Alte cereri. Decizia 472/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 472
Ședința publică din data de 20 martie 2009
PREȘEDINTE: Adriana Florina Secrețeanu
JUDECĂTORI: Adriana Florina Secrețeanu, Adrian Remus Ghiculescu
-
Grefier - Nora
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamanții,și, toți domiciliați în comuna, județul B, împotriva sentinței nr. 40 din 23 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău - Secția comercială și de contencios administrativ, în contradictoriu cu intimata pârâtă PRIMĂRIA COMUNEI, prin reprezentanții săi legali, cu sediul în comuna, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții reclamanți personal și asistat de avocat, din cadrul Baroului B, și prin avocat, din cadrul Baroului B și intimata pârâtă Primăria comunei, prin consilier juridic, lipsă fiind intimații reclamanți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocat, pentru recurenții reclamanți, și, depune împuternicire avocațială și precizează că recursul a fost formulat de fapt numai de către reclamanții pe care îi reprezintă, ceilalți nefiind parte în prezenta cauza, având în vedere că față de acești, cauza s-a disjuns.
Învederează că nu mai are alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului în susținerea recursului.
Consilier juridic, pentru intimata pârâtă Primăria comunei, având cuvântul, arată că nu mai are alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului în dezbateri.
Curtea, luând act de precizarea că recursul este formulat numai de reclamanții reprezentați de avocat, respectiv, și, față de ceilalți judecata cauzei fiind disjunsă și ținând seama și de împrejurarea că părțile nu mai au alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, pentru recurenții reclamanți, și, având cuvântul, solicită admiterea recursului formulat împotriva sentinței nr. 40 din 23 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău - Secția comercială și de contencios administrativ, pentru următoarele considerente:
S-a solicitat acordarea unui spor prevăzut în contractul colectiv de muncă și în legile speciale ce reglementează activitatea desfășurată de acești funcționari publici, respectiv Legea Arhivelor Naționale.
În egeală măsură sunt prevăzute și sporurile salariale pentru cei care activează în domeniul fondului funciar, nefiind acordat nici sporul de mobilitate și confidențialitate.
De asemenea, s-a solicitat și acordarea sporului pentru calculator.
Apreciază că sunt îndeplinite toate condițiile legale pentru acordarea sporurilor salariale solicitate.
Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului formulat împotriva sentinței nr. 40 din 23 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău - Secția comercială și de contencios administrativ, desființarea sentinței recurate și, pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Consilier juridic, pentru intimata pârâtă Primăria comunei, având cuvântul, lasă la aprecierea instanței cu privire la recursul formulat.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Buzău la nr- din data de 10 martie 2008, reclamanții, OG, a, -, și au chemat în judecată PRIMĂRIA COMUNEI, solicitând să fie obligată să plătească reclamanților următoarele sporuri, stimulente și ajutoare pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 1 noiembrie 2007: spor de lucru la calculator, de 16 % din salariul de bază; spor de lucru la xerox, de 5 % din salariul de bază; spor de încordare psihică, de 10 % din salariul de bază; spor de fidelitate, de 15 % din salariul de bază; spor șef formație, de 15 % din salariul de bază; spor pentru activitatea de executare silită; spor șef birou, de 15 % și de 25 % din salariul de bază, pentru; spor pentru activitatea de protecție civilă și pentru activitatea de protecția muncii; pentru, spor pentru arhivă; ajutoare ținută, astfel cum aceste sporuri,stimulente și ajutoare sunt prevăzute în contractele colective de muncă nr.6179 din 28 noiembrie 2002 și nr.5391 din 23 noiembrie 2005, înregistrate la B și prin actele normative aplicabile fiecărei categorii de salariați, precum și indemnizații de concediu, toate astfel cum ele sunt înscrise în tabelele anexă la cererea introductivă.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, în fapt, între ei, în calitate de salariați ai Primăriei comunei și această instituție, s-a încheiat în anul 2002 și s-a reînnoit în anul 2005, un contract colectiv de muncă, în care sunt prevăzute mai multe sporuri, stimulente și ajutoare. Pârâta nu a plătit însă aceste sporuri, stimulente și ajutoare, deși acestea sunt reglementate de acte normative pentru fiecare categorie de salariați și de funcționari ai primăriilor.
Au arătat reclamanții că pentru acordarea acestor sporuri, stimulente și ajutoare au existat atât fonduri la bugetul local, cât și hotărâri ale consiliului local care aprobau plata acestora, însă s-a considerat că sumele pot fi acordate numai după verificarea legalității de către curtea de conturi. Din actele anexate la Contractul colectiv de muncă, avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici și buletinele de determinare prin expertizare a locurilor de muncă, rezultă că aceste drepturi salariale sunt legale.
În dovedirea acțiunii au fost depuse la dosarul cauzei,în copie, Hotărârea Consiliului local nr.96 din 28 decembrie 2006 și anexa nr.1 la aceasta;Dispoziția Primarului comunei nr.254 din 25 octombrie 2005; Hotărârea Consiliului local nr.6 din 26 ianuarie 2006 și Organigrama aparatului propriu al Consiliului local;Dispoziția Primarului comunei nr.9 din 25 ianuarie 2006 și anexa 1 la această dispoziție;Hotărârea Consiliului local nr.17 din 21 aprilie 2005,cu anexe;Dispoziția Primarului comunei nr.37 din 31 ianuarie 2005;Adresa nr.934 din 21 februarie 2005;Adresa nr.5830 din 1 decembrie 2005;Contractul colectiv de muncă;Dispoziția Primarului comunei nr.67 din 2 februarie 2007;Avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici;buletinele de determinare prin expertizare a locurilor de muncă,nr.1165 din 4 martie 2005;nr.642 din 4 februarie 2003,precum și Ordinele Prefectului județului B nr.313 din 5 septembrie 2005 și nr.286 din 31 mai 2006.
Pârâta Primăria comunei a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia a arătat că lasă la aprecierea instanței asupra legalității cererii reclamanților.
Prin Sentința nr. 497/27.05.2008, Tribunalul Buzăua respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanți.
Prin Decizia nr.1339 din 5 noiembrie 2008, Curtea de Apel Ploieștia admis recursul declarat de reclamanți și a trimis cauze spre rejudecare, după punerea în discuția părților, din oficiu, a excepției necompetenței materiale a Secției comerciale și de contencios administrativ a Tribunalului Buzău de a soluționa cauza în privința sporurilor, stimulentelor și ajutoarelor solicitate de personalul contractual din cadrul Primăriei comunei.
S-a apreciat că Secția comercială și de contencios administrativ din cadrul Tribunalului Buzău era competentă să soluționeze numai solicitările reclamanților-funcționari publici, privind acordarea anumitor sporuri la care aceștia se considerau îndreptățiți, restul solicitărilor - aparținând personalului contractual din cadrul Primăriei comunei - neputând fi soluționate decât de Secția civilă - litigii de muncă din cadrul aceleiași instanțe.
După casarea cu trimitere, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Buzău la nr- din data de 26 noiembrie 2008.
La data de 17 decembrie 2008, reclamanții - funcționari publici și personal contractual din cadrul Primăriei comunei - au completat cererea de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâtei și la plata indemnizației de dispozitiv în procent de 25% din salariul de încadrare, neacordat pentru perioada 2005 - 2007, având ca bază legală Ordinul MAI nr.496 din 28 iulie 2003 și art.13 din Legea nr. 138/1999
Cu Adresa nr.135 din 12 ianuarie 2009, Primarul comunei a arătat că este de acord ca drepturile salariale, sporurile și indemnizațiile stabilite prin prevederi legale de salarizare să fie acordate personalului contractual și a celui în regim de funcție publică, dacă instanța consideră că acestea sunt legale. S-a precizat, de asemenea, că, atât Consiliul local, care aprobă bugetul local, cât și Primăria comunei, care administrează acest buget prin ordonatorul de credite, Primarul comunei, confirmă faptul că există resurse financiare pentru achitarea în totalitate a acestor drepturi.
Prin aceeași adresă, au fost precizate drepturile salariale, sporurile și indemnizațiile la care funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Primăriei comunei ar fi îndreptățiți.
Prinsentința nr.40/23 ianuarie 2009 Tribunalul Buzăua disjuns cererea formulată de reclamanții, OG, a, -, și, personal contractual în cadrul Primăriei comunei în contradictoriu cu pârâta Primăria Comunei, privind acordarea de sporuri, stimulente și ajutoare pentru perioada 1 ianuarie 2005-1 noiembrie 2007 și a dispus înaintarea acestei cereri,împreună cu actele doveditoare, spre competentă soluționare, Secției civile a Tribunalului Buzău.
A respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții, și, funcționari publici în cadrul Primăriei comunei, în contradictoriu cu pârâta Primăria Comunei, privind acordarea de sporuri, stimulente și ajutoare pentru perioada 1 ianuarie 2005- 1 noiembrie 2007.
Tribunalul a reținut că reclamanții sunt funcționari publici în cadrul Primăriei Comunei, raporturilor de muncă ale acestora aplicându-li-se în totalitate dispozițiile Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici,cu modificările ulterioare.
Potrivit art.2 alin. (2) din Legea nr.188/1999, funcționarul public este persoana numită, în condițiile legii, într-o funcție publică.
Prin urmare, funcționarii publici nu își desfășoară activitatea în temeiul unui contract de muncă, ei aflându-se în raporturi de serviciu rezultate din actul administrativ de numire în funcție, astfel că ei nu au calitatea de salariați în sensul art.1 din Legea nr.142/1998. Funcționarilor publici li se aplică normele speciale cuprinse în Constituția României, în Legea nr.188/1999 și în alte reglementări de drept administrativ și doar în completare normele de drept al muncii, numai în măsura în care aceste norme nu contravin legislației specifice funcției publice.
Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. De asemenea, ei beneficiază de prime și de alte drepturi salariale numai în condițiile legii.
A reținut tribunalul că prin Contractul/Acord colectiv de muncă,aprobat prin Hotărârea Consiliului local, înregistrat la B sub nr.5830 din 1 decembrie 2005, au fost reglementate drepturile și obligațiile salariaților Primăriei,cu privire la condițiile de muncă din instituție, fiind negociate și stabilite și drepturi salariale, respectiv: sporul de lucru la calculator,în procent de 10 %; sporul pentru lucrul la xerox și dactilografiere,în procent de 5 %; spor pentru exercitarea unei alte funcții: protecția civilă,până la 50 % din salariul de bază al funcției înlocuite;protecția muncii,până la 50 % din salariul de bază al funcției înlocuite;stimulente în cotă de 5 % asupra sumelor încasate prin executare silită;spor de toxicitate, de până la 50 % din salariul de bază;spor de încordare psihică,în procent de 10 % din salariul de bază;spor de fidelitate,pe tranșe de vechime, de la 5 % până la 25 %;ajutoare pentru asigurarea unei ținute decente, de trei ori pe an, echivalent cu salariul de bază din luna anterioară acordării;ajutoare de Paște și de C, echivalent cu salariul de bază mediu pe instituție; pentru consilierii juridici:spor de mobilitate de 25 % din salariul de bază și spor de confidențialitate, de 10 % din salariul de bază.
Tribunalul a apreciat că, deși în Contractul/Acord colectiv de muncă încheiat în anul 2005 între Primăria comunei și salariați au fost stabilite mai multe sporuri, stimulente și ajutoare, acestea nu pot fi plătite funcționarilor publici, întrucât acestora le este aplicabilă Legea nr.188/1999, ei neputând beneficia decât de sporurile prevăzute de acest act normativ și de cele prevăzute de OG nr.2/2006 și OG nr.6/2007, în condițiile și pentru categoriile de funcționari publici expreS enumerate de aceste acte normative.
Este adevărat că, potrivit art.72 din Legea nr.188/1999, autoritățile și instituțiile publice pot încheia anual,în condițiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici sau cu reprezentanții funcționarilor publici, însă aceste acorduri trebuie să cuprindă numai măsuri referitoare la constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, sănătatea și securitatea în muncă,programul zilnic de lucru,perfecționarea profesională, alte măsuri decât cele prevăzute de lege referitoare la protecția celor aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale.
Contractul/acord colectiv de muncă încheiat pentru anul 2005 la nivelul Primăriei comunei reglementează acordarea diferitelor drepturi salariale și ajutoare ce contravin textului de lege enunțat, extinde categoriile de personal ce beneficiază de prima de ținută, prevăzută de art.32 din Legea nr.188/ 1999 și nu respectă dispozițiile art.12 alin.(1) din Legea nr.130/1996.
Având în vedere că funcționarii publici din cadrul Primăriei comunei nu pot beneficia decât de drepturile salariale prevăzute de Legea nr.188/ 1999, neavând posibilitatea de negociere colectivă sau individuală în materie salarială, prevederea în contractul colectiv de muncă a unor drepturi suplimentare față de cele prevăzute de legea cadru este nelegală.
În temeiul art.107 alin.(2) din Acordul/Contractul colectiv de muncă nr.5391/2005, reclamanții au solicitat pentru consilierul juridic și pentru secretarul comunei un spor de mobilitate de până la 25 % din salariul de bază și un spor de confidențialitate de 10 % din salariul de bază, deși, așa cum se precizează în alin.(1) al aceluiași articol, aceștia au statutul general al funcționarilor publici și statutul special al consilierilor juridici.
Potrivit legii, profesia de consilier juridic se exercită fie în baza unui raport de serviciu în condițiile prevăzute de Legea nr.188/1999, fie în baza unui raport de muncă în urma încheierii unui contract individual de muncă potrivit dispozițiilor Codului muncii. De aceea, în privința drepturilor și obligațiilor ce decurg din raporturile de serviciu, consilierilor juridici numiți în funcție le sunt aplicabile atât norma generală,reprezentată de Legea nr.188/1999, cât și dispozițiile speciale conținute în Legea nr.514/2003. Prin art.60 alin.(1) din Statutul profesiei de consilier juridic se statuează că,pentru activitatea sa profesională,consilierul juridic are dreptul la o remunerație de bază,stabilită prin negociere pentru consilierul juridic având statut de salariat sau conform legilor speciale pentru cei numiți în funcție.
Dispozițiile exprese referitoare la negocierea prestațiilor suplimentare,cuprinse la alin.(2) din același articol, îi vizează exclusiv pe consilierii juridici având statut de angajați în baza unor contracte individuale de muncă, susceptibile de negocierea unor clauze suplimentare, cum ar fi clauza de mobilitate și cea de confidențialitate.
În privința drepturilor salariale ale funcționarilor publici, tribunalul a apreciat că este exclusă stabilirea acestora prin negociere, întrucât aceste drepturi nu pot fi determinate decât în conformitate cu dispozițiile legii privind sistemul unitar de salarizare pentru funcționarii publici, mai ales că sporurile cuvenite funcționarilor publici nu pot fi altele decât cele prevăzute de legislația specifică.
Așa cum a stabilit și Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin Decizia nr. LXXVIII (78) din 5 noiembrie 2007,pronunțată într-un recurs în interesul legii, consilierii juridici cu statut de funcționari publici nu pot negocia prestațiile suplimentare în bani, reprezentând clauza de mobilitate și clauza de confidențialitate,în condițiile prevăzute de art.60 alin.(2) din Statutul profesiei de consilier juridic,respectiv la art.25 și 26 din Codul muncii. Această categorie profesională poate beneficia de sporuri salariale în condițiile stabilite prin actele normative de salarizare a funcționarilor publici și de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea.
Cu privire la completarea cererii, obligarea pârâtei la plata indemnizației de dispozitiv în procent de 25 % din salariul de bază,prevăzută de art.13 din Legea nr.138/1999 și de Ordinul MAI nr.496 din 28 iulie 2003, tribunalul a arătat că potrivit art.13 din Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare, națională, ordine publică și siguranță națională,precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții,cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili, beneficiază de o indemnizație lunară de 25 % din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază.
Din titulatura și conținutul Legii nr.138/1999 rezultă clar categoriile profesionale beneficiare ale acestui spor, personalul din cadrul primăriilor, cum este și cazul reclamanților din prezenta cauză, neintrând sub incidența acestei legi.
Prin Ordinul Ministrului de Interne nr.275/2002 s-a emis dispoziții de aplicare a Legii nr.138/1999.Ulterior, prin OUG nr.63 din 28 iunie 2003, Ministerul d e Interne și Ministerul Administrației Publice au fost organizate într-un singur minister,Ministerul Administrației și Internelor. Potrivit art.9 alin.(4) din OUG nr.63/2003,Ministrul Administrației și Internelor a emis Ordinul nr.496 din 28 iulie 2003, prin care a modificat și completat Ordinul nr.275/2002, în sensul introducerii pct.9.2, având următorul conținut: "Indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice". De asemenea, pct.31.1 din Ordinul nr.275/2002 a fost modificat astfel: "Prin personal civil,în sensul prezentului ordin,se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor".
Din succesiunea actelor juridice expuse este evidentă însă concluzia că Ordinul nr.496/2003, de care se prevalează reclamanții, este dat în aplicarea Legii nr.138/1999. În urma reorganizării Ministerului d e Interne și a celui al Administrației Publice în Ministerul Administrației și Internelor, o astfel de precizare ca cea sus expusă cuprinsă în Ordinul nr.496/2003 era necesar să fie prevăzută, având în vedere că ministerul nou creat avea atribuții și în domeniul administrației publice,nu doar în cel al ordinii și siguranței publice. Prin urmare, era necesar a se dispune și cu privire la personalul salarizat în baza Legii nr.138/1999, dar care - în baza unor acte normative ulterioare legii respective - își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice (de exemplu,Serviciul de eliberare și evidență a pașapoartelor,permiselor și certificatelor de înmatriculare,cel de evidență informatizată a persoanelor).
Aceasta nu înseamnă însă că tot personalul bugetar - funcționari publici sau personal contractual - care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice și care sunt salarizați după norme specifice funcției lor,vor beneficia de indemnizația de dispozitiv. Ordinul nr.496/2003 nu poate extinde sfera de aplicare a unei legi pe care este chemat să o aplice, deoarece adăugarea la lege nu este permisă, avându-se în vedere și principiul ierarhiei forței juridice a actelor normative. Reclamanții din prezenta cauză nu au fost și nu sunt salarizați conform Legii nr.138/1999, nu sunt vizați de Ordinul nr.496/2003 și, în consecință, ei nu au dreptul la indemnizația de dispozitiv prevăzută de această lege.
Impotriva acestei sentințeau formulat recurs reclamanții, și,criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
In motivarea recursului, recurenții au arătat că sentința criticată este lovită de nulitatea prevăzută de art.304 pct.1 Cod procedură civilă, fiind pronunțată cu încălcarea principiului specializării instanței, întrucât sentința a fost pronunțată de un complet al secției comerciale și de contencios administrativ specializat funcțional în contenciosul fiscal.
Au susținut recurenții că prin cererea introductivă s-a solicitat în temeiul nr.OUG3/2006 și 10/2007 plata sporului de 25% pentru persoanele ce ocupă funcția de șef de birou, iar respingerea acestei pretenții face aplicabilă nulitatea prevăzută de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, constând în aplicarea greșită a prevederilor legale.
S-a precizat de către recurenți că sentința este nelegală datorită respingerii cererii de acordare a sporului prevăzut în baza contractului colectiv pentru funcționarii care lucrează cu arhiva, ceea ce atrage nulitatea prevăzută de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, constând în aplicarea greșită a legii Arhivelor Naționale nr.16/1996 care stabilește posibilitatea acordării acestui spor.
Astfel, susțin recurenții, pentru acest capăt de cerere s-a indicat ca temei legal care îndreptățeau funcționarii publici să solicite sporul, prevederile art.4 din legea 16/1996, astfel cum a fost modificată prin Legea 474/2006, depunându-se în acest sens și Avizul Agenției Naționale a Funcționarilor publici nr.- din 05.02.2007 și statul de funcții aflate la fila 96 dosar.
Au arătat recurenții că respingerea cererii privind acordarea sporului pentru inspectorii de protecție civilă încalcă prevederile art.13 alin.2 și 3 lit.d, alin.5 și 7 din Legea 481/2004 coroborată cu prevederile Legii 212/2006 ca și art.I pct.3 din Legea 15/2005 în aplicarea cărora s-a emis avizul Prefecturii B pentru constituirea comisiei pentru situații de urgență pe linie de protecție civilă ca și a prevederilor nr.HG1491/2004 a art.12 din nr.OUG21/2004 privind sistemul național al situațiilor de urgență astfel încât și în acest caz sunt aplicabile art.304 pct.9 Cod procedură civilă constând în aplicarea greșită a legii de sentința criticată.
Susțin recurenții că deși s-a solicitat și plata sporului lunar pentru dificultatea aplicrării legii fondului funciar, indicându-se în acest sens prevederile art.II alin.1 din Legea nr.236/2006 precum și a celor din nr.OUG209/2005 și OUG184/2002 respingând acest capăt de cerere, sentința s-a pronunțat sub sancțiunea nulității prevăzută de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
In ceea ce privește respingerea capătului de cerere privind acordarea indemnizației de dispozitiv, recurenții susțin că s-au încălcat prevederile art.3.1.1. al Ordinului nr.496/28.07.2003 al Ministerului Administrației și Internelor și a art.13 din legea 138/1999 care reglementează cuantumul acestei indemnizații, iar neacordarea sporului de mobilitate și confidențialitate pentru persoana cu activitate juridic-administrativă pentru care s-au emis dispoziții ale primarului pentru anii 2005 și 2006 aflate la dosar, încalcă dispozițiile nr.OUG92/2004, OUG2/2006, OUG3/2006, considerând că și neacordarea sporului pentru lucrul la calculator și xerox este nelegal în raport cu transpunerea în HG1028/2006 a prevederilor Directivei 90/270/ privind lucrul cu echipamente cu afișare pe ecran, astfel încât sentința, facând abstracție de o reglementare a UE, a pronunțat o soluție nelegală.
Au precizat recurenții că sentința atacată este nelegală și în raport cu prevederile art.II alin.1 din Legea nr.236/2006, întrucât, deși s-a solicitat plata sporurilor cuvenite pentru dificultatea aplicării legilor proprietății pentru funcționarii publici care fac parte din comisia locală de aplicare a Legii 188/1991 precum și a Legii 10/2001, indemnizație reactualizată prin prevederile art.21 din lege, instanța de fond a considerat în mod nejustificat că aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile funcționarilor publici dseși o astfel de interpretare este contrară și prevederilor OUG184/2002 și OUG209/2005 pentru aprobarea sporului de dificultate în cuantum de până la 50% la salariul de încadrare, această critică fiind justificată având în vedere și faptul că prin modificările aduse în speță de art.I din Legea nr.74/2007 și art.1 din nr.HG250/2007 se menține sporul solicitat pentru activitatea depusă în aceste comisii de către funcționarii publici.
Consideră recurenții că neacordarea sporului de fidelitate și confidențialitate conform prevederilor art.45 și art.61 din Legea nr.188/1999 republicată este nelegală și constituie o interpretare și aplicare greșită a legii.
S-a solicitat admiterea recursului, desființarea sentinței recurate și, pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Intimata-pârâtă Primăria comunei nu a formulat întâmpinare.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Susținerea recurenților privind specializarea completului de judecată care a soluționat cauza este nefondată, sentința recurată fiind pronunțată de un complet specializat al Secției comerciale și de contencios administrativ și fiscal.
Reclamanții au calitatea de funcționari publici, iar regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și stat sau administrația publică locală, raporturi juridice ce constituie raporturi de serviciu, este reglementat prin Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, ale cărei dispoziții se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice.
Rezultă că funcționarii publici se află în raporturi de serviciu, nu își desfășoară activitatea în temeiul unui contract de muncă, astfel că nu au calitatea de salariați, iar pentru activitatea desfășurată, conform art. 31 din lege, au dreptul la un salariu compus salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare. de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii, iar salarizarea se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
Prin Contractul/Acord colectiv de muncă,aprobat prin Hotărârea Consiliului local, înregistrat la B sub nr.5830 din 1 decembrie 2005, au fost negociate și stabilite și drepturi salariale, respectiv: sporul de lucru la calculator,în procent de 10 %; sporul pentru lucrul la xerox și dactilografiere,în procent de 5 %; spor pentru exercitarea unei alte funcții: protecția civilă,până la 50 % din salariul de bază al funcției înlocuite;protecția muncii,până la 50 % din salariul de bază al funcției înlocuite;stimulente în cotă de 5 % asupra sumelor încasate prin executare silită;spor de toxicitate, de până la 50 % din salariul de bază;spor de încordare psihică,în procent de 10 % din salariul de bază;spor de fidelitate,pe tranșe de vechime, de la 5 % până la 25 %;ajutoare pentru asigurarea unei ținute decente, de trei ori pe an, echivalent cu salariul de bază din luna anterioară acordării;ajutoare de Paște și de C, echivalent cu salariul de bază mediu pe instituție; pentru consilierii juridici:spor de mobilitate de 25 % din salariul de bază și spor de confidențialitate, de 10 % din salariul de bază.
Acordul colectiv de muncă încheiat reglementează acordarea de sporuri ce contravin dispozițiilor legale, în ceea ce îi privește pe funcționarii publici, care nu pot beneficia decât de drepturile salariale prevăzute de Legea 188/1999, neavând posibilitatea de negociere colectivă sau individuală în materie salarială.
Potrivit art. 72 din Lg.188/1999, autoritățile și instituțiile publice pot încheia anual acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici sau cu reprezentanții funcționarilor publici, însă aceste acorduri pot cuprinde numai măsuri referitoare la constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, sănătatea și securitatea în muncă, programul zilnic de lucru, perfecționarea profesională, alte măsuri decât cele prevăzute de lege referitoare la protecția celor aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale.
Dispozițiile legale invocate de recurenți nu sunt aplicabile în ceea ce privește salarizarea funcționarilor publici.
Ordonanțele Guvernului nr. 3/2006 și nr. 10/2007 privesc personalulbugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalul salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate public.
Dispozițiile art..4 din Legea arhivelor naționale nr. 16/1996 nu prevăd acordarea vreunui spor funcționarilor publici, iar un aviz al ANFP nu poate constitui reglementare legală.
De asemenea, art.13 din Legea nr. 481/2004 privind protecția civilă, modificată prin Legea nr. 212/2006, celelalte acte normative în domeniul protecției civile, invocate, Legea 15/2005, nr.HG1491/2004, nr.OUG21/2004, nu prevăd acordarea vreunui spor funcționarilor publici.
În ceea ce privește plata sporului de dificultate pentru aplicarea legii fondului funciar, actul normativ care reglementeaza acest spor, Legea nr. 263/2006, prevede plata acestuia salariaților instituțiilor publice implicați în mod direct în aplicarea legilor fondului funciar, membrii în comisiile constituite în baza <LLNK 11991 18 11 202 12 29>art. 12 din Legea nr. 18/1991, iar stabilirea salariaților care beneficiază de acest drept și a cuantumului se face anual de către conducătorul instituției implicate în aplicarea dispozițiilor legale privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra proprietății funciare, în limita fondurilor alocate pentru plata salariilor.
Cu privire la indemnizația de dispozitiv, reclamanții nu se încadrează în categoriile expres prevăzute de art.13 din Legea nr.138/1999- personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției. Prin OUG nr.63/ 2003, Ministerul d e Interne și Ministerul Administrației Publice au fost organizate într-un singur minister, Ministerul Administrației și Internelor, și a fost emis Ordinul nr.496/2003, fiind prevăzut că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, fără însă a rezulta că tot personalul bugetar - funcționari publici sau personal contractual - care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice beneficiază de indemnizația de dispozitiv.
Aceasta deoarece indemnizația de dispozitiv se acordă numai personalului salarizat conform Legii nr.138/1999, iar reclamanții nu se încadrează în această categorie.
Referitor la sporul pentru lucrul la calculator și xerox, dispozițiile legale invocate, HG 1028/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare, nu prevăd plata unui astfel de spor funcționarilor publici
De asemenea, dispozițiile art. 45 și 61 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, invocate de recurenții reclamanți, nu prevăd acordarea sporului de fidelitate și confidențialitate.
Referitor la consilierii juridici din cadrul Primăriei, aceștia sunt funcționari publici, iar drepturile lor salariale sunt cele stabilite de Legea 188/1999, astfel că nu beneficiază de prevederile art. 60 (2) din Statutul profesiei de consilier juridic, care prevede plata celor două sporuri pentru consilierii juridici ce își exercită profesia în baza unui contract individual de muncă.
Prin Decizia nr. 78 din 5 noiembrie 2007, în soluționarea unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că nu se pot negocia de consilierii juridici cu statut de funcționari publici prestațiile suplimentare în bani, reprezentând clauza de mobilitate și clauza de confidențialitate, în condițiile prevăzute de art. 25 și 26 din Codul muncii.
În considerentele deciziei, Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că, în privința drepturilor salariale ale funcționarilor publici, este exclusă stabilirea acestora prin negociere, întrucât ele nu pot fi determinate decât în conformitate cu dispozițiile legii privind sistemul unitar de salarizare pentru funcționarii publici, mai ales că sporurile cuvenite funcționarilor publici nu pot fi altele decât cele prevăzute de legislația specifică acestei categorii. De aceea, negocierea unor astfel de clauze apare inadmisibilă pentru categoria consilierilor juridici cu statut de funcționar public, iar o interpretare contrară ar echivala cu o nesocotire a regulilor ce guvernează raportul dintre norma generală și cea specială și aplicarea acesteia din urmă în afara limitelor permise de legea-cadru.
Pentru toate aceste motive, curtea constată că sentința recurată este legală și temeinică, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 și 304^1 Cod procedură civilă, considerente pentru care, în baza dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanții, și, toți domiciliați în comuna, județul B, împotriva sentinței nr. 40 din 23 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău - Secția comercială și de contencios administrativ, în contradictoriu cu intimata pârâtăPRIMĂRIA COMUNEI,prin reprezentanții săi legali, cu sediul în comuna, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.03.2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Adriana Florina Secrețeanu, Adrian Remus Ghiculescu
- - - - - -
Fiind în concediu de odihnă,
prezenta se semnează de
Președintele instanței
Grefier,
Nora
Red.
2 ex/13 aprilie 2009
f- - Tribunalul Buzău
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120
Președinte:Adriana Florina SecrețeanuJudecători:Adriana Florina Secrețeanu, Adrian Remus Ghiculescu
