Alte cereri. Sentința 46/2009. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 46/CA

Ședința publică din 23 noiembrie 2009

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Revi Moga

Grefier ---

Pe rol, judecarea acțiunii promovată în contencios administrativ și fiscal de reclamantul - cu domiciliul în M,-, 3Bis,.37, jud.C, în contradictoriu cu pârâtul SECRETARIATUL DE STAT PENTRU PROBLEMELE REVOLUȚIONARILOR DIN 1989 - cu sediul în B, nr.1, sector 1, având ca obiect despăgubiri.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 16.11.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.260 al.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la 23.11.2009, când a pronunțat următoarea hotărâre:

CURTEA

Asupra acțiunii în contencios administrativ de față:

Prin cererea adresată inițial Inaltei Curți de Casație și Justiție la 8.08.2007 și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr-, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din 1989, în temeiul art.24(2) din Legea nr.554/2004, aplicarea unei amenzi precum și despăgubiri în valoare de 20.000 lei, precum și despăgubiri de 10.000 lei în temeiul art.404(2) Cod procedură civilă.

In motivarea cererii se arată că pârâtul refuză pună în aplicare decizia nr.4647/2006 în termenul prev.de art.24(1) din Legea nr.554/2004.

Prin încheierea nr.604/15.02.2007, Inalta C de Casație și Justiție a scos cauza de pe rol și a trimis+o spre competentă soluționare Curții de APEL CONSTANȚA -Secția contencios administrativ și fiscal, întrucât această instanță este cea care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ, fiind instanța de executare.

Urmare acestei soluții, pe rolul Curții de APEL CONSTANȚAs -a înregistrat cauza, la 20.03.2008, sub nr-.

Prin precizările formulate la 14.05.2008 (fila 10), reclamantul a menționat faptul că solicita doar despăgubiri în valoare de 20.000 RON.

Reclamantul solicită administrarea probei cu înscrisuri.

Pârâtul solicită, prin întâmpinare, respingerea acțiunii.

Pe parcursul derulării procesului a fost depus certificatul -P nr.00500.

Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr.567/CA/10.06.2006, Curtea de APEL CONSTANȚAa admis acțiunea și a anulat procesul-verbal emis în dosarul nr- și a obligat pârâtul să elibereze reclamantului Certificatul de Luptător pentru din 1989-Rănit.

Impotriva acestei soluții, s-a declarat recurs ce a fost admis prin decizia 4647/2006 de către Inalta C de Casație și Justiție în sensul că a casat sentința și, rejudecând cauza, a admis acțiunea reclamantului, a obligat pârâtul Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din 1989 să elibereze reclamantului Certificatul doveditor al calității de Luptător pentru din 1989.

Ulterior, pârâtul a încercat modificarea deciziei sus-menționate formulând contestație la executare, dar și revizuire, dar aceste cereri au fost respinse cu consecința menținerii deciziei.

La 22.12.2006, pârâtul eliberează -P nr.00500, prin care se conferă reclamantului titlul de Luptător pentru din 1989-Luptător rănit (fila 103 din dosar), ca urmare a executării deciziei definitive și irevocabile 4647/19.12.2006, însă acest certificat nu a fost semnat și de Comisia a Revoluționarilor din 1989 prin președintele acesteia.

Considerând că acel certificat pentru care a fost obligat pârâtul nu a fost eliberat ca urmare a nesemnării sale și de către o altă instituție, reclamantul a formulat nenumărate cereri către pârât în vederea semnării și de către cealaltă instituție.

De altfel, chiar reclamantul s-a adresat Comisiei a Revoluționarilor din 1989, solicitând semnarea certificatului.

In urma nenumăratelor intervenții, la 14.10.2009, certificatul -P nr.00500 a fost semnat și de către Comisia a Revoluționarilor din 1989.

Potrivit art.24 al.1 din Legea nr.554/2004, dacă in urma admiterii acțiunii autoritatea publica este obligata să încheie, să înlocuiască sau sa modifice actul administrativ, să elibereze un certificat, o adeverinta sau orice alt inscris, executarea hotararii definitive si irevocabile se va face in termenul prevazut in cuprinsul ei, iar in lipsa unui astfel de termen, in cel mult 30 de zile de la data ramanerii irevocabile a hotararii.

Alineatul 2 al actului normativ sus-menționat prevede că în cazul in care termenul nu este respectat, se va aplica conducătorului autoritatii publice sau, dupa caz, persoanei obligate o amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de intarziere, iar reclamantul are dreptul la despagubiri pentru intarziere.

In speță, pârâtul și-a îndeplinit obligația prevăzută în decizia nr.4647/2006 în intervalul prevăzut de art.24 al.1 din Legea nr.554/2004, emițând în acest sens certificatul la 22.06.2006, însă nesemnarea sa de către Comisia a Revoluționarilor din 1989 nu-i este imputabilă.

In atare condiții, pârâtul nu poate fi sancționat cu acordarea despăgubirilor către reclamant, întrucât acesta și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin decizia irevocabilă, nefiind incidente disp.art.24 al.2 din Legea nr.554/2004.

Pentru considerentele sus-expuse instanța va respinge acțiunea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca nefondată, acțiunea promovată în contencios administrativ și fiscal de reclamantul - cu domiciliul în M,-, 3Bis,.37, jud.C, în contradictoriu cu pârâtul SECRETARIATUL DE STAT PENTRU PROBLEMELE REVOLUȚIONARILOR DIN 1989 - cu sediul în B, nr.1, sector 1.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2009.

Președinte,

- -

Grefier

---

Red.jud.-

14.01.2010

Tehnored.-gref.

20.01.2010

Președinte:Revi Moga
Judecători:Revi Moga

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Sentința 46/2009. Curtea de Apel Constanta