Alte cereri. Sentința 54/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR- SENTINȚA CIVILĂ Nr. 54
Ședința publică de la 05 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vera Stănișor
Grefier șef secție comercială
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a venit pe rol judecarea acțiunii civile în contencios administrativ, formulată de reclamantul, împotriva pârâtului MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul iar pentru pârât consilier juridic lt.col..
Procedura este completă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanța constată că la dosar s-au depus înscrisuri de către pârât și se înmânează și reclamantului un exemplar.
Având în vedere că prin întâmpinare s-a invocat de către pârât excepția necompetenței materiale a Curții de APEL BACĂU, instanța acordă cuvântul părților pe această excepție.
Reprezentantul pârâtului solicită admiterea excepției, apreciind că este vorba de un litigiu de asigurări sociale iar competența aparține tribunalului. Solicită admiterea excepției și declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Neamț.
Reclamantul, față de excepția invocată, apreciază că nu este vorba de un litigiu de asigurări sociale și că în mod corect a investit Curtea de APEL BACĂU cu soluționarea acestei cereri. Solicită respingerea excepției.
S-au declarat dezbaterile închise, cauza rămânând în pronunțare pe excepția necompetenței materiale a acestei instanțe.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărării Naționale, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună trecerea ca vechime în muncă, în cadrul armatei, a perioadei 01.09.1994 - 30.05.1995, cât s-a aflat în șomaj și a perioadei 01.09.1995 - 30.11.1996, cât a beneficiat de alocație de sprijin.
De asemenea, reclamantul a solicitat recalcularea pensiei ce i se cuvine cu luarea în calcul a perioadelor menționate și acordarea dobânzii cuvenite începând cu data de 01.12.1996 până la zi, precum și acordarea drepturilor prevăzute de nr.OG7/1998.
Pârâtul Ministerul Apărării a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de APEL BACĂU în soluționarea prezentului litigiu, excepția lipsei calității procesuale pasive a ministerului, excepția tardivității acțiunii, excepția prematurității formulării cererii de chemare în judecată și excepția prescrierii dreptului la acțiune în ce privește capătul de cerere privind recalcularea pensiei și acordarea de dobânzi.
Având în vedere dispozițiile art.137 Cod procedură civilă și ordinea în care se impune soluționarea excepțiilor invocate prin întâmpinare, curtea a procedat la punerea în discuție cu prioritate a excepției de necompetență materială a instanței în soluționarea prezentului litigiu.
Sub acest aspect, se constată următoarele:
Litigiul de față are ca obiect principal stabilirea drepturilor de pensie pentru perioadele în care reclamantul s-a aflat în șomaj sau a beneficiat de alocație de sprijin.
Întrucât perioadele respective nu reprezintă vechime în serviciul militar, cererea reclamantului nu se circumscrie dispozițiilor Legii nr.164/2001 privind pensiile militare de stat.
Potrivit art.87 din Legea nr.19/2000, privind drepturile de pensie și alte drepturi sociale, competența de soluționare a contestațiilor împotriva deciziilor de pensie aparține tribunalului în a cărui rază teritorială se află domiciliul asiguratului.
Art.62 din Legea nr.164/2001 prevede că "beneficiarii pensiei militare de serviciu care se încadrează în muncă după trecerea în rezervă pot solicita stabilirea drepturilor de pensie în raport cu vechimea dobândită după pensionare,în condițiile prevăzute de Legea nr.19/2000.
Așa cum rezultă din decizia nr.-/1996, reclamantul a ieșit din cadrul armatei la data de 25.07.1993, astfel că după această dată nu mai avea calitatea de militar iar perioadele în discuție constituie vechime în muncă, ce poate fi valorificată doar în sistemul public de pensii.
Față de situația de fapt expusă și în temeiul dispozițiilor legale invocate, în conformitate cu prevederile art. 158 alin.3 Cod procedură civilă, instanța va admite excepția necompetenței materiale a curții și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei competenței materiale a instanței.
Declina competența de soluționare a cauzei, privind acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în R, str.- cel M,.3,.B,.4,.25, județul N, împotriva pârâtului MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE, cu sediul în B,--5, Sector 5, în favoarea Tribunalului Neamț.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi 5 mai 2008.
PREȘEDINTE,
GREFIER,
Red.
Tehnored.
Ex.2
26/27 mai 2008
Președinte:Vera StănișorJudecători:Vera Stănișor