Anulare act administrativ fiscal. Decizia 558/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 558/CA
Ședința publică de la 15 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Aurelia Gheorghe
JUDECĂTOR 2: Iustinian Obreja Manolache
JUDECĂTOR 3: Leocadia
Grefier -
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe Direcția Generală a Finanțelor Publice Județului V, Administrația Finanțelor Publice Municipiului V, ambele cu sediul în V,-, județul V, în contradictoriu cu intimata - SRL, având ca obiect - anulare act administrativ (restituire taxă specială de primă înmatriculare), recurs împotriva sentinței nr. 75/CA/09.06.2008 a Tribunalului Vaslui.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă consilierul juridic, pentru recurentele Administrația Finanțelor Publice Municipiului V și Direcția Generală Finanțelor Publice Județului V, și avocatul, pentru intimata - SRL
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se dă citire referatului cauzei de către grefier.
Consilierul juridic depune la dosar delegația de reprezentare pentru recurente.
Avocatul depune la dosar înscrisuri (copie a Legii de modificare a Legii nr. 343/17.07.2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal; copie a unui înscris de pe site-ul www.avocat.net.ro, referitor la proiectul de lege privind taxa de primă înmatriculare adoptat de și transmis Camerei deputaților și un extras din revista de drept comercial), cu precizarea că aceste înscrisuri se referă la cele susținute de reclamante în punctul 3 al motivelor de recurs, la incidența Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008.
Nemaifiind formulate cereri și constatându-se cauza în stare de judecată, se acordă cuvântul pentru dezbateri.
Consilierul juridic solicită admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul admiterii doar în parte a acțiunii reclamantei.
Avocat, pentru intimată, pune concluzii de respingere a celor două recursuri pentru cele arătate în întâmpinare, cu obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată, avându-se în vedere că nu sunt incidente prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008. Va depune la dosar chitanță onorariu avocat.
Instanța declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.
Curtea de Apel,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 175/CA/09.06.2008, Tribunalul Vasluia respins excepția prescripției invocată de Administrația Finanțelor Publice V și excepțiile de lipsă calitate procesuală pasivă și tardivitate a procedurii prealabile, invocate de Direcția Generală a Finanțelor Publice V, a admis acțiunea introdusă de reclamanta - SRL V în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice V și Direcția Generală a Finanțelor Publice V, a anulat actul administrativ fiscal nr. 5105/07.02.2008 și decizia nr. 11/25.03.2008, și le-a obligat pe pârâte să îi restituie reclamantei suma de 5949,24 lei, încasată cu titlu de taxă de primă înmatriculare, și să plătească dobânda legală până la data plății.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în ceea ce privește excepțiile, că procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. 1 și 7 din Legea nr. 554/2004 este obligatorie doar în cazul actelor administrative cu caracter normativ, așa cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 11 alin. 4 din Legea nr. 554/2004. Cu privire la calitatea procesuală pasivă s-a arătat că plata taxei a fost făcută în contul Trezoreriei și au fost vărsați la bugetul de stat, iar suma pretinsă a fost achitată în contul pârâtelor, aceste autorități fiind cele care au refuzat restituirea, răspunsurile lor fiind contestate în instanță.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, instituită prin Legea nr. 343/2006 de modificare și completare a Codului fiscal, percepută reclamantului cu ocazia înmatriculării autovehiculului achiziționat de acesta din alt stat membru al UE, contravine dispozițiilor art. 90 par. 1 din Tratatul Comunității Europene.
Împotriva acestei sentințe au introdus recurs Administrația Finanțelor Publice V și Direcția Generală a Finanțelor Publice V care au invocat că Administrația Finanțelor Publice a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 214 din Codul fiscal, că în mod greșit s-a apreciat că a fost încălcat art. 90 din Tratatul de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, având în vedere că măsurile contestate au fost aplicate în baza unei legi în vigoare față de care Curtea Constituțională nu s-a pronunțat.
S-a invocat că greșit s-a dispus anularea adresei nr. 5106/07.02.2008, aceasta neputând fi asimilată unui act administrativ fiscal în sensul în care este definit acesta de art. 41 din Codul fiscal.
S-a mai susținut că Tribunalul trebuia să dispună restituirea parțială a taxei de primă înmatriculare în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008.
A fost criticată și dispoziția de obligare la plata cheltuielilor de judecată, arătându-se că pârâtele, neavând culpă procesuală, nu trebuiau să fie obligate la plata acestora.
Reclamanta intimată, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului.
Analizând actele și lucrările cauzei, Curtea reține următoarele:
Reclamanta a cumpărat din Olanda un autoturism second-hand marca, cu o vechime de 7 ani, iar la data de 10.05.2007 a achitat, în baza art. 214 indice 1 - 214 indice 3 din Codul fiscal, taxa de primă înmatriculare în cuantum de 5949,24 lei.
La data de 06.02.2008, reclamanta a solicitat restituirea taxei de primă înmatriculare achitată, însă prin adresa nr. 5105/07.02.2008 i s-a răspuns că nu există cadru legal pentru efectuarea acestei operațiuni.
Prin decizia nr. 11/25.03.2006, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de reclamanta - SRL V pentru suma pe care a achitat-o cu titlu de taxă specială auto la prima înmatriculare, reținându-se că adresa nr. 5105/07.02.2008 nu poate fi contestată deoarece nu este un act administrativ fiscal.
Prin art. 214 indice 1 din Codul fiscal, abrogat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, s-a instituit o taxă specială pentru autoturismele și autovehiculele prevăzute în acest text, taxă care se plătea la prima lor înmatriculare în România.
Taxa de primă înmatriculare se aplica, în cazul autoturismelor și autovehiculelor second-hand, numai celor din alte state, nu și celor din România.
Potrivit art. 90 alin. l din Tratatul Comunității Europene, nici un stat nu poate aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele ce se aplică direct sau indirect, produselor naționale similare.
Aceste dispoziții din Tratatul Comunității Europene au rolul de a asigura libera circulație a mărfurilor în spațiul comunitar prin interzicerea oricăror taxe interne discriminatorii față de produsele similare din alte state comunitare.
României, în contextul aderării la Uniunea Europeană, îi revene obligația respectării dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene. Cu toate acestea taxa de primă înmatriculare prevăzută prin art. 214 indice 1 - 214 indice 3 din Codul fiscal și aplicabilă autoturismelor și autovehiculelor comerciale second-hand la prima înmatriculare în România constituie o măsură discriminatorie a Statului Român față de autoturismele second-hand din alte state comunitare în raport cu cele similare din România cărora nu le este impusă o astfel de taxă.
În consecință, taxa de primă înmatriculare impusă autoturismelor și autovehiculelor second-hand constituie o încălcare a dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene, fiind de natură a împiedica libera circulație a mărfurilor.
În această materie, Curtea Europeană de Justiție a Comunității Europene s-a pronunțat în două cauze - și (Ungaria) și (Polonia) - reținând incompatibilitatea taxei de primă înmatriculare, instituite de Ungaria și respectiv Polonia, cu dispozițiile art. 90 Tratatul Comunității Europene.
Reținând caracterul discriminatoriu al taxei de primă înmatriculare, instanța are obligația, potrivit art. 148 din Constituția României, de a înlătura aplicarea acesteia, reclamanta fiind îndreptățită să obțină restituirea taxei percepută de Statul Român cu încălcarea dispozițiilor din Tratatul Comunității Europene.
Potrivit art. 1 alin. 5 din Constituția României respectarea Constituției și a legilor este obligatorie. Tot Constituția, prin art. 148 2 consacră caracterul obligatoriu al tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și al celorlalte reglementări comunitare, dar și principiul aplicării prioritare a acestora față de dispozițiile contrare din legile interne. De asemenea, prin art. 148 alin. 4, Constituția abilitează autoritatea judecătorească, alături de alte instituții, să garanteze aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin. 2 al art. 148.
Mai mult, Curtea de Justiție Europeană în cauza Simmenthal (C-106/77) a statuat, cu valoare de principiu, că judecătorul național însărcinat să aplice în cadrul competenței sale dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme împotriva oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioare, lăsându-le pe acestea neaplicate prin propria putere de decizie, fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabilă a lor pe cale legislativă sau pe calea vreunei proceduri constituționale.
În consecință, judecătorul fondului nu a încălcat prevederile constituționale așa cum se susține în recurs, ci, dimpotrivă, a făcut o deplină aplicare a Constituției României în contextul în care România a devenit stat comunitar.
Așadar, judecătorul român are deplină putere de a statua cu privire la dreptul comunitar aplicabil și de a înlătura legea internă când este contrară celei comunitare fiind fără relevanță dacă această lege a fost sau nu declarată neconstituțională sau discriminatorie de o altă autoritate.
În ceea ce privește solicitarea ca instanța de recurs să facă aplicarea dispozițiilor Ordonanței de urgență nr. 50/2008, Curtea consideră că aceasta este nefondată.
Așa cum rezultă din dosarul cauzei, cererea de chemare în judecată a fost formulată la 29.04.2008, hotărârea recurată fiind pronunțată la 09.06.2008, în cauză fiind aplicabile, sub aspectul dreptului material - normele de drept material în vigoare la data realizării raportului de drept fiscal, iar sub aspectul dreptului procesual, dispozițiile în vigoare la data efectuării actelor de procedură (art. 15 alin. 2 din Constituie, art. 725 din Codul d e procedură civilă).
În cursul soluționării cauzei a fost emisă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 care conține dispoziții privind instituirea unei taxe de poluare ce se plătește la prima înmatriculare și restituirea eventualei diferențe dintre taxa de primă înmatriculare și noua taxă de poluare.
Acest act normativ a intrat în vigoare la data de 01.07.2008, iar în speță este inaplicabil pentru următoarele considerente:
În primul rând, la data soluționării cauzei de către instanța de fond acest act normativ nu era în vigoare și astfel nu se poate invoca nelegalitatea hotărârii pronunțate în raport de o lege care nu era în vigoare la data pronunțării, chiar dacă până la soluționarea recursului promovat de recurente această lege a intrat în vigoare.
În al doilea rând, a fost emis în cursul soluționării cauzei, iar dispozițiile art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 sunt de natură să influențeze soluționarea litigiului prin limitarea restituirii taxei de primă înmatriculare doar la eventuala diferență dintre taxa de poluare prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 și taxa achitată în baza dispozițiilor în vigoare la data efectuării plății.
Această reglementare intervenită în cursul soluționării cauzei este contrară dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Stan și Andreatis vs. a reținut ingerința puterii legislative prin intervenția legiuitorului într-un moment în care procedura judiciară în care statul era parte se afla pe rolul instanței, ceea ce a violat dreptul la un proces echitabil punând cealaltă parte într-o poziție dezavantajoasă. A reținut, de asemenea, Curtea că principiul preeminenței dreptului și noțiunea de proces echitabil se opun oricărei ingerințe a puterii legislative în administrarea justiției.
Soluția este identică și în situația în care puterea executivă, urmare a delegării legislative, este abilitată să emită reglementări cu putere de lege, iar în materie fiscală, raportul juridic de drept fiscal se realizează între stat, unitățile administrativ-teritoriale, contribuabil, precum și alte persoane care dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport (art.17 alin. 1 din Codul d e procedură fiscală).
În același sens s-a pronunțat Curtea Europeană a Drepturilor Omului și cauza Papageorgiou vs..
În al treilea rând, nu poate fi reținut ca fiind supusă restituirii doar o parte din taxa de primă înmatriculare atât timp cât întreaga taxă percepută contravine dreptului comunitar.
În ceea ce privește critica referitoare la anularea înscrisului înregistrat la nr. 5105/07.02.2008, Curtea constată că este întemeiată, întrucât înscrisul menționat nu are valoarea unui act administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de art. 41 din Codul d e procedură fiscală și nici a unui act administrativ în sensul art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004, și ca atare nu poate face obiectul controlului de legalitate.
Prin adresa nr. 5105/07.02.2008, comunicată reclamantei, organul fiscal îi aduce la cunoștință acesteia că nu există cadru legal pentru restituirea taxei de primă înmatriculare.
Curtea constată că înscrisul susmenționat nu cuprinde manifestări exprese de voință în sensul de a da naștere, a modifica sau a stinge drepturi și obligații fiscale care să producă efecte juridice pentru reclamantă, ci o opinie a emitentului privind lipsa cadrului legal pentru restituirea taxei de înmatriculare. o exteriorizare a voinței organului fiscal de a produce în mod direct efecte juridice, fiind vorba doar de o simplă operațiune materială de comunicare, nu se poate reține că s-a adus o atingere unui drept sau unui interes legitim al reclamantei.
În aceste circumstanțe, reclamanta are însă deschisă calea prevăzută de Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în vederea recuperării sumei de bani pe care plătit-o cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare, cererea de restituire formulată de aceasta având semnificația și natura juridică a plângerii prealabile din cadrul procedurii stabilite de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.
În cauză, reclamanta a ales să se supună legislației interne în materie fiscală și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera suma de bani pe care a plătit-o cu titlu de taxă, considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și, deci, este supusă restituirii.
Instituția restituirii sumelor de la buget este reglementată prin art. 117 din Codul d e procedură fiscală, iar procedura de restituire este reglementată prin Ordinul nr. 1899/2004 al Ministerului Finanțelor Publice.
Potrivit Cap. 1 pct. 6 alin. 2 din acest act normativ, numai în cazul restituirii unei sume de la bugetul de stat se întocmește o decizie de restituire care constituie un act administrativ fiscal în sensul prevăzut de dispozițiile art. 41 și art. 211 din Codul d e procedură fiscală.
Spre deosebire de situația admiterii cererii de restituire, Ordinul nr. 1899/2004 al Ministerului Finanțelor Publice nu mai impune emiterea unui act administrativ în cazul care organul fiscal respinge cererea de restituire sau refuză să o soluționeze.
Așa fiind, corect a reținut Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului V prin decizia nr. 11/25.03.2008 că adresa nr. 5105/07.02.2008 nu este act administrativ fiscal și, deci, atacarea acesteia pe calea contestației prevăzute de art. 205 și următoarele din Codul d e procedură fiscală nu este posibilă.
Nefondată este critica recurentelor privind obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în prima instanță.
Potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul d e procedură civilă, partea care cade în pretențiuni va fi obligată la cerere să plătească cheltuielile de judecată. Cum pârâtele au fost obligate să restituie reclamantei suma de bani pe care le-a plătit-o cu titlu de taxă specială pentru autoturism, instanța de recurs consideră că soluția de obligare a intimatelor pârâte la plata cheltuielilor de judecată este justă.
Față de cele ce preced, Curtea, în temeiul prevederilor art. 312 din Codul d e procedură fiscală, va admite recursurile declarate de Administrația Finanțelor Publice V și Direcția Generală a Finanțelor Publice V împotriva sentinței civile nr. 175//09.06.2008 a Tribunalului Vaslui, sentință pe care o va modifica în parte, în sensul respingerii capătului de cerere privind anularea adresei nr. 5105/07.02.2008 și a deciziei nr. 11/25.03.2008.
Având în vedere și prevederile art. 274 din Codul d e procedură civilă,
Pentru aceste motive,
În numele legii,
Decide:
Admite recursurile declarate de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului V și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului V împotriva sentinței civile nr. 175//09.06.2008 a Tribunalului Vaslui, sentință pe care o modifică în parte.
Respinge capătul de cerere privind anularea adresei nr. 5105/07.02.2008 și a deciziei nr. 11/25.03.2008.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Respinge cererea formulată de - SRL privind obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15.12.2008.
Președinte, judecător, judecător,
G -, --- - -
cu opinie separată
Grefier
și tehnoredactat:, 2 ex.
Prima instanță: Tribunalul Vaslui
Judecător:
Opinie separată
Contrar opiniei majoritare, consider că în cauză soluția legală era cea de admitere a cererilor de recurs promovate de organele fiscale I și I și a casării sentinței de fond cu trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului, pentru considerentele de mai jos.
Astfel, opinia majoritară și-a motivat soluția de menținere a sentinței de fond de restituire integrală a taxei de înmatriculare instituită prin Legea 343/2006 de modificare și completare a Codului fiscal, pe argumentul constând în încălcarea de această reglementare a prevederilor art. 90 alin. 1 din Tratatul Comunității Europene, iar incidența OUG50/2008, intrată în vigoare în cursul soluționării prezentului litigiu, a fost considerată inaplicabilă, față de principiul instituit prin art. 6 din în raport de care nu poate fi acceptată intervenția legiuitorului într-un moment în care procedura judiciară, în care statul era parte, se afla pe rolul instanței.
Analizând totodată natura raportului juridic de drept fiscal dedus judecății în speță, opinia majoritară a apreciat că, raportat obiectului acțiunii, constând în restituirea unei sume de la bugetul de stat, în condițiile art. 117 Cod procedură fiscală coroborat cu Ordinul 1899/2004 al, în situația refuzului restituirii sumei - situație ce se regăsește în speță, nu se mai impunea emiterea unui act administrativ, astfel că în mod corect recurenta V, prin decizia 11/25 martie 2008 a respins, ca inadmisibilă, contestația reclamantei formulată împotriva adresei 5105/7 februarie 2008, motivat de faptul că acesta nu se constituie ca un act administrativ fiscal cenzurabil în procedura prevăzută de art. 205 Cod procedură fiscală.
Numai că, în cuprinsul deciziei 11/2008 sus-evocate, organul fiscal menționează expres că: "taxele și alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc printr-o decizie de impunere, fie printr-o declarație fiscală a contribuabilului, asimilată unei decizii de impunere sub rezerva unei verificări ulterioare" (fila 7 dosar fond), iar la dosarul cauzei nu se află depus actul fiscal de stabilire /calculare a taxei de primă înmatriculare a cărei restituire s-a solicitat în speță; acest act însușit inițial de reclamanta - intimată trebuia asimilat unei decizii de impunere, în sensul art. 209 alin. 1 din OG92/2003, dată fiind economia tratatului și situația inedită intervenită prin emiterea unei norme legale cuprinse în Legea 343/2006, ce venea în contradicție cu legislația europeană.
În acest context apare ca nelegală soluția organului fiscal adoptată prin Decizia 11/2008, de respingere ca inadmisibilă a contestației formulate de reclamantă împotriva refuzului său de restituire a taxei de primă înmatriculare, contribuabilului neputându-i-se imputa ambiguitățile legislative, ori cele ale organului fiscal, ce nu a emis refuzul său într- formă care să poată fi încadrată în procedura fiscală incidentă.
Consider, așadar, că, în cauză, se impunea trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, care a considerat "calculația stabilită de Ministerul Finanțelor, obligația de plată a taxei echivalând cu un act administrativ de obligare la plată" deși o astfel de calculație și documentație ce a stat la baza emiterii ei, nu se află la dosar.
Ori, lipsa acestor probe conduce la imposibilitatea pentru instanța de recurs a aprecierii naturii juridice a actelor fiscale emise în parcurgerea de reclamantă a procedurii de restituire a taxei de primă înmatriculare în litigiu, în sensul art. 312 pct. 3 Cod procedură civilă, soluția legală în speță fiind așadar aceea de casare cu trimitere spre rejudecare aceleași instanțe, pentru completarea probatoriului, funcție de care tribunalul să se pronunțe asupra legalității soluției de respingere ca inadmisibilă a contestației reclamantei, adoptată de organul fiscal prin Decizia 11/2008 în cauză.
Consider că, doar în ipoteza în care prima instanță ar fi găsit că excepția de inadmisibilitate admisă de organul fiscal în decizia de mai sus, nu opera în speță, dosarul trebuia trimis organului fiscal pentru soluționarea fondului contestației, soluție împotriva căreia reclamanta avea deschisă procedura de contestare prevăzută de art. 205 Cod procedură fiscală, cu recurs la această instanță, în cadrul căruia Curtea putea face aprecieri privind legalitatea refuzului de restituire a taxei de primă înmatriculare, funcție de contextul legislativ specific.
Judecător
G -
Red.
Tehnored.
02 ex.
22.01.2009
Președinte:Aurelia GheorgheJudecători:Aurelia Gheorghe, Iustinian Obreja Manolache, Leocadia
