Alte cereri. Decizia 45/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr.45/CA
Ședința publică de la 28 ianuarie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Erol Geli
JUDECĂTOR 2: Kamelia Vlad
JUDECĂTOR 3: Adriana Gherasim
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat în contencios administrativ de pârâtul INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ, cu sediul în B,--3, sector 6, împotriva sentinței civile nr. 1950/CA/01.11.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în G,-, - 8,.1,.3,.15, județ G, și intimatații-pârâți MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR - cu sediul în B, sector 1, nr.1A, INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ NAVAL, cu sediul în T,-, județ T, având ca obiect drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită, conform disp. art.87 și urm. din Codul d e procedură civilă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care;
CURTEA
Asupra recursului în contenciosul administrativ de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tsub nr. 3087 din 4 septembrie 2007, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtele Ministerul Administrației și INTERNELOR, INSPECTORATUL GENERAL AL P0OLIȚIEI DE FRONTIERĂ și INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ NAVAL T, pentru a fi obligate la plata sporului de fidelitate prev. de art. 6 din nr.OG 38/2003, privind salarizarea polițiștilor pentru anul 2005, actualizat cu rata inflației, de la data nașterii dreptului și până la data efectuării plății, precum și la plata primei de concediu prev. de art. 37 pct. 2 din nr.OG 38/2003 privind salarizarea polițiștilor pentru anii 2004, 2005, 2006, actualizate cu rata inflației.
In motivarea cererii, reclamantul a arătat că are calitate de funcționar public, fiind încadrat ca polițist de frontieră în cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră - Inspectoratul Județean până în anul 20+6, când a fost trecut în rezervă, ca urmare a pensionării.
A mai arătat reclamantul că are dreptul la spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază raportat la vechimea în muncă a polițiștilor, drept ce a fost suspendat pentru anul 2005, în baza art. 2 alin. 1 din Nr.OUG 118/2004, privind acordarea unor drepturi salariale personalului, suspendare ce nu înseamnă desființarea dreptului.
De asemenea, reclamantul a mai arătat că, prin art. 28 lit. e) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului se instituie dreptul polițistului la concediul de odihnă, urmând ca la plecarea în concediul de odihnă să primească o primă de concediu egală cu salariul de bază cuvenit pe perioada de concediu.
Aplicarea prevederilor legale cu privire la prima de concediu a fost suspendată succesiv prin legile bugetului de stat pentru anii 2004, 2005, 2006 dar suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, astfel că se impune obligarea pârâtelor la plata drepturilor solicitate.
In dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar adeverința nr. 119 din 30 octombrie 2007 privind dovada calității de funcționar public cu statut special pe care a avut-o în perioada 1 ianuarie 2004 - 31 martie 2006.
Pârâtele Inspectoratul General al Poliției de Frontieră B și Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Naval T au formulat întâmpinare la acțiunea reclamantului, solicitând respingerea cererii ca nefondată întrucât drepturile solicitate au fost suspendate prin legile bugetului și Ordinul nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor.
Prin sentința civilă nr.1950/CA/2007, Tribunalul Tulcea a admis acțiunea reclamantului și obligat pârâtele să plătească reclamantului drepturile bănești constând în primă de vacanță, actualizate cu rata inflației aplicabile da data plății efective, pentru perioada 2004, 2005 și 2006, precum și spor de fidelitate pentru anul 2005, actualizat cu rata inflației aplicabile la data plății efective.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că potrivit art. 33 alin.2 din Legea nr. 188/1999, în vigoare începând cu data de 8 decembrie 1999 și potrivit art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, republicată, în vigoare începând cu 25 martie 2004, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Aplicarea prevederilor acestui test de lege a fost suspendată succesiv printr-o serie de acte normative.
Astfel, prin art. 3 alin. 1 din Nr.OUG 33/2001 în vigoare la 2 martie 2001, aplicarea dispozițiilor mai sus menționate a fost suspendată până la 1 ianuarie 2002, prin art. 12 alin. 4 din Legea nr. 743/2002 în vigoare din 14 decembrie 2001, termenul de suspendare s-a prelungit până la 31 decembrie 2002, prin art. 10 alin. 3 din legea nr. 5631/2002 în vigoare din 29 noiembrie 2002, termenul de suspendare s-a prelungit la 31 decembrie 2003, prin art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003, în vigoare din 5 decembrie 2003, suspendarea s-a prelungit până la 31 decembrie 2004, prin art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004 în vigoare din 1 decembrie 2004, suspendarea s-a prelungit până la 31 decembrie 2005 și în fine, prin art. 5 alin. 5 din Legea nr. 374/2005 în vigoare din 22 decembrie 2005, suspendarea s-a prelungit până șa 31 decembrie 2006.
Nu se putea considera că dreptul la prima de concediu (vacanță) nu mai exista, ci dimpotrivă, succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impunea să se rețină că acest drept și-a produs efectele, începând cu 8 decembrie 1999.
Pe de altă parte, actele normative de suspendare, neconținând nicio referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia ori la prelungirea termenului de punere în aplicare, nu pot fi considerate nici ele că ar înlătura însăși existența lui.
Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența până în prezent.
Din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la prima pentru concediul de odihnă, iar ulterior, exercițiul acestui drept a fost suspendat, nu se poate considera că acel drept nu a existat în toată această perioadă sau că nu mai există în prezent, deoarece s-ar încălca principiul neconstituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă lanudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat pe perioada anilor pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Astfel, s-ar ajunge la situația că un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa, și practic să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea unei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pe perioada în care sunt prevăzute de lege.
Prin urmare, reclamanților în cauză, funcționari publici, li se cuvin primele de concediul (vacanță) aferent anilor 2004, 2005, 2006, actualizate cu indicele de inflație.
Potrivit art. 6 din nr.OG 38/2003, pentru activitatea desfășurată, polițiștii beneficiază de un spor de stabilitate de până la 20% calculat la salariul de bază.
Or, având în vedere că dreptul la sporul de stabilitate a fost conferit prin art. 6 din nr.OG 38/2003, iar ulterior exercițiul acestui drept a fost suspendat, nu se poate considera că acel drept nu a existat în toată această perioadă sau că nu mai există în prezent, deoarece s-ar încălca principiul neconstituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră B, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate prin prisma motivelor de recurs, susținând în esență că dispozițiile art.6 din nr.OG38/2003 fiind suspendate, fiind evident faptul că acestea nu pot produce efecte juridice în intervalul 01.01 - 31.12.2005, iar instituirea obligației de plată a dreptului pretins s-a făcut cu încălcarea prevederilor imperative ale legii bugetare. Se susține că în anul în curs, dreptul pretins a fost pus în plată întrucât au fost identificate și alocate prin Legea bugetului de stat fondurile necesare.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins conf.art.312 Cod pr. civilă, pentru următoarele considerente, în esență:
Reclamantul are raporturi de serviciu cu recurenta, în calitate de funcționar public, beneficiind în conf. cu disp.art.33 alin.2 din Legea 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, pe lângă indemnizația de concediu, de o primă anuală de concediu egală cu salariul (indemnizația) de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Aplicarea dispozițiilor art.33 al.2 din Legea nr.188/1999 au fost suspendate prin OUG nr.33/2001 până la data de 1 ianuarie 2002.
Prin art.12 al.4 din Legea nr.743/06.12.2001 - legea bugetului de stat pe anul 2002 - termenele prevăzute la art.3 din OUG nr.33/2001 aprobată și modificată prin Legea nr.386/2001 au fost prelungite până la data de 31 decembrie 2002.
Prin art.10 al.3 din Legea nr.631 din 29.11.2002 - legea bugetului pe anul 2003 - termenele prevăzute la art.3 din OUG nr.33/2001, modificată prin Legea nr.386/2001 au fost iarăși prelungite până la data de 31 decembrie 2003.
Dispozițiile din Legea nr.507/2003 (legea bugetului pe anul 2004) precum și ale Legii nr.511/2004 (legea bugetului pe anul 2005), ca de altfel și cele cuprinse în Legea 380/2005 ( legea bugetului pe anul 2006) nu au prelungit suspendările anterioare, ci au dispus pentru fiecare an în parte, respectiv 2004, 2005 și 2006 suspendarea primei de concediu, primă care are caracter accesoriu concediului de odihnă și indemnizației de concediu, fiind cuvenită anual.
Este adevărat că dreptul la prima de concediu nu este un drept fundamental ce intră sub incidența art.53 din Constituție, legiuitorul putând să dispună suspendarea sau încetarea acestuia, cum de altfel s-a instituit prin legile de aprobare a bugetelor anuale.
Toate aceste dispoziții legale au avut însă o aplicare limitată în timp, în sensul dispozițiilor art.64 al.1 și ale art.66 al.3 din Legea nr.24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, astfel că ele nu mai pot fi considerate ca fiind încă în vigoare.
Într-o atare situație devin incidente dispozițiile art.64 al.2 din Legea nr.24/2000, potrivit cu care la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră în vigoare, ceea ce înseamnă că măsura suspendării acordării primei de vacanță a afectat doar exercițiul dreptului nu și existența acestuia, întrucât un drept prevăzut de lege încetează doar prin abrogare, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.
În ceea ce privește legile bugetare, Curtea Constituțională a stabilit că, după expirarea anului bugetar, legile de aprobare a bugetului nu mai sunt în vigoare, având în vedere însăși textul constituțional din art.138 care consacră principiul anualității bugetului de stat, astfel că ele au ieșit din vigoare la expirarea exercițiului bugetar pentru care au fost adoptate și anume la 31 decembrie al fiecărui an.
Pe cale de consecință, Curtea apreciază că hotărârea instanței de fond este legală, căci măsura suspendării acordării primei de concediu a afectat doar exercițiul dreptului, nu și existența acestuia, întrucât un drept prevăzut de lege încetează doar prin abrogare, ceea ce nu a fost cazul.
Cum nu sunt motive pentru a se dispune reformarea hotărârii recurate, văzând și disp.art.312 Cod pr.civilă, Curtea respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat în contencios administrativ de pârâtul INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ, cu sediul în B,--3, sector 6, împotriva sentinței civile nr. 1950/CA/01.11.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în G,-, - 8,.1,.3,.15, județ G, și intimatații-pârâți MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR - cu sediul în B, sector 1, nr.1A, INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ NAVAL, cu sediul în T,-, județ T, având ca obiect drepturi salariale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 28 ianuarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
01 Februarie 2008
jud.fond. /
red.jud.
tehnored.Gref.
2ex/05.02.2008
Președinte:Erol GeliJudecători:Erol Geli, Kamelia Vlad, Adriana Gherasim
