Alte cereri. Decizia 519/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.519/CA
Ședința publică din data de 22 octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Carina Gheorma
JUDECĂTOR 2: Nastasia Cuculis
JUDECĂTOR 3: Mihaela Davidencu Șerban
Grefier - - -
S-au luat în examinare recursurile în contencios-administrativ formulate de:
1)recurentul pârât INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI, cu sediul în T,-, județul T;
2) recurentul pârât MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B,-.A, sector 1, împotriva Sentinței civile nr. 1347 din 16 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, - toți cu domiciliul ales în orașul,-, județul T, intimatul pârât INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, cu sediul în B,-, sector 5, intimatul chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5 și intimatul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B,--3,.2, sector 1, având ca obiect drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursurile sunt declarate în termenul legal, motivate și scutite de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul asupra cauzei în care grefierul de ședință învederează obiectul cauzei, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, stadiul procesual; s-a solicitat judecata în lipsă.
Curtea constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare, luând act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin.2 cod procedură civilă.
CURTEA
Asupra recursurilor în contencios administrativ de față:
1.Obiectul litigiului și părțile din proces.
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată la nr. 535/88/13 martie 2008, reclamanții, -, au chemat în judecată T, și MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE pentru a se dispune obligarea acestora la plata sporului de 30% din salariul de bază lunar, pentru perioada 1 septembrie 2002 - 31 martie 2006, actualizate cu indicele de inflație și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în evidențe, precum și la plata sumelor de bani reprezentând valoarea financiară neimpozabilă a normei de hrană 12 B calculată de la 5 mai 2003 și până la data introducerii acțiunii, actualizate cu inflația la data plății.
Reclamanții au chemat în garanție și Ministerul Finanțelor Publice pentru a fi obligat să asigure Ministerului Internelor și Reformei Administrative fondurile bănești necesare achitării despăgubirilor solicitate.
In motivarea cererii reclamanții au arătat că sunt ofițeri și lucrători de poliție (agenți) în cadrul T, desemnați ca organe de cercetare ale poliției judiciare prin ordin al ministrului internelor și reformei administrative, cu avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În conformitate cu art. 28 din nr.OUG 43/2002 colegi de-ai lor, ofițeri de poliție judiciară, detașați la. și având aceleași atribuții,au fost salarizați diferențiat deși complexitatea cauzelor în care sunt implicați cu toți este ridicată, încălcându-se în mod fragrant egalitatea în drepturi, principiu consacrat în art. 16 alin. 1 și 2 din Constituție și particularizat în art. 2 lit. 2 din nr.OG 137/2000, precum și dispozițiile art. 7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 7 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dispoziții ce consacră dreptul la o remunerație egală pentru o muncă de valoare egală.
S-a susținut că acordarea sporului de 30% doar anumitor categorii de ofițeri și lucrători ai poliției judiciare nu poate conduce la asigurarea incoruptibilității în rândul poliției judiciare în condițiile în care au aceleași atribuții, respectiv efectuează acte de urmărire penală, sub directa supraveghere a procurorului, primesc dispoziții direct de la procuror ce le sunt obligatorii și nu există diferențe pe fond sub aspectul complexității cauzelor soluționate, iar discriminarea invocată este recunoscută prin Hotărârea nr.219/2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării care a stabilit că aspectele prezentate au avut ca efect un tratament diferențiat.
Reclamanții au mai arătat că în calitate de funcționari publici cu statut special li se cuvine și norma de hrană 12 B, de care beneficiază personalul căruia i se aplică statutul polițistului care încadrează unitățile și subunitățile de poliție din structura și în raport de care sunt discriminați pentru că execută același gen de activități polițienești, au același grad de pregătire și unii dintre ei nu fac parte din poliția judiciară.
2.Hotărârea tribunalului.
Prin Sentința civilă nr.1347 din 16 iunie 2008 Tribunalul Tulceaa respins excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada 2002 - decembrie 2004 invocată de T și a admis în parte acțiunea reclamanților.
Au fost obligați Ministerul Internelor și Reformei Administrative, și T la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând sporul de 30% din salariul de bază lunar, astfel: reclamanții, și, în raport de perioada în care fiecare a avut calitatea de ofițer de poliție judiciară în intervalul 1.09.2002-31 martie 2006 și pentru reclamanții, -, și, în raport de perioada în care fiecare a avut calitatea de organ de cercetare al poliției judiciare în intervalul octombrie 2005-31.03.2006, actualizate cu inflația la data plății.
Au fost obligați pârâții să efectueze în evidențe mențiunile corespunzătoare cu privire la drepturile bănești recunoscute reclamanților.
A fost respins capătul de cerere din acțiune privind acordarea c/val. normei de hrană 12 B, ca nefondat.
A fost respinsă ca nefondată cererea de chemare în garanție a
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că potrivit art. 28 din nr.OUG 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție cu modificările și completările ulterioare, ofițerii de poliție judiciară detașați la Departamentul Național Anticorupție primesc un spor de 30% din salariul de bază lunar, spor ce a fost prevăzut de lege și pentru procurorii sau pentru judecătorii care compun completele specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție, spor care, după intrarea în vigoare a nr.OUG 24/2004 s-a majorat la 40% pentru procurorii și pentru judecătorii care compun completele specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție și menținut la nivelul de 30% în cazul ofițerilor de poliție judiciară detașați la.
Dispozițiile art. 6 din Codul Muncii stipulează că tuturor salariaților care prestează o muncă le sunt recunoscute drepturi la plata egală pentru munca egală, principiu instituit și de art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, iar nr.OG 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002, modificată prin legea nr. 27/2004, prevăd în art. 1 alin. 2 principiul egalității între cetățeni, caz în care excluderea privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea unor drepturi inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
Ca atare, atât timp cât ofițerii de poliție judiciară detașați la. au beneficiat de un spor de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară, spre deosebire de ceilalți ofițeri de poliție judiciară din cadrul T care nu au fost detașați deși îndeplinesc, în virtutea funcție pe care o aveau, o muncă egală, rezultă că și reclamanții au dreptul la un salariu egal cu al celorlalți ofițeri de poliție judiciară din cadrul, deci inclusiv în ceea ce privește toate sporurile cu caracter general, în caz contrar având loc o discriminare prin încălcarea principiului egalității între salariați, și anume: un salariu egal pentru o muncă egală.
Ori, prin aplicarea sporului de 30% numai în cazul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul a avut loc o discriminare din punct de vedere al salarizării, discriminare care a încălcat dispozițiile legale în materie, și anume: art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, OG nr. 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002, modificată prin Legea Nr. 27/2004 și art. 6 alin. 2 din Codul Muncii.
De altfel, prin Hotărârea nr. 219/1 august 2007 Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat această discriminare reținându-se, pe de altă parte, că prin nr.OUG 27/29 martie 2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de magistrați și de personal din sistemul justiției s-a eliminat inegalitatea creată, fiind reglementată unitar salarizarea categoriilor menționate în raport cu natura cauzelor pe care le instrumentează, păstrându-se numai delimitarea firească a gradului profesional și a funcției îndeplinite.
S-a subliniat în cuprinsul hotărârii că din compararea textelor normative care reglementează desfășurare activității, atribuțiilor și controlul asupra actelor efectuate de ofițerii și agenții de poliție judiciară din cadrul și respectiv din cadrul rezultă întrunirea cumulativă a condițiilor de analogie care decurg din suma împrejurărilor date de reglementările în speță, aplicabile categoriilor de ofițeri și agenți de poliție judiciară reținându-se că, indiferent de Direcția în cauză, aceștia efectuează numai acele acte de cercetare penală dispuse de procurori, sub directa coordonare, supraveghere și control a acestora, dispozițiile procurorilor sunt obligatorii pentru aceștia și că, deși cauzele sunt diferite, sub aspect practic, cele două categorii se află într-o situație analogă.
S-a concluzionat că prin aplicarea dispozițiilor legale în discuție, nu s-a vizat aplicarea unui tratament diferențiat, dar efectul acestor împrejurări, coroborate la situația de fapt, a dus la nașterea unui tratament diferențiat implicit care atrage, subsecvent, excluderea ofițerilor de poliție judiciară, alții decât cei care activează în cadrul, de la acordarea sporului de 30%.
Rezultă, prin urmare, că beneficiază de acest spor de 30% ca o consecință a constatării discriminării ofițeri și lucrătorii de poliție (agenți) care au efectuat acte de cercetare penală, în perioada menționată, numirea în calitate de organe de cercetare penală, în perioada menționată, numirea în calitate de organe de cercetare ale poliției judiciare prin dispoziția Inspectoratului General al Poliției Române nr. 4140 din 11 aprilie 2005, venind să recunoască o atare calitate pe care au îndeplinit-o și înainte, având un caracter oarecum formal și care nu limitează dreptul de a beneficia de sporul în discuție doar la perioada ulterioară acestei numiri.
Sumele datorate cu titlu de spor au fost acordate generic, urmând ca instituțiile pârâte, în funcție de datele pe care le au la dispoziție, să stabilească, să determine care dintre reclamanți și pentru ce perioadă îndeplinesc cumulativ cele două condiții arătate, respectiv pe de o parte ofițer și lucrător de poliție și care lucrător a efectuat acte de cercetare penală, pentru intervalul anterior numirii în calitate de lucrători de poliție judiciară și, respectiv calitatea de lucrător de poliție judiciară, prin OUG nr.134/2005, cu intrare în vigoare din 10 octombrie 2005, sporul de 30% este prevăzut și pentru agenții de poliție judiciară.
Instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului General al Poliției Române, întrucât potrivit art. 5 și 12 alin. 2 din Legea nr. 218/2002, Inspectoratele județene de poliție, deci inclusiv T, sunt unități teritoriale din subordinea, iar datorită acestei subordonări această din urmă pârâtă este cea care conduce, îndrumă și controlează activitatea unităților teritoriale, cu atât mai mult cu cât, în calitate de ordonator secundar de credit, verifică și controlează cum unitățile subordonate își îndeplinesc sarcinile cu privire la fondurile bugetare și extrabugetare și, ca atare, această pârâtă are calitatea procesuală pasivă tocmai pentru ca hotărârea să-i fie opozabilă.
Tribunalul a reținut că excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile bănești aferente perioadei 2002 - decembrie 2004 nu operează pentru că situația discriminatorie în cauză a fost constatată prin Hotărârea nr. 219/1 august 2008, iar conform art. 21 alin. 2 din Nr.OG 137/2000 termenul curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei, fiind evident că, indiferent de forma discriminării, anterior constatării ei, nu s-ar fi recunoscut dreptul la sporul de 30% reclamanților.
A fost respinsă ca nefondată cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, reținându-se că legea nu are nici o dispoziție care să restrângă, în cazul unor litigii, posibilitatea părților de a apela la mijlocul de apărare prevăzut de Codul d e procedură civilă, însă, potrivit Legii nr.500/2004 privind Finanțele Publice, este prevăzută o anumită procedură pe care Ministerul Economiei și Finanțelor trebuie să o respecte.
Potrivit art. 34 din lege, ordonatorii principali de credite au obligația ca până la data de 15 iulie a fiecărui an să depună la Ministerul Finanțelor Publice propunerile pentru proiectul de buget și anexele la acesta, pentru anul bugetar următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli și estimările pe următorii 3 ani, comunicate potrivit art. 33, însoțite de documentații și fundamentări detaliate, urmând ca în caz de divergență să hotărască Guvernul.
Este cert că, din acest mecanism al constituirii unui buget rolul este esențial în a aproba fondurile necesare pentru efectiva aducere la îndeplinire a unor hotărâri judecătorești, fiind cel abilitat ca, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu, să întocmească proiectele legilor bugetare și proiectele bugetelor, pe care le depune la Guvern, până la data de 30 septembrie a fiecărui an.
A apreciat prima instanță că o asemenea cerere ar fi admisibilă dacă obiectul ei ar fi în sensul obligării chematului în garanție să prevadă în bugetul pârâtului sumele necesare plăților la care au fost obligați față de intimată.
In ceea ce privește norma de hrană, instanța a constatat că potrivit anexei la HG nr. 65/2003, norma 12 B reprezentând supliment pentru eforturi deosebite sau situații speciale se acordă gratuit personalului căruia i se aplică Statutul polițistului, care încadrează unitățile și subunitățile de poliție din structura (situația la care s-au raportat reclamanții invocând discriminarea).
Față de dispozițiile Legii nr. 218/2002, este evident că inspectoratele județene de poliție nu fac parte din structura, ci se află în subordinea acestuia, astfel că funcționarii publici cu statut special din cadrul acestora nu pot beneficia de sporul de hrană 12 B, iar în ceea ce privește discriminarea, pe lângă faptul că o asemenea situație nu a fost constatată de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, nu s-a venit cu argumente concrete care să impună concluzia că s-au inclus distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă, în interpretarea dată discriminării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, nefiind administrate probe într-un sens sau altul.
3.Recursurile
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului T și Ministerul Internelor și Reformei Administrative criticând-o ca fiind nelegală pentru următoarele motive:
3.1Recursul pârâtului Inspectoratul de Poliție al Județului
Pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Taa preciat ca fiind nelegală hotărârea motivat de faptul că este lipsită de temei legal, fiind dată și cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii;
Un prim motiv invederat de recurent vizează faptul că sporul de 30% a fost prevăzut de legiuitor din anul 2002 doar pentru ofițerii de poliție de la PNA iar din anul 2005 și pentru agenții de poliție de la PNA astfel că o condiție esențială pentru a beneficia de acest spor este ca reclamanții să fi fost detașați la PNA(DNA).
În condițiile în care legiuitorul nu a prevăzut acest spor pentru toți polițiștii instanța nu avea cum să acorde aceste drepturi, hotărârea fiind lipsită de temei legal.
În ceea ce privește discriminarea invocată de instanță recurentul a arătat că în cauză aceasta nu există deoarece diferența de salarizare nu are caracter arbitrar fiind determinată pe baza unor criterii obiective așa cum rezultă din Hotărârea nr.271/2007 a Consiliului Național pentru Combaterea discriminării.
3.2Recursul pârâtului Ministerul Internelor și Reformei Administrative
Pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a criticat aceeași hotărâre pentru următoarele motive:
Recurentul a arătat că pretențiile reclamanților își găsesc temeiul în dispozițiile art.27 din OG nr.137/2000 ori principiul nediscriminării presupune aplicarea unui tratament egal tuturor indivizilor aflați în situații identice, ceea ce în speță nu este cazul deoarece polițiștii din cadrul inspectoratelor județene de poliție sunt o categorie distinctă față de categoria polițiștilor detașați la DNA, care se află într-o situație juridică diferită.
Legal citați, intimații nu au formulat întâmpinare și nu și-au precizat poziția procesuală.
4.Curtea
Examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotărârii de către recurenți și care au fost încadrate în motivul prevăzut de art.304 pct.9, dar și potrivit dispozițiilor art.3041din Codul d e procedură civilă curtea constată că sunt fondate pentru următoarele considerente:
Prin OUG nr. 43/04.04.2002 publicată în nr. 244/11.04.2002 privind Parchetul Național Anticorupție s-a stabilit în favoarea ofițerilor de poliție judiciară sporul de 30% (art. 28 alin. 4) - "personalul prevăzut la alin. (1) - (3) (procurorii din PNA, specialiștii enumerați la art. 11 și ofițerii de poliție judiciară), precum și judecătorii care compun completele specializate în infracțiunile de corupție, potrivit art. 29 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, primesc pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție un spor de 30% din indemnizația de încadrare lunară, respectiv solda lunară, în cazul ofițerilor de poliție judiciară".
Aceeași ordonanță prevede la art. 10 alin. 1 că "în scopul efectuării cu celeritate și în mod temeinic a activităților de descoperire și de urmărire a infracțiunilor de corupție, în cadrul Parchetului Național Anticorupție funcționează ofițeri de poliție, constituind poliția judiciară a Parchetului Național Anticorupție". Textul reglementează și modalitatea de detașare și numire a ofițerilor de poliție judiciară în cadrul Parchetului Național Anticorupție.
Prin art. 41 lit. e) din OUG nr. 27/2006 sporul de 30% a fost abrogat, dispoziție ce a intrat în vigoare din luna aprilie 2006.
Salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor au fost reglementate prin OG nr. 38/2003 publicată în Of. nr. 65/02.02.2003 în vigoare începând cu 01.01.2004.
Potrivit art.2 alin. 1 din OG nr. 137/2000 "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
În speță, reclamanții au susținut că în calitate de ofițeri de poliție judiciară ai MIRA au fost discriminați în raport cu ofițerii de poliție judiciară detașați la Departamentul Național Anticorupție prin faptul că deși au efectuat aceeași activitate, nu a beneficiat de sporul de 30% ce le-a fost acordat acestora în temeiul OUG nr. 43/2002.
Potrivit art.27 alin.1 din OG nr. 137/2000 ersoana p. care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Prin alin.4 al aceluiași articol se instituie în sarcina acestei persoane obligația de a dovedi existența unor fapte care permit a se presupune existența unei discriminări directe sau indirecte.
Prin Deciziile nr.818-821 din 3 iulie 2008 ale Curții Constituționale dispozițiile art.27 alin.1 din OG nr. 137/2000 au fost declarate ca "fiind neconstituționaleîn măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. "
Din considerentele deciziilor rezultă că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, ca și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Potrivit dispozițiilor art.31 al.1 din Legea nr. 47/1992 "decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie."
Prin urmare, pentru a analiza temeinicia cererii reclamanților trebuie să se pornească de la principiul egalității în drepturi garantat de către Constituție, principiu ce presupune același regim juridic pentru situații identice, Curtea Constituțională stabilind în mod constant că principiul egalității în fața legii nu presupune o uniformizare, la situații diferite, tratamentul nu poate fi decât unul diferit.
Față de dispozițiile legale arătate mai sus, Curtea constată că pentru a exista discriminare în sensul prevăzut de art.2 alin. 1 din OG nr. 137/2000, ar trebui ca reclamanții să nu fi beneficiat de sporul de 30% deși se încadrau în condițiile prevăzute de OUG nr. 43/2002, respectiv ocupau funcția de ofițeri ai poliției judiciare a Parchetului Național Anticorupție, situație în care reclamanții nu se află.
Or, nu se poate reține că reclamanții, în calitate de ofițeri de poliție judiciară în cadrul MIRA nu au beneficiat de un drept recunoscut de lege, atât timp cât respectivul drept era conferit de lege unei alte categorii de ofițeri de poliție, în speță celor ce făceau parte din poliția judiciară a Parchetului Național Anticorupție.
După cum în mod constant a decis instanța europeană diferența de tratament devine discriminare, în sensul art.14 din Convenție numai atunci când autoritățile statale "introduc distincții între situații analoage și comparabile" fără ca acestea să se bazeze pe " o justificare rezonabilă și obiectivă".Orice diferență de tratament nu semnifică, în mod automat, încălcarea sa.
Pentru ca o asemenea încălcare să se producă trebuie stabilit că persoanele plasate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă. Și în atare situație CEDO a apreciat că "statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament aplicabile."
Concluzionând, având în vedere că reclamanții nu au făcut dovada, conform alin.4 al art.27 din OG nr. 137/2000, existenței unor fapte care permit a se presupune existența unei discriminări directe sau indirecte, Curtea constată că acțiunea acestora este neîntemeiată, prima instanță în mod greșit dispunând obligarea pârâților la plată și la efectuarea mențiunilor în evidențe, ca efect al constatării existenței discriminării în raport de o categorie de ofițeri ce nu se aflau în situație identică cu cea a reclamanților.
Pe cale de consecință, Curtea apreciază că recursurile sunt fondate motiv pentru care în temeiul art.312 din Codul d e procedură civilă vor fi admise urmând a fi modificată hotărârea tribunalului cu refere la capătul de cerere privind plata sporului de 30% în sensul respingerii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate derecurenții pârâți INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI, cu sediul în T,-, județul T și MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B,-.A, sector 1, împotriva Sentinței civile nr. 1347 din 16 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, - toți cu domiciliul ales în orașul,-, județul T, intimatul pârât INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, cu sediul în B,-, sector 5, intimatul chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5 și intimatul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B,--3,.2, sector 1.
Modifică în tot hotărârea în sensul că respinge acțiunea ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 octombrie 2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - - |
Pt. Grefier, - -, aflată în, semnează cf. art. 261(2) pr. civilă, grefier șef |
Jud. fond:
Red.dec.jud.NC
22 ex/20.11.2008
Președinte:Elena Carina GheormaJudecători:Elena Carina Gheorma, Nastasia Cuculis, Mihaela Davidencu Șerban
