Alte cereri. Decizia 4673/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 4673

Ședința publică de la 11 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriel Viziru Judecător

- - - - Judecător

- - - - Judecător

Grefier: -

XXXXX

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței nr.2192 din data de 01 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Comunei - Ciuru.

La apelul nominal făcut au lipsit recurenta reclamantă și intimatul pârât Primarul Comunei - Ciuru.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termenul legal.

S-a referit că intimatul pârât a depus întâmpinare.

S-a arătat că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă.

Apreciindu-se dosarul în stare de soluționare, instanța a trecut la deliberări:

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin cererea adresată Judecătoriei Orșova la data de 10.12.2008 și înregistrată sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul Primarul comunei -Ciuru, județul M.

În motivarea cererii a arătat că a moștenit de la părinții săi două clădiri pe care pârâtul, în calitate de primar, le-a dat altor persoane, respectiv nr.279 și 225. mai susținut că, clădirea cu nr.225 a fost dată de Primărie numitei, iar în prezentul primarul refuză să-i atribuie numărul 279.

Reclamanta a depus la dosar copii certificat deces seria - nr.-, extras CF nr.1637/19.01.1999 al comunei, proces verbal din 09.08.1968 al Consiliului Popular al comunei, extras CF nr.-.11.1990, certificat naștere seria - nr.-, extras din registrul de deces pe numele, extras CF 981 al comunei Veche, extras CF 81/734 al comunei Veche, decizia nr.134/20.02.1970 și autorizație pentru executare lucrări nr.37/21.09.1968.

Primăria a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, arătând că proprietarul casei cu nr.225 de pe str. - este numita care figurează înscrisă în registrul agricol nr.3, poziția 034. mai arătat că reclamanta deține în proprietate indiviză o parcelă de teren (lotul nr.35) cu casa nr.223 și prin urmare nu poate beneficia de două numere de casă, numărul actual de casă 223 i-a fost atribuit reclamantei de către Consiliul Popular în 1975.

Judecătoria Orșova, prin sentința civilă nr.69/03.02.2009 a admis excepția de necompetență materială a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei către Tribunalul Mehedinți - secția comercială și de contencios administrativ, reținând că în speța de față reclamanta contestă hotărârea Consiliului Local, prin care s-a procedat la o nouă numerotare a caselor, act prin natura lui administrativ, ce poate fi contestat la instanța de contencios administrativ, în speță Tribunalul Mehedinți.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta, motivând că pârâtul nu vrea să-i atribuie numărul de casă solicitat.

Primăria a depus întâmpinare prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat.

Tribunalul Mehedinți - secția civilă, prin decizia nr.521/R/07.04.2009 a respins recursul ca nefondat, cu motivarea că, având în vedere obiectul dedus judecății, respectiv contestarea hotărârii Consiliului Local, hotărâre ce reprezintă un act administrativ, competența de soluționare a cauzei revine secției de contencios administrativ a Tribunalului Mehedinți.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți la data de 06.05.2009, sub nr-.

Prin sentința nr.2192/01.07.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Mehedinți - Secția comercială și de contencios administrativ a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins acțiunea reclamantei, formulată în contradictoriu cu pârâtul Primarul com. Ciuru.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta Primăria com. este întemeiată, deoarece prin cererea înregistrată sub nr.4625/2006 la Tribunalul Mehedinți, reclamanta a contestat numerotarea imobilului care îi aparține, susținând că prin aceasta i-a fost vătămat dreptul său, iar prin sentința civilă nr.502/10.06.2006 pronunțată de Tribunalul Mehedințis -a respins acțiunea formulată de aceasta, iar altă cerere înregistrată la aceeași instanță sub nr-, a fost respinsă prin sentința nr.681/29.05.2008 a Tribunalului Mehedinți, reținându-se că există autoritate de lucru judecat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând-o ca netemeinică și nelegală.

A susținut că pârâtul nu vrea să-i recunoască dreptul cuvenit de la părinți, respectiv clădirea de la nr.279 înscrisă în Cartea Funciară sub nr.2147, pe care a dat-o altei persoane, iar cea de la nr.225 a fost dată numitei care a înstrăinat-o, ambele situate în localitatea veche, iar în prezent pârâtul refuză să-i atribuie același număr de casă pe care l-a avut în satul vechi- nr.279.

Intimata pârâtă Primăria a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentința sub aspectul criticilor invocate și în raport de art.304 ind.1 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat.

Acțiunea introductivă vizează refuzul Primăriei județul M de a i se atribui reclamantei același număr de casă- nr.279- pe care l-a deținut la imobilul din satul vechi care a fost demolat, strămutat în urma construirii barajului Porțile de.

Din actele depuse la dosar rezultă că reclamanta a mai formulat o astfel de acțiune la o2.05. 2006, fiind respinsă prin sentința nr.502/C/A/2006 de Tribunalul Mehedinți, cu motivarea că pretențiile acesteia nu pot fi recunoscute având în vedere caracterul iluzoriu al dreptului.

Ulterior, la 03.02.2008 reclamanta din nou a formulat o acțiune cu același obiect, care a fost respinsă pentru autoritate de lucru judecat prin sentința nr.681/29 mai 2008 de aceeași instanță.

Această stare de fapt atrage incidența dispozițiilor art.1201 Cod civil, potrivit cărora există autoritate de lucru judecat atunci când oad oua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și împotriva lor în aceeași calitate.

Cum prin prima sentință pronunțată în anul 2006 rămasă definitivă s-a rezolvat în fond procesul dintre părți, rezultă că pentru acțiunea ce formează obiectul acestei judecății operează autoritatea de lucru judecat, existând tripla identitate cerută de dispozițiile mai sus arătate,de persoane, de obiect și de cauză.

Prin urmare în mod corect tribunalul, reținând temeinicia acestei excepții, a respins acțiunea reclamantei, astfel că în temeiul art.312 Cod procedură civilă se va respinge recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței nr.2192 din data de 01 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Comunei - Ciuru.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 11 2009.

PREȘEDINTE: Gabriel Viziru

- -

JUDECĂTOR 2: Sanda Lungu

- -

JUDECĂTOR 3: Teodora Bănescu

- -

Grefier,

Red. TB

Președinte:Gabriel Viziru
Judecători:Gabriel Viziru, Sanda Lungu, Teodora Bănescu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 4673/2009. Curtea de Apel Craiova