Alte cereri. Decizia 423/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr.423/CA
Ședința publică de la 22 septembrie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Erol Geli
JUDECĂTOR 2: Kamelia Vlad
JUDECĂTOR 3: Adriana Gherasim
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul formulat în contencios administrativ de reclamanții, domiciliată în B,-,.15,. A,.28, sector 1 și, domiciliat în Orăștie,--39, județul H, ambii cu domiciliul ales la Cabinet de avocat " " - B,-,.8,.31, sector 3, împotriva sentinței civile nr.536 din 07.03.2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în contradictoriu cu intimatul pârât CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI - cu sediul în comuna, județul T, având ca obiect Legea nr.554/2004.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta -reclamantă personal, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită, conform disp. art.87 și urm. din Codul d e procedură civilă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Recurenta depune la dosar chitanța seria - 4A nr. - / 17.07.2008 reprezentând taxa judiciară de timbru în sumă de 4 lei și timbru judiciar mobil în valoare de 0.15 lei. În susținerea motivelor de recurs depune la dosar înscrisuri, constând într-un nr. de 4 fotografii format A4 ca probe din care rezultă faptul că terenul în litigiu este liber între Grădiniță și despărțit de Școală prin drum comunal și arată că terenul este liber de 45 de ani; extras din Legea 169/1997 unde la art. III se prevede că hotărârile de schimbare a situației terenurilor nu au efect.
Instanța, socotindu-se lămurită, în conformitate cu art.150 Cod procedură civilă declară terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul recurentei.
Recurenta solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Instanța lasă dosarul în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față;
Prin sentința civilă nr. 536/2008 Tribunalul Tulcea - Secția civilă, comercială și de contencios administrativ a fost respinsă acțiunea formulată de către reclamanții și în contradictoriu cu Consiliul Local al comunei,având ca obiect anularea Hotărârii nr. 19 emisă de pârâtă.
Pentru a dispune astfel a reținut, în esență, prima instanță că hotărârea a cărei anulare s-a solicitat a fost adoptată cu respectarea condițiilor de cvorum cerute de lege; că trecerea în domeniul public avusese loc înainte de a fi solicitat să fie restituit iar terenul și clădirea școlii fuseseră inventariate ca bunuri aparținând domeniului public de interes local în temeiul Legii 213/1998, atestate prin HG1360/2001.
S-a mai reținut că preluarea în domeniul public a terenului în litigiu nu a fost abuzivă iar dreptul de proprietate al petenților pentru 2500 mp nu este individualizat pe coordonatele celui ce reprezintă "curte școlii" astfel că hotărârea emisă nu vatămă drepturile petenților.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal au declarat recurs reclamanta criticând-o sub aspectele:
- prima instanță a reținut aspecte străine de matura pricinii întrucât terenul a fost solicitat și obținut în temeiul Legii 247/2005;
- legalitatea hotărârii de Consiliu trebuie apreciată prin raportare la Legea 247/2005, HG890/2005 și Hotărârea nr. 1460/2006 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate;
- hotărârea de consiliu nu este motivată în referire la localizarea terenului în curtea școlii;
- prin hotărârea emisă de pârâtă Comisia Locală recurenții sunt în imposibilitate de a fi puși în posesie.
- nu s-a efectuat o expertiză topo pentru a se putea verifica legalitatea susținerilor din Hotărârea 19 privitoare la amplasament; deși s-a solicitat administrarea probei cu expertiză topo aceasta a fost respinsă;
- prin hotărârea emisă se încalcă și HG890/2005 ce a aprobat regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor;
- există vătămare pentru că prin hotărârea emisă este blocată procedura de restituire recunoscută de Legea 247/2005 și de Comisia Județeană T pentru stabilirea dreptului de proprietate, în sensul că se împiedică punerea reclamanților în posesie și nu se poate emite titlul de proprietate pe vechiul amplasament al terenului, ce este liber.
Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului motivat de faptul că nu există motive de nelegalitate ale hotărârii adoptate.
Verificând hotărârea recurată prin prisma criticilor aduse, Curtea va reține următoarele:
Prima instanță a reținut corect că pentru construcția casă de locuit deținută în comuna, sat, județul T, reclamanta a primit în temeiul Legii 10/2001 despăgubiri bănești de 32.932 Ron.
Pentru terenul aferent de 2500 mp reclamanții au solicitat în temeiul dispozițiilor Legii nr.247/2005, reconstituirea dreptului de proprietate de 1,75 ha din care 0,25 ha teren intravilan, pe vechiul amplasament din localitatea, comuna.
Prin Hotărârea 1460/2006 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate s-a aprobat reconstituirea dreptului de proprietate pentru 0,25 ha teren intravilan și includerea reclamanților în tabelul nominat întocmit de Comisia Comunală, conform anexei 3 din 890/2005.
Prin urmare nu se poate vorbi despre o motivare a primei instanțe străine de natura pricinii.
Totodată, din coroborarea actelor și lucrărilor dosarului, temeinic a reținut prima instanță că prin hotărârea sa Comisia Județeană a stabilit doar întinderea dreptului reclamanților de 0,25 ha, teren intravilan, fără a se stabili însă că acest drept ar viza terenul ocupat de curtea școlii și despre care reclamanții susțin că ar reprezenta vechiul amplasament al terenului autorului lor.
Motivat de faptul că reclamanții au refuzat acordarea unui teren pe alt amplasament decât cel dorit, Primarul Comunei a inițiat proiectul de hotărâre privind trecerea terenului cu destinație "curte școală" din domeniul public de interes local,în domeniul privat al comunei.
Prin hotărârea contestată a fost respins proiectul de hotărâre privind trecerea unui imobil compus din 0,25 ha teren intravilan din proprietatea publică de interes local, în proprietatea privată a comunei.
Conform adresei Primăriei Comunei, terenul reprezentând "curtea școlii generale " a fost inventariat ca aparținând domeniului public al comunei prin nr.26/99 și aprobat prin Consiliul Local nr.29/1998 și 16/2001.
Acest inventar a fost însușit prin nr.27/2001.
Prin HG1360/27.XII.2001 anexa 28, fost atestat domeniul public al județului precum și al municipiului, orașelor și comunelor din județul T, aspect necontestat de reclamanți.
De altfel, în inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al comunei, la poziția 31, se regăsește școala generală cu 4125 mp. teren, din care suprafața ocupată este de 634 mp.
Nu poate fi primită critica recurenților conform cu care hotărârea a cărei nulitate s-a invocat este nemotivată, întrucât acestora li s-a comunicat, cu ocazia răspunsului primit la plângerea prealabilă că punerea în posesie nu se poate face pe vechiul amplasament, întrucât acesta este ocupat de curtea și clădirile școlii, făcând parte din domeniul public de interes local.
Referitor la respingerea probei cu expertiză topo ce urma să identifice locul situării terenului ce a aparținut autorului reclamanților, Curtea reține că nici acest motiv nu este întemeiat pentru considerentele:
Reclamanții după epuizarea căilor puse la dispoziție de legiuitor ( Legea 10/2001, Legea 247/2005) pentru recuperarea proprietăților deținute prin obținerea de măsuri reparatorii, s-au adresat instanței de contencios administrativ, fiind dedusă judecății o acțiune în anularea unei hotărâri emise de Consiliul Local.
Analiza legalității acestui act administrativ de autoritate presupune a se cerceta dacă acesta a fost emis pe baza legii, pentru executarea acesteia precum și în limitele ei, ținându-se seama în același timp și de hotărârile Guvernului dar și de cele ale Consiliului Local.
Conform disp. art. 9 din Legea 213/1998, trecerea unui teren din domeniul public în domeniul privat se face după caz prin hotărâre a Consiliului, dacă prin Constituție sau prin lege nu se dispune altfel.
Or, în speță, pârâta a hotărât respingerea propunerii primarului cu respectarea art.10 din Legea 213/1998, în sensul că s-au respectat dispozițiile legale cu putere superioară respectiv HG1360/2001, priind atestarea domeniului public al Județului T, ce include acest teren și domeniul public (anexa 28).
S-au avut în vedere de ademenea și 26/99, 29/99, 16/2001 dar și 27/2001.
Se reține de către instanța de control că reclamanții nu au contestat HG1360/2001, sub aspectul faptului că terenul în litigiu face parte din cel în suprafață de 4125 mp. vizat de această hotărâre de guvern, individualizat ca fiind al Școlii generale.
În plus hotărârile 26, 29/1999 ȘI 16, 27/2001 nu au fost anulate, în ce privește suprafața de teren litigioasă, în fața instanței de contencios administrativ pentru ca reclamanții să poată valorifica la acest moment apărarea potrivit cu care terenul invocat ca aparținându-le nu face parte din cel despre care pârâta susține că este "curte a unei școli generale".
Concluzionând, cum hotărârea de Consiliu atacată a avut în vedere individualizarea terenului ( reclamat de recurenți ca aparținându-le) ca făcând parte din curtea școlii locale și în considerarea celor atestate de HG1360/2001 (act normativ cu putere superioară), în mod judicios prima instanță a respins proba cu expertiză topo având ca obiectiv identificarea fizică a terenului.
De altfel, în pricina întemeiată pe disp. Legii 10/2001, având ca obiect restituirea în natură a terenului și construcției, reclamanții recurenți nu au contestat faptul că pe terenul în litigiu este edificată o școală,motiv pentru care de altfel au și solicitat despăgubiri pentru acesta (filele 51 - dosar fond - ultimul paragraf).
Totodată considerentul pentru care instanța de judecată a respins cererea de acordare de despăgubiri a fost acela că terenul reprezintă curtea școlii - fila 51, paragraful 4, dosar fond.
De aceea, nu pot fi primite criticile recurenților privind adoptarea HCL 19 cu nerespectarea legii.
În ceea ce privește imposibilitatea punerii în posesie asupra terenului la care sunt îndreptățiți și blocarea procedurii de restituire, se reține că nici această apărare nu poate fi primită.
Aceasta pentru că, așa cum judicios a reținut și prima instanță reclamanților li s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra a 0,25 ha teren intravilan,însă aceștia doresc punerea în posesie exclusiv pe terenul reprezentând curtea școlii generale, deși li s- propus punerea în posesie asupra unei alte suprafețe, propunere pe care au refuzat-
Nu se poate vorbi despre o vătămare într-un drept recunoscut de lege, în sensul art.1 din Legea contenciosului administrativ, atâta vreme cât dreptul recunoscut recurenților prin hotărârea Comisiei Județene nu vizează un anumit amplasament, iar recurenții doresc punerea în posesie exclusiv pe amplasamentul - "curtea școlii generale".
În ce privește nerespectarea HG890/2005 se reține că aceasta vizează regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate precum și punerea în posesie a proprietarilor.
Din perspectiva celor reglementate de această hotărâre nu se poate vorbi despre o nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local, contestată, prin prisma neconformării față de anumite dispoziții legale,dispoziții ce vizează însă alte materii, aplicarea acestor dispoziții interesându-i pe reclamanți în căile puse la dispoziție de legiuitor prin reglementările Legii 10/2001și ale Legii 247/2005 ce a modificat-o și a completat- pe cea dintâi.
Față de cele arătate, cum hotărârea este temeinică și legală,ea nu se impune a fi reformată, astfel că în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECI D E
Respinge ca nefondat recursul formulat în contencios administrativ de reclamanții, domiciliată în B,-,.15,. A,.28, sector 1 și, domiciliat în Orăștie,--39, județul H, ambii cu domiciliul ales la Cabinet de avocat " " - B,-,.8,.31, sector 3, împotriva sentinței civile nr.536 din 07.03.2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în contradictoriu cu intimatul pârât CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI - cu sediul în comuna, județul T, având ca obiect Legea nr.554/2004.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
24 septembrie 2008
Jud.fond. /
Red.dec.jud. - 03.10.2008
Tehnored. Gref.
2ex/09.10.2008
Președinte:Erol GeliJudecători:Erol Geli, Kamelia Vlad, Adriana Gherasim