Alte cereri. Decizia 43/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr.43/CA
Ședința publică din 16 februarie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Revi Moga
JUDECĂTOR 2: Nicolae Stanciu
JUDECĂTOR 3: Mihaela Davidencu
Grefier -
Pe rol, judecarea recursului contencios administrativ și fiscal declarat de reclamanții,- toți domiciliați în com. jud.T, în contradictoriu cu intimații-pârâți COMUNA - PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL, PRIMĂRIA - toți cu sediul în com. jud.T și intimații-reclamanți, C, împotriva sentinței civile nr.2014/11.09.2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă av., pentru recurenții-reclamanți, potrivit împuternicirii avocațiale depusă în dosarul nr- al Curții de Apel Constanța -Secția civilă), lipsind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită, potrivit art.87 și urm.Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile referitoare la îndeplinirea procedurii de citare; învederează că recursul este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
Instanța, constatând că nu sunt motive de amânare a cauzei, apreciază dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente.
Avocat, pentru recurenții-reclamanți, solicită repunerea acestora în termenul legal de recurs. Arată că hotărârea atacată nu le-a fost comunicată reclamanților. Deși în acțiune aceștia au indicat domiciliul lor, unde, de altfel, au și fost citați pentru termenele de judecată stabilite de instanță, comunicarea hotărârii s-a făcut la sediul pârâților, de primire semnând secretarul, așa cum rezultă din dovezile de comunicare (fila 43 și urm. dosar fond). Recurenții au aflat soluția instanței cât și faptul că hotărârea le-a fost comunicată, la data de 6.11.2008 când au mers la sediul Tribunalului Tulcea pentru a se interesa de stadiul de soluționare a cauzei. Primarul a dat dispoziție secretarului să-i înmâneze lui comunicările, pentru a-i priva pe reclamanți de posibilitatea atacării soluției instanței de fond în termenul legal. Având în vedere că procedura de comunicare nu a fost legal îndeplinită, consideră că în cauză sunt incidente disp.art.88 și urm. 102, 103, 266 al.3 coroborat cu art.282, 284, 299 și 301 Cod procedură civilă. Față de dispozițiile legale invocate, arată că termenul de recurs este de 15 zile de la data comunicării hotărârii, care, în speță, a început să curgă de la data de 16.11.2008 când părțile au luat cunoștință de existența hotărârii. Pe fondul cauzei, solicită admiterea recursului, casarea sentinței pronunțată de Tribunalul Tulcea și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Arată că instanța de fond nu a analizat corect disp.art.9.2 din Ordinul nr.496/2003 cât și probele administrate, reținând în mod greșit că sporul de dispozitiv se acordă numai personalului din prefecturi, nedreptățind, astfel, funcționarii publici din cadrul autorității publice locale.
In baza art.150 Cod procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de repunere în termen cât și a fondului cauzei.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr.1908/88 din 04.07.2008, reclamanții, -, C, au chemat în judecată pe pârâții Comuna, jud.T, Consiliul Local și Primăria Comunei, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați la plata drepturilor bănești reprezentând indemnizația de dispozitiv aferentă perioadei mai 2005 - mai 2008, actualizate în raport de rata inflației aplicabilă la data plății, precum și la alocarea în continuare a indemnizației de dispozitiv, începând cu luna iulie 2008.
Cu adresa nr.2382/18 aug.2008 Primăria Comunei a comunicat că dintre reclamanți au calitate de funcționari publici numai reclamanții, și -.
În raport de această împrejurare la termenul din 11 sept.2008 s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la reclamanții, C și, de cererea reclamanților care au calitatea de funcționari publici, cauza disjunsă fiind trimisă la completul care soluționează litigiile de muncă și asigurări sociale.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt angajați ai Primăriei, jud.T, având calitate de funcționari publici.
Prin Ordinul nr.496/2003 al Ministerului Administrației și Internelor s-a completat și modificat Ordinul Ministrului de Interne nr.275/2002 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar și civil din Ministerul d e Interne.
În cauză sunt relevante punctele nr.9.2 și 31.1 din ordin, la emiterea căruia a fost avută în vedere Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, OUG nr.192/2000 privind reglementarea drepturilor de natură salarială ale funcționarilor publici, aprobată prin Legea nr.228/2003, OUG nr.63/2003 și HG nr.281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, Ordonanța nr.137/2000 art.1 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 și cap.V din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată.
Conform art.9.2 din Ordinul nr.496/2003 "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".
Modificarea este clară, în sensul că beneficiază de acest drept și personalul civil din administrația publică, fără a se diferenția între administrația publică centrală și cea locală.
Astfel, conform acestui ordin, trebuie să beneficieze de îndemnizația de dispozitiv de 25%, calculate la salariul de bază, nu numai personalului din prefecturi, ci și personalului din aparatul propriu al consiliilor județene. Și cel din cadrul consiliilor locale.
Se specifică în ordin că personalul civil din administrația publică beneficiază de dreptul prevăzut la art.13 din Legea nr.138/1999, deci de îndemnizația de dispozitiv și nu beneficiază de celelalte drepturi prevăzute de lege.
Art.13 din Legea nre.138/1999 reglementează tocmai acest drept salarial, drept de care beneficiază, alături de salariații din Ministerul Internelor și Reformei Administrative, în calitate de lucrători administrația publică, personalul din Agenția Națională a Funcționarilor Publici din prefecturi, din cadrul multor consilii locale și județene din țară.
O astfel de interpretare a acestui text de lege vine în contradicție cu prevederile din Constituția României, din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și cu dispozițiile din Cartea Europeană a autonomiei locale.
Interpretarea prevederilor Ordinului nr.496/2003, în sensul că nu se aplică decât personalului din prefectură, conduce la o gravă diferențiere în rândul funcționarilor publici, diferențiere care încalcă drepturile fundamentale ale cetățenilor, prevăzute în Constituție, în Convenția Europeană a Drepturilor Omului și creează o situație care contrazice prevederilor Legii nr.188/1999 privind statutul funcționarului public.
Prin OUG nr.30/2007, s-a organizat și funcționează Ministerul Internelor și Reformei Administrative, organ de specialitate al administrației publice centrale ce exercită atribuțiile ce-i revin potrivit Constituției al legilor țării, cu privire la apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, realizarea Programului de guvernare și strategiilor în domeniul administrației și ordinii publice.
Conform prevederilor art.7 alin.4 din ordonanță, în exercitarea atribuțiilor conferite de lege, ministrul administrației și internelor emite ordine și instrucțiuni care pot avea caracter normativ sau individual.
Actul normativ prevede, în art.3 alin.1 lit.a, pct.1 și 4, printre principalele atribuții ale ministerului, atribuții de îndrumare și sprijinire a autorităților publice locale și a aparatului de specialitate al acestora în aplicarea corectă și unitară a prevederilor legale și în îndeplinirea atribuțiilor ce le sunt conferite prin lege și de asigurare a aplicării strategiei și a Programului de Guvernare în domeniul managementului funcției publice și al funcționarilor publici.
În organigrama ministerului sunt prevăzute direcțiile pentru administrația publică, conduse de către un secretar de stat pentru reforma în administrația publică, pentru relația cu prefecturile și pentru comunitățile locale.
Dreptul de reglementare și pentru autoritatea publică locală derivă din lege și nu poate fi tăgăduit sau înlăturat, pe calea unei interpretări excesive a autonomiei locale, prin ignorarea chiar a prevederilor constituționale.
Cuantumul acestei indemnizații de dispozitiv de 25% din salariul de bază, conform art.13 din Legea nr.139/1999 la nivel național, în alte departamente administrativ teritoriale au fost recunoscute și plătite aceste drepturi, ca urmare a prevederilor OG nr.137/200o privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Este în sprijinul Convenției Europene, al Constituției României, al Legii nr.188/1999 și al celorlalte acte normative amintite că funcționarii publici din consiliile locale să nu fie discriminate din punctul de vedere al indemnizației de dispozitiv, față de cei din prefecturi.
Prin acordarea sporului de dispozitiv tuturor categoriilor de personal și nu numai personalului prefecturilor se realizează principiul constituțional al egalității cetățenilor, ținând seama că toți desfășoară activitate în domeniul administrației publice.
Din prevederile art.2 și 3 din OUG nr.92/2004, rezultă necesitatea creării premiselor pentru implementarea sistemului unitar de salarizare, gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici fiind asigurată de fiecare ordonator principal de credite. Ordonanța a avut în vedere asigurarea unor drepturi salariale pentru funcționarii publici care, potrivit legii, îndeplinesc prerogative de putere publică și sunt supuși unui regim sever al incompatibilităților și conflictului de interese.
Prin acordarea sporului de dispozitiv nu se încalcă nici o prevedere legală, ci, dimpotrivă, se asigură egalitatea de tratament economic, salarial, a personalului din cadrul aceleiași autorități, sporul fiind întemeiat pe prevederile Ordinului nr.496/2003, care se aplică și în cazul autorității publice locale și se respectă principiul asigurării, de fiecare ordonator principal de credite, a gestiunii sistemului de salarizare.
Astfel, sporul prevăzut într-un ordin al Ministerului Administrației și Internelor, care are competența de reglementare în domeniul administrației publice locale, se regăsește în categoria "alte sporuri", prevăzute în art.4 alin.2 din OUG nr.92/2004.
Din prevederile art.2 și 3 din OUG nr.92/2004 rezultă necesitatea cererii permiselor pentru îndeplinirea sistemului unitar de salarizare și că, gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu atât mai mult cu cât în bugetul de venituri și cheltuieli al Județului Top ondere însemnată o constituie veniturile proprii.
Îndemnizația de dispozitiv face parte din categoria altor drepturi, pe care ordonatorul de credite le poate acorda personalului, înlăturându-se astfel discriminarea în ceea ce privește acordarea drepturilor de natură salarială personalului din cadrul aceluiași minister și instituie un tratament egal între salariații acestuia.
Constituția României tratează în cap.V "Administrația publică" atât administrația publică centrală cât și administrația publică locală și instituția prefectului, ceea ce creează premisa unui regim unitar de reglementare.
Or, conform art.16 alin.1 din Constituția României: "cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".
În art.14 din "Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale" se consacră principiul nediscriminării, iar în art.17 se prevede interzicerea abuzului de drept.
În art.1 din Protocolul nr.12 sem,nat și de România, se arată că: "dreptul de a se bucura de oricare dintre prevederile prevăzute de lege trebuie să fie asigurat fără nici o discriminare bazată pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau alte opinii, origine națională sau socială, avuție, naștere sau oricare altă situație".
La alin.2 al acestui articol se prevede că "nimeni nu poate face obiectul unei discriminări bazate pe oricare din motivele menționate în paragraful 1, din partea niciunei autorități publice".
Legea nr.188/1999 reglementează un singur statut al funcționarului public, adică aceleași drepturi și obligații ale funcționarului public, fără deosebire, raportat la instituție.
A acorda indemnizația de dispozitiv numai personalului prefecturilor ar conduce la o gravă diferențiere în radul funcționarilor publici din prefecturi și cei din consiliile locale și județene, deși toate categoriile sunt salarizate în baza acelorași acte normative, beneficiind de aceleași drepturi salariale, grile sporuri, premii.
Un alt act normativ care duce la argumente în sprijinul legalității măsuri acordării indemnizației de dispozitiv și personalului din aparatul de specialitate al consiliilor locale și nu numai prefecturilor, îl reprezintă și OUG nr.92/2004 care reglementează drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005 (sentința civilă nr.110 CAF/2007 a Tribunalului Giurgiu ) au avut în vedere art.1 alin.2 din ordonanța în care se prevede ca sistemul de salarizare a funcționarilor publici urmărește: "crearea permiselor pentru implementarea, din anul 2006, sistemului unitar de salarizare a funcționarilor publici", apreciind ca: "în contextul în care actualul sistem legislativ românesc se tinde atingerea valorilor europene, spre crearea unei societăți în fiecare sistem și domeniu funcționează pe criterii egale, unitare, în acord cu normele europene. A gândi că administrația publică nu este un sistem, ci o unitate duală (pe de o parte administrație publică centrală și pe de altă parte cea locală) ar constitui un pericol pentru înfăptuirea reformei administrației, o în consolidarea unui statut European al funcționarului public".
Consiliul local gestionează resursele umane, materiale, financiare la nivel de comună "asigură dezvoltarea comunității locale, implementează strategii și proiecte, este instituție care gestionează fonduri europene de dezvoltare locală, gestionează eventuale stări provocate de situații de criză, de urgență și de necesitate.
Este în spiritul Convenției europene, al Constituției României, al Legii nr.188/1999 să nu fie discriminat din punctul de vedere al indemnizației de dispozitiv, față de cel din prefectură.
În dovedirea acțiunii reclamanții au depus la dosarul cauzei: tabel nominal cu salariații semnatari ai acțiunii și plângerea prealabilă.
Prin sentința civilă nr.2014/11.09.2008, Tribunalul Tulceaa respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanți.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în conformitate cu prevederile art.1 din Legea nr.138/1999 - "Dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției".
Potrivit art.47 și 49 din menționata lege, personalul civil din ministerele și instituțiile centrale enumerate în art.1, care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile și indemnizațiile acordate acestora.
Prin Ordinul Ministerului d e Interne nr.275 din 05.06.2002 au fost adoptate Normele metodologice pentru punerea în aplicare a Legii nr.138/1999, acest din urmă act normativ fiind modificat și completat prin Ordinul MAI nr.496/28.07.2003.
Potrivit punctului 9.2, introdus prin Ordinul modificator: "Indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".
Punctul 31.1 din Ordin prevede că: "Prin personalul civil, în sensul prezentului Ordin, se înțelege funcționarii publici și personalul contractual civil din Ministerul Administrației și Internelor personalul civil din Ministerul Administrației și Internelor beneficiază de drepturile stabilite prin prezenta lege, cu excepția celui din domeniul administrației publice, care beneficiază doar de dreptul prevăzut de art.13 din lege, precum și de cele prevăzute în reglementările în vigoare aplicabile salariaților omologi din sectorul bugetar".
Din coroborarea dispozițiilor legale anterior menționate se constată că, pentru a se acorda sporul de dispozitiv prevăzut de Legea nr.138/1999, trebuie ca personalul civil să-și desfășoare activitatea într-un dispozitiv cu caracter militar sau într-una din instituțiile și autoritățile prev.în art.1 din Legea nr.138/1999.
Personalul din cadrul pârâtului face parte dintr-un organ al administrației publice locale, și nu din cadrul Ministerului d e Interne, astfel că, ordinul invocat nr.496/2003 al Ministerului Administrației și Internelor nu își are aplicabilitate în privința reclamanților.
Nu există nici o legătură de subordonare a instituției pârâte față de Ministerul Administrației și Internelor, consiliul local fiind potrivit Legii nr.215/2001 o autoritate publică locală autonomă.
În aceste condiții, ministrul administrației și internelor nu avea nici o atribuție în privința salarizării personalului contractual din cadrul administrației publice locale și, prin urmare, ordinul sus menționat nu poate fi aplicat în cazul târâtului și cu atât mai puțin dispozițiile Legii nr.138/1999, care nu fac nici o referire la salarizarea personalului civil din administrație publică locală.
Că este așa o demonstrează și denumirea legii, care se referă în primul rând la personalul militar și la personalul civil, dar din cadrul acelorași unități (adică a unităților militare) - or, în mod evident, pârâtul nu are personal militar privind salarizarea.
Chiar denumirea indemnizației, aceea de dispozitiv, demonstrează că această indemnizație nu se aplică în cadrul instituțiilor cu caracter eminamente civil.
Instanța a apreciat, de asemenea, că nu sunt aplicabile nici dispozițiile art.16 din Constituția României și nici cele din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului, deoarece nu există nici o egalitate între persoanele care își desfășoară activitatea într-un dispozitiv militar - în care există anumite reguli specifice de acces, de circulație în interiorul dispozitivului, de comunicare - și o instituție publică, în care toate acele reguli nu se aplică.
Impotriva acestei hotărâri au declarat recurs recurenții-reclamanți, --, - solicitând, în temeiul disp.art.304 pct.9 Cod procedură civilă, admiterea lui și casarea acesteia în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
Se arată că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, deoarece:
1.Reclamantele au aflat întâmplător despre această cauză la data de 6.11.2008, când au mers la Tribunalul Tulcea pentru a se interesa de soluționarea cauzei.
Atunci au aflat că aceasta a fost comunicată, însă la sediul pârâtei, Primăria Comunei.
Hotărârea se comunică la domiciliul real sau la domiciliul ales. In cauză, deși reclamantele au indicat fiecare domiciliul lor, hotărârea le-a fost comunicată greșit la sediul pârâtei.
Astfel, termenul de recurs de 15 zile începe să curgă de la data de 6.11.2008, motiv pentru care se solicită repunerea în termenul de recurs.
2.Pe fondul cauzei, se arată că instanța nu a analizat corect disp.art.9.2 din Ordinul nr.496/2003, care precizează că "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice", beneficiind de acest drept și personalul civil din administrația publică, fără a se diferenția între administrația publică centrală și cea locală.
Intrucât disp.art.13 din Legea nr.138/1999 reglementează că doar anumite categorii de salariați beneficiază de indemnizația de dispozitiv, o astfel de interpretare a acestui text vine în contradicție cu prevederile din Constituția României și din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Curtea va analiza, în prealabil, cererea de repunere în termen formulată de recurentele-reclamante.
1.Potrivit art.301 teza I Cod procedură civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Termenul de recurs este un termen legal imperativ, așa încât nerespectarea lui va atrage decăderea din dreptul de a exercita calea de atac.
Decăderea nu operează în condițiile art.103 al.1 Cod procedură civilă, atunci când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei să săvârșească actul de procedură în termen.
In acest caz, actul de procedură trebuie să fie îndeplinit în termen de 15 zile de la data îmE.rii și tot în același termen vor fi arătate și motivele îmE.rii.
Recurentele-reclamante invocă faptul că la data de 6.11.2008, când au mers la Tribunalul Tulcea au aflat de hotărâre, iar, pe de altă parte, primarul comunei a dat dispoziție secretarului să-i înmâneze lui comunicările privându-le astfel de posibilitatea exercitării în termen a căii de atac.
Hotărârea instanței de fond a fost pronunțată la data de 11.09.2008, iar comunicările au fost primite, potrivit mențiunilor făcute de agent pe acestea, de un funcționar al Primăriei Comunei, același care a primit și citația pentru intimații-pârâți.
Ori, în acțiunea introductivă, reclamanții-recurenți au solicitat să fie citați fiecare la domiciliul lor.
Așa fiind, termenul privind comunicarea hotărârii începe să curgă pentru aceștia de la data când au luat cunoștință - 6.11.2008 - astfel că declararea recursului a fost făcută în termen legal.
2.Pe fondul cauzei, Curtea reține următoarele:
Potrivit art.1 din Legea nr.138/1999, "Dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției".
Potrivit art.47 și 49 din lege, personalul civil din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art. 1, care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile și indemnizațiile acordate acestora.
Prin Ordinul ministrului de interne nr. 275/5.06.2002 au fost aprobate Normele metodologice pentru punerea în aplicare a Legii nr.138/1999, acesta fiind modificat și completat prin Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 496/28.07.2003.
Potrivit pct.9.2, introdus prin ordinul modificator, "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".
Punctul 31.1 din ordin prevede că "prin personalul civil, în sensul prezentului ordin, se înțelege funcționarii publici și personalul contractual civil din Ministerul Administrației și Internelor. Personalul civil din Ministerul Administrației și Internelor beneficiază de toate drepturile stabilite prin prezenta lege, cu excepția celui din domeniu administrației publice care beneficiază doar de dreptul prevăzut de art.13 din lege, precum și de cele prevăzute în reglementările în vigoare aplicabile salariaților omologi din sectorul bugetar".
Din coroborarea dispozițiilor legale sus-enunțate, rezultă că, pentru a se acorda sporul de dispozitiv prevăzut de Legea nr.138/1999, trebuie ca personalul civil să-și desfășoare activitatea într-un dispozitiv cu caracter militar sau într-una din instituțiile și autoritățile prevăzute de art.1 din Legea nr.138/1999.
Personalul din cadrul Primăriei Comunei face parte dintr-un organ al administrației publice și nu din cadrul Ministerului d e Interne, astfel încât reținerea ca fiind aplicabile dispozițiile Ordinului nr.496/2003 nu este legală, ordinul nefiind aplicabil reclamanților, dispozițiile pct.VI al ordinului fiind, de asemenea, în sensul acestei interpretări, prevăzându-se că măsurile din ordin vor fi luate de comandanții și șefii de unități.
Prin urmare, nu există nici o legătură de subordonare a instituției pârâte față de Ministerul Administrației și Internelor, pârâtul fiind o autoritate publică locală, ministrul administrației și internelor neavând nici o atribuție în privința salarizării personalului reclamant.
Chiar și denumirea indemnizației, aceea de "dispozitiv", demonstrează că aceasta nu se aplică instituțiilor cu caracter eminamente civil.
In cauză nu se poate reține nici că sunt încălcate dispozițiile art.16 din Constituția României și nici cele din Convenția pentru apărarea drepturilor omului, deoarece nu a existat nici o egalitate între persoanele care își desfășoară activitatea într-un dispozitiv militar - în care există reguli specifice, deosebite, de acces, de circulație în interiorul dispozitivului, de comunicare - și o instituție publică, cum este recurentul, în care regulile nu se aplică.
Având în vedere că cele două acte administrative (Ordinul nr.275/2002 și Ordinul 496/2003) au fost emise în considerarea dispozițiilor Legii nr.138/1999 care se referă la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, se mai constată și că Legea nr.138/1999 reglementează salarizarea a două categorii de personal: militar și civil, angajați în cadrul acelorași instituții, respectiv instituții publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, prin urmare, din aceste reglementări, reiese fără echivoc faptul că doar categoriile de persoane angajate la instituțiile limitativ enumerate în Legea nr.138/1999, se pot bucura de beneficiul drepturilor prevăzute în respectiva lege.
Astfel, chiar dacă prin dispozițiile art.9 pct.2 din Ordinul nr.496/2003 s-a prevăzut că "indemnizația de dispozitiv se acordă personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice", instanța reține că nu poate fi extinsă sfera de adresabilitate a Legii nr.138/1999 și către funcționarii publici din administrația locală, fără distincție.
Ceea ce trebuie înțeles prin interpretarea logică a actelor normative incidente în cauză, respectând criteriile de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr.24/2000, este faptul că au vocație să beneficieze de indemnizația de dispozitiv și personalul civil din administrația publică, în condițiile în care are calitatea de salariat într-o instituție publică de apărare, ordine publică și siguranță națională.
De asemenea, nu se poate reține că, în această modalitate de aplicare a normelor legale ce reglementează sporul de dispozitiv, se creează o discriminare în rândul funcționarilor publici, deoarece legea nu poate fi uniformă (aceeași) atunci când sunt condiții de muncă diferite, cu un alt specific de activitate și există diferențe de competențe între diverse structuri ale administrației publice.
Față de cele expuse, Curtea va respinge, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de repunere în termen.
Respinge, ca nefondat, recursul contencios administrativ și fiscal declarat de reclamanții,- toți domiciliați în com. jud.T, în contradictoriu cu intimații-pârâți COMUNA - PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL, PRIMĂRIA - toți cu sediul în com. jud.T și intimații-reclamanți, C, împotriva sentinței civile nr.2014/11.09.2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - |
Jud.fond:
Red.jud.-
Tehnored.-gref.
2 ex./2.04.2009
Președinte:Revi MogaJudecători:Revi Moga, Nicolae Stanciu, Mihaela Davidencu
