Alte cereri. Decizia 428/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 428/CA/2008
Ședința publică de la 09 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ștefan Făt
JUDECĂTOR 2: Carla Maria Cojocaru
JUDECĂTOR 3: Iosif Morcan
Grefier: - -
Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL T împotriva sentinței civile nr. 1700/CA/24.10.2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-, în contradictoriu cu intimat PRIMARUL T, având ca obiect alte cereri.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă Primarul T, personal, respectiv domnul, lipsind recurentul pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că recursul este netimbrat.
Instanța, în conformitate cu art. 137 alin 1 Cod procedură civilă, pune în discuție, din oficiu:în principalexcepția de netimbrare,în subsidiar, sub rezerva timbrării:excepția neștampilării și nesemnării recursului de către toți consilierii și excepția inadmisibilității recursului, raportat la faptul că este un recurs împotriva unei hotărâri irevocabile.
Domnul depune la dosarul cauzei întâmpinare și arată că sunt 9 consilieri în cadrul Consiliului Local T și într-adevăr recursul nu este ștampilat.
Lasă la aprecierea instanței soluția asupra excepțiilor.
Instanța, în deliberare față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare pe excepția de netimbrare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului în contencios de față:
Prin cererea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub dosar nr- reclamantul Primarul Comunei Tac hemat în judecată pârâtul Consiliul Local al Comunei T și a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să oblige pe pârât să-și îndeplinească atribuțiile prevăzute de art. 9 alin 2 lit. h și alin 3 din Legea nr. 393/2004 așa cum a fost modificată prin Legea nr. 249/2006 în sensul de a constata încetarea de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului de consilieri locali al numiților și, ca urmare a pierderii calității de membru al partidului politic pe a cărui listă au fost aleși în Consiliul Local al Comunei
Prin sentința civilă nr. 1700/CA/24.10.2007, Tribunalul Hunedoaraa admis cererea formulată de reclamantul Primarul Comunei T și Prefectul Județului H și a fost obligat Consiliul Local T să adopte o hotărâre prin care să constate încetarea de drept a mandatului de consilier a numiților și.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în esență că prin adresele nr. 38/23.01.2007 și nr. 39/23.01.2007 - Partidul Social Democrat - Organizație Județeană Haa dus la cunoștința Consiliului Local al Comunei T faptul că numiții și au fost excluși din PSD prin hotărârea din 20.01.2007 a Biroului Organizației Comunale Ta P SD și pe cale de consecință își pierd calitatea de consilier local.
În considerentele sentinței prima instanță constată că, potrivit art. 9 alin 2 lit. h din Legea nr. 393/2004 modificată prin Legea nr. 249/2006, calitatea de consilier local încetează de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului în cazul pierderii calității de membru al partidului politic sau al organizației minorităților naționale pe a căror listă a fost ales, deci, pe cale de consecință, cum consilierii și au fost excluși din PSD pe a cărui listă au candidat, în baza acestui articol sus-amintit acțiunea s-a privit a fi fondată și în consecință a fost admisă și obligat pârâtul Consiliul Local T să adopte o hotărâre prin care să constate încetarea de drept a mandatului de consilier local pentru cei doi.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Consiliul Local al Comunei T, solicitând admiterea acestuia și, drept consecință, să se modifice hotărârea atacată în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În drept se invocă dispozițiile art. 299 și următoarele Cod procedură civilă.
Intimatul reclamant, prin întâmpinarea depusă (fila 7,8) a solicitat respingerea recursului ca netemeinic și nelegal.
Prealabil analizării motivelor de recurs, Curtea va analiza excepția netimbrării recursului invocată din oficiu în temeiul art. 137 Cod procedură civilă și pusă în discuția părților.
Astfel, recurentul pârât a fost citat la adresa indicată de el, atât în acțiune cât și în cererea de recurs, cu mențiunea de a achita taxa de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, așa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare de la fila 5 dosar recurs.
Curtea a constatat că procedura de citare a fost legal îndeplinită, conform dovezii de îndeplinire a acesteia, semnată de funcționarul însărcinat cu primirea corespondenței și ștampilată.
În consecință, în temeiul art. 20 alin 3 din Legea nr. 146/1997, față de împrejurarea că recurentul nu și-a îndeplinit obligația de plată a taxei judiciare de timbru aferentă recursului, Curtea va anula ca netimbrat recursul declarat de către pârâtul Consiliul Local al Comunei T împotriva sentinței nr. 1700/CA/24 Octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Comercială și Contencios Administrativ în dosar nr-.
Intimatul reclamant nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al Comunei T - împotriva Sentinței Nr. 1700/CA/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Comercială și Contencios Administrativ - Fiscal în Dosarul nr-.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 9 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER,
- -
Red.
Tehnored. /2 ex/18.04.2008
Jud. fond:,
Președinte:Ștefan FătJudecători:Ștefan Făt, Carla Maria Cojocaru, Iosif Morcan