Alte cereri. Decizia 378/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 378/CA
Ședința publică din 19 octombrie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Revi Moga
JUDECĂTOR 2: Ecaterina Grigore
JUDECĂTOR 3: Nicolae Stanciu
Grefier ---
Pe rol, judecarea recursului contencios administrativ și fiscal declarat de recurentul-reclamant - cu domiciliul în T,-, jud.T, în contradictoriu cu intimata-pârâtă AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR - SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII 9/1998 - cu sediul în B, sector 1, Calea, nr.202, împotriva sentinței civile nr.863/28.05.2009, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, având ca obiect Legea nr.9/1998.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat, pentru recurentul-reclamant, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar, lipsind intimata-pârâtă.
Procedura este legal îndeplinită, potrivit art.87 și urm.Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile,obiectul litigiului, mențiunile referitoare la îndeplinirea procedurii de citare; învederează că recursul este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
Instanța, constatând că nu sunt motive de amânare a cauzei, apreciază dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente.
Avocat, pentru recurentul-reclamant, solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, pentru motivele expuse și dezvoltate pe larg în cererea de recurs, în principal, pentru acordarea terenului arabil și a casei de locuit cu terenul aferent, iar, în subsidiar, doar pentru casa de locuit și terenul aferent acesteia. Arată, în esență, că părinții recurentului au lăsat în ia 1,82 ha teren arabil și o casă de locuit cu 300. teren aferent. Instanța de fond a susținut că actele nu fac dovada proprietății în sensul Legii nr.9/1998, însă acest act normativ în art.5, menționează expres că aceste acte fac dovada proprietății. Inscrisurile depuse fac dovada deplină a dreptului de proprietate. Consideră că este greșită susținerea potrivit cu care actul bilingv "Situația de avere imobilă rurală" emis de Comisia Mixtă româno-ă și eliberat de Arhivele Naționale nu constituie un act doveditor pentru acordarea despăgubirilor solicitate. Examinând conținutul acesteia, rezultă că a fost eliberată în anul 1941 și completată în anul 1942. In anul 1941 nu au avut la îndemână toate actele să dovedească și, în acest sens, se face mențiune că, pentru teren, situația va fi completată la prezentarea dovezilor de proprietate. In ultima parte se face, însă, mențiune privitor la casă care rămâne proprietatea părinților reclamantului. Pentru casă, recurentul a prezentat actele doveditoare. In aceste condiții, actul emis de Arhivele Naționale, declarațiile martorilor și celelalte înscrisuri depuse fac dovada deplină a dreptului de proprietate. Se mai susține că părinții recurentului ar fi avut posibilitatea să își vândă imobilul. Nu există nici o dovadă și nu se poate trage o asemenea concluzie. Imobilele românilor repatriați au rămas în proprietatea Statului. In apărare, invocă practica judecătorească în care instanțele au admis acțiunile.
In baza art.150 Cod procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului contencios administrative de față:
Prin cererea nregistrată la Tribunalul Tulcea sub nr-, reclamantul a solicitat anularea Deciziei nr.1127/26.06.2008 emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr.9/1998 și acordarea compensațiilor prevăzute de Legea nr.9/1998 pentru bunurile lăsate în ia de părinții săi și, respectiv suprafața de 300 mp. teren intravilan aferent locuinței pe care autorii reclamantului au avut-o în, casa de locuit și 1,82 ha. teren agricol.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că părinții săi (decedat la 16.01.1987) și (decedată la 14 dec.1999) fiind repatriați în România, la data de 05.05.1941 în baza Tratatului d l Craiova din 1940, au lăsat în ia - loc. 300 mp. teren intravilan aferent locuinței, o casă de locuit și 1,82 ha. teren agricol.
Prin Hotărârea nr.330/31.01.2002, Comisia jud.T pentru aplicarea Legii nr.9/1998 au admis cererile pe care reclamantul le-a formulat și prin care a solicitat acordarea compensațiilor prevăzute de Legea nr.9/1998, însă, prin Ordinul nr.4573/03.08.2007, Cancelaria Primului Ministru a invalidat Hot.nr.330 motivat de faptul că, pentru proprietățile urbane, în dosar nu sunt acte doveditoare.
Prin Hotărârea nr.1843/21.03.2008, Comisia Județeană a respins aceleași cereri formulate de reclamanți, cu aceiași motivație din Ordinul Cancelariei Primului Ministru, deși la dosar reclamantul depusese acte doveditoare eliberate de Arhivele Statului din România.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a formulat contestație, care a fost respinsă prin Decizia nr.1127/26.06.2008 emisă de Agenția Națională pentru Restituirea Proprietăților motivând că în dosar nu există acte doveditoare care să ateste bunurile imobile abandonate de autorii săi în orașul, iar situația de avere imobiliară rurală încheiată în 1942 nu constituie un act doveditor pentru acordarea despăgubirilor iar cf. cu art.5 din Tratatul d l Craiova din 1940 autorul reclamantului ar fi avut posibilitatea să dispună în mod liber de proprietatea sa o perioadă de 18 luni care apoi s-ar fi prelungit până în 1953.
Reclamantul consideră că decizia atacată este nelegală și netemeinică.
Astfel, faptul că, "Actul bilingv redactat în formular tipizat în limba română și ă, denumit în limba română "Situație" completat olograf și semnat de reprezentanții legali ai ambelor țări, atesta cu certitudine existența averii imobiliare menționată în cererile adresate Comisiei.
In acest înscris exista două rezoluții olograf esențiale: prima arăta că "Situația va fi completată pe teren la prezentarea dovezilor de proprietate" și a doua arăta că autorul reclamantului deține "imobil (casă,curte) situat în orașul strada - nr.24 este și constituie proprietatea declarantului", iar în cuprinsul "Situației" la subrubricile "felul proprietății" și "suprafața" (pe teren) au fost trecute imobilele susmenționate.
Acest act fiind unul oficial în mod greșit a susținut pârâta că nu există acte doveditoare.
Susținerea că autorul reclamantului ar fi avut posibilitatea să își înstrăineze averea în termen de 18 luni este neconcludentă deoarece acest termen este prevăzut a începe să curgă de la data adoptării legii, adică din 1940.
Ori, din actul denumit "Situație" rezultă că acest act a fost întocmit la 17.07.1942 și este o completare a "Situației - stat încheiată la 03.05.1941, data evacuării reclamantului.
Prin urmare, din actul susmenționat rezultă explicit ca la 17.07.1942, aceste imobile nu fusese înstrăinate ci erau proprietatea autorului reclamantului deoarece, ultima rezoluție de pe prima pagină arată expres că "rămâne proprietatea reclamantului".
A mai arătat reclamantul că nu poate fi primită nici susținerea potrivit cu care autorul reclamantului și-ar fi putut înstrăina imobilul până în 1953, deoarece aceasta nu este decât o ipoteză care nu rezultă din nici un indiciu.
În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri și proba cu două expertize tehnice, una agricolă și una în construcții.
Prin sentința civilă nr. 863/28.05.2009, Tribunalul Tulceaa respins acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998, ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că în înscrisul denumit situația imobiliară a defunctului întocmită la 20.03.1942, s-a menționat faptul că defunctul a deținut suprafața de teren arabil de 1,80 ha. o casă de locuit și un teren 200 mp. în localitatea, precum și că pentru terenul de 1,80 ha. situația va fi completată la prezentarea dreptului de proprietate, iar în ceea ce privește imobilul casă și curte situat în orașul, str.- nr.24, s-a menționat că este și rămâne proprietatea declarantului.
Potrivit art.IV alin.5 din Anexa C din Tratatul din 1946 încheiat între România și ia, respectiv schimbul de populațiune română și ă proprietatea imobiliară urbană, aparținând populațiunilor făcând obiectul prezentului Acord, rămâne proprietatea privată a actualilor proprietari și, în consecință, supusă legilor țării unde se află.
De asemenea, Decretul nr.513/03.12.1953 la art.2 al.1 prevede că "toate bunurile urbane situate pe teritoriul Populare Române în D de Nord, proprietatea persoanelor fizice sau juridice e care au făcut obiectul lucrărilor Comisiei româno-e instituită în Mai 1949 trec în patrimoniul Populare Române", iar "statul obține în schimb dreptul de proprietate asupra tuturor bunurilor urbane situate pe teritoriul Populare ia în D de, proprietatea persoanelor fizice sau juridice române care au făcut obiectul Comisiei Mixte româno-e instituită în Mai 1949".
In atare condiții, pentru imobilele urbane nu se pot acorda compensații.
Impotriva acestei soluții, a declarat recurs reclamantul, susținând că soluția este nelegală și netemeinică.
Astfel, s-a reținut greșit că "situația de avere imobilă rurală încheiată în 1942", nu constituie un act doveditor pentru acordarea despăgubirilor solicitate.
De asemenea, greșit s-a reținut că părinții reclamantului au beneficiat de prevederile art.5 din Tratatul din 1940, care prevedea posibilitatea cetățenilor i repatriați în România de a-și vinde proprietatea imobiliară.
Hotărârea pronunțată este în vădită contradicție cu alte hotărâri date de aceeași instanță în care acte identice cu cel depus la dosar au fost considerate ca fiind acte doveditoare și în baza cărora s-au acordat despăgubiri.
Intimata, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței recurate în raport cu criticile aduse, constată că recursul este nefondat, din următoarele considerente:
Prin sentința recurată s-a reținut că autorul reclamantului - a deținut în, ia, 1,80 ha teren pentru care urma să prezinte titlul de proprietate în vederea completării situației de avere și un imobil curte+teren în aceeași localitate, str.-, nr.24. Pentru acest imobil s-a menționat că acest bun este și constituie proprietatea reclamantului.
Motivul pentru care nu s-au acordat despăgubiri pentru imobilul situat pe teritoriul statului, oraș, str.-, l-a constituit faptul că acesta făcea parte din categoria imobilelor urbane și nicidecum că nu s-a dovedit existența acelui bun.
In atare condiții, susținerea recurentului potrivit cu care situația de avere depusă la dosar nu constituie un act doveditor pentru acordarea despăgubirilor, este neîntemeiată.
II.Potrivit alin.5 din Anexa C din Tratatul din 1940, proprietatea imobiliară urbană aparținând populațiilor ce fac obiectul acordului, rămâne proprietatea privată a actualilor proprietari și, în consecință, supusă legilor țării unde se află situată.
In speță, așa cum rezultă din situația de avere depusă la dosar, autorul reclamantului a avut în proprietate un imobil, iar acesta, potrivit textului legal -menționat, a rămas în proprietatea sa chiar și după data evacuării din orașul (3.05.1941).
Ulterior, prin Decretul nr.513/1953, s-a stabilit că toate bunurile urbane situate pe teritoriul Populare ia în D de, proprietatea persoanelor fizice sau juridice române care au făcut obiectul lucrărilor Comisiei Mixte româno-e instituită în Mai 1949", trec în patrimoniul Populare Române, iar cele aflate pe teritoriul iei în D de, proprietatea persoanelor fizice sau juridice, devin proprietatea statului.
In aceste condiții, rezultă că autorul reclamantului a deținut dreptul de proprietate asupra imobilului până la data apariției Decretului nr.513/1953, când bunul a trecut în proprietatea statului, cum corect a reținut și instanța de fond.
III.In legătură cu ultimul motiv, se reține că practica judiciară nu constituie un izvor de drept.
Astfel, existența unei hotărâri contrare în spețe similare nu conduc la modificarea prezentei soluții.
Pentru considerentele -expuse, instanța va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul contencios administrativ și fiscal declarat de recurentul-reclamant - cu domiciliul în T,-, jud.T, în contradictoriu cu intimata-pârâtă AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR - SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII 9/1998 - cu sediul în B, sector 1, Calea, nr.202, împotriva sentinței civile nr.863/28.05.2009, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 19 octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, --- |
Red.jud.-
18.11.2009
Tehnored.-gref.
2ex./11.12.2009
Președinte:Revi MogaJudecători:Revi Moga, Ecaterina Grigore, Nicolae Stanciu
