Anulare act administrativ . Sentința 582/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 582/CA
Ședința publică din 23 noiembrie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Revi Moga
Grefier ---
Pe rol, judecarea acțiunii promovată în contencios administrativ și fiscal de reclamanta- CONFORT SRL- cu sediul în C, nr.9, jud.C și sediul procesual ales la. și - C,-,.2, jud.C, în contradictoriu cu pârâtele P C - SERVICIUL - cu sediul în C,-, jud.C și P C - AF - ACTIVITATEA DE CONTROL FISCAL - cu sediul în C,-, -F1, jud.C, având ca obiect anulare act administrativ.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 16.11.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, în temeiul art.156 al.2 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la 23.11.2009, când a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA
Asupra acțiunii în contencios administrativ de față:
Prin cererea adresată Curții de Apel Constanța la 2.06.2009 și înregistrată sub nr-, reclamanta - SRL a solicitat, în contradictoriu cu -Serviciul Soluționare Contestații și P- Activitatea de Control Fiscal, anularea deciziei nr.90/2.12.2008 emisă de către -Serviciul de Soluționare a Contestațiilor C, decizia de impunere nr.151/5.09.2008 și a Raportului de inspecție fiscală din 5.09.2008.
In motivarea cererii se arată că - SRL a fost înființată în baza Legii nr.31/1990 și a Legii nr.69/1991ca urmare a aplicării Legii nr.135/1994 prin care s-a aprobat OG69/19974, privind unele măsuri de reorganizare a regiilor autonome de interes local și a Hotărârii nr.717/1995.
unic al - SRL este Consiliul Local C, iar capitalul social este subscris și vărsat integral de către asociatul unic.
Societatea este plătitoare de TVA din 1.07.1993.Urmare verificării decontului de TVA pentru perioada 1.05.2007-31.05.2008, s-a întocmit raport de inspecție fiscală și decizie de impunere, inspectorii stabilind următoarele:
- soldul sumei negative a TVA solicitat la rambursare este de 3.145.532 lei;
- soldul sumei negative a TVA respins la rambursare este de 3.087.406 lei;
- soldul sumei negative a TVA care întrunește condițiile de rambursare este de 58.126 lei.
Pentru a stabili aceste obligații, organul de control a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de legislația privind TVA, respectiv:
- serviciile publice administrative sunt servicii fără plată;
- societatea are calitatea de "operator" care este un intermediar între prestatorii de fapt și beneficiarul de drept respectiv Consiliul Local C;
- nu sunt întrunite "întru-totul" dispozițiile art.145(2) din Legea nr.571/2003, întrucât este considerat un "cumpărător-revânzător" și, prin urmare TVA aferentă achizițiilor și serviciilor achiziționate nu sunt utilizării în folosul operațiunilor sale taxabile;
- achizițiile destinate investițiilor publice care aparțin domeniului public de interes general nu pot fi "obiective de investiții proprii", iar dacă sunt obiective proprii, taxa se deduce numai dacă aceste investiții contribuie la realizarea de venituri impozabile;
- contractele de delegare a gestiunii care au fost cesionate nu stabilesc drepturi și obligații între cedent și cesionar;
- fântânile arteziene aparțin domeniului public și sunt înregistrate în patrimoniul societății;
- tranzacțiile efectuate sunt tranzacții între persoane afiliate, iar din analiza acestora a rezultat că societatea a subdimensionat nivelul tranzacțiilor și prin urmare a înregistrat pierdere contabilă.
Consideră nelegale motivele invocate de către organele fiscale, astfel:
1.Gestiunea a fost delegată în temeiul Legii nr.326/2001, societatea încheind contracte potrivit dispozițiilor acesteia și a nr.351/2001.
Consiliul Local Caî ncheiat contracte cu alți agenți economici, atât pentru repararea și ramforsarea tramei stradale, cât și pentru sistemul de semaforizare și iluminat public, contracte care, ulterior, prin hotărâri ale Consiliului, au fost cesionate reclamantei.
Potrivit contractelor de cesiune, reclamanta a preluat toate drepturile și obligațiile societății cedente.
2.Referitor la faptul că prețul facturat este subdimensionat raportat la costuri, trebuie avut în vedere că la sistemele delegate nu există tarife încasate de la utilizatori, investițiile efectuate fiind investiții publice din fonduri publice în vederea satisfacerii cerințelor cantitative și calitative ale locuitorilor municipiului
In atare situații, societatea nu poate recupera de la populație costul integral al serviciilor aferente, diferențele urmând a fi acoperite de la bugetul local.
Legea nr.326/2001 nu prevede modalitatea concretă de stabilire a prețului, însă prevede modalitatea de suportare a cheltuielilor aferente gestiunii delegate.
3.Referitor la respectarea legislației privind TVA, se arată că societatea este plătitoare de TVA; operațiunile curente desfășurate de societate, constituie prestări servicii efectuate cu plată, fiind, astfel, operațiuni impozabile; societatea nu efectuează servicii publice administrative ci activități comerciale în nume propriu, utilizând în acest sens și bunurile transmise în gestiune, cheltuielile efectuate sunt aferente operațiunilor impozabile.
In cauză sunt incidente disp.art.145 al.13 Cod fiscal, potrivit cărora societatea are dreptul de deducere a TVA-ului aferent investițiilor finanțate din bugetul local.
Investițiile efectuate asupra acestor bunuri proprietate publică sunt considerate investiții proprii.
Pentru exercitarea dreptului de deducere, persoana impozabilă trebuie să dețină o factură.
4.Tranzacțiile efectuate nu pot fi aplicabile disp.art.11 din Codul fiscal și art.137 al.3 lit.e Cod fiscal.
Bunurile și serviciile achiziționate de au fost destinate a fi utilizate în realizarea de operațiuni taxabile. lor inițială în tariful stabilit și nesolicitarea lor ulterioară prin facturare către primărie, nu poate conduce la schimbarea încadrării fiscale a operațiunilor în cauză.
5.Este obligatorie promovarea unor soluții identice sau similare raportate la aceleași categorii de situații de fapt.
Astfel, organul fiscal a aplicat un tratament diferit perioadelor 2.10.2001-aprilie 2004 și ulterior lunii aprilie 2004.
In susținerea cererii se depune decizia nr.90/2.12.2008, decizia de impunere nr.171/5.09.2008, raportul de inspecție fiscală din 5.09.2008, contestația reclamantei.
Pârâtele, legal citate, au solicitat, prin întâmpinare, respingerea contestației.
In apărare, depun în copie documentația care a stat la baza emiterii actelor contestate.
Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin decontul de taxă pe valoare adăugată cu opțiune de rambursare înregistrat la Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii C, sub nr.15294/24.06.2008, reclamanta a solicitat rambursarea soldului sumei negative a TVA aferentă perioadei 1.05.2007-31.05.208, în sumă de 3.145.532 lei.
Prin raportul de inspecție fiscală din data de 5.09.2008 s-a constatat că din totalul sumei de 3.145.532 lei reprezentând TVA solicitat la rambursare, soldul sumei negative care întrunește condițiile de rambursare este de 58.126 lei (aferentă activității proprii), iar TVA respins la rambursare este în sumă de 3.087.406 lei (pentru operațiunile neimpozabile constând în reabilitare, întreținere și efectuare de investiții la bunurile aparținând domeniului public și încredințate de Consiliul Local C în administrare prin delegare de gestiune).
In funcție de această situație a fost emisă decizia de impunere nr.171/5.09.2008.
In perioada verificată (1.05.2007-31.05.2008), societatea reclamantă a înregistrat în jurnalul de cumpărări și a dedus taxa pe valoarea adăugată aferentă achizițiilor destinate investițiilor publice efectuate la străzi, trotuare, bunuri ce aparțin domeniului public de interes general în sumă totală de 11.011.859 lei - din care taxa pe valoarea adăugată în sumă de 1.758.196 lei.
De asemenea, a înregistrat în evidența contabilă și a dedus taxa pe valoarea adăugată aferentă achizițiilor destinate iluminatului public în sumă de 7.154.247 lei - din care TVA în sumă de 1.142.275 lei aferentă achizițiilor destinate reparării, întreținerii și supravegherii fântânilor arteziene de pe raza municipiului C, bunuri ce aparțin domeniului public și care nu sunt înregistrate în patrimoniul societății reclamante în sumă totală de 983.816 lei din care TVA în sumă de 186.925 lei.
Reclamanta a fost înființată în baza Legii nr.31/1990 și a Legii nr.69/1991ca urmare a aplicării Legii nr.135/1994 coroborată cu prevederile OG69/19974 privind unele măsuri de reorganizare a regiilor autonome de interes local și a nr.717/1995 privind reorganizarea regiilor autonome și ce au ca asociat unic Consiliul Local
Prin 351/2.10.2001, s-a aprobat delegarea gestiunii străzilor, trotuarelor, aleilor și parcajelor aflate în patrimoniul Municipiului C către -; delegarea gestiunii sistemului de iluminat public; evidențierea bunurilor respective în patrimoniul societății separat ca bunuri aparținând domeniului public; încheierea contractului de delegare a gestiunii între Primăria Municipiului C și reclamantă, aspecte susținute de părțile din proces.
Urmare acestei hotărâri între Primăria Municipiului C și - SRL s-a încheiat convenția 1757/2006 prin care reclamanta se obliga să efectueze prestări de servicii generate de gestiunea delegată a străzilor, trotuarelor, aleilor și parcajelor aflate în patrimoniul Municipiului C, iar Primăria C se obliga să asigure mijloacele financiare pentru achitarea integrală a contravalorii prestărilor de servicii generate de gestiunea delegată pentru care - SRL prezenta situații cu cheltuieli.
Prețul prestației stabilit inițial a fost de 400.000 lei /an, iar ulterior acesta a fost majorat până la nivelul sumei de 695.000 lei pentru anul 2007.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că reclamanta a solicitat deducerea nu numai a TVA aferentă activităților proprii, comerț, alimentație publică, etc. dar și TVA aferentă operațiunilor pentru reabilitarea sistemului de iluminat stradal, modernizarea și reabilitarea tramei stradale, activități în gestiunea delegată care nu au fost utilizate în folosul operațiunilor sale taxabile.
Potrivit art.145 al.3 din Legea nr.571/2003, pentru bunurile și serviciile achiziționate destinate utilizării în folosul operațiunilor sale taxabile, orice persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de TVA are dreptul să deducă TVA datorată sau achitată aferentă bunurilor care i-au fost livrate și prestațiile de serviciu care i-au fost prestate de către o altă persoană impozabilă.
Conform acestui text de lege, orice persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de TVA are dreptul să deducă TVA aferentă achizițiilor numai dacă acestea sunt în folosul operațiunilor sale taxabile.
In speță, TVA corect a fost respinsă la rambursare, întrucât vizează achiziționarea unor bunuri (pentru iluminatul public, reparații, întreținere fântâni arteziene) și efectuarea unor investiții publice (trotuare, străzi), î ntrucât, pe de o parte, obiectul delegării gestiunii nu se referă și la acestea, iar, pe de altă parte, investițiile efectuate nu sunt ale reclamantei - fiind de interes public.
Apărarea reclamantei întemeiată pe disp.art.145 al.13 din Legea nr.571/2003, nu este întemeiată, întrucât obiectivele la care au fost efectuate lucrări de investiții și reabilitare nu fac parte din patrimoniul reclamantei ci din patrimoniul Consiliului Local
Prin urmare, reclamanta nu are dreptul de deducere pentru taxa pe valoarea adăugată în sumă de - lei aferentă plăților efectuate în numele Consiliului Local C pentru reabilitarea sistemului de iluminat public, reabilitarea și modernizarea tramei stradale, a sistemului de semaforizare, repararea, întreținerea și supravegherea fântânilor arteziene pe raza municipiului
De asemenea, nu sunt incidente nici disp.art.137 al.3 din Legea nr.571/2003, întrucât bunurile pentru care au fost efectuate investițiile în cauză și pentru care reclamanta a dedus eronat TVA aparțin în totalitate Consiliului Local
Singura situație în care s-ar fi admis deducerea TVA pentru lucrările efectuate și sus-menționate era dacă reclamanta presta acele lucrări și emitea facturi în acest sens către Consiliul Local C, ca urmare a activității sale comerciale.
Intrucât reclamanta nu a efectuat investiții proprii și nici nu a executat lucrările sus-menționate și achiziționat produsele necesare decât ca urmare a delegării de gestiune, nu este îndreptățită la deducerea TVA, cum de altfel au reținut și organele fiscale, astfel că va respinge contestația ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca nefondată, contestația promovată în contencios administrativ și fiscal de reclamanta- CONFORT SRL- cu sediul în C, nr.9, jud.C și sediul procesual ales la. și - C,-,.2, jud.C, în contradictoriu cu pârâtele P C - SERVICIUL - cu sediul în C,-, jud.C și P C - AF - ACTIVITATEA DE CONTROL FISCAL - cu sediul în C,-, -F1, jud.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2009.
Președinte, - - | Grefier, --- |
Red.jud.-
13.01.2010
Tehnored.-gref.
5ex./18.01.2010
Președinte:Revi MogaJudecători:Revi Moga