Obligația de a face. Decizia 468/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 468
Ședința publică din data de 20 martie 2009
PREȘEDINTE: Adriana Florina Secrețeanu
JUDECĂTORI: Adriana Florina Secrețeanu, Adrian Remus Ghiculescu
-
Grefier - Nora
Pe rol fiind judecarea recursurilor formulate de pârâteleDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B,prin reprezentanții săi legali, cu sediul în B,-, județul B șiADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B,prin reprezentanții săi legali, cu sediul în B,-, județul B, împotriva sentinței nr. 6 din 8 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău - Secția comercială și de contencios administrativ, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în B, str. -, -. 16, județul
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul reclamant, lipsă fiind recurentele pârâte Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Administrația Finanțelor Publice
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că recurentele pârâte au solicitat judecata în lipsă în cuprinsul motivelor de recurs, iar prin Serviciul Registratură al acestei instanțe s-a depus întâmpinare la dosarul cauzei de către intimatul reclamant (înregistrată sub nr. 6979 din 13 martie 2009), prin care a solicitat și judecata în lipsă, după care,
Intimatul reclamant, prezent în instanță, arată că nu mai are alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului în combaterea recursului.
Curtea, luând act de împrejurarea că intimatul reclamant nu mai are alte cereri de formulat și ținând seama și de faptul că recurentele pârâte au solicitat judecata în lipsă în cuprinsul motivelor de recurs, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul intimatului reclamant în combaterea recursului.
Intimatul reclamant, având cuvântul, solicită respingerea recursurilor formulate împotriva sentinței nr. 6 din 8 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău - Secția comercială și de contencios administrativ ca nefondate și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr- la data de 17.10.2008, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 3920 lei plătite cu titlu de taxă de primă înmatriculare auto în România, cu dobânzile aferente de la data achitării taxei de primă înmatriculare auto în România și până la momentul restituirii efective a sumei, conform art.1084 raportat la art.1082 Cod civil.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a cumpărat de la persoana juridică Auto Mobil cu sediul în,- cod 90762/Germania, țară membră a Comunității Europene, un autoturism marca VW PASSAT, fabricat în anul 2005.
A arătat reclamantul că în momentul în care a dorit să înmatriculeze autovehiculul în România i s-a prezentat o fișă de calcul de stabilire a taxei auto de primă înmatriculare conform art.214 indice 1 și 3 din Legea 343/2006 pentru modificarea Legii 571/2003 privind codul fiscal, în sumă de 5972 lei. A fost nevoit să achite aceasta taxa la Trezoreria Municipiului B, întrucât, în caz contrar nu putea înmatricula autoturismul și, pe cale de consecință, nu ar fi putut circula în mod legal pe teritorial României, cu chitanța seria -, nr. - din data de 02.06.2008. Apreciind că taxa astfel stabilită este nelegală, a formulat o cerere de restituire către Administrația Finanțelor Publice B care a fost înregistrată sub nr. 14629/09.06.2008 însă, în răspunsul primit, pârâta și-a exprimat refuzul de a da curs solicitării sale pe motiv că taxa de primă înmatriculare auto în România este legală și nu poate fi restituită.
A mai arătat reclamantul că a contestat acest răspuns printr-o cerere adresată Direcției Generale a Finanțelor Publice B, însă, deși de la data înregistrării cererii -16340/30.06.2008 și până în prezent au trecut mai mult de 30 de zile, această instituție nu i-a comunicat niciun răspuns.
Reclamantul a precizat că urmare modificărilor legislative intervenite i s-a restituit suma de 2042 din suma de 5972 lei achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare, motiv pentru care, pe această cale, solicită doar restituirea diferenței de 3930 lei.
În temeiul dispozițiilor art.115 Cod procedură civilă pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Baf ormulat întâmpinare prin care a invocat lipsa calității sale procesuale pasive motivat de faptul că în proces, calitatea de parte trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului și, respectiv, al obligației ce formează conținutul raportului de drept material dedus judecății. Așadar, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii motivat de faptul că alin.4 al art. 21 din Codul d e procedură fiscală prevede în mod expres condițiile în care se poate restitui o sumă achitată de un contribuabil și anume dacă se constată că plata a fost făcută fără temei legal; în speță plata taxei s-a făcut în baza unor dispoziții legale imperative, motiv pentru care apreciază că dispozițiile art. 21 Cod procedură fiscală nu își găsesc aplicabilitate.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Administrația Finanțelor Publice Bai nvocat excepția netimbrării acțiunii având în vedere prevederile art. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și excepția inadmisibilității acțiunii considerând că nu se poate pune semnul echivalenței între obligația de plată a unei taxe de natură strict legală și un act administrativ fiscal, solicitând respingerea acțiunii motivat de faptul că administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat se îndeplinește potrivit dispozițiilor Codului d e procedură Fiscală, ale Codului fiscal precum și a altor reglementări emise în aplicarea acestora, o astfel de taxă fiind, potrivit art. 2141alin. (3) Cod fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule.
A susținut pârâta că de la data introducerii art.2141-2143prin art. I pct. 202 din Legea nr. 343/2006 a luat naștere raportul de drept material fiscal din care rezultă dreptul, constând în perceperea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule și obligarea corelativă de a plăti această taxă.
Față de solicitarea reclamantului de restituire a sumei de 3930 lei, s-a arătat că alin.(4) al art.21 din Codul d e procedură fiscală prevede în mod expres condițiile în care se poate restitui o sumă achitată de un contribuabil și anume dacă se constată că plata a fost achitată fără temei legal, în speța de față, plata taxei s-a făcut în baza unor dispoziții legale imperative, neputându-se pune problema restituirii.
Prin sentința nr.6/08 ianuarie 2009, Tribunalul Buzăua respins excepția invocată de pârâta DGFP B privind lipsa calității procesuale pasive și celei invocate de B privind netimbrarea acțiunii și inadmisibilității acesteia, a admis acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtelor Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Administrația Finanțelor Publice B și a obligat pârâtele către reclamant la plata sumei de 3930 lei reprezentând taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și la plata dobânzii legale calculată de la data plății până la restituirea efectivă, precum și la cheltuieli de judecată în sumă de 1004 lei.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP B invocată de aceasta, tribunalul a constatat că este neîntemeiată, întrucât plata taxei reprezentând taxă de primă înmatriculare a fost făcută în contul Trezoreriei, iar banii au fost virați la bugetul de stat, fiind cert că în contul pârâtelor a fost achitată această sumă și că aceste autorități sunt cele care au refuzat restituirea.
Referitor la excepția de inadmisibilitate invocată de pârâta B tribunalul a respins-o cu motivarea că actul nr.15195/13.06.2008 emis de B poate fi asimilat unor acte administrativ fiscale, având în vedere efectul juridic al acestora, de încasare la bugetul statului a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule. Conform dispoziției art.41 din OG nr. 92/2002 privind Codul d e procedură fiscală, chitanța seria - nr. - se constituie în act administrativ fiscal întrucât este emis de organul fiscal privind drepturi și obligații fiscale, astfel cum aceste acte sunt definite de dispoziția art. 2 lit. c din Legea 554/2004.
Tribunalul a respins și excepția netimbrării acțiunii invocată de pârâta B, având în vedere că cererea dedusă judecății a fost legal timbrată în raport de Legea nr. 146/1997, iar timbrul judiciar s-a aplicat în temeiul art.3 din OG nr. 32/1995.
Pe fondul cauzei tribunalul a reținut că în anul 2007 reclamantul a achiziționat din Germania, țară membră a UE, un autoturism marca VW Passat, an de fabricație 2005, pentru înmatricularea autoturismului în România, acesta a achitat taxa de primă înmatriculare de 5972 lei, astfel cum rezultă din chitanța seria -,nr. -/02.06.2008, iar prin cererea înregistrată sub nr.14629/09.06.2008, reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe, însă pârâta Bar efuzat, invocând dispozițiile art. 2141alin.1 și 5 și art. 2142din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Tribunalul a reținut faptul că la înmatricularea în țară a autoturismului, potrivit art. 214 ind. 1 - 214 ind. 3 din Codul Fiscal și pct. 31 ind. 1 - 31 ind. 2 din Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal, reclamantul a fost obligat la plata unei noi taxe de primă înmatriculare în sumă de 5972 lei, încălcându-se astfel prevederile art.90 alin.1 din Tratatul Constitutiv al UE, în care se arată că niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, această reglementare comunitară având drept scop asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, eliminarea discriminării fiscale între produsele importate și cele similare autohtone.
Deoarece România este stat membru al Uniunii Europene de la 01.01.2007, și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele Comunității, dinainte de aderare, potrivit art.148 alin.2 din Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale UE, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din aderare.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autovehiculele înmatriculate și reînmatriculate în țară, dar se percepe o astfel de taxă pentru autovehiculele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, astfel că discriminarea regimului fiscal este evidentă și contravine dispozițiilor Tratatului CEE.
În această situație, tribunalul a constatat că dispozițiile art.2141-2143sunt reglementări contrare legislației europene și nu pot fi considerate aplicabile în speță, astfel că, taxa specială pentru reînmatricularea autovehiculului în România, în cuantum de 5972 lei, a fost încasată cu încălcarea prevederilor art.90 alin.1 din Tratatul Constitutiv al UE, considerente pentru care a dispus obligarea pârâtelor la restituirea către reclamant a sumei de 3930 lei, cu dobânda legală aferentă, conform art.3 alin.3 din nr.OG92/2000 de la data încasării sumei până la data restituirii integrale, reținând că suma de 2042 lei i s-a restituit deja reclamantului.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Administrația Finanțelor Publice a MunicipiuluiÎn recursul său, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publicecritică hotărârea instanței de fond pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, susținând că în mod eronat instanța a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP B în cauza dedusă judecății, întrucât calitatea de parte în proces trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului și, respectiv, al obligației ce formează conținutul raportului de drept material dedus judecății, calitatea procesuală pasivă presupunând existența unei identități între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.
Susține recurenta că în speță, reclamantul a formulat plângere solicitând autorității fiscale competente în a cărei evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe, restituirea sumei de 5972 lei reprezentând taxa de primă înmatriculare, plângere înregistrată la Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B sub nr.14629/09.06.2008, răspunsul fiind comunicat reclamantului de către această instituție în termen legal.
Arată recurenta că, fiind nemulțumit de răspunsul primit la plângerea prealabilă, în sensul că taxa de primă înmatriculare auto este legală și nu poate fi restituită, reclamantul a susținut că a contestat acest răspuns printr-o cerere adresată către B, înregistrată sub nr.16340/30.06.2008, însă o astfel de cerere nu a fost înregistrată la sediul său, numărul indicat de reclamant necorespunzând registrului intrări-ieșiri, astfel că nu i se poate imputa nesoluționarea în termen legal a cererii de restituire a taxei și, mai mult decât atât, nici reclamantul nu a făcut dovada că această contestație ar fi fost înregistrată la sediul instituției recurente.
Precizează recurenta că instanța de fond nu a ținut cont că reclamantul este înregistrat ca plătitor de impozite și taxe la Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B, motiv pentru care această instituție justifică în cauza dedusă judecății calitatea procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, recurenta susține că instanța de fond a interpretat eronat prevederile legale aplicabile în cauză referitoare la incidența dispozițiilor art.2141- 2142din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, care instituie taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, respectiv nr.OUG50/2008.
Mai mult decât atât, susține recurenta, prin adoptarea nr.OUG50/2008 s-a instituit temeiul pentru restituirea diferenței dintre suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare pentru autovehicule, reclamantul a uzat de această dispoziție legală și a beneficiat de restituirea sumei de 2042 lei.
Precizează recurenta și faptul că, prin noul act normativ, legiuitorul a dispus numai restituirea în parte a taxei achitate în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, și nu restituirea integrală a acesteia și, prin urmare, nu se poate reține o faptă ilicită sau discriminatorie în sarcina organelor fiscale întrucât acestea nu au făcut decât să aplice dispozițiile legale în materie, aflate în vigoare pentru această perioadă.
Menționează recurenta că prevederile nr.OUG50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule sunt conforme cu criteriile europene și anume cu dispozițiile Regulamentului CE nr.715/2007, Directivelor 98/69/CE și 2002/80/CE, Directivelor 94/12/CE și 96/69/CE, 91/441/CEE și 93/59/CEE, Directivelor 1999/96/CE și 2005/55/CE, Directivelor 91/542/CEE și 96/1/CE.
Referitor la obligarea pârâtelor la 1004 lei cheltuieli de judecată către reclamant, apreciază că acestea sunt nejustificat de mari, raportat la valoarea litigiului.
Se solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a DGFP B și respingerea acțiunii față de aceasta ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În recursul său, pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului a susținut că în mod neîntemeiat instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât în aceste spețe nu există un act administrativ în sensul dispozițiilor art.1 din Legea nr.554/2004, deoarece nu există un "act unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică- care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice", ceea ce ar fi determinat nu numai inadmisibilitatea cererilor, ci și necompetența de soluționare a cauzelor de către secția comercială și de contencios administrativ a Tribunalului Buzău.
Susține recurenta că chiar dacă s-ar considera acea chitanță de plată ca fiind un act administrativ fiscal, legea specială aplicabilă în materie, respectiv Codul d e procedură fiscală, reglementează în Titlul IX o procedură specială de contestare a actelor administrativ fiscale, iar inexistența unei decizii pronunțată în temeiul art.210 Cod procedură fiscală care să fie contestată la instanța de contencios administrativ ar fi trebuie să oblige instanța de fond la respingerea acțiunii ca prematur formulată.
Precizează recurenta că elementul determinant în soluționarea cauzei ar fi trebuit să-l constituie faptul că prin nr.OUG50/2008 legiuitorul a prevăzut o procedură legală de restituire a diferenței dintre cuantumul taxei de primă înmatriculare reglementată de art.2141- 2143Cod fiscal și noua taxă de poluare pentru autovehicule, acest act normativ asigurând respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene și, având în vedere că reclamantul, plătitor al taxei de primă înmatriculare, și-a exercitat deja dreptul conferit de art.11 din nr.OUG50/21.04.2008 și a solicitat restituirea diferenței dintre suma achitată și taxa de poluare pentru autovehicule, astfel încât din suma inițială achitată în cuantum de 5972 lei i s-a restituit deja suma de 2042 lei, solicitarea acestuia de a i se restitui diferența de 3930 lei este netemeinică și nelegală.
Arată recurenta că în nr.5899/26.06.2008 transmisă de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană, s-a arătat că expertul a menționat că prevederile proiectului de norme metodologice privind taxa de poluare pentru autovehicule transmis Comisiei în data de 25.06.2008 (forma care de altfel a și fost aprobată de Guvernul României) sunt conforme cu criteriile europene, precizând că procedura de infrigment va fi închisă doar după adoptarea de Parlamentul României a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, fiind de reținut că diferența de taxă nu poate fi restituită reclamantului, aceasta fiind datorată în temeiul noului act normativ ce reglementează taxa de poluare.
Susține recurenta că suma achitată de reclamant nu mai are caracterul taxei speciale pentru autovehicule și autoturisme, considerată discriminatorie, ci reprezintă o taxă datorată în temeiul nr.OUG50/2008, privind instituirea taxei de poluare, act normativ adoptat în conformitate cu dispozițiile normelor de drept comunitar și în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție Europene, instanța de fond ignorând faptul că legiuitorul a dispus numai restituirea în parte a taxei achitate în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008 și nicidecum restituirea integrală a acesteia.
Pe fondul cauzei, recurenta susține că soluția este netemeinică, instanța de fond ar fi trebuit să aibă în vedere că în condițiile în care dispozițiile art.2141-2143din Codul Fiscal nu erau abrogate și nici nu au fost declarate neconstituționale, taxa a fost încasată în mod legal.
Prin urmare, recurenta susține că acțiunea era inadmisibilă, motivat de faptul că legiuitorul a prevăzut o procedură legală de restituire a diferenței dintre cuantumul taxei de primă înmatriculare reglementată de art. 2141-2143din Codul Fiscal și noua taxă de poluare pentru autovehicule, procedura prin care reclamantului, din suma inițială de 5972 lei i s-a restituit deja suma de 2042 lei; acțiunea era prematur formulată ca urmare a neparcurgerii procedurii prealabile obligatorii reglementată de Titlul IX - Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrativ fiscale" din Codul d e procedură fiscală, iar pe fond acțiunea era neîntemeiată.
Solicită recurenta a se admite recursul, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii, în principal ca fiind inadmisibilă, iar în subsidiar ca fiind prematur formulată, iar pe fond ca neîntemeiată.
Legal citat, intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constata ca recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru următoarele considerente:
In ceea ce privește recursul invocat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, Curtea constata că, în conformitate cu dispozițiile art.17 alin.1 Cod procedură fiscală, subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unitățile administrativ-teritoriale, contribuabilul, precum și alte persoane care dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport, iar potrivit art.17 alin.3 din același act normativ, statul este reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale subordonate cu personalitate juridică.
În consecință, recurenta-pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, în cauză nefiind incidente dispozitiile art. 304 pct.5 proc.civ, primul motiv de recurs invocat fiind neintemeiat.
Pe fondul cauzei, se reține faptul că reclamantul a achitat suma de 5972 lei reprezentând taxa de primă înmatriculare, pentru autoturismul proprietate personală marca VW Passat, an de fabricație 2005, astfel cum rezultă din chitanța seria -, nr. -/02.06.2008.
In temeiul dispozițiilor art. 2141- art. 2143Cod fiscal, reclamantul a fost obligat să plătească o nouă taxă de înmatriculare, în cuantum de 5972 lei, în vederea înmatriculării în România.
Curtea reține că urmare modificărilor legislative intervenite, i s-a restituit reclamantului suma de 2042 lei din suma de 5972 lei achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare, acesta solicitând doar restituirea diferenței de 3930 lei.
Potrivit art. 2141- art. 2143Cod fiscal și pct. 311- pct. 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculării în România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi cât si pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.
Conform art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, forma consolidată, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare iar potrivit art.90 par. 2 din Tratat, nici un stat membru nu poate să impună asupra produselor.
Conform hotărârii în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. Prin urmare, scopul acestei reglementari o constituie interzicerea discriminării fiscale între produsele importate și cele similare autohtone.
Sub acest aspect, este de reținut faptul că, potrivit legislației interne, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse si înmatriculate în țară.
Curtea nu poate reține critica recurentei în sensul legalității încasării taxei auto, ca efect al aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal, întrucât, în temeiul dispozițiilor art. 148 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2).
De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
In același sens este și jurisprudența Curții de Justiție Europene,care, prin Decizia în cauzaCosta/Enel(1964), a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originară și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială.
Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior - or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin Legea nr. 343/2006 privind Codul Fiscal.
De asemenea, în cauzaSimmenthal(1976), a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Curtea reține și faptul că în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora în țară. Se constată, astfel, o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate din Tratatul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, întrucât se încalcă principiul libertății circulației mărfurilor.
Curtea constată faptul că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, în mod corect instanța de fond dispunând restituirea acesteia.
In ceea ce priveste incidenta in cauza a prevederilor OUG 50/2008, Curtea constata ca raportul juridic de drept fiscal s-a nascut la momentul achitarii taxei de prima inmatriculare, fiind guvernat, potrivit principiului tempus regit actum, de disp. art. 2141-2143fiscal, plata ce a fost efectuata in temeiul unui act normativ ce contravine dispozitiilor comunitare. Intr-o atare situatie, statului membru care a impus o taxa contrara dreptului comunitar ii revine obligatia de a restitui taxa astfel perceputa.
In acest sens s-a pronuntat si Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene, decizand ca statele membre trebuie sa asigure rambursarea taxelor colectate cu incalcarea prevederilor art.90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guverneaza autonomia procedurala si imbogatirea fara justa cauza.
In acest context, Statul R nu are un temei legal de retinere a unei parti din taxa incasata ilegal, anterior datei de 1 iulie 2008, pe care sa o compenseze cu o alta taxa reglementata printr-un act normativ ulterior raportului juridic de drept fiscal in baza caruia s-a incasat nelegal taxa de prima inmatriculare. Mai mult, principiile, modul de calcul si destinatia noii taxe sunt total diferite de cele ce au stat la baza taxei de prima inmatriculare.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, coroborat cu dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de recurenta-pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința instanței de fond.
In ceea ce priveste recursul declarat de recurenta-pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B, Curtea constata ca Legea 554/2004 reglementeaza si situatia vatamarii reclamantului intr-un drept recunoscut de lege atat printr-un act administrativ, cat si prin refuzul nejustificat al autoritatii publice de a solutiona o cerere privind acel drept, situatie ce se regaseste in prezenta cauza.
Motivele de recurs privind gresit interpretare si aplicare a OUG 50/2008 urmeaza a fi respinse pentru considerentele aratate mai sus, in cadrul recursului declarat de recurenta-pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice
Pentru aceste considerente, in temeiul disp. art. 312.proc.civ. coroborat cu disp. art. 304 pct.9 proc.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile formulate de pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B,prin reprezentanții săi legali, cu sediul în B,-, județul B șiADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B,prin reprezentanții săi legali, cu sediul în B,-, județul B, împotriva sentinței nr. 6 din 8 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău - Secția comercială și de contencios administrativ, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în B, str. -, -. 16, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.03.2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Adriana Florina Secrețeanu, Adrian Remus Ghiculescu
- - - - - -
Grefier,
Nora
Red.VG/CC
2 ex/21 aprilie 2009
f- - Tribunalul Buzău
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Președinte:Adriana Florina SecrețeanuJudecători:Adriana Florina Secrețeanu, Adrian Remus Ghiculescu
