Alte cereri. Decizia 407/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,

CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 407/CA

Ședința publică de la 17 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nastasia Cuculis

JUDECĂTOR 2: Mihaela Davidencu Șerban

JUDECĂTOR 3: Elena Carina Gheorma

Grefier - - -

Pe rol judecarea recursului în contencios administrativ declarat de recurenta reclamantă -.cu sediul în T,-, împotriva sentinței civile nr. 1270/12.06.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata debitoare - ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI, NR.1, cu sediul în T,-, -.B,.8 și intimatul terț poprit -, domiciliat în T,-, -.B,.15, având ca obiect validare poprire.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurenta reclamantă C în baza delegației depusă la dosar, lipsind intimații.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

În referatul oral făcut asupra cauzei grefierul de ședință învederează asupra recursului formulat de reclamantă care este motivat.

Pentru recurenta reclamantă C depune la dosar taxa judiciară de timbru în sumă de 5 lei conform chitanței nr. -/10.09.2008, timbru judiciar de 0,15 lei. Nu mai are alte cereri de formulat, probe de administrat solicită cuvântul pentru dezbateri.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, probe de administrat constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Având cuvântul pentru recurenta reclamantă C solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Tulcea.

În opinia recurentei instanța competentă să soluționeze cererea este Tribunalul Tulcea având în vedere că ne aflăm în fața unei cereri în materia executării silite a unei hotărâri judecătorești pronunțată de instanța de contencios administrativ în materia contenciosului administrativ. Potrivit art. 2 lit.ț din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, instanța de executare pentru hotărârile pronunțate în această materie este instanța care s-a pronunțat pe fond în contencios administrativ.

CURTEA

Asupra recursului de față:

1.Obiectul cererii și părțile din proces

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Tulcea sub nr- din 13 mai 2008 creditoarea - "" - Tas olicitat în contradictoriu cu ASOCIAȚIA DE proprietari NR.1, în calitate de debitor și, în calitate de terț poprit, validarea popririi pentru suma de 3500 lei pe care acesta o datorează debitoarei Asociația de Proprietari - Nr.1, cu titlu de cota parte a cheltuielilor de servicii de apă și canalizare, cu plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii s-a arătat că prin Sentința civilă nr.1516/17.09.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea pârâta Asociația de Proprietari - Nr.1 a fost obligată la plata sumei de 8638,99 lei, reprezentând contravaloare servicii apă canal și cheltuieli de judecată.

Această sentință a fost pusă în executare prin Ex. unde s-a format dosarul de executare silită nr.1020/2007, executorul judecătoresc comunicând la data de 07.01.2008 debitoarei somația cu termen de 1 zi conform art.387 și următoarele din Codul d e procedură civilă.

Întrucât debitoarea nu a plătit suma datorată în termenul prevăzut în somație, la solicitarea creditoarei în temeiul art.452 și următoarele din Codul d e procedură civilă executorul judecătoresc a procedat la înființarea popririi în mâna terțului poprit, pentru suma de 3500 lei reprezentând cotă parte din serviciile de apă și canalizare, cheltuieli de judecată și cheltuieli de executare, datorată de acesta debitoarei ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR.1 T la data de 15.02.2008, adresa de poprire fiind comunicată de executorul judecătoresc, la data de 20.02.2008 către terțul poprit.

2.Hotărârea tribunalului

Prin Sentința civilă nr. 1270/12.07.2008 Tribunalul Tulcea a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că prin Sentința civilă nr.1516 din 17 2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea, a fost admisă acțiunea reclamantei Sc Sa T și a fost obligată pârâta Asociația de Proprietari - Nr.1 să plătească reclamantei suma de 8069,09 lei contravaloare servicii de apă și canalizare și suma de 784,74 lei majorări de întârziere pe perioada 04.04.2006 - 29 decembrie 2006.

S-a luat act că reclamanta a renunțat la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la respectarea clauzelor contractului nr.2498/28 decembrie 2004 și a fost obligată pârâta la plata sumei de 569,9 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Cauza s-a judecat conform procedurii prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr.554/2004.

Cum în speță este vorba despre executarea unei hotărâri judecătorești prin care s-au acordat reclamantei contravaloarea prestației servicii de apă și canalizare și cheltuieli de judecată, tribunalul a reținut că executarea silită a acesteia se face potrivit dreptului comun, instanța de executare fiind judecătoria în circumscripția căreia se face executarea, conform art.373 alin.(2) din Codul d e procedură civilă și nu instanța de executare astfel cum este definită de art.2 alin.(1) lit.ț din Legea nr.554/2004.

3.Recursul

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta - - T care a arătat că cererea formulată este o cerere în materia executării silite a unei hotărâri judecătorești pronunțată de instanța de contencios administrativ, iar în conformitate cu dispozițiile art. 2 lit.ț din Legea nr. 554/2004, instanța de executare pentru hotărârile pronunțate în această materie este instanța care s-a pronunțat pe fond în contencios administrativ.

A mai arătat recurenta că, potrivit dispozițiilor art. 460 din Codul d e procedură civilă, cererea de validare a popririi este o cerere în materia executării silite, iar cum titlul executoriu - Sentința civilă nr. 1005/17.09.2008- este pronunțat în materia contenciosului administrativ competența de a judeca cererea de validare a popririi depusă judecății este de competența Tribunalului Tulcea.

4.Curtea

Examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotărârii dar și potrivit art.3041din Codul d e procedură civilă curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Așa cum prevăd dispozițiile art.460 alin.(1) din Codul d e procedură civilă "dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmărită, a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare în vederea validării popririi".

Art.2 alin.(1) lit.ț din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 definește termenul de instanță de executare ca fiind instanța care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ.

Din interpretarea dispozițiilor art.25 din Legea nr.554/2004 rezultă că instanța de executare, astfel cum este definită de art.2 alin.(1) lit.ț este competentă să soluționeze doar cererile reclamantului privind aplicarea sancțiunii și acordarea despăgubirilor prevăzute la art.24 alin.(2) din lege, atunci când termenul stabilit prin hotărârea judecătorească ce reprezintă titlu executoriu sau în lipsa acestuia, termenul de 30 de zile prevăzut de lege nu este respectat de autoritatea publică.

Dispozițiile art. 36 al.1 din Legea nr. 51 /2006 prevăd că "raporturile juridice dintre operatorii și utilizatorii serviciilor de utilități publice sunt raporturi juridice de natură contractuală și sunt supuse normelor de drept privat" astfel că instanța deduce că în categoria serviciilor de utilitate publică intră numai acele servicii care deservesc comunitatea iar furnizarea unor astfel de servicii către persoane fizice sau juridice nu se circumscrie dispozițiilor art.1 alin.2 și 3 din Legea nr.51/2006.

În sprijinul acestor argumente vin și dispozițiile art.51 al.3 din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr.51/2006, astfel cum a fost modificată, care prevăd că "soluționarea litigiilor contractuale dintre operator și utilizator, inclusiv a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate, se realizează de instanțele competente potrivit legii și se judecă în procedură de urgență. "

În ceea ce privește titlu prin care s-au acordat reclamantei despăgubiri reprezentând contravaloarea serviciilor de apă - canalizare și cheltuieli de judecată curtea reține că executarea propriu zisă se realizează în temeiul dispozițiilor din Codul d e procedură civilă și nu în temeiul Legii nr.554/2004, instanța de executarea fiind potrivit art.373 al.2 judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.

Concluzionând, curtea reține că hotărârea tribunalului este legală criticile aduse de recurentă nefiind de natură a atrage modificarea acesteia motiv pentru care în temeiul art.312 din Codul d e procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă -.cu sediul în T,-, împotriva sentinței civile nr. 1270/12.06.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata debitoare - ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI, NR.1, cu sediul în T,-, -.B,.8 și intimatul terț poprit -, domiciliat în T,-, -.B,.15.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 17 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

- - -

Grefier,

- -

Jud.fond

Red.dec.jud. NC

2 ex./17.10.2008

Președinte:Nastasia Cuculis
Judecători:Nastasia Cuculis, Mihaela Davidencu Șerban, Elena Carina Gheorma

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 407/2008. Curtea de Apel Constanta