Alte cereri. Decizia 464/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 464
Ședința publică de la 23 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 2: Laura Chimoiu
JUDECĂTOR 3: Gabriela Carneluti
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței numărul 2965 din 07 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL-FILIALA M și CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI B DE A, având ca obiect alte cereri.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul reclamantul și intimații pârâți PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL-FILIALA M și CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI B DE
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul a fost declarat în termen legal, și este scutit de taxa de timbru.
S-a arătat că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
S-a referit că intimații pârâți nu au depus întâmpinare.
Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul d e procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționare.
Deliberând,
CURTEA
Asupra recursului de față deliberând constată următoarele:
Prin sentința nr. 2965 din 07 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, s-a espins acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Partidul Național Liberal - Filiala M și Consiliul Local al Orașului B de
S-a reținut că reclamantul a fost membru al Partidului Național Liberal Filiala M, calitate în care a candidat la alegerile locale din 01.06.2008 din orașul B de A pentru consilieri locali pe lista de candidați ai Partidului Național Liberal și a fost ales consilier așa cum reiese din certificatul doveditor al alegerii eliberat de Biroul Electoral de Circumscripție nr. 3 al orașului B de În temeiul art. 18 lit. b și art. 19 lit. b din Statutul Partidului Național Liberal Biroul politic Teritorial al PNL M întrunit în data de 19.06.2008 a hotărât sancționarea reclamantului cu excluderea Partidul Național Liberal pentru neimplicarea în campania electorală și a comunicat această măsură reclamantului prin adresa nr. 1553/27.06.2008. Reclamantul a contestat această măsură la Consiliul de și Arbitraj, contestația sa fiind respinsă prin Hotărârea nr. 7/10.08.2008 dată în dosarul nr. 12/2008.
Conform art. 16 alin. 3 din Legea nr. 14/2003 dobândirea sau pierderea calității de membru al unui partid politic este supusă numai jurisdicției interne a partidului respectiv, potrivit statutului partidului, astfel că instanța de judecată nu poate analiza legalitatea și temeinicia măsurii de excludere a reclamantului din Partidul Național Liberal.Partidul Național Liberal Conducerea Centrală a comunicat Comisiei de validare a mandatelor din Consiliul local al orașului B de A prin adresa din 20.06.2008 că reclamantul nu este membru al Partidului Național Liberal și a solicitat să nu fie validat mandatul acestuia.
Potrivit art. 31 din Legea 215/2001, pentru validarea mandatelor se desemnează o comisie de validare care examinează legalitatea alegerii fiecărui consilier și propune consiliului local fie validarea, fie invalidarea mandatului. Cazurile de invalidare sunt prevăzute de art. 31 alin. 4 din acest act normativ și anume: încălcarea condițiilor de eligibilitate sau dacă alegerea consilierului s-a făcut prin fraudă electorală constatată în condițiile legii privind alegerea autorităților administrației publice locale.
Având în vedere că validarea mandatelor se face după analiza îndeplinirii condițiilor de eligibilitate, iar una dintre condiții este indisolubil legată de prezența candidatului pe o listă de candidați prezentată de o formațiune politică, în lipsa căreia acesta nu ar fi fost ales, s-a stabilit prin Hotărârea nr. 130/4.06.2008 emisă de Biroul Electoral Central pentru Alegerea Autorităților Administrației Publice Locale 2008, că apartenența candidaților la partidul politic, alianța politică sau alianța electorală pe a cărei listă au fost aleși în momentul validării candidaturii constituie o condiție de eligibilitate în sensul art. 31 al. 4 din Legea 215/2001, iar validarea mandatului candidatului ales se va face numai după ce partidul politic sau, după caz, alianța politică confirmă, în scris, că respectivul candidat face parte din partidul politic respectiv. Această hotărâre a fost modificată prin Hotărârea aceluiași birou nr. 221/17.06.2008, în sensul că partidul politic - conducerea centrală să infirme în scris faptul că respectivul candidat face parte din partidul politic.
În raport de dispozițiile legale anterior menționate, de cele două hotărâri ale Biroului Electoral Central, precum și adresa Partidului Național Liberal B din 20.06.2008, din care rezultă că nu este membru al Partidului Național Liberal, Consiliul Local B de A nu putea să-l valideze pe reclamant ca și consilier local, întrucât la momentul validării mandatelor acesta nu îndeplinea condiția de eligibilitate, respectiv nu mai era membru al Partidului Național Liberal.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare, recurentul a susținut, în esență, că instanța de fond în mod greșit a luat în considerare hotărârea nr. 7/10.08.2009 a Consiliului de onoare și de arbitraj a PNL M, iar Comisia de validare a Consiliului Local B de A în mod eronat nu a validat alegerea sa, cu încălcarea prevederilor art. 31 din Legea nr. 215/2001.
Recurentul a mai susținut că nu a fost anunțat să participe la ședința PNL când a fost exclus și nu i s-a prezentat un proces verbal de ședință unde să observe că a fost exclus, ceea ce reprezintă o abatere gravă de la statutul PNL.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și în raport de actele existente la dosarul cauzei, instanța apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea promovată, reclamantul a solicitat anularea tuturor documentelor transmise de către PNL Consiliului Local B de A prin care i s-a retras calitatea de consilier local dobândită în mod democratic, în urma alegerilor locale care au avut loc la 01.06.2008. A arătat că prin adresa nr. 1477/20.06.2008 transmisă de PNL- filiala M s-a comunicat Consiliului local B de A că reclamantul nu este membru al PNL. A contestat aceste măsuri la Consiliul Teritorial d e Arbitraj - M, iar cauza a făcut obiectul dosarului nr. 12/2008 cu termen la 22.09.2008. Deoarece Consiliul Teritorial d e Arbitraj nu a soluționat cauza în termenul legal, fapt ce l-a determinat să se adreseze instanței.
Reclamantul a susținut că măsura luată de către PNL - Filiala M s-a făcut cu încălcarea art. 18 lit.b și art. 19 lit.b din Statului Partidului.
Ori, potrivit art. 16 alin.3 din Legea nr. 14/2003 privind partidele politice, "Dobândirea sau pierderea calității de membru al unui partid politic este supusă numai jurisdicției interne a partidului respectiv, potrivit statutului partidului".
Prin urmare, instanța de judecată nu poate analiza legalitatea și temeinicia măsurii de excludere a reclamantului din Partidul Național Liberal, astfel cum corect a stabilit și instanța de fond.
Față de aceste împrejurări, instanța a apreciat corect legalitatea adresei emise de Partidul Național Liberal și a celor două hotărâri ale Biroului Electoral Central, din care rezultă că reclamantul nu este membru al PNL și nu putea fi validat în calitate de consilier local în cadrul Consiliului Local B de
În concluzie, constatând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, instanța o va menține, urmând ca, în temeiul art. 312.pr.civ. să respingă ca nemotivat recursul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței numărul 2965 din 07 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL-FILIALA M și CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI B DE
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.L-
Tehnored. CB
2ex/19.03.2010
Președinte:Daniela VijloiJudecători:Daniela Vijloi, Laura Chimoiu, Gabriela Carneluti