Alte cereri. Decizia 489/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - alte cereri -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 489
Ședința publică din 12 martie 2009
PREȘEDINTE: Galan Marius
JUDECĂTOR 2: Mitrea Munteanu Daniela
JUDECĂTOR 3: Artene
Grefier
Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul, domiciliat în sat, județul S, împotriva sentinței nr. 3077 din 9 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția Comercială, Contencios Administrativ și Fiscal (dosar nr-), în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei, județul
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 5 martie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta și când, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată la data de 16 mai 2008, reclamantul a solicitat să se dispună obligarea Primarului - reprezentant al Primăriei comunei - să convoace ședința extraordinară a Consiliului Local având ca ordine de zi: dezbaterea proiectului de hotărâre privind înființarea unui dispensar cu activitate sanitar - veterinară la nivelul comunei, județul S și dezbaterea proiectului de hotărâre cu privire la evidențierea proprietarilor ce au domiciliul în alte localități și dețin suprafețe de teren pe teritoriul acestei localități în vederea stabilirii unei evidențe clare asupra impozitului datorat.
Prin sentința nr. 3077 din 9 octombrie 2008, Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal a respins - ca nefondată - acțiunea reclamantului reținând - în esență - în motivarea soluției că, cererea acestuia nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 39 din Legea nr. 215/2001, iar convocarea unei astfel de ședințe este o chestiune de oportunitate, ce poate fi apreciată exclusiv de primar iar instanța de judecată nu se poate subroga în drepturile acestuia.
Împotriva acestei sentințe a promovat recurs reclamantul și a arătat că pentru problematica inițiată de reclamant primarul localității, avea obligația să convoace adunarea generală extraordinară a Consiliului local, iar asupra oportunității și legalității celor solicitate, putând să se pronunțe doar consilierii locali în adunarea generală astfel constituită, așa încât, a apreciat că acțiunea sa este întemeiată și promovată cu respectarea art. 39 (2) din Legea nr.215/2001.
Recursul este întemeiat.
Articolul 121 din Constituție definește: "Autoritățile comunale și orășenești", sens în care se stipulează că, autonomia locală în comune și orașe se realizează de către consiliile locale alese și primarii aleși, în condițiile legii, și rezolvă treburile publice din comune și din orașe, categoriile de atribuțiuni fiind prevăzute și specificate în art. 36 din Legea nr.215/2001 - republicată.
Potrivit art. 39 din Legea nr. 215/2001 - republicată, în realizarea atribuțiunilor acordate prin lege, autoritatea deliberativă locală se întrunește în ședințe ordinare, lunar, la convocarea primarului (alin. 1) precum și în ședințe extraordinare, la cererea primarului sau a cel puțin unei treimi din numărul membrilor consiliului [alin.2].
Convocarea Consiliului local se face în scris, prin intermediul secretarului unității administrativ - teritoriale cu cel puțin 5 zile înaintea ședinței ordinare sau cel puțin 3 zile înainte de ședințele extraordinare.
Cu excepția art. 93 (2) din Legea 215/2001 - care cuprinde o reglementare explicită a motivelor pentru care se impune convocarea unei ședințe extraordinare a activității deliberative județene, pentru consiliul local, legea nu prevede o astfel de distincție între motivele care impun convocarea unei astfel de ședințe comparativ cu ședințele ordinare.
În speță, reclamantul recurent care are calitatea de consilier local, a avut inițiativa unui proiect de hotărâre ce viza: necesitatea înființării unui dispensar sanitar - veterinar pe raza localității (solicitările sale fiind restrânse numai la acest proiect - conform motivării recursului declarat) -sens în care a solicitat primarului localității convocarea unei ședințe extraordinare a deliberativului local în vederea dezbaterii acestei inițiative (art. 39 alin. 2 teza I din Lege).
Curteaapreciază că, problema inițiată de reclamantul recurent (dreptul la inițiativă pentru proiecte de hotărâri aparținând și primarului, sau chiar cetățenilor comunității locale) pot face obiectul unei ședințe extraordinare a deliberativului loca, așa încât, în condițiile în care cel care inițiază o astfel de propunere, procedează la redactarea proiectului, însoțit fiind de expunerea de motive - toate acestea redactate în conformitate cu normele de tehnică legislativă - (aceste categorii de proiecte de hotărâri fiind exceptate de la avizare și raportul compartimentului de resort - art. 44 alin. 1 din Lege) primarul este obligat să dispună convocarea unei astfel de ședințe având în ordinea de zi înscrisă solicitarea reclamantului - recurent, dezbaterile consilierilor din cadrul ședinței de consiliu și în final votul acestora fiind cele care hotărăsc asupra oportunității și legalității respectivei solicitări.
Așa fiind, cum s-a făcut dovada la dosar că, condițiile formale pentru convocarea ședinței extraordinare au fost îndeplinite,Curtea, admițând recursul, cu consecința modificării în totalitate a ședinței recurate - art. 309 pct. 9 Cod procedură civilă - va admite acțiunea, va dispune obligarea primarului la convocarea ședinței extraordinare a deliberativului local care va avea ca ordine de zi inițiativa privind înființarea dispensarului sanitar - veterinar pe raza localității - asupra fondului acestei inițiative urmând a hotărî consiliul local.
Articolul 29 alin. 4 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale impun anumite obligații procedurale pentru partea litigantă care ridică o excepție de neconstituționalitate, obligații pe care reclamantul recurent nu și le-a îndeplinit, așa încât, în mod legal prima instanță nu a procedat la analiza excepțiilor invocate.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul, domiciliat în sat, județul S,împotriva sentinței nr. 3077 din 9 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava- Secția Comercială, Contencios Administrativ și Fiscal (dosar nr-), în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei, județul
Modifică sentința nr. 3077 din 9 octombrie 2008 Tribunalului Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal.
Admite acțiunea.
Obligă primarul comunei să convoace adunarea extraordinară a Consiliului Local având ca ordine de zi: înființarea unui Dispensar cu activitate sanitar - veterinară la nivelul comunei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 05 martie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.-
Jud.fond:
Tehznodact.
2 ex./03.04.2009
Președinte:Galan MariusJudecători:Galan Marius, Mitrea Munteanu Daniela, Artene