Alte cereri. Decizia 336/2010. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 336
Ședința publică din 10 februarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Hrudei
JUDECĂTORI: Maria Hrudei, Floarea Tămaș Gabriel Adrian
---
GREFIER: -
S-a luat spre examinare contestația în anulare formulată de împotriva Deciziei civile nr. 1972/10.06.2009 și a Încheierii civile din data de 20 iulie 2009 ambele pronunțate în dosarul nr- al Curții de Apel Cluj în contradictoriu cu PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚAN, având ca obiect contestare soluție.
La apelul nominal făcut în cauză, la a doua strigare se prezintă contestatoarea personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Contestatoarea face dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă recursului în sumă de 10 lei, cu chitanță în original pe care o depune la dosar și timbre judiciare mobile în valoare de 0,30 lei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea declară închise dezbaterile.
Contestatoarea, la întrebarea instanței arată că la ambele hotărârii a căror anulare solicită o nemulțumește lipsa de activitate a Parchetului atât de pe lângă Tribunalul Bistrița cât și de pe lângă Judecătorie, respectiv la hotărârea nr. 1972/2009 o nemulțumește eroarea materială gravă.
Contestatoarea solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată.
Solicitând de asemenea, instanței încuviințarea în cauză a unui apărător.
Instanța, după deliberare, respinge cererea privind acordarea ajutorului public judiciar reprezentând numirea unui apărător, reținând în motivare că aceasta a fost formulată ulterior, acordării cuvântului pe fond.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului reține următoarele:
Prin decizia nr.1792 pronunțată la data de 10 iunie 2009 în dosar nr- al Curții de Apel Cluj au fost respinse ca inadmisibile cererile de introducere în cauză a numiților, și respinsă contestația în anulare formulată de către contestatoarea împotriva Deciziei civile nr. 764/25.02.2009, pronunțată în dosarul nr- al Curții de Apel Cluj; dispusă plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 300 lei, reprezentând onorariul cuvenit pentru asistența juridică asigurată contestatoarei de către d-nul avocat.
Pentru a dispune astfel Curtea a reținut ca cereri de chemare în judecată a altor persoane sunt inadmisibile raportat la faptul că potrivit art. 57 alin. 1-3. proc. civ. "ricare din părți poate să cheme în judecată o altă persoană care ar putea să pretindă aceleași drepturi ca și reclamantul", legiuitorul statuând că intervenția principală forțată poate fi făcută numai în fața primei instanțe, înainte de închiderea dezbaterilor care preced hotărârea finală a procesului.
De altfel, se reține de instanță inadmisibilitatea rezultă și din natura contestației în anulare, care este limitată la condiții de admisibilitate clar enumerate de legiuitor și care exclud analiza unor chestiuni legate de fondul cauzei.
Referitor la fondul contestației în anulare, Curtea reține că potrivit art. 317 al.1 și 2. proc. civ. " Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
1. când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii;
2. când hotărârea a fost data de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publica privitoare la competenta.
Cu toate acestea, contestația poate fi primita pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru ca aveau nevoie de verificări de fapt sau daca recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond".
Or, din documentația de la dosar ( 9 dosar recurs), rezultă că reclamanta contestatoare a fost legal citată pentru termenul din 25.02.2009, primind personal citația.
Cu referire la citarea intimatului Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița N, se constată că și acesta a fost legal citat ( 8 dosar recurs), însă, și în măsura în care procedura de citare nu ar fi fost legal îndeplinită, acest viciu nu ar fi putut fi invocat de către contestatoare, aceasta nesuferind nicio vătămare, singurul în măsură să invoce acest viciu fiind exclusiv intimatul.
Nu s-au invocat aspecte legate de competența instanței, astfel că nu se va mai analiza cauza din perspectiva art. 317 alin. 1 pct. 2. proc. Civ.
În ceea ce privește celelalte susțineri ale contestatoarei, se reține de instanță că acestea vizează aspecte legate de soluționarea pe fond a cauzei, în care nu pot fi cenzurate pe calea contestației în anulare, a cărei admisibilitate este strict condiționată de motivele statuate de legiuitor prin art. 317 alin. 1. proc. civ. și art. 318 alin. 2. proc. civ.
Ulterior la data de 20.07.2009 prin încheierea sesizată din oficiu Curtea a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr.1972/2009 pronunțată la data de 10 iunie 2009, în dosarul nr- al Curții de Apel Cluj, în sensul de a se menționa corect numărul de dosar în care s-a pronunțat decizia ce face obiectul contestației în anulare formulate de către petenta, care este - al Curții de Apel Cluj, iar nu - cum greșit s-a menționat și au fost menținute restul dispozițiilor deciziei arătate.
Față de cele susținute prin hotărârile enunțate la data de 10.11.2009 se formulează contestație în anulare, contestatoarea T relevând că intimatul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița N nu a răspuns solicitărilor sale legal, temeinic în timp util ci a uzat de motivul că este bolnavă fără a ține seama de legile în vigoare pentru a analiza problemele sale și ale familiei sale și fără a proceda la o ajuta să scoată la iveală adevărul prin a fi supusă la o comisie psihologică. În acest context a solicitat ajutorul parchetului dar dosarele i-au fost blocate, nu s-a ținut cont de sentințe, decizii creându-se astfel pagube materiale familiei mai mari de 10.000.000 euro. Acest aspect arată contestatoarea poate fi dovedit numai dacă procesele sale vor fi admise și verificate abuzurile în cauzele sesizate: respectiv cererea împotriva secretarului primăriei .; II cerere de chemare în judecată a fratelui pentru tulburarea posesiei, cerere împotriva lui; cerere împotriva agentului șef.cauza XXVII unde nu a primit nimeni dosarul.
Totodată arată că în ultimele ședințe în cauza în care s- pronunțat hotărârile a căror anulare a solicitat- nu a fost ajutată; că a fost citată la fel ca intimatul dar acesta nu s-a prezentat situație ce face ca deciziile să fie netemeinice și nelegale.
Prezentă în instanță contestatoarea a arătat că demersul său se întemeiază pe greșeala materială și anume nu s-au avut în vedere ca tribunalul nu a judecat fondul și a avut în vedere problemele sesizate cu privire la imposibilitatea de a intra în posesia terenului moștenit.
Analizând contestația, Curtea reține următoarele:
Potrivit art.318 pr.civ. hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare.
Norma mai sus menționată deschide calea de atac pentru greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.
În speță se observă că se invocă de către contestatoare aspecte vizând aprecierea probelor, aspecte legate de soluționarea pe fond a cauzei de către prima instanță și care nu pot fi cenzurate pe calea contestației în anulare întemeiată pe norma mai sus arătată.
Prin urmare cum în cauză nu au fost invocate aspecte de ordin procedural în soluționare hotărârile irevocabile contestate, contestația urmează a fi respinsă, nefiind întrunite cerințele art.318 pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea domiciliată în -, jud. B-N, împotriva deciziei nr.1972 pronunțate la data de 10 iunie 2009 și încheierii din 20 iulie 2009 pronunțate în dosar nr- al Curții de Apel Cluj.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Maria Hrudei, Floarea Tămaș Gabriel Adrian
- - - - - -
GREFIER
-
Red./
4 ex./15.02.2010
Președinte:Maria HrudeiJudecători:Maria Hrudei, Floarea Tămaș Gabriel Adrian