Alte cereri. Decizia 58/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 58/CA
Ședința publică din data de 30 ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Carina Gheorma
JUDECĂTOR 2: Nastasia Cuculis
JUDECĂTOR 3: Mihaela Davidencu Șerban
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul în contencios administrativ formulat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII - cu sediul în T, str. tr. B nr.118, județul T, împotriva Sentinței civile nr. 1942 din 01 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele reclamante și - ambele cu domiciliul ales în T,-, județul T, având ca obiect drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei în care grefierul învederează instanței că recursul este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru; intimatele reclamante au depus întâmpinare. S-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Curtea constată că pârâta Casa Județeană de Pensii T semnând cererea de recurs, are calitatea de recurentă și a fost legal citată, și având calitatea de intimate reclamante.
Constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare, luând act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin.2 cod procedură civilă.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față:
a) Obiectul litigiului și părțile din proces
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată sub nr-, reclamantele și au chemat în judecată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII T, solicitând obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând prima de concediu pentru anii 2001, 2002, și 2006, în ceea ce o privește pe reclamanta și pentru anii 2001 și 2002, în ceea ce o privește pe reclamanta.
Prin Sentința civilă nr. 501 din 4 aprilie 0207, Tribunalul Tulceaa admis acțiunea reclamantelor și a obligat pârâta să plătească reclamantelor drepturile bănești reprezentând prima de concediu actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Impotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii T, care a criticat hotărârea ca netemeinică, nelegală.
Prin Decizia civilă nr. 302/CM/25.09.2007, Curtea de APEL CONSTANȚAa admis recursul și a casat hotărârea recurată, trimițând cauza spre rejudecare la Tribunalul Tulcea - Secția de contencios administrativ având în vedere calitatea de funcționar public a reclamantelor.
După casare cu trimitere, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Tulcea la nr.2508/RJ/88/2007.
b) Hotărârea tribunalului
Prin Sentința civilă nr. 1942/CA/2007 Tribunalul Tulcea a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantelor drepturile bănești reprezentând primă de concediu actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, pentru perioada în care reclamantele au avut calitatea de funcționar public, respectiv 2001, 2002, 2006 pentru, și 2001- 2002 pentru.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că reclamantele au avut calitatea de funcționari publici în perioada indicată, fiind angajatele pârâtei beneficiind în conformitate cu dispozițiile art.33 al.2 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, pe lângă indemnizația de concediu, de o primă anuală de concediu egală cu salariul (indemnizația) de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat, aplicarea prevederilor acestui text de lege fiind însă suspendată succesiv printr-o serie de acte normative până la 31 decembrie 2005.
Cu toate acestea, deși aplicarea textului de lege menționat a fost suspendată, instanța a apreciat că nu se poate considera totuși că dreptul la prima de concediu (vacanță) nu mai există, ci dimpotrivă, succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune să se rețină că acest drept și-a produs efectele, începând cu 8 decembrie 1999.
Tribunalul a apreciat că actele normative de suspendare neconținând nici o referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia ori la prelungirea termenului de punere în aplicare, nu pot fi considerate nici ele că ar înlătura însăși existența lui.
Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența până în prezent.
Din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă, iar ulterior, exercițiul acestui drept a fost suspendat, nu se poate considera că acel drept nu a existat în toată această perioadă sau că nu mai există în prezent, deoarece s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă lanudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat pe perioada anilor pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Astfel, s-ar ajunge la situația că un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pe perioada în care sunt prevăzute de lege.
Reiese deci că se impune a se considera că dispozițiile nr.OUG33/2001 au întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune pentru toți beneficiarii prevederii legale sus-menționate, a cărei punere în aplicare a fost suspendată sau amânată prin acte normative temporare, emise datorită unor condiții financiare deosebite.
c) Recursul
Împotriva sentinței mai sus menționate a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii T criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, arătând că nu sunt incidente dispozițiile art.53 din Constituție deoarece dreptul la prima de vacanță nu este un drept fundamental ci își are originea într-o lege organică.
De asemenea, s-a arătat că dat fiind faptul că în perioada 2001-2006 legiuitorul a suspendat plata acestui drept recurenta nu are nici o culpă deoarece nu putea asigura fondurile necesare.
Recursul nu a fost încadrat în drept de recurentă, curtea reținând incidența dispozițiilor art.304 pct.9 și art.3041din Codul d e procedură civilă.
d) Curtea
Examinând recursul prin prisma criticilor aduse curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamantele au avut raporturi de serviciu cu recurenta în calitatea de funcționari publici beneficiind în conformitate cu dispozițiile art.33 al.2 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, pe lângă indemnizația de concediu, de o primă anuală de concediu egală cu salariul (indemnizația) de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Aplicarea dispozițiilor art.33 al.2 din Legea nr.188/1999 au fost suspendate prin OUG nr.33/2001 până la data de 1 ianuarie 2002.
Prin art.12 al.4 din Legea nr.743/06.12.2001 - legea bugetului de stat pe anul 2002 - termenele prevăzute la art.3 din OUG nr.33/2001 aprobată și modificată prin Legea nr.386/2001 au fost prelungite până la data de 31 decembrie 2002.
Prin art.10 al.3 din Legea nr.631 din 29.11.2002 - legea bugetului pe anul 2003 - termenele prevăzute la art.3 din OUG nr.33/2001, modificată prin Legea nr.386/2001 au fost iarăși prelungite până la data de 31 decembrie 2003.
Dispozițiile din Legea nr.507/2003 (legea bugetului pe anul 2004) și Legea nr.511/2004 (legea bugetului pe anul 2005), nu au prelungit suspendările anterioare, ci au dispus pentru fiecare an în parte, respectiv 2004 și 2005 suspendarea primei de concediu, primă care are caracter accesoriu concediului de odihnă și indemnizației de concediu, fiind cuvenită anual.
Este adevărat că dreptul la prima de concediu nu este un drept fundamental ce intră sub incidența art.53 din Constituție, legiuitorul putând să dispună suspendarea sau încetarea acestuia, cum de altfel s-a instituit prin legile de aprobare a bugetelor anuale.
Toate aceste dispoziții legale au avut însă o aplicare limitată în timp, în sensul dispozițiilor art.64 al.1 și ale art.66 al.3 din Legea nr.24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, astfel că ele nu mai pot fi considerate ca fiind încă în vigoare.
Într-o atare situație devin incidente dispozițiile art.64 al.2 din Legea nr.24/2000, potrivit cu care la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră în vigoare, ceea ce înseamnă că măsura suspendării acordării primei de vacanță a afectat doar exercițiul dreptului nu și existența acestuia, întrucât un drept prevăzut de lege încetează doar prin abrogare, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.
În ceea ce privește legile bugetare, Curtea Constituțională a stabilit că, după expirarea anului bugetar, legile de aprobare a bugetului nu mai sunt în vigoare, având în vedere însăși textul constituțional din art.138 care consacră principiul anualității bugetului de stat, astfel că ele au ieșit din vigoare la expirarea exercițiului bugetar pentru care au fost adoptate și anume la 31 decembrie al fiecărui an.
Această situație a fost recunoscută de Guvernul României, care prin OUG nr.146/2007 a reglementat modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001 - 2006.
S-a recunoscut prin acest act normativ că această situație s-a datorat constrângerile bugetare din perioada 2001 - 2006, impuse anual de organismele financiare internaționale, nu au permis acordarea primelor de concediu de odihnă, prevederile din actele normative prin care au fost aprobate fiind suspendate prin legi bugetare anuale succesive și acte normative anuale de salarizare, plata acestor drepturi urmând a fi făcută așa cum a stabilit legiuitorul pentru întreaga perioadă, chiar și peste termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr.167/1958.
Pe cale de consecință, pentru considerentele arătate mai sus și în condițiile apariției noului act normativ, Curtea apreciază că hotărârea instanței de fond este legală, măsura suspendării acordării primei de concediu afectând doar exercițiul dreptului nu și existența acestuia, deoarece un drept prevăzut de lege încetează doar prin abrogare, motiv pentru care în temeiul art.312 din Codul d e procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul în contencios administrativ formulat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII - cu sediul în T, str. tr. B nr.118, județul T, împotriva Sentinței civile nr. 1942 din 01 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele reclamante și - ambele cu domiciliul ales în T,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 30 ianuarie 2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - - |
Grefier, - - |
jud. fond:,
tehnoredact.jud.CN /6.02.2008
2 ex
Președinte:Elena Carina GheormaJudecători:Elena Carina Gheorma, Nastasia Cuculis, Mihaela Davidencu Șerban
