Obligația de a face. Sentința 55/2008. Curtea de Apel Bacau

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DOSAR NR- SENTINȚA CIVILĂ Nr. 55

Ședința publică de la 05 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Vera Stănișor

Grefier șef secție comercială

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Astăzi a venit pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamant, împotriva pârâtului SECRETARIATUL DE STAT PENTRU PROBLEMELE REVOLUȚIONARILOR DIN 1989.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul, care se legitimează cu seria - nr.- eliberată de Poliția M la 31 martie 2005, lipsă fiind pârâtul.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:

Reclamantul depune la dosar o completare la acțiune, într-un singur exemplar, prin care solicită daune morale.

Instanța pune în vedere reclamantului să depună la dosar exemplare suficiente de pe această completare pentru a fi comunicate și pârâtului.

Reclamantul arată că a formulat cerere pentru obținerea certificatului încă din anul 1991, înregistrată la Prefectură sub nr.131 din 4 martie. I s-a promis că cererea sa va fi rezolvată, acesta fiind motivul pentru care nu s-a adresat instanței până la această dată. Nu are nici un răspuns de la pârât deși a depus cerere și la Secretariatul de Stat pentru problemele revoluționarilor din 1989 în anul 2005.

Instanța pune în discuție excepția prescrierii dreptului la acțiune, invocată de pârât prin întâmpinarea depusă în dosarul Judecătoriei Moinești.

Reclamantul, față de excepția invocată solicită respingerea acesteia, susținând că el s-a adresat instituțiilor abilitate începând cu anul 1991 și de unde a primit asigurări că cererile îi vor fi rezolvate.

S-au declarat dezbaterile închise, cauza rămânând în pronunțare.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND

Asupra acțiunii de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 28.01.2008 sub nr-, pe rolul Judecătoriei Moinești, reclamantul Iaf ormulat cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul de Stat pentru problemele revoluționarilor din 1989, solicitând obligarea acestuia la eliberarea unui certificat de revoluționar.

Cererea a fost timbrată cu 19 lei taxă judiciară de timbru.

În motivarea de fapt a cererii reclamantul a menționat faptul că a depus acte pentru eliberarea certificatului de revoluționar la Prefectura B, însă deși a participat la revoluția din anul 1989, până la acest moment nu i s-a eliberat înscrisul anterior menționat. Cu răspunsul de la Secretariatul de Stat pentru problemele revoluționarilor s-a prezentat la Președintele Asociației Revoluționarilor B, care deși s-ar fi angajat în soluționarea dosarului dumnealui, în august 2005 însă i-a adus la cunoștință că nu mai sunt certificate de revoluționar.

A anexat cererii înscrisuri, respectiv copie de pe cartea de identitate, adresa nr.18/7032/3.01.2005 a Secretariatului de Stat pentru problemele revoluționarilor, adresa nr.20451 din 11 mai 2006 Ministerului Apărării Naționale, diplomă de absolvire a Școlii de maiștri, adresa nr.- din 11 2006.

Pârâtul a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat următoarele excepții: excepția lipsei competenței materiale a instanței, excepția prescripției dreptului la acțiune, excepția inadmisibilității acțiunii iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii.

La termenul din 24.03.2008, instanța de fond a pus în discuție excepția necompetenței materiale.

Prin sentința civilă nr.661/24.03.2008 pronunțată în dosarul nr- Judecătoria Moinești și-a declinat competența în favoarea Curții de APEL BACĂU - Secția comercială și de contencios administrativ, având în vedere că acțiunea a fost formulată în contradictoriu cu Secretariatul de Stat pentru problemele revoluționarilor din 1989, care funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea guvernului.

La Curtea de APEL BACĂU cauza a fost înregistrată sub nr-.

Având în vedere excepțiile invocate de pârât prin întâmpinare și dispozițiile art.137 alin.2 Cod procedură civilă, curtea a pus în discuție excepția prescrierii dreptului la acțiune, reținând, sub acest aspect, următoarele:

Potrivit art.11 alin.(1) lit.(a), lit.(b) și lit.(c) din Legea nr.554/2004 modificată "cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate, se pot introduce în termen de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă sau de la data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii ori de la data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile / cererii".

În speță, reclamantul s-a adresat Secretariatului de Stat pentru problemele revoluționarilor cu o solicitare pentru acordarea certificatului de revoluționar cu petiția înregistrată la pârât sub nr.18/7032/30.12.2004 ( cererea fiind adresată inițial Președintelui României și transmisă spre competentă soluționare pârâtului).

Prin adresa nr.18/7032/3.01.2005 (fila 6 dosar -) pârâtul a răspuns cererii reclamantului, aducându-i la cunoștință ce documente trebuie să depună pentru preschimbarea certificatului de revoluționar.

De la data comunicării acestui act începe să curgă termenul de 6 luni prevăzut de Legea nr.554/2004, art.11 alin.5 din lege stabilind natura juridică a acestui termen, ca fiind termen de prescripție.

Termenul de prescripție extinctivă este definit ca intervalul de timp precizat de lege înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acțiune,sub sancțiunea pierderii acestui drept.

Întrucât de la data comunicării răspunsului pârâtului (în ianuarie 2005) reclamantul nu a mai făcut nici un demers pentru rezolvarea solicitării sale timp de 3 ani, dreptul la acțiune este prescris.

Urmare a celor reținute mai sus, în temeiul dispozițiilor art. 11 alin.(1) și alin.(5) din Legea nr.554/2004, instanța va admite excepția prescrierii dreptului la acțiune și va respinge acțiunea reclamantului, astfel cum a fost precizată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția prescrierii dreptului la acțiune și în consecință respinge acțiunea așa cum a fost precizată, formulată de reclamantul, domiciliat în com. sat, județul B, împotriva pârâtului SECRETARIATUL DE STAT PENTRU PROBLEMELE REVOLUȚIONARILOR DIN 1989, cu sediul în B, Bd. - de H nr.3-5, Sector 1.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 5 mai 2008.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

Red.

Tehnored.

Ex.4

30.05/2.06.2008

Președinte:Vera Stănișor
Judecători:Vera Stănișor

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Obligația de a face. Sentința 55/2008. Curtea de Apel Bacau