Alte cereri. Decizia 379/2009. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 379/CA

Ședința publică din 19 octombrie 2009

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Revi Moga

JUDECĂTOR 2: Ecaterina Grigore

JUDECĂTOR 3: Nicolae Stanciu

Grefier ---

Pe rol, judecarea recursului contencios administrativ și fiscal declarat de recurenta-pârâtăAUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR - SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII 9/1998- cu sediul în B, Calea, nr.202, în contradictoriu cu intimata-reclamantă - prin mandatar - cu domiciliul în C,-, -.8,.B,.3,.36, jud.C, împotriva sentinței civile nr.1448/22.07.2009, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, având ca obiect Legea 9/1998.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită, potrivit art.85, art.87 și urm.Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile,obiectul litigiului, mențiunile referitoare la îndeplinirea procedurii de citare; învederează că recursul este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar; recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art.242 pct.2 Cod procedură civilă.

Potrivit art.150 Cod procedură civilă, instanța, constatând că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare, luând act că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art.242 pct.2 Cod procedură civilă.

După rămânerea în pronunțare, dar mai înainte de terminarea ședinței de judecată, se prezintă av., pentru intimata-reclamantă. Depune împuternicirea avocațială și concluzii scrise.

CURTEA

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr-, reclamanta a formulat acțiune în contencios administrativ împotriva Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr.9/1998, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la validarea hotărârii nr.1605/4.07.2007 a Comisiei județene pentru aplicarea Legii nr.9/1998.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că, prin cererea nr.48/2001 a solicitat Comisiei Județene T pentru aplicarea Legii nr.9/1998 acordarea de compensații bănești pentru bunurile abandonate de autorul său - tată, pe teritoriul statului, sat, com., jud. în urma aplicării Tratatului dintre România și ia, semnat la C la data de 07 septembrie 1940, cererea fiind admisă și aprobată prin Hotărârea nr.1605/04.07.2007, stabilindu-se compensații în valoare de 93.498,10 lei Ron.

Conform actelor normative și metodologiei în materie, a fost înștiințată de faptul că hotărârea comisiei locale - împreună cu documentația care a stat la baza aprobării ei - va fi înaintată Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr.9/1998 spre validare.

Deși potrivit art.7 alin.3 din Legea nr.9/1998 republicată, pârâta avea obligația ca în termen de 60 de zile să valideze Hotărârea Comisiei Județene T nr.1605/04.07.2007, până în prezent aceasta nu și-a îndeplinit obligația legală.

În dovedire, au fost depuse în copie înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 1448/22.07.2009 acțiunea a fost admisă, pârâta fiind obligată să emită ordin de validare sau invalidare a hotărârii Comisiei Județene

Au fost avute în vedere următoarele argumente:

Reclamanta s-a adresat Comisiei județene pentru aplicarea Legii nr.9/1998 T printr-o cerere înregistrată sub nr.48/2001 și a solicitat în calitate de moștenitoare a defunctului, acordarea despăgubirilor pentru bunurile abandonate de acesta în ia.

Prin hotărârea nr.1605/04.07.2007, Comisia județeană Taa dmis cererea și a stabilit că valoarea totală a compensațiilor ce urmează să fie acordate reclamantei este de 93.498,10 lei.

Potrivit art.6 din hotărâre, aceasta, împreună cu actele care au stat la baza emiterii ei, a fost comunicată atât Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților B cât și reclamanților.

În conformitate cu preved. art.7 al.1 și 3 din Legea nr.9/1998, art.35 lit.b din HG nr.753/1998 pentru aprobarea normelor metodologice, hotărârile comisiei județene se comunică comisiei centrale, spre validare, precum și solicitanților, urmând ca în termen de cel mult 60 de zile, comisia centrală să valideze sau să invalideze măsurile stabilite de comisia județeană.

Prin înscrisul întocmit la 8 mai 2007 (fila 6) reclamanții au făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile prev. de art.7 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, solicitând pârâtei să valideze cât mai urgent hotărârea nr.1605/2007 a Comisiei județene pentru aplicarea Legii nr.9/1998.

Întrucât hotărârea susmenționată nu a fost analizată și validată în termenul de 60 zile arătat, deși a fost emisă la 14.07.2007, a fost obligată pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea proprietăților B - Serviciul pentru aplicarea Legii nr.9/1998 să emită dispoziția cu privire la masurile stabilite prin hotărârea nr.1605/4.07.2007 a Comisiei județene pentru aplicarea legii nr. 9/1998

Soluția a fost atacată cu recurs de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Prin motivele de recurs se arată că cererea reclamantei este înregistrată însoțită de acte doveditoare. Aceasta își urmează cursul, urmând a fi analizată în ordinea emiterii hotărârilor comisiilor locale.

Recurenta mai arată că cererea presupune analiza unui număr mare de documente iar întârzierile se datorează personalului redus și volumului mare de muncă.

Totodată, articolul invocat de către reclamantă se referă la termenul de soluționare a contestațiilor, acesta fiind unul de recomandare.

În drept se invocă art. 3041, 304 alin. 9.pr.civ. Legea nr.9/1998, nr.HG1277/2007, nr.OG94/2004, HG nr. 753/1998, HG nr. 286/2004.

Din probele administrate în cauză, Curtea reține că prin Hotărârea nr. 1605/04.07.2007 emisă de Comisia Județeană T pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, s-a propus acordarea unei compensații în sumă de 93.498,10 lei pentru bunurile abandonate statului.

"Comisiile județene și a municipiului B primesc, verifică și rezolvă cererile de acordare a compensațiilor. Hotărârile privind acordarea compensațiilor se dau în termen de cel mult 6 luni de la primirea cererilor. Hotărârile se adoptă cu majoritatea voturilor membrilor comisiei și se comunică comisiei centrale, spre validare, precum și solicitantului" (art. 7 alin. 1 din legea nr. 9/1998).

Conform dispozițiilor art. 7 alin. 3 din Legea nr. 9/1998, "În termen de cel mult 60 de zile, comisia centrală va analiza contestațiile și va valida sau va invalida măsurile stabilite de comisiile județene și a municipiului B -".

Deși Comisia Județeană a înaintat hotărârea Cancelariei Primului Ministru - Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, aceasta nu a procedat la validarea sau invalidarea hotărârii nr. 1605/2007.

Cu toate că art. 7 alin. 3 din lege prevede termenul de 60 de zile pentru analizarea contestațiilor și validarea sau invalidarea măsurilor stabilite, art. 7 alin. 1 stabilește obligația comisiilor locale de comunicare a hotărârilor sale către comisia centrală în vederea validării.

Atâta timp cât legiuitorul a prevăzut un termen maxim în care să fie soluționate contestațiile și validate sau invalidate măsurile în considerarea caracterului reparatoriu al legii, prin coroborarea art. 7 alin. 3 cu art. 7 alin. 1, chiar în lipsa unei contestații, recurenta trebuie să respecte termenul de recomandare.

Volumul mare de muncă și lipsa de personal nu sunt de natură să justifice întârzierea, cu atât mai mult cu cât au trecut mai bine de doi ani de la data emiterii hotărârii comisiei locale de stabilire a compensațiilor.

În aceste condiții este necesar ca pârâta să fie constrânsă pentru a proceda la emiterea unui ordin de validare sau invalidare a hotărârii pronunțate de comisia locală pentru aplicarea Legii nr.9/1998.

Pentru considerentele sus expuse, Curtea urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul contencios administrativ și fiscal declarat de recurenta-pârâtăAUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR - SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII 9/1998- cu sediul în B, Calea, nr.202, în contradictoriu cu intimata-reclamantă - prin mandatar - cu domiciliul în C,-, -.8,.B,.3,.36, jud.C, împotriva sentinței civile nr.1448/22.07.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

---

Jud.fond:

Red.jud.-Gr.

2ex./18.11.2009

Președinte:Revi Moga
Judecători:Revi Moga, Ecaterina Grigore, Nicolae Stanciu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 379/2009. Curtea de Apel Constanta