Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 463/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 463
Ședința publică de la 23 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 2: Laura Chimoiu
JUDECĂTOR 3: Gabriela Carneluti
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta M împotriva sentinței numărul 2330 din 15 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, având ca obiect pretentii RECURS LA DECLINARE.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta reclamantă M prin consilier juridic --, lipsind intimatul pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentantul recurentei reclamante face dovada achitării taxei de timbru în sumă de 4 lei cu nr.3849 din 17.12.2009.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic -- pentru recurenta reclamantă susține verbal motivele de recurs formulate în scris, în raport de care solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Gorj -Secția CAF.
CURTEA
Asupra recursului de față deliberând constată următoarele:
Prin sentința numărul 2330 din 15 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj, s-a admis excepția necompetenței materiale si s-a dispus declinarea competenței soluționării cauzei formulată de către reclamanta - M, în favoarea Judecătoriei Tg.
S-a reținut că reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 307,72 lei reprezentând contravaloarea prestațiilor de salubrizare și închiriere eurocontainăr efectuate de către reclamantă în perioada 01.05.2009 - 30.09.2009, la penalitățile de întârziere aferente, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Ca temei juridic reclamanta a invocat dispozițiile codului comercial și ale Codului civil în ceea ce privește răspunderea contractuală, însă în ceea ce privește competența materială a apreciat că sunt aplicabile dispozitiile art. 36 al. 1 din Legea nr. 101/2006.
Legea nr. 101/2006 reglementează serviciul de salubrizare al localităților și conform art. 1 din această lege, aceasta are ca obiect stabilirea cadrului juridic unitar privind înființarea, organizarea, gestionarea, exploatarea, finanțarea și controlul funcționării serviciului public de salubrizare a localităților.
Reclamanta de față, este o societate comercială cu răspundere limitată și nu un serviciu public de salubrizare, astfel că dispozițiile privind jurisdicția litigiilor ce decurg din această lege sunt prevăzute în art. 36 unde se menționează că soluționarea litigiilor patrimoniale și nepatrimoniale legate de încheierea și executarea contractelor reglementate de prezenta lege sunt de competența instanțelor de contencios administrativ.
Este adevărat că reclamanta are calitatea de operator, ce a fost obținută în condițiile Legii nr. 51/2006 însă, pretențiile solicitate decurg din contractul de prestare a serviciului de salubrizare a localității nr. 44139 din 7 noiembrie 2007 încheiat cu societatea comercială - SRL TG.J în calitate de beneficiar, iar conform disp. art. 51 al. 3 din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice soluționarea litigiilor contractuale dintre operator și utilizator inclusiv a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate se realizează de instanțele competente potrivit legii și se judecă în procedura de urgență.
Instanța competentă potrivit legii de drept comun și anume Codul d e procedură civilă în art. 1 pct.1 se arată că judecătoriile judecă în primă instanță toate procesele și cererile în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe. În continuarea alin. 3 al art. 51 din Legea nr. 51/2006 se precizează faptul că cererea se introduce la instanțele de judecată în a căror competență teritorială se află domiciliul sau sediul utilizatorului, existând astfel o reglementare specială în ceea ce privește competența teritorială și nu cea materială, astfel că raportat la principiul speciala generalibus derogant Legea nr. 51/2006 reglementează în mod special competența teritorială însă în ceea ce privește competența materială nu prevede în mod expres o altă competență decât instanțele competente potrivit legii.
În consecință, legiuitorul nu a prevăzut în mod expres o altă competență materială decât cea prevăzută de dreptul comun în materie întrucât în alin. 31precizat în mod expres faptul că soluționarea litigiilor dintre unitățile administrativ teritoriale sau după caz dintre asociațiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice și operatori în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea și încetarea contractelor de delegare a gestiunii, precum și a celor privind acordarea de despăgubiri se realizează potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004.
În consecință, în raport de natura juridică a litigiului de față, tribunalul a constatat că a fost investit cu soluționarea unui litigiu contractual dintre operator și utilizator și nu cu un litigiu între unitățile administrativ teritoriale și operator, cu atât mai mult cu cât în mod greșit se invocă dispozițiile art. 36 al. 1 din Legea nr. 101/2006 care vizează doar litigiile patrimoniale și nepatrimoniale legate de încheierea și executarea contractelor reglementate de această lege, iar conform disp. art. 11 gestiunea serviciului de salubrizare se efectuează prin gestiune directă sau prin gestiune delegată, iar alegerea modalității de gestiune se realizează doar prin hotărâri ale unităților deliberative ale unităților administrativ teritoriale.
Contractele reglementate de această lege sunt contractele de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare pentru ca în art. 12 al. 3 să se menționeze faptul că relațiile dintre operatorii serviciului de salubrizare și utilizatorii individuali se desfășoară pe baze contractuale, astfel că celelalte relații contractuale dintre operator și alți utilizatori decât cei individuali în caz de litigii, competența aparține instanței competente conform dispozițiilor art. 51 al. 3 din Legea nr. 51/2006.
De asemenea, în Capitolul VII a contractului încheiat între reclamantă și pârâtă se menționează faptul că răspunderea contractuală se va realiza conform dispozițiilor Codului civil, codului comercial și a celorlalte acte normative în vigoare.
S-a reținut că nu se poate face aplicarea nici a dispozitiile OUG nr.119/2007 întrucât în sensul acestei ordonanțe conform art.1 al.1 pct.1 contractul comercial reprezintă contractul încheiat între comercianți având ca obiect furnizarea de bunuri sau prestarea de servicii fără a stabili în mod expres faptul că și litigiile contractuale dintre operator și utilizator încheiate în condițiile Legii nr. 51/2006 se regăsesc în sensul acestor dispoziții pentru a face aplicarea dispozițiilor procedurale prevăzute în art. 5 din aceeași ordonanță.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta - M SRL, care a criticat-o pentru nelagalitate.
Dezvoltand in fapt motivele de recurs, reclamanta a aratat ca obiectul cererii consta in solicitarea unor sume reprezentand contravaloarea serviciilor de salubrizare prestate de reclamanta paratului, in raport de care sunt aplicabile dispozitiile Legii nr. 101/2006, care prevede in art. 36 alin.1 ca solutionarea litigiilor patrimoniale si nepatrimoniale legalte de incheierea si executarea contractelor reglementate de prezenta lege, precum si a celor izvorate din neplata contravalorii serviciilor este de competenta instantelor de contencios administrativ si se face, cu precadere, in procedura de urgenta.
A mai sustinut ca dispozitiile Legii nr. 101/2006 sunt speciale in raport cu normele cuprinse in Legea nr. 51/2006, iar completarea cu acestea din urma poate fi facuta doar in situatia in care legea speciala nu ar cuprinde dispozitii exprese referitoare la competenta instantelor in solutionarea litigiilor izvorate din aplicarea ei.
A solicitat admiterea recursului, casarea sentintei si trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalulu G - Contencios Administrativ si Fiscala.
Legal citat, intimatul parat nu s-a prezentat in instanta si nu a formulat intampinare.
Analizand actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozitiilor art. 304.civ.Cod Penal si examinand cauza sub toate aspectele, conform art. 304 ind.1 civ.Cod Penal, Curtea constata ca hotararea atacata a fost data cu aplicarea gresita a legii, concluzie fundamentata pe argumentele care se vor arata in continuare.
Instanța de fond a fost învestită cu acțiunea în pretenții formulată de către reclamanta - M SRL, în calitatea sa de operator servicii publice de salubrizare, conform Legii nr. 51/2006.
Dispozițiile art. 51 alin. 3 din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilitate publică reprezintă cadrul general și stabilesc competenta de soluționare a litigiilor izvorâte din această lege în favoarea instanței judecătorești competente potrivit legii".
Cu alte cuvinte, fie se face trimitere a competenței stabilite prin legi speciale, fie la competența de drept comun, stabilită în lipsa unor prevederi speciale derogatorii conform art. 1 pct.1 Cod procedură civilă.
Conform art. 36 alin. 1 din Legea cadru privind serviciul public de salubrizare a localităților "soluționarea litigiilor patrimoniale și nepatrimoniale legate de încheierea și executarea contractelor reglementate de prezenta lege, precum și a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/ prestate este de competența instanței de contencios administrativ și se face cu precădere și în procedura de urgență.
Asadar, dispozitiile Legii nr. 101/2006 sunt dispozitii speciale in raport cu cele cuprinse in Legea nr. 51/2006, iar completarea cu acestea din urma ar putea fi facuta doar in situatia in care legea speciala nu ar cuprinde dispozitii exprese referitoare la competenta instantei in solutionarea litigiilor izvorate din aplicarea ei.
Prin urmare, întrucât instanța de fond a interpretat și aplicat gresit dispozițiile legale incidente, vazand si dispozitiile art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Gorj - Sectia Contencios Administrativ si Fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta M împotriva sentinței numărul 2330 din 15 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât.
Casează sentința și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Gorj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.Jud.-
Ex.2/17.03.2010
Jud fond
Președinte:Daniela VijloiJudecători:Daniela Vijloi, Laura Chimoiu, Gabriela Carneluti
