Alte cereri. Decizia 551/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 551/
Ședința publică din 15 decembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dan Mircea Tăbăltoc
JUDECĂTOR 2: Aurelia Gheorghe
JUDECĂTOR 3: Iustinian
Grefier -
S-a luat în examinare recursul introdus de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului V împotriva sentinței civile nr. 153/ din 26 mai 2008 Tribunalului Vaslui, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că la termenul de judecată din 8 decembrie 2008, instanța, constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare, lucrările efectuate la acea dată fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 15 decembrie 2008.
După deliberare,
CURTEA D APEL,
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr. 153/ din 26.05.2008 Tribunalul Vasluia admis acțiunea formulată de reclamanta - SRL V, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice V, dispunând anularea actului administrativ fiscal nr. 6191 din 19.02.2008 și obligând pârâta să restituie suma de 11.585,76 lei, reprezentând taxa specială pentru autoturisme, achitată prin nr. 150 din 27.11.2007, cu dobânda legală, de la data plății și până la restituirea efectivă, respingând excepția privind tardivitatea plângerii prealabile și cererea privind cheltuielile de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, prin modificarea Codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme, au fost încălcate prevederile art. 90 (1) din Tratatul Comunității Europene, ratificat de România prin Legea nr. 157/2005, că taxa achitată de reclamant, conform dispozițiilor Codului fiscal și calculației stabilite de Ministerul Finanțelor, echivalează cu un act administrativ de obligare la plată, că împotriva acestuia s-a formulat plângere prealabilă, conform Legii contenciosului administrativ, și că, prin lipsa acestei sume de bani, reclamantul a fost vătămat, prejudiciul putând fi recuperat numai în acest mod.
Împotriva acestei sentințe a introdus recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice V, care critică hotărârea primei instanțe pe motiv că obligația de plată a taxei speciale nu poate echivala cu un act administrativ de obligare la plată, atâta timp cât obligația a fost instituită prin lege, că în mod greșit s-a considerat că actul care confirmă încasarea taxei, precum și adresa prin care petentului i-a fost comunicată imposibilitatea de a-i restitui suma achitată, au valoarea de acte administrative și că, prin adoptarea nr.OUG 50/2008, a fost creat cadrul legal care permite restituirea taxei încasate.
Intimatul, prin precizările depuse la termenul din 08.12.2008, arată că a formulat o cerere de restituire, în condițiile nr.OUG 50/2008, că suma stabilită în baza acestei cereri i-a fost restituită conform deciziei nr. 6308/23.07.2008, apreciind însă că întreaga sumă achitată trebuie să-i fie restituită.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată următoarele:
Este necontestat faptul că reclamanta a cumpărat din a Germaniei un autovehicul marca "", că pentru a asigura înmatricularea acestuia în România, a plătit, în mod voluntar, suma de 11.585,76 lei, reprezentând taxa specială instituită prin Legea nr. 343/2006, că prin actul nr. 54/05.02.2008 contribuabilul a solicitat "restituirea sumei, încasată în mod nelegal de stat", taxă pe care o apreciază ca fiind "discriminatorie", că organul fiscal sesizat a răspuns acestei cereri prin adresa nr. 6191 din 19.02.2008, în sensul că "nu avem cadru legal pentru efectuarea unei astfel de operațiuni" și că, urmare acestui refuz, s-a promovat prezenta acțiune, prin care se solicită "obligarea pârâtei la restituirea sumei de 11.585,76 lei", reprezentând taxa de primă înmatriculare.
Este de asemenea necontestat faptul că, în cursul derulării procedurii judiciare, contribuabilul a depus la. a municipiului Voc erere, prin care solicită restituirea sumei reprezentând diferența între suma achitată anterior, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și cuantumul rezultat din aplicarea taxei pe poluare pentru autovehicule, și că această cerere a fost soluționată, în mod favorabil, prin emiterea deciziei de restituire nr. 6308 din 23.07.2008.
Raportat la această situație de fapt, precum și la obiectul vădit neîndoielnic al cererii de chemare în judecată, Curtea consideră că prima instanță era obligată să cerceteze și să se pronunțe doar cu privire la legalitatea refuzului pârâtei de a soluționa cererea de "restituire a sumei de 11.585,76 lei, pretins încasată în mod nelegal de stat, prin reprezentanții săi, ca taxă de primă înmatriculare pentru autovehiculul societății".
Prin prisma dispozițiilor legale ce sunt aplicabile raportului juridic fiscal dedus judecății, respectiv prin raportare la prevederile art. 117 Cod procedură fiscală, ce se referă la "restituirea de sume".
Ori, dacă s-ar fi examinat situațiile exprese și limitative prevăzute, în care un contribuabil poate solicita restituirea de sume, s-ar fi constatat că reclamantul nu se găsește în nici una din ipotezele prevăzute de art. 117 Cod procedură fiscală, întrucât acesta nu pune în discuție modul de calcul, sau faptul aplicării eronate a prevederilor legale, ci însăși dispozițiile art. 2141- 2143din Codul fiscal, prin raportare la art. 90 din Tratatul ratificat prin Legea nr. 157/2005.
În atare situație, prima instanță era obligată să observe că nu se află în fața unei cereri de restituire, întemeiată pe dispozițiile art. 117 Cod procedură fiscală, ci în fața unei acțiuni în anularea a însăți actului de impunere, prin care cel în cauză se considera lezat în drepturile sale, ocrotite de Tratatul la care România este parte.
Drept urmare, prin raportare la natura reală a cererii și la dispozițiile legale ce o guvernau, prima instanță era obligată să constate că adevărata cale pe care reclamanta ar fi trebuit să o urmeze, pentru realizarea pretinsului drept, era cea prevăzută de art. 205 și următoarele din Codul d e procedură fiscală, republicat, care reglementează regimul juridic al contestațiilor împotriva actelor administrativ fiscale sau a lipsei acestora.
Prin raportare la acest cadru normativ, pe care contribuabilul era obligat să-l urmeze, în prealabil momentului sesizării instanței, prima instanță ar fi trebuit să constate că cererea contribuabilului, din data de 05.02.2008, nu îndeplinește cerințele art. 206 Cod procedură fiscală, că ea a fost făcută cu încălcarea termenului prevăzut de art. 207 din același act normativ, care este un termen de decădere, și că scrisoarea de răspuns nu poate fi asimilată, în nici o împrejurare și sub nici un motiv, unui act de soluționare a contestației, atâta timp cât acesta nu are forma și conținutul prevăzut de art. 211 Cod procedură fiscală și cât timp cererea nu a fost soluționată de organul prevăzut de art. 209 din același act normativ.
procedurii, impuse de natura și obiectul cererii, și lipsa singurului act care deschidea calea unei acțiuni în justiție, conform art. 218 alin. 2 din Codul d e procedură fiscală, trebuia să conducă, în mod absolut, la respingerea acțiunii, având în vedere că normele de procedură aplicabile raporturilor juridice fiscale sunt de ordine publică, și că ele nu pot fi suplinite de acte săvârșite potrivit dreptului comun aplicabil contenciosului administrativ.
Curtea constată de asemenea că reclamantul nu numai că nu a urmat procedura legală ce-i permitea contestarea actelor administrativ fiscale, dar a și părăsit procedura aleasă în momentul sesizării instanței, formulând o cerere de restituire a taxei speciale, plătită în baza dispozițiilor art. 2141- 2143din Legea nr. 343/2006 de modificare și completare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în procedura prevăzută de nr.OUG 50/2008, cerere care i-a fost satisfăcută, prin emiterea deciziei de restituire nr. 6308/23.07.2008.
În atare situație, Curtea constată, pe de o parte, că cercetarea legalității actului de impunere nu era posibilă, datorită neurmării de către contribuabil a procedurii prevăzute de art. 205 și următoarele din Codul d e procedură fiscală, iar, pe de altă parte, că dreptul la restituire și-a găsit recunoașterea și realizarea, dar într-o altă procedură, cu a cărui control de legalitate instanța nu a fost investită.
Drept urmare, constatând că cererea contribuabilului a fost soluționată cu neobservarea normelor de drept procesual aplicabile și că neparcurgerea și nefinalizarea procedurii prevăzute de art. 205 Cod procedură fiscală constituie un fine de neprimire a acțiunii, Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va admite recursul introdus de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului V, în sensul că va modifica în parte sentința atacată, iar în fond ca respinge ca inadmisibilă acțiunea promovată de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul introdus de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului V împotriva sentinței civile nr. 153//26.05.2008 a Tribunalului Vaslui, sentință pe care o modifică în parte.
În fond, respinge acțiunea introdusă de reclamanta "" V contra pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 decembrie 2008.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - --
-cu opinie separată-
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
22.12.2008
Tribunalul Vaslui -
Opinie separată
În ceea ce privește susținerea potrivit căreia reclamanta nu a urmat procedura prevăzută de art. 205 și următoarele din Codul d e procedură fiscală, este de observat că reclamanta intimată a solicitat restituirea unei sume de la bugetul de stat pe care o consideră ca fiind achitată nelegal.
Instituția restituirii sumelor de la buget este reglementată prin art. 117 din Codul d e procedură fiscală, iar procedura de restituire este reglementată prin Ordinul nr. 1899/2004 al Ministerul Finanțelor Publice.
Potrivit Cap. 1 pct. 6 alin. 2 din acest act normativ, numai în cazul restituirii unei sume de la bugetul de stat se întocmește o decizie de restituire care constituie un act administrativ fiscal în sensul prevăzut de dispozițiile art. 41 și art. 211 din Codul d e procedură fiscală.
Spre deosebire de situația admiterii cererii de restituire, Ordinul nr. 1899/2004 al Ministerul Finanțelor Publice nu mai impune emiterea unui act administrativ în cazul care organul fiscal respinge cererea de restituire.
Într-o astfel de situație, reclamanta are deschisă calea prevăzută de Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cererea de restituire formulată de aceasta având semnificația și natura juridică a plângerii prealabile din cadrul procedurii stabilite de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.
În cauză, reclamanta a ales să se supună legislației interne în materie fiscală și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera suma de bani pe care a plătit-o cu titlu de taxă, considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și, deci, este supusă restituirii.
Se mai observă că prin adresa comunicată reclamantei însuși organul fiscal îi aduce la cunoștință că nu există cadru legal pentru restituirea taxei de primă înmatriculare.
În aceste condiții, în care organul fiscal în loc să îi comunice reclamantei că are posibilitatea de a contesta taxa plătită, termenul de depunere a contestației și organul fiscal la care se depune contestația îi comunică faptul că nu există nici un mecanism de restituire a taxei, este normal ca aceasta să se adreseze judecătorului pentru a verifica dacă a făcut sau nu o plată nelegală.
A i se refuza petentei accesul la jurisdicție cu motivarea potrivit căreia contestația contribuabilului nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 206 din Codul d e procedură fiscală, aspect care este, de asemenea, discutabil, și că această contestație nu a fost soluționată de organul competent, înseamnă a aduce atingere principiului echității procedurii și dreptului la un tribunal.
Dacă instanța a considerat că cererea de restituire a taxei adresată organului fiscal este de fapt o contestație care nu a fost soluționată, aceasta avea îndatorirea de a se asigura că este soluționată de organul fiscal competent, astfel încât să i se permită reclamantei să își exercite dreptul la calea de atac prevăzută de lege și să nu îi fie afectat, în substanța sa, dreptul de acces la justiție.
este și opinia potrivit căreia reclamanta a părăsit procedura și și-a găsit recunoașterea și realizarea dreptului într-o altă procedură cu care instanța nu a fost învestită.
Este de observat mai întâi, că în legislația actuală nu există instituția părăsirii procedurii alese și apoi, că dacă instanța nu a fost învestită cu examinarea altei proceduri, atunci nu are posibilitatea de a verifica dacă petenta și-a realizat dreptul la restituirea integrală a sumei de bani pe care plătit-o cu titlu de taxă.
În concluzie, interpretarea dată obiectului acțiunii în justiție -anularea actului de impunere, fără a se arăta în concret care este acesta - și obiectului cererii adresate de către reclamantă organului fiscal - contestație - are drept consecință privarea reclamantei de punerea în valoare a dreptului său de a accede la justiție.
Față de cele ce preced, considerăm că în recurs trebuia să fie examinat fondul cauzei.
Judecător
-- -
și tehnoredactare op.:
Președinte:Dan Mircea TăbăltocJudecători:Dan Mircea Tăbăltoc, Aurelia Gheorghe, Iustinian
