Alte cereri. Decizia 31/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 31/CA
Ședința publică de la 24 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgiana Pulbere
JUDECĂTOR 2: Eufrosina Chirica
JUDECĂTOR 3: Adriana Pintea
Grefier - -
Pe rol, soluționarea recursului promovat în contencios administrativ de recurenta pârâtă - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în T,- bis, județ T, împotriva sentinței civile nr.1595 din 20.09.2007, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți - cu domiciliul în T,-, județ T, - cu domiciliul în T,-, -.A,.16, județ T, - cu domiciliul în T,-,.6,.A,.16, județ T, - cu domiciliul în T,-, -.A,.25, județ T, - cu domiciliul în T,-,.8,.A,.21, județ T, - cu domiciliul în T,-, -.C,.2,.17, județ T, având ca obiect drepturi salariale - prima de vacanță.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp.art.87 și următoarele Cod procedură civilă.
Prezentul recurs este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Curtea, constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Examinând actele și lucrările dosarului, se constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată sub nr-, reclamantele, HG, au chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului T, solicitând obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând prima de concediu pentru anii 2001, 2002 și 2003 pentru reclamantele, pentru anul 2004 pentru toate reclamantele și pentru anul 2005 pentru reclamantele, și, actualizate cu indicele de inflație la data nașterii dreptului, până la data plății efective.
În motivare, reclamantele au arătat că, în calitate de funcționari publici s-au aflat în raporturi de serviciu cu pârâta, raporturi guvernate de Legea 188/1999, în anii 2001- 2005.
Au mai arătat reclamantele că, potrivit art.33 alin.2 din Legea nr.188/1999, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Aceste prevederi au devenit neaplicabile anterior perioadei de referință din prezenta cauză, prin procedura suspendării, măsură ce a fost dispusă de art.3 alin.1/OUG 33/2001 și de legile bugetului de stat, respectiv prin art.12 alin.4/Legea 743/2001, art.10 alin.3 din Legea nr.631/2002, prin art.9 alin.7 din Legea nr.507/2003 prin art.8 alin.7 din Legea nr.511/2004 și prin art.5 alin.1/Legea 380/2005.
Actele normative mai sus arătate, fiind legi bugetare, care potrivit principiului anualității bugetului de stat își încetează aplicabilitatea odată cu închiderea exercițiului bugetar, corespunzător perioadei reglementate, prevederile acestora nu pot retroactiva nici ultraactiva.
Au mai arătat reclamantele că, odată cu închiderea anului pentru care au fost emise prevederile cu privire la suspendarea dreptului la prima de vacanță pentru funcționari încetează, aceste drepturi devenind active și putând fi solicitate de cei în cauză, respectiv după fiecare dată de 01 ianuarie a anului următor, în care s-a efectuat concediul de odihnă.
De asemenea reclamantele au mai arătat că, întrucât normele legale de suspendare nu mai sunt în vigoare, coroborându-le și cu prevederile Codului civil prin care se suspendă prescripția, au solicitat instanței să constate lipsa efectelor suspendării primelor de concediu pentru 2001, 2002 și 2006.
Reclamantele au învederat instanței că potrivit prevederilor art.38/ Codul Muncii "Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau / limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate.
Au precizat reclamantele că, normele legale de suspendare contravin și prevederilor art.53 din Constituția României, în conformitate cu prevederile acestui articol din legea fundamentală "exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți, poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice a drepturilor și a libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav." (art.53 alin.1).
Prin Sentința civilă nr.1595 din 20 septembrie 2007, Tribunalul Tulceaa admis cererea introdusă de reclamante în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice și a obligat pârâta să plătească reclamantelor drepturile salariale reprezentând primele de concediu aferente perioadei cât au avut calitatea de funcționar public, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut:
Potrivit art.33 al.2 din Legea nr.188/1999, în vigoare începând cu data de 8 decembrie 1999 și potrivit art.34 al.2 din Legea 188/1999 rep. în vigoare începând cu 25.03.2004 - funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Aplicarea prevederilor acestui text de lege a fost suspendată succesiv printr-o serie de acte normative.
Astfel, prin art.3 al.1 din OUG 33/2001 în vigoare din 2 martie 2001 aplicarea dispozițiilor mai sus menționate a fost suspendată până la 1 ianuarie 2002, prin art.12 al.4 din Legea 743/2001 în vigoare din 14 decembrie 2001, termenul de suspendare s-a prelungit până la 31 decembrie 2002, prin art.10 al.3 din Legea 631/2002 în vigoare din 29 noiembrie 2002, termenul de suspendare s-a prelungit până la 31 decembrie 2003, prin art.9 al.7 din Legea nr.507/2003, în vigoare din 5 decembrie 2003, suspendarea s-a prelungit până la 31 decembrie 2004, prin art.8 al.7 din Legea 511/2004 în vigoare din 1 decembrie 2004, suspendarea s-a prelungit până la 31 decembrie 2005 și în fine, prin art.5, al.5 din Legea nr.374/2005, în vigoare din 22 decembrie 2005, suspendarea s-a prelungit până la 31 decembrie 2006.
Așadar, aplicarea textului de lege menționat este suspendată și în prezent, însă cu toate acestea nu se poate considera totuși că dreptul la prima de concediu (vacanță) nu mai există, ci dimpotrivă, succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune să se rețină că acest drept și-a produs efectele, începând cu 8 decembrie 1999.
Pe de altă parte, actele normative de suspendare, neconținând nici o referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea
exercițiului acestuia ori la prelungirea termenului de punere în aplicare, nu pot fi considerate nici ele că ar înlătura însăși existența lui.
Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența până în prezent.
Din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă, iar ulterior, exercițiul acestui drept a fost suspendat, nu se poate considera că acel drept nu a existat în toată această perioadă sau că nu mai există în prezent, deoarece s-ar încălca principiul neconstituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat pe perioada anilor pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Astfel, s-ar ajunge la situația că un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanță sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pe perioada în care sunt prevăzute de lege.
Reiese deci că se impune a se considera că disp.OUG 33/2001, ale Legii 743/2001, ale Legii 632/2002, ale Legii 507/2003 și ale Legii 511/2004 au întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune pentru beneficiarii prevederii legale sus menționate, a cărei punere în aplicare a fost suspendată sau amânată prin acte normative temporare, emisă datorită unor condiții financiare deosebite.
Analizând înscrisurile aflate la dosar, instanța a constatat că, reclamantele, și HG, au dobândit calitatea de funcționar public în anul 2000.
În ceea ce o privește pe reclamanta, raporturile de muncă ale acesteia cu pârâta au încetat la data de 27.09.2004.
În ceea ce o privește pe reclamanta, raporturile de muncă ale acesteia cu pârâta au încetat la data de 03.07.2006.
În ceea ce o privește pe, raporturile sale de muncă cu pârâta au încetat la data de 15.05.2006.
În ceea ce o privește pe, raporturile sale cu pârâta au încetat la data de 02.09.2006.
În ceea ce o privește pe, raporturile acesteia de muncă cu pârâta au încetat începând cu data de 31.12.2004.
În consecință, instanța reținând și considerentele anterior expuse, a admis cererea și a obligat pârâta să plătească reclamantelor, drepturile salariale reprezentând primele de concediu aferente perioadei cât au avut calitatea de funcționar public, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, invocând ca motive de nelegalitate împrejurarea că prima de concediu nu constituie un drept constituțional fundamental, nu se poate acorda prima de vacanță pentru că execuția bugetară nu se poate face decât în limita fondurilor aprobate.
Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 34 alin. 2 din Legea nr.188/1999 republicată: " funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Acest drept a fost suspendat succesiv prin OUG nr. 33/2001 și legea nr. 743/2001, până la 31.12.2002.
Ulterior, fiecare lege bugetară a suspendat dreptul, după cum urmează:
- Legea nr. 631/2002( a bugetului de stat pe anul 2003) stabilește la art. 10 alin. 3 că " termenele prevăzute la art. III din OUG nr. 33/2001 se prelungesc până la 31 decembrie 2003";
- Legea nr. 507/2003 ( legea bugetului de stat pe anul 2004) suspendă până la 31 decembrie 2004 prin art. 9 alin. 7 "aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă";
- prin Legea nr. 511/2004 ( a bugetului de stat pe anul 2005) se suspendă până la 31 decembrie 2005 aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă, precum și a celor din legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici ( art. 8 alin. 7);
- Legea bugetului de stat pe anul 2006 ( Legea nr. 379/2005) suspendă și ea, potrivit art. 5 alin. 5, până la 31 decembrie 2006 " prevederile din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă".
Legea nr. 486/2006- a bugetului de stat pe anul 2007- nu mai cuprinde nici o dispoziție referitoare la suspendarea drepturilor din legile în vigoare prin care s-a stabilit dreptul la prima de vacanță, concluzia fiind aceea că suspendarea a încetat.
Prelungind până pe 31.12.2006 termenul de suspendare a prevederilor legale ce stabilesc dreptul la prima de concediu, legiuitorul a avut în vedere tocmai neefectuarea acestei plăți pentru toată perioada mai sus amintită și nu plata primei la finele anului ( dată la care legea bugetară anuală nu mai este în vigoare), întrucât toate textele enumerate se raportează la textul de bază ( în speță art. 34 alin. 2 din legea nr. 188/1999) și nu la prima de concediu pentru anul în curs.
Încetând suspendarea plății drepturilor stabilite de lege prin neincluderea unui text în acest sens în legea bugetului de stat pe anul 2007, dreptul la acțiune s-a născut la 01.01.2007 pentru toată perioada de suspendare care nu a afectat însăși existența dreptului la prima de concediu.
Instanța este în acord cu pledoaria recurentei referitoare la legalitatea suspendării, din întreaga motivare rezultând că aceasta nu a fost pusă nici o clipă la îndoială, dar dreptul intimaților la prima de concediu s-a născut ca urmare a încetării suspendării.
Totodată, susținerile recurentei referitoare la imposibilitatea de executare, nu privesc această fază a procesului.
Pentru aceste considerente recursul a fost respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul în contencios administrativ formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în T,- bis, județ T, împotriva sentinței civile nr.1595 din 20.09.2007, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți - cu domiciliul în T,-, județ T, - cu domiciliul în T,-, -.A,.16, județ T, - cu domiciliul în T,-,.6,.A,.16, județ T, - cu domiciliul în T,-, -.A,.25, județ T, - cu domiciliul în T,-,.8,.A,.21, județ T, - cu domiciliul în T,-, -.C,.2,.17, județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 24 ianuarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud.fond:
Red.dec.jud.-/24.01.2008
Dact.Sz - 2 ex/25.01.2008
Președinte:Georgiana PulbereJudecători:Georgiana Pulbere, Eufrosina Chirica, Adriana Pintea
