Alte cereri. Decizia 491/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 491/CA
Ședința publică de la 15 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Davidencu Șerban
JUDECĂTOR 2: Nastasia Cuculis
JUDECĂTOR 3: Elena Carina Gheorma
Grefier - - -
Pe rol judecarea recursului în contencios administrativ declarat de recurenții reclamanți -, A, IA, G, ,., R, G, toți cu domiciliul ales în T,-, împotriva sentinței civile nr. 1189/6 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații reclamanți -, cu domiciliul ales în T,- și intimata - ADMINISTRAȚIA T, cu sediul în T,-, având ca obiect drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele din Codul d e procedură civilă.
În referatul oral făcut asupra cauzei grefierul de ședință învederează că recursul formulat de reclamanți este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru.
De intimata pârâtă s-a depus la dosar întâmpinare, un exemplar fiind comunicat la data de 16.09.2008.
Se solicită judecata cauzei în lipsă.
Curtea constată că nu sunt motive de amânare apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față.
Din actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin cererea formulată la data 19.05.2008 și înregistrată la Tribunalului Tulcea sub nr-, reclamanții, A, IA, G, ,., R, G, au solicitat obligarea pârâtei Administrația, la plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă de care trebuia să beneficieze în temeiul prevederilor Legii nr.142/1998, începând cu anul 2002 și până în prezent, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că au calitatea de funcționari publici, iar potrivit Legii nr.142/1998, aveau dreptul la tichete de masă. Prin lăsarea la latitudinea angajatorului a posibilității de acordare a tichetelor de masă se creează o discriminare între salariații din sectorul bugetar, încălcându-se astfel art.41 alin.2, art. 53 din Constituție, art.5 alin.3 din Codul Muncii și art.41 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin sentința civilă nr.1189/2008, Tribunalul Tulceaa respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că potrivit art.1 din Legea nr.142/1998 "Salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator.
Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori".
Deși textul stabilește doar posibilitatea de acordare a tichetelor de masă de către angajator, acesta este stimulat în sensul acordării tichetelor de masă, art. 8 din lege stabilind că "sumele corespunzătoare tichetelor de masă acordate de angajator, în limitele valorii nominale prevăzute la art. 3, sunt deductibile la calculul impozitului pe profit". Cu toate acestea, art. 1 alin. 2 din lege condiționează acordarea tichetelor de masă de limitele stabilite prin prevederile bugetului de stat sau ale bugetelor locale.
S-a mai reținut că prin Legea nr.507/2003 (a bugetului de stat pe anul 2004), Legea nr.511/2004 (a bugetului de stat pe anul 2005) și Legea nr.379/2005 (a bugetului de stat pe anul 2006) se stabilește că, în bugetele instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare, și inclusiv în activitățile finanțate integral din veniturile proprii înființate pe lângă unele instituții publice, nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă.
În consecință, Legea nr.142/1998 stabilește că se pot acorda tichete de masă dacă limita bugetelor de stat sau locale o permite, și chiar și atunci, dacă există disponibilitate din partea angajatorului, norma fiind una dispozitivă.
Instanța a apreciat că, întrucât legea nu instituie o obligație în sarcina angajatorului de acordare a tichetelor de masă, nu se poate vorbi despre un tratament discriminatoriu de natură să nesocotească principiul egalității în drepturi garantat de către Constituție. Acest principiu presupune același regim juridic pentru situații identice, ori în speță instituțiile sunt diferite, bugetele acestora fiind diferite și statutul persoanelor încadrate în instituțiile bugetare este diferit. Curtea Constituțională a stabilit în mod constant că, principiul egalității în fața legii nu presupune o uniformizare, astfel că, la situații diferite, tratamentul nu poate fi decât diferit.
Dreptul care face obiectul acțiunii nu este niciunul din cele enumerate de Constituție în art. 41 alin. 2 ca reprezentând o măsură de protecție socială. Mai mult, legile privind salarizarea funcționarilor publici nu prevăd un astfel de drept (OG nr. 6/2007 în prezent), iar articolul ce face obiectul acțiunii nu a fost declarat neconstituțional.
Acordarea tichetelor de masă nu este nici un drept ocrotit și garantat de Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, conform jurisprudenței constante a Curții, dreptul la un tratament egal neavând o existență independentă, el fiind indisolubil legat de exercitarea drepturilor și libertăților garantate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și de Protocoalele la aceasta.
De asemenea, s-a arătat că art.1 din Legea nr.142/1998 face referire la "salariații" (din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome, sectorului bugetar, unităților cooperatiste, al altor persoane fizice sau juridice) angajați cu contract individual de muncă, ori reclamanta are statutul de funcționar public, fiind numită în condițiile legii, dispozițiile codului muncii fiind aplicabile numai în măsura în care nu contravin statutului funcționarului public. În concluzie, aceasta nu este "salariat" în sensul Legii nr.142/1998, nedesfășurându-și activitatea în temeiul unui contract de muncă. În ceea ce îi privește pe funcționarii publici, aceștia au putut beneficia de tichete de masă o perioadă scurtă de timp, pe perioada aplicării OUG nr.245/2000, privind stabilirea sistemului unitar de salarizare a funcționarilor publici (1 martie - 13 decembrie 2001), această ordonanță fiind respinsă prin Legea nr.725/4 decembrie 2001.
Împotriva sentinței menționate au declarat recurs reclamanții care au criticat soluția instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică, invocând disp. art.301/1 și 304 punctele 8 și 9 Cod de procedură civilă.
Au susținut recurenții, în esență, că hotărârea este pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii deoarece acordarea tichetelor de masă reprezintă un drept ocrotit și garantat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de Constituție, având drept scop asigurarea unei protecții privind securitatea muncii.
Faptul că Legea nr.142/1998 nu stabilește în sarcina angajatorului obligativitatea ci doar posibilitatea acordării tichetelor de masă nu înseamnă că recurenții reclamanți nu au dreptul la acest beneficiu, angajatorii având obligația de a solicita alocarea și virarea fondurilor bugetare în acest scop.
Mai mult, acordarea tichetelor de masă altor categorii profesionale reprezintă o discriminare între salariații din sectorul bugetar, iar acordarea unui astfel de drept în funcție de voința angajatorului reprezintă o restrângere a dreptului reclamanților la protecție socială, fără a se dovedi că o asemenea restrângere ar avea un caracter necesar într-o societate democratică.
Au mai arătat recurenții că salariații T au mai beneficiat de acordarea tichetelor de masă, existând un precedent în acest sens. De asemenea, dată fiind finanțarea instituției din surse proprii, recurenții consideră că există surse de finanțare pentru acordarea drepturilor, iar lipsa demersului ordonatorului de credite pentru alocarea fondurilor este abuzivă.
Intimata - pârâtă, legal citată, nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat cereri în apărare.
Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.
Astfel, instanța de fond a apreciat în mod corect dispozițiile art.1 din Legea nr.142/1998 privind tichetele de masă reținând că acordarea tichetelor de masă constituie doar o facultate pentru angajator și nu o obligație, condiționată de limitele prevăzute în bugetul de stat sau în bugetele locale.
Nu se poate susține că neacordarea acestui beneficiu constituie o încălcare a dreptului la protecția socială sau că ar crea o situație discriminatorie între salariații diferitelor sectoare de activitate.
Un astfel de drept nu reprezintă un drept fundamental pentru protecția socială, garantat și ocrotit de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de Constituție, ci constituie doar un avantaj, recunoscut de lege, pe care angajatorul poate să-l acorde salariatului său. Prin urmare, neacordarea tichetelor de masă nu reprezintă o măsură care ar putea conduce la lipsirea de substanță a dreptului la protecția socială.
De asemenea, potrivit OG nr.137/2000, sunt considerate discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute în ordonanță, față de alte persoane. Ori, nu se poate vorbi de existența unei situații discriminatorii în cauză, situație care presupune o restrângere, înlăturare a recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege. Recurenții nu au dovedit discriminarea în raport de alte categorii profesionale care își desfășoară activitatea în condiții identice sau cel puțin echivalente.
Mai mult, susținerea recurenților potrivit căreia angajatorii au obligația de a solicita alocarea și virarea fondurilor bugetare în scopul acordării tichetelor de masă este nefondată. Atâta timp cât acordarea acestui beneficiu este lăsată la latitudinea angajatorului, acesta nu ar putea fi obligat să procedeze de maniera arătată.
Pentru considerentele expuse, apreciind că motivele invocate de recurenți sunt nefondate, urmează a respinge recursul ca atare în baza art.312 alin.1 Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, A, IA, G, ,., R, G, toți cu domiciliul ales în T,-, împotriva sentinței civile nr. 1189/6 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații reclamanți -, cu domiciliul ales în T,- și intimata - ADMINISTRAȚIA T, cu sediul în T,-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 15 Octombrie 2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - - |
Grefier, - - |
jud.fond
red.dec.jud.
2 ex./03.11.2008
Președinte:Mihaela Davidencu ȘerbanJudecători:Mihaela Davidencu Șerban, Nastasia Cuculis, Elena Carina Gheorma
