Alte cereri. Decizia 2700/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
/*Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2700
Ședința publică de la 28 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu
-- - - JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu
-- - - Judecător
Grefier -
XXXX
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de, împotriva deciziei nr. 5774 din data de 10 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-.
La apelul nominal s-a prezentat revizuentul, lipsind intimata Primăria.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefier, după care,
Revizuentul arată că solicită revizuirea deciziei nr. 5774 din data de 10 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-.
Curtea, din oficiu pune în discuția părții prezente excepția inadmisibilității cererii de revizuire.
Revizuentul solicită respingerea excepției inadmisibilității cererii de revizuire. Pe fond pune concluzii de admiterea cererii de revizuire, anularea deciziei și rejudecarea recursului.
CURTEA:
Asupra cererii de revizuire de față;
Prin cererea înregistrată sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Primăria comunei, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată aceasta la eliberarea Anexei I, conform cererilor nr.3266 din 18 iulie 2006, 3465 din 7 august 2006 și 3624 din 18.08.2006, înregistrate la Primăria, privind drepturile succesorale de pe urma părinților săi.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, deși în repetate rânduri a solicitat Primăriei, eliberarea înscrisurilor privind drepturile succesorale ce revin de pe urma părinților, pârâta a refuzat eliberarea acestor înscrisuri, cu precizarea că Primarul comunei se află în conflict de interese cu acesta.
S-a constituit parte vătămată cu suma de 15.000 lei, potrivit art.22 pct.2 din Legea 544/2001.
La data de 16 aprilie 2007, reclamantul și-a precizat obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul că, raportat la înscrisurile depuse la dosarul cauzei, solicită obligarea pârâtei Primăria la eliberarea I și III, conform HG 890/2005, privind modul de aplicare a Legii 247/2005, raportat la cererea înregistrată sub nr.387/2005 privind drepturile succesorale de pe urma defuncților, - și.
Prin sentința nr.1444 din 20 aprilie 2007, Tribunalul Gorj a admis acțiunea cu precizările ulterioare formulată de reclamant, a obligat pârâta Primăria comunei să elibereze reclamantului înscrisurile solicitate, respectiv Anexele I și III, raportat la cererile înregistrate sub nr.3465 din 07.08.2006 și 3624 din 18 august 2006.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că în raport de dispozițiile art.6 și 7 din legea 544/2001, privind liberul acces la informațiile de interes public, acțiunea reclamantului este întemeiată, deoarece pârâta a refuzat să-i elibereze acestuia fotocopii ale documentelor ce se regăsesc în arhiva Primăriei privind terenurile agricole, cât și cele cu vegetație forestieră ce au aparținut defuncților, și -.
S-a mai reținut că aceste înscrisuri erau necesare reclamantului în vederea reconstituirii dreptului de proprietate, iar prin refuzul comunicării informațiilor solicitate pârâta a încălcat dispozițiile art.6 și 7 din Legea 544/2001.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
În motivele de recurs recurentul a susținut că instanța de fond nu i-a acordat daunele morale în valoare de 15.000 lei, conform art.22 pct.2 din Legea 544/2001, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul acordării și a daunelor morale solicitate.
Prin decizia nr.5774 din 10 octombrie 2007, Curtea de Apel Craiovaa respins recursul formulat de reclamantul.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut că la data de 16.04.2007 reclamantul și-a precizat obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul că solicită pârâtei Primăria G doar emiterea anexelor I și III, conform HG 890/2005, privind modul de aplicare a Legii 247/2005, raportat la cererea înregistrată sub nr.387/2005 privind drepturile succesorale de pe urma defuncților, - și.
Astfel, prin cererea precizată la fila 26 dosar fond nu s-au solicitat și daune morale în sumă de 15.000 lei, conform art.22 pct.2 din Legea 544/2001, iar instanța s-a pronunțat în limita investirii sale prin cererea de precizare a acțiunii formulate chiar de către reclamant, fiind respectate cerințele dispozițiilor art.129 alin.6 Cod pr.civilă, neputându-se reține susținerea recurentului, în sensul că instanța nu a acordat și daunele morale solicitate.
De asemenea, s-a constatat că potrivit dispozițiilor art.294 Cod pr.civilă, în recurs nu se poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi de către părți, respectiv nu se poate solicita acordarea daunelor morale în valoare de 15.000 lei de către reclamantul recurent.
Ulterior, reclamantul a formulat cerere de revizuire, solicitând revizuirea mai multor hotărâri judecătorești, însă la interpelarea instanței la termenul de azi, acesta a precizat oral că solicită revizuirea deciziei mai sus arătate, respectiv a deciziei nr.5774 din 10 octombrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-.
Cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.322 alin.1 Cod pr.civilă, sunt supuse revizuirii hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și hotărârea dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.
În speță, se solicită revizuirea unei hotărâri date de o instanță de recurs.
Pentru a se putea cere revizuirea unei astfel de hotărâri,legiuitorul a impus condiția ca această instanță să fi evocat fondul, ceea ce implică, fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze, urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății decât cea care fusese aleasă până în acel moment.
Prin urmare, cererea de revizuire formulată împotriva unei decizii pronunțată de o instanță de recurs, decizie prin care recursul a fost respins ca nefondat este inadmisibilă, întrucât, respingând recursul instanța nu a pronunțat ea însăși o hotărâre asupra fondului acțiunii, ci numai a analizat motivele de casare sau modificare invocate de recurent.
Cum în speță, revizuirea este îndreptată împotriva unei decizii pronunțată de o instanță de recurs, decizie prin care recursul a fost respins ca nefondat, această cerere este inadmisibilă și pe cale de consecință urmează să fie respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire formulată de, împotriva deciziei nr. 5774 din data de 10 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Mai 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.jud.-
LF/ 2 ex/17.06.2009
Președinte:Magdalena FănuțăJudecători:Magdalena Fănuță, Teodora Bănescu, Doina Ungureanu