum s-a mai precizat aceasta este o procedură specială care derogă de la normele de drept comun, desfășurată în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. 3 din Statutul personalului didactic și cu cele ale Cartei universitare. Votul exprimat în forma uninominal deschisă este un act de voință unilateral al fiecărui senator, iar rezultatul final exprimat de aceștia este transpus în Decizia nr. 773.
Acesta este primul argument în susținerea faptului că această decizie se încadrează în categoria actelor administrative și nu în categoria actelor juridice de dreptul muncii. Pentru ca o instanță specializată pe litigiile de dreptul muncii să fie competentă a soluționat o pricină, cauza respectivă trebuie să se încadreze în categoria litigiilor de muncă așa cum sunt ele definite prin Legea nr. 168/1999 sau să se regăsească între litigiile de asigurări sociale. Niciuna dintre aceste situații nu se suprapune peste cauza dedusă judecății.
Al doilea motiv pentru care susține că acțiunea promovată se circumscrie sferei de contencios administrativ este dat de circumstanțierea sa situației descrise de art. 1 din Legea nr. 554/2004, atât în ceea ce privește subiectele de drept implicate, cât mai ales în ceea ce privește actul atacat în justiție, care se circumscrie actului administrativ de autoritate.
Art. 1 din Legea nr. 554/2004, dă dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, să solicite instanței de contencios competente anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Art. 2 din Legea nr. 554/2004 stipulează cadrul de aplicabilitate a acestui act normativ, astfel:
a) persoana vătămată - orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim,vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri;
b) autoritate publică - orice organ de stat sau al unităților administrativ - teritoriale care acționează în regim de putere publică pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică;
c) act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau executării în concret a legii care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice;
Potrivit art. 7 și cap. IX din Legea învățământului nr. 84/1995 actualizată, precum și în baza legii de înființare a I, aceasta este organizată ca instituție publică de învățământ superior, de stat, prin urmare se circumscrie definiției mai sus-enunțate.
Reclamantul este o persoană fizică care se consideră vătămat într-un drept subiectiv al său, individual, de a solicita prelungirea în activitate, se îndreaptă împotriva unui act de autoritate emis de către intimată.
Reține faptul că alin. 1 din art. 8 din Legea contenciosului se referă atât la atacul în justiție al actului administrativ tipic, adică al manifestării unilaterale exprese de voință, cât și la atacul în justiție al actului administrativ atipic, adică a tăcerii, respectiv a refuzului nejustificat. Aceste dispoziții vin să contureze și sfera subiectelor obligate să introducă plângere prealabilă, completând practic art. 7.
Instanța de contencios administrativ are căderea de a verifica concordanța actului contestat cu actele normative cu forța juridică superioară în temeiul și în executarea cărora a fost emis.
Prin întâmpinare, reclamantul a solicitat respingerea recursului, invocând excepția inadmisibilității recursului, față de dispozițiile art. 158 alin. 3 cod proc. civ. potrivit cu care "dacă instanța se declară necompetentă, împotriva hotărârii se poate exercita recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare".
Astfel, pentru a fi aplicabilă prevederea legală mai sus-menționată, legiuitorul prevăzut în mod cumulativ două condiții, și anume:
- să fie vorba despre o hotărâre (sentință, decizie);
- prin hotărârea recurată să fie declinată competența instanței.
La termenul din 27 februarie 2009, Tribunalul Iașia dispus "retrimiterea cauzei la secția civilă - completul litigii de muncă" prin intermediul unei încheieri (și nu o hotărâre, cum încearcă recurenta "să sugereze").
Prezenta încheiere este, fără putință de tăgadă, o încheiere premergătoare interlocutorie, motivat de faptul că judecătorii sunt "legați" de dispozițiile acesteia. Ori, potrivit art. 282 alin. 2 Cod procedură civilă, împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecății".
Pe cale de consecință, se solicită a se constata faptul că prima condiție, cea care impune pronunțarea unei hotărâri, nu este întrunită.
În ceea ce privește cea de a doua condiție, se solicită a se constata faptul că prin încheierea atacată nu s-a pus problema competenței materiale a instanței, ci doar a secției. Ori, împărțirea pe secții este o chestiune de organizare, diferită de competența materială a unei instanțe de a soluționa sau nu anumite pricini.
La termenul de judecată din 27.04.2009, în considerarea dispozițiilor art.316, coroborat cu art.298 și 136 Cod proc. civ. instanța a pus în discuția părților excepția inadmisibilității recursului.
Pronunțându-se asupra acestei excepții, în condițiile art.137 Cod proc. civ. Curtea constată că este întemeiată. Astfel, în conformitate cu prevederile art.299 alin. (1) Cod proc. civ. pot forma obiect al recursului numai hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, dispozițiile art.282 alin. (2) fiind aplicabile în mod corespunzător.
Prin urmare raportat la această trimitere realizată de textul de primă referință în ceea ce privește recursul, încheierile premergătoare pot fi atacate cu recurs numai odată cu fondul, afară de cazul în care prin ele s-a întrerupt cursul judecății.
În speță prin încheierea atacată s-a examinat doar regularitatea formală a sesizării secției de contencios administrativ și fiscal, prin prisma competenței funcționale a acesteia, dispunându-se scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea ei unei alte secții din cadrul aceleiași instanțe.
Soluția astfel adoptată nu echivalează cu o dezinvestire a instanței prin declinarea competenței pentru a putea fi atacată în condițiile art.158 alin.(3) Cod proc. civ. întrucât necompetența nu poate viza decât instanțele, ca entități juridice de sine stătătoare, iar nu structurile interne ale acestora.
Reținând așadar că încheierea din discuție are caracterul unei încheieri premergătoare, atacabilă numai odată cu fondul, în condițiile art.316 coroborate cu art.299 și art.282 alin. (2) Cod proc. civ. Curtea va respinge recursul declarat împotriva acesteia ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul promovat de recurenta Universitatea de Medicină și Farmacia Gr. I împotriva încheierii din 27.02.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, încheiere pe care o menține.
Obligă recurenta Universitatea de Medicină și Farmacie "Gr. " să plătească intimatului suma de 3570 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - - -
Red.
Tehnored. /
02 ex.
17.05.2009
Tribunalul Iași
Jud.
Președinte:Violeta Elena PinteJudecători:Violeta Elena Pinte, Leocadia Roșculeț, Iulia
