Alte cereri. Decizia 43/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia civilă nr.43/CA

Ședința publică de la 28 ianuarie 2008

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Erol Geli

JUDECĂTOR 2: Kamelia Vlad

JUDECĂTOR 3: Adriana Gherasim

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul declarat în contencios administrativ de reclamanții, cu domiciliile alese în T,-, împotriva sentinței civile nr.1944/CA/01.11.2007, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în T,-, având ca obiect drepturi salariale.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită, conform disp. art.87 și urm. din Codul d e procedură civilă.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Instanța, văzând că nu mai sunt cereri sau alte motive de amânare, constată dosarul în stare de judecată și având în vedere că recurenții au solicitat judecata cauzei în lipsă, conform art.242 pct. 2 Cod procedură civilă, lasă cauza în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului în contencios administrativ de față;

Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată sub nr-, reclamantele, și au chemat în judecată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII T, solicitând obligarea pârâtei la plata sumelor, reprezentând prima de concediu pentru anii 2002, și 2006, actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 509 din 4 aprilie 2007, Tribunalul Tulceaa admis acțiunea reclamantelor și a obligat pârâta să plătească reclamantelor drepturile bănești reprezentând primele de concediu pentru anii 2001, 2002 și 2006, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Impotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii T, care a criticat hotărârea ca netemeinică, nelegală.

Prin decizia civilă nr. 294/CM din 18 septembrie 2007, Curtea de Apel stanța a admis recursul și a casat hotărârea recurată, trimițând cauza spre rejudecare la Tribunalul Tulcea - Secția de contencios administrativ având în vedere calitatea de funcționar public a reclamantelor.

După casare cu trimitere, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Tulcea la nr. 2532/RJ/88/2007.

Prin sentința civilă nr.1944/CA/01.11.2007, Tribunalul Tulceaa admis acțiunea reclamantelor, și, și a obligat pârâta să plătească reclamantelor drepturile bănești reprezentând prime de concediu pentru anii 2001, 2002, și 2006, actualizuate cu indicele de inflație la data plății efective.

Pentru pronunța astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că potrivit art.33 al.2 din Legea 188/1999, în vigoare începând cu data de 8 decembrie 1999 și potrivit art. 34 al.2 din Legea 188/1999 rep. în vigoare începând cu 25.03.2004 - funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat, dar aplicarea prevederilor acestui text de lege a fost suspendată succesiv pentru o serie de acte normative, respectiv prin art. 3 al.1 din OUG33/2001 în vigoare din 2 martie 2001 aplicarea dispozițiilor mai sus menționate a fost suspendată până la 1 ianuarie 2002, prin art. 12 al. 4 din Legea nr. 743/2001 în vigoare din 14 decembrie 2001, termenul de suspendare s-a prelungit până la 31 decembrie 2002, prin art. 10 al. 3 din Legea 631/2002 în vigoare din 29 noiembrie 2002, termenul de suspendare s-a prelungit până la 31 decembrie 2003, prin art. 9 al. 7 din Legea nr.507/2003, în vigoare din 5 decembrie 2003, suspendarea s-a prelungit până la 31 decembrie 2004, prin art. 8 al. 7 din Legea nr. 511/2004 în vigoare din 1 decembrie 2004, suspendarea s-a prelungit până la 31 decembrie 2005.

Cu toate acestea, deși aplicarea textului de lege menționat a fost suspendată și în prezent, însă cu toate acestea nu se poate considera totuși că dreptul la prima de concediu (vacanță) nu mai există, ci dimpotrivă, succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune să se rețină că acest drept și-a produs efectele, începând cu 8 decembrie 1999.

Pe de altă parte, actele normative de suspendare, neconținând nici o referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia ori la prelungirea termenului de punere în aplicare, nu pot fi considerate nici ele că ar înlătura însăși existența lui.

Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența până în prezent.

Din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă, iar ulterior, exercițiul acestui drept a fost suspendat, nu se poate considera că acel drept nu a existat în toată această perioadă sau că nu mai există în prezent, deoarece s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.

Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă lanudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat pe perioada anilor pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Astfel, s-ar ajunge la situația că un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.

De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pe perioada în care sunt prevăzute de lege.

Reiese deci că se impune a se considera că dispozițiile nr.OUG33/2001 au întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune pentru toți beneficiarii prevederii legale sus-menționate, a cărei punere în aplicare a fost suspendată sau amânată prin acte normative temporare, emise datorită unor condiții financiare deosebite.

Din înscrisurile depuse la dosar, instanța constată că reclamantele au avut calitatea de funcționar public în perioada indicată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii T, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței ca nelegală și pe fond repingerea pretențiilor reclamanților.

În esență, recurenta arată că dreptul la prioma de vacanță nu este un drept constituțional ci este un drept complementar instituit printr-o lege organică specială, fundamentul său regăsindu-se în disponibilitatea legiuitorului de a acorda sau nu ceva.

Intimații reclamanți au formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței recurate, în raport de criticile aduse, se constată că recursul este nefondat din următoarele considerente:

În ce privește prescripția dreptului la acțiune s-a reținut corect că atâta vreme cât dreptul reclamantelor (la prima de vacanță) a fost suspendat prin diferite acte normative, termenul de prescripție nu curge, astfel cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia XXII din 12.12.2005.În plus pentru plata drepturilor bănești nu este legal prevăzut un termen de scadență astfel încât prescripția extinctivă ca și mod de sancționare a lipsei de diligență, în cauza de față nu a curs.

Pe fondul cauzei se constată că, acțiunea este întemeiată din următoarele considerente:

Potrivit art.32 al. 2 (devenit art.34 după republicarea Legii nr.188/1999) funcționarul public are dreptul pe lângă îndemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu,sunt imperative și nu au fost abrogate.

Suspendarea succesivă a dreptului de acordare a primei de vacanță pentru perioada 2001-2006 prin legile bugetului de stat nu produce efectul înlăturării, anulării dreptului recunoscut reclamanților prin art.32 al.2 din legea 188/1999.

Aceste prevederi au devenit neaplicabile prin procedura suspendării instituită inițial prin prevederile art.3 din OG nr.33/2001, urmată ulterior prin suspendări dispuse prin legea bugetului anual până la finalul anului 2006.

Însă, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu desființarea sa, astfel că începând cu data încetării suspendării, reclamanții sunt îndreptățiți să primească primele de vacanță, pe perioada în care aceste drepturi nu s-au acordat, respectiv 2001-2006.

Interpretarea dată acestei măsuri de suspendare de către recurenta-pârâtă conduce la concluzia că nu se poate acorda acest drept decât după ce încetează suspendarea dispusă prin legile speciale.

În acest context, examinând dispozițiile legilor temporale privind suspendarea exercitării dreptului. raportat la prevederile constituționale din art. 53, în mod legal instanța de fond a constatat că limitarea adusă exercițiului dreptului la prima de concediu excede condițiilor reglementate de dispozițiile arătate, privind situațiile în care intervine, caracterului necesar, proporțional cu situația ce a determinat-o,nediscriminatoriu și fără a aduce atingere dreptului în substanța lui.

Pe de altă parte limitarea exercițiului dreptului la prima de concediu motivată de lipsa exercițiului bugetar nu îndeplinește nici cerințele impuse de disp. art. 19 paragraful 3 din Pactul Internațional de la Geneva cu privire la drepturile civile și politice adoptat la 16.12.1966 de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite și ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974.

Susținerea recurentei în sensul că, primele de vacanță au fost acordate greșit, întrucât nu sunt drepturi de natură salarială, nu poate fi reținută, întrucât acest drept a fost prevăzut prin art.32 (34) din Legea nr.188/1999 a Funcționarilor Publici.

Faptul că primele de vacanță nu au fost plătite din cauza suspendărilor succesive, nu atrage neplata în continuare a acestora, ca urmare a lipsei culpei autorității publice.

Astfel, dispozițiile art.41 din Legea nr.188/1999 sunt incidente în cauză, culpa autorității publice constând în (prime de vacanță acordate în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu) neplata drepturilor salariale cuvenite după încetarea suspendării acestora.

De asemenea, actualizarea acestor sume s-a dispus în mod corect, întrucât ca urmare a devalorizării sumelor datorate, se impune acoperirea prejudiciului efectiv suportat de reclamanți.

Ca atare, având în vedere considerentele sus-expuse, în temeiul art.312 Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECI D

Respinge ca nefondat recursul declarat în contencios administrativ de reclamanții, cu domiciliile alese în T,-, împotriva sentinței civile nr.1944/CA/01.11.2007, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în T,-, având ca obiect drepturi salariale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 28 ianuarie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

01 februarie 2008

jud.fond. /

red.dec.jud.

tehnored.Gref.

2ex/06.02.2008

Președinte:Erol Geli
Judecători:Erol Geli, Kamelia Vlad, Adriana Gherasim

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 43/2008. Curtea de Apel Constanta