Alte cereri. Decizia 41/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr.41/CA
Șdința publică de la 28 ianuarie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Erol Geli
JUDECĂTOR 2: Kamelia Vlad
JUDECĂTOR 3: Adriana Gherasim
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat în contenciosul administrativ de reclamantul, domiciliat în T,-, județul T, împotriva sentinței civile nr.1773 din 11 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă DIRECTIA DE MUNCĂ ȘI SOLIDARITATE SOCIALĂ, cu sediul în T,-, județul T, având ca obiect drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită, conform disp. art.87 și urm. din Codul d e procedură civilă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța, văzând că nu mai sunt cereri sau alte motive de amânare, constată dosarul în stare de judecată și având în vedere că recurenta a solicitat judecata cauzei în lipsă, conform art.242 pct. 2 Cod procedură civilă, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului în contenciosul administrativ de față;
Prin cererea adresată pe rolul Tribunalului Tulcea și înregistrată sub nr-, reclamantul G, a chemat în judecată pe pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială T, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă de care trebuia să beneficieze în temeiul prevederilor Legii nr.142/09.07.1998 privind acordarea tichetelor de masă, începând cu luna ianuarie 2004, actualizată cu indicele de inflație, până la data efectuării plății.
În motivarea acțiunii reclamantul arată că potrivit prevederilor exprese și imperative ale art.1 alin.1 din Legea nr.142 din 9 iulie 1998, "Salariații din cadrul societăților comerciale, regiunilor autonome și din sectorul bugetar, precum și a celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral de costuri de angajator".
S-a mai susținut că, atâta timp cât se înscrie în categoria de salariat în sectorul bugetar și în același timp există salariați în diferite domenii din cadrul sectoarelor bugetare care beneficiază de tichete de masă (medici, diferiți funcționari publici, etc.), acest aspect reprezintă în realitate o discriminare din punct de vedere al exercitării dreptului la protecția socială între salariații din sectorul bugetar, încălcându-se astfel dispozițiile art.41, al.2, art.53 din Constituție, art.5 al.3 din Codul Muncii și art.41 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care interzice orice discriminare între salariați din punct de vedere al protecției sociale din același sector de activitate, în cazul de față, sectorul bugetar.
Totodată, acordarea acestor tichete în funcție de voința angajatorului și anume includerea sau nu a sumelor în bugetul de stat, constituie și o restrângere a dreptului la protecție socială a sa, care nu se impune în condițiile în care nu există nici o dovadă că o asemenea restrângere ar avea un caracter necesar într-o societate democratică.
Posibilitatea acordării tichetelor în funcție de voința angajatorului și anume, includerea sau nu în buget a sumelor de bani cu acest scop, este neîntemeiată și nejustificată. Astfel, pur și simplu este lăsat la aprecierea angajatorului aplicarea unor norme de protecție a muncii și a salariatului, care fie niciodată nu va aloca sumele respective în favoarea salariaților, fie va aloca după preferințe, numai anumitor domenii din sectorul bugetar, creându-se astfel o situație discriminatorie între salariații din diferite domenii din cadrul sectorului bugetar.
De asemenea, potrivit art.1084 din Codul civil daunele interese ce sunt debitele creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul care a fost lipsit, ori în speță este de notorietate faptul că sumele de bani datorate se devalorizează continuu. Astfel, potrivit practicii judiciare constante în materie, în mod justificat s-a solicitat actualizarea creanței conform indicelui de inflație.
Prin aplicarea discriminatorie a Legii nr.142/1998, s-a încălcat în mod flagrant un drept fundamental, acela al egalității tuturor cetățenilor români în fața legii, drept acordat și garantat de Constituția României, precum și de prevederile art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului adoptată la Strasbourg în anul 1950.
Legea nr.142/1998 a prevăzut și pentru salariații din unitățile bugetare dreptul de a primi tichete de masă, însă în cazul reclamantei acest drept nu a fost acordat, creându-se astfel o gravă discriminare față de alte categorii de salariați din domeniul bugetar. Totodată, mai arată că prin legile bugetului de stat s-a restrâns dreptul instituit de Legea nr.142/1998, iar prin aplicarea acestei legi, doar la unele categorii de salariați din domeniul bugetar se încalcă dreptul fundamental al egalității tuturor cetățenilor români în fața legii, drept acordat de Constituția României, precum și de prevederile art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În baza art.41 din Constituția României, salariații au dreptul la protecția socială a muncii, iar măsurile de protecție privesc securitate și igiena muncii, regimul de lucru al femeilor și tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repaus săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții grele precum și în alte situații specifice.
În calitate de salariat, funcționar public la o instituție bugetară datorită alocării veniturilor de către stat prin organele sale abilitate, avea și are în continuare dreptul să primească o alocație individuală de hrană lunară sub forma unor tichete de masă.
Prin înscrierea unor asemenea alocații i se asigură o protecție privind securitatea muncii, constând în posibilitatea de a-i asigura zilnic hrana la locul de muncă, în condițiile în care angajatorul se afla în imposibilitatea de a oferi condiții în vederea asigurării hranei zilnice la locul de muncă.
Faptul că Legea nr.142/1998 prevede posibilitatea acordării tichetelor de masă fără să stabilească în sarcina angajatorului obligativitatea acordării acestora, nu înseamnă în mod automat că reclamanta nu a avut dreptul la asemenea tichete.
La acordarea acestora trebuie să se țină în primul rând seama de caracterul și natura lor, acestea fiind măsuri de protecție al salariaților pentru asigurarea securității muncii și a unor condiții optime la locul de muncă.
Indiferent că sunt sau nu, prevăzute în bugetul anual sume cu această destinație, pârâți-angajatori au obligația să acorde aceste tichete și să solicite alocarea și virarea fondurilor necesare în acest scop, respectivele tichete, reprezentând măsuri de protecție ale reclamantului în calitate de salariat în sector bugetar.
Luând în considerare termenul de prescripție de 3 ani reglementat de Decretul nr.167/1958, acest drept solicită să-i fie acordat începând cu luna ianuarie 2004.
În dovedire, reclamantul a depus la dosarul cauzei declarația și jurământul privind numirea în funcția publică și decizia nr.8629/01.08.2001.
În apărare, pârâta la data de 01 august 2007 a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii reclamantei ca fiind neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr.1773/2007, Tribunalul Tulceaa respins, ca nefondată, acțiunea reclamantului.
Pentru apronunța în acest sens instanța de fond reținut următoarele:
Potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.142/1998, "salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal, prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite angajator, pot primi alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator", iar potrivit alin.2 al aceluiași articol, tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau ale bugetelor locale și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli pentru celelalte categorii de angajatori.
Legea nr.142/1998 nu stabilește în mod imperativ obligația angajatorului de a acorda acest drept ci instituie doar o posibilitate, lăsând la latitudinea angajatorului care, în limita disponibilităților bugetare, să acorde sau nu această bonificație.
S-a mai reținut că, atâta timp cât de înscrie în categoria de salariat din unitățile bugetare s-a ajuns la aplicarea discriminatorie a legii,încălcându-se principiul legalității tuturor cetățenilor români în fața legii, deoarece acest principiu impune aplicarea aceluiași regim juridic unor situații identice, ceea ce în speță nu se verifică, fiind vorba despre instituții diferite, având buget de venituri și cheltuieli diferite și aparținând de alte ministere, chiar dacă toate sunt bugetare.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
A susținut recurentul, în esență, că acordarea tichetelor de masă constituie o măsură de protecție privind securitatea la locul de muncă al salariaților constând în desfășurarea activității în condiții optime, întrucât vizează asigurarea hranei zilnice sub forma unei alocații, în condițiile în care angajatorul nu poate oferi salariaților la locul de muncă anumite condiții pentru ca aceștia să-și poată procura hrana zilnică direct de la locul de muncă.
Acordarea tichetelor în funcție de voința angajatorului, prin includerea sau nu în buget a sumelor de bani cu acest scop, constituie o restrângere a dreptului la protecție socială a reclamantului, neexistând nici o dovadă că o astfel de restrângere ar avea un caracter necesar într-o societate democratică.
Mai mult, se creează o situație discriminatorie față de alți salariați care beneficiază de acest drept, fiind încălcate dispozițiilor art.41 alin.2, art.53 din Constituție, art.5 alin.3 din Codul Muncii și art.41 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Curtea, examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotărârii dar și potrivit art.3041din Codul d e procedură civilă curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
În speță au fost invocate în susținerea cererii dispozițiile Legii nr.142/1998 care prevăd în art.1 următoarele:
(1) Salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator.
(2) Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Curtea reține că instanța de fond a apreciat în mod corect dispozițiile art.1 din Legea nr.142/1998 privind tichetele de masă reținând că acordarea lor nu constituie o obligație pentru angajator ci doar o facultate ce este condiționată de limitele prevăzute în bugetul de stat sau în bugetele locale pentru unitățile din sectorul bugetar și a bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Nu se poate susține că neacordarea acestui beneficiu constituie o încălcare a dreptului la protecția socială sau că ar crea o situație discriminatorie între salariații diferitelor sectoare de activitate.
Un astfel de drept nu reprezintă un drept fundamental pentru protecția socială, ci constituie doar un avantaj, recunoscut de lege, pe care angajatorul poate să-l acorde salariatului său și prin urmare, neacordarea tichetelor de masă nu reprezintă o măsură care ar putea conduce la lipsirea de substanță a dreptului la protecția socială.
Potrivit OG nr.137/2000 sunt considerate discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute în ordonanță, față de alte persoane ori, în cauză nu se poate vorbi de existența unei situații discriminatorii ce presupune o restrângere, înlăturare a recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege.
Recurentul nu au dovedit discriminarea în raport de alte categorii profesionale care își desfășoară activitatea în condiții identice sau cel puțin echivalente.
Pentru considerentele expuse, curtea apreciază că motivele invocate de recurenți nu sunt întemeiate și pe cale de consecință în temeiul art.312 alin.1 Cod de procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat în contenciosul administrativ de reclamantul, domiciliat în T,-, județul T, împotriva sentinței civile nr.1773 din 11 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă DIRECTIA DE MUNCĂ ȘI SOLIDARITATE SOCIALĂ, cu sediul în T,-, județul T, având ca obiect drepturi salariale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 28 ianuarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
01 februarie 2008
jud.fond. /
red.dec.jud.
tehnored.Gref.L - 2ex/08.02.2008
Președinte:Erol GeliJudecători:Erol Geli, Kamelia Vlad, Adriana Gherasim
